Radio Maranata Vulcan

marți, 31 martie 2015

Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?

Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?
-Trei intrebari fundamentale-
“Nu stiti ? N-ati auzit ? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput ? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului ? Isaia 40, 21
Aceste cuvinte, scrise cu peste 2700 de ani in urma, ne vorbesc despre ignoranta. Despre un anume fel de ignoranta…
Cineva spunea ca “fiecare dintre noi este un ignorant, insa in domenii diferite.” Si trebuie sa recunoastem ca nimeni dintre muritori nu le stie pe toate. Daca am face raportul intre ceea ce stim si ceea ce ramane sa invatam, am ajunge la concluzia lui William James care spunea ca “stiinta noastra este o picatura, in timp ce ignoranta noastra este o mare.”
Cand Biblia ne “cearta” pentru ignoranta noastra, ea nu o face cu scopul de a ne induce un sentiment de inferioritate pentru faptul ca nu stim unele lucruri. Intr-o lume ca a noastra, in care nonvaloarea este promovata drept valoare, in care inesteticul  este prezentat ca frumos si imoralitatea este invesmantata in hainele moralitatii, nici nu ne-ar folosi sa le stim pe toate. Ce pierdem daca nu stim cate tablouri a pictat Picasso, cate vase are flota engleza ,care este cel mai scump automobil de lux  sau cine a participat la carnavalul de la Rio?
Nimic! Sau aproape nimic ! In multe domenii ale vietii, ignoranta nu face rau, dimpotriva. Unele lucruri este mai bine sa nu le stim.
Exista insa un gen de ignoranta care ne poate duce la pierderi enorme, cu caracter definitiv, vesnic.
La o astfel de ignoranta se referea si Francois Rabelais cand afirma ca “ignoranta este mama tuturor nenorocirilor.” O nenorocire voluntara…
In textul citat din cartea profetului Isaia gasim patru intrebari succesive,  prima dintre ele fiind mai mult o constatare: “Nu stiti.” Urmeaza apoi trei intrebari prin care se cauta cauza ignorantei oamenilor cu privire la un subiect atat de important cum este originea vietii si a universului.
Unde apare vinovatia omului ? La care din cele trei intrebari omul nu mai poate raspunde cautand scuze ?
Prima intrebare“N-ati auzit?”
La aceasta prima intrebare, omul poate da din umeri, scuzandu-se: “ Nu , nu am avut niciodata ocazia sa aud lucrurile acestea.” Ignoranta lui este scuzabila. Niciodata nu a avut ocazia  de a le cunoaste.
A doua intrebare: “Nu vi s-a facut cunoscut?”
Si la aceasta intrebare omul se poate scuza: “Nu, nimeni nu si-a luat timp sa-mi explice lucrurile acestea.”Iata din nou o ignoranta scuzabila. Omul nu e vinovat , pentru ca nimeni nu si-a luat timp sa-l educe, sa-l instruiasca.
A treia intrebare: “Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului ( originea vietii )?”
De data acesta vinovatia este evidenta. Daca te poti scuza ca nu ai avut ocazia sa cunosti aceste lucruri si nu s-a gasit nimeni sa te instruiasca, nu te mai poti scuza pentru ca nu te-ai gandit la ele. Daca niciodata in viata nu te-ai gandit in intimitatea fiintei tale cine esti, de unde vii si incotro mergi, atunci nestiinta ta isi are izvorul in propria ta vointa si alegere.
Prima datorie a omului, in calitatea sa de fiinta rationala, este sa gandeasca, sa se intrebe si sa intrebe. Daca citim raportul Genezei, observam ca prima porunca data omului tocmai iesit din mainile Creatorului a fost una , pe cat de concisa, pe atat de cuprinzatoare: “Cresteti !” (Geneza 1,28 ) Este evident faptul ca aceasta crestere nu se referea la latura fizica ( omul fusese creat in deplina maturitate ! ), ci la latura sa spirituala si intelectuala. Or, aceasta crestere nu este posibila fara gandire.
Daca astazi sunt o multime de oameni ignoranti in ceea ce priveste problemele vitale ale existentei, aceasta se datoreaza faptului ca ei nu se gandesc , nu intreaba, nu cauta, nu se framanta, nu se consuma si nu sunt dispusi sa se sacrifice pentru aflarea adevarului.
Inteleptul Solomon  intelegea  prea bine menirea omului, atunci cand scria in cartea Eclesiastului:
“Mi-am pus inima sa cercetez si sa adancesc in intelepciune tot ce se intampla sub ceruri. Iata o indeletnicire plina de truda la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.” Eclesiast 1, 13
Desigur, “homo sapiens” poate sa-si puna o multime de intrebari. Insa, din multimea acestora, exista trei intrebari pe care trebuie sa si le puna orice om, orice filozofie si orice religie:
Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ?
Acestea sunt cele trei intrebari fundamentale ale existentei. Daca o religie sau o filozofie nu sunt capabile sa dea un raspuns satisfacator la aceste intrebari, acea religie si filozofie nu isi merita numele.
Raspunsurile care se pot da la aceste intrebari merg, in general, pe doua directii total opuse.
La intrebarea: “Cine suntem?”, manualele scolare, literatura de specialitate si documentarele TV raspund: Suntem animale superioare (dar fara coada !), veri cu maimutele, stranepoti ai australopitecilor si pitecantropilor, urmasi mai indepartati ai viermilor si stridiilor, ultimele vlastare ale amibei.
La aceeasi intrebare Biblia raspunde: Suntem fii de Dumnezeu, coroana creatiunii divine, fiinte create dupa Chipul si asemanarea Lui; suntem fiinte de vita imparateasca, iesite desavarsite din mana Celui ce ne-a adus la existenta.
La intrebarea: “De unde venim?”, unii oameni de stiinta afirma ca venim din elementele chimice primare care, cu miliarde de ani in urma, sub actiunea radiatiilor si a descarcarilor electrice, in conditiile de atunci, s-au combinat in apa oceanului planetar, formand un fel de gel la suprafata lui. In urma unor combinatii la voia intamplarii, in acest gel ar fi luat nastere primele molecule de proteine, din care, dupa milioane de ani, ar fi luat nastere primele forme ale materiei vii.
La aceaesi intrebare Biblia raspunde: Venim din miracolul Genezei, din Edenul lui Dumnezeu; venim din mainile Creatorului nostru, din mainile unui Dumnezeu atotputernic, desavarsit, vesnic, sfant, drept si plin de dragoste.
La intrebarea: “Incotro mergem?”, manualele scolare nu mai spun nimic. Stiinta nu ne poate oferi decat niste ipoteze, multe din ele pesimiste, privind viitorul mai apropiat sau mai indepartat.
Unele ipoteze sustin ca ne indreptam spre o iarna nucleara, cauzata de izbucnirea unui razboi mondial nuclear, in care va disparea orice forma de viata de pe planeta.
Alte ipoteze, lansate de astronomi,sustin ca soarele nostru se va raci treptat, pe parcursul a cateva milioane de ani, devenind o stea mica, albastra si rece. Si, odata cu el va pieri si viata din sistemul nostru solar, instaurandu-se iarna cosmica vesnica.
Alte ipoteze ne inspaimanta la gandul ciocnirii planetei noastre cu o cometa sau cu un asteroid, fapt ce ar reprezenta un cataclism mondial. Exploziile solare petrecute spre planeta noastra ar putea distruge viata dintr-un continent intreg. In 2004 o astfel de explozie solara, de pe partea opusa pamantului, ar fi putut distruge viata dintr-un continent intreg, daca ea ar fi avut loc pe partea in care se afla pamantul.
Ce sa mai spunem de pericolul incalzirii globale, care nu mai este o ipoteza, ci o realitate adanc intrata in vietile si constiintele oamenilor ?
La intrebarea “Incotro mergem? “ Biblia nu ezita sa ne raspunda. Ea nu ne impinge pe panta unor ipoteze, ci ea merge la sigur. Incotro mergem?  Ne indreptam spre clipa reinnoirii tuturor lucrurilor, spre momentul restabilirii armoniei universale, spre un cer nou si un pamant nou in care vor locui neprihanirea, armonia, dreptatea si pacea. Ne indreptam cu pasi repezi spre punctul culminant al istoriei lumii noastre efemere- revenirea in glorie a Domnului si Mantuitorului Iisus Christos, Creatorul celor vazute si nevazute.
Ne indreptam spre  viata vesnica, o viata cat viata lui Dumnezeu…
Cine suntem ? De unde venim ? Incotro mergem ? Intrebarile sunt pe deplin justficate. Orice om care gandeste este dator sa-si puna aceste intrebari. Si nu numai atat: orice om este dator sa caute raspunsuri la aceste intrebari, raspunsuri care se vor materializa printr-o atitudine fata de lume, fata de viata si fata de Dumnezeu.
Purtam in noi, in cei 70-80 de ani de viata, destinul unui animal evoluat, sau pe cel al unei fiinte de origine regeasca cu drept la viata vesnica?
Locuim in acest sistem superorganizat- Cosmosul- in care totul este intemeiat pe logica si finalitate, doar ca sa atingem supremul absurd- moartea ?
De fapt, cine suntem, de unde venim si incotro mergem?
Sa cautam raspunsurile adevarate la aceste intrebari fundamentale ale existentei noastre efemere ! Si, pentru ca traim la inceputul mileniului al treilea, sa cautam niste raspunsuri demne de inceputul acestui mileniu !
Poate ca cineva se va intreba de ce nu lasam acest subiect pe seama scolilor, a universitatilor si a oamenilor de stiinta. Daca in mediul educational creationismul si evolutionismul ar fi prezentate in mod echitabil, cu argumentele stiintifice de care dispune fiecare din cele doua teorii, atunci materialul care urmeaza ar fi de prisos. Deoarece in scoala se preda doar evolutionismul, ca singura teorie stiintifica acceptata, fara sa se mentioneze lantul nesfarsit al presupunerilor , al contradictiilor, toate cercurile vicioase si toate evidentele care combat aceasta teorie, este necesar si un alt punct de vedere. O cere dragostea de adevar…
Atata vreme cat in cercurile stiintifice, educationale si chiar politice evolutionismul este privit ca o stiinta , iar creationismul ca o religie, ele fiind intr-un conflict pe viata si pe moarte, este necesar sa patrundem mai adanc in inima celor doua teorii pentru o analiza cat mai obiectiva.
Recent, o hotarare a Consiliului Europei ( octombrie 2007 ) recomanda tuturor tarilor membre sa nu admita ca in scoli sa fie predat creationismul ca disciplina stiintifica. (1)
Iata un motiv in plus ca sa abordam un astfel de subiect atat de complex.
Seria de studii pe care le incepem  este departe de a fi completa, exhaustiva. Scopul nu este de a trece in revista absolut tot ce se cunoaste in materie de religie si stiinta. Cei mai multi dintre noi nu suntem nici teologi, nici oameni de stiinta. Suntem simpli oameni care gandesc si care au nevoie de cunoasterea adevarului cel putin la fel de mult precum avem nevoie de soare, de apa si oxigen.
Scopul acestei serii de prelegeri este acela de a ne feri de falsa stiinta, pe care apostolul Pavel o numeste “o stiinta pe nedrept numita astfel” ( 1 Timotei 6, 20-21 ); de a ne convinge, daca mai e cazul, ca adevarata stiinta si adevarata religie, avand originea in Acelasi Dumnezeu, sunt perfect compatibile; si de a ne trezi apetitul pentru o cunoastere tot mai aprofundata a tot ce este drept, frumos, bun si adevarat, atat in stiinta contemporana, cat si in Biblia mereu actuala.
Albert Einstein spunea ca “religia fara stiinta este schiloada si neconvingatoare, iar stiinta fara religie este oarba.” Si pentru ca nu-mi doresc nici mie, nici celor ce citesc aceste randuri, sa fim niste oameni neconvingatori in cele religioase sau orbi in cele legate de stiinta, va invit sa ne inarmam cu cateva cunostinte utile din ambele domenii, aparent atat de deosebite, dar avand aceeasi mare Sursa- Dumnezeu.
Lori Balogh
Referinte:
(1) Ziarul “Gandul”, Robert Veress, 6.10.2007
http://www.loribalogh.ro/

luni, 30 martie 2015

10 lucruri pe care le-a spus Iisus şi pe care creştinii le uită

În prezent, există trei mari tendinţe greşite în care se încadrează bisericile: egoismul, lipsa de viziune şi lipsa de compasiune faţă de oricine pătrunde pe uşa bisericii pentru prima dată. În opinia pastorului Joe McKeever, aceasta este consecinţa neascultării de poruncile date de Iisus, pe care creştinii le uită intenţionat.
Prima afirmaţie a lui Iisus care nu este respectată este „să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”. Pastorul McKeever declară că această poruncă nu este respectată din cauza concepţiei eronate că religia este ceva privat, ce este doar între credincios şi Dumnezeu. Cu toate acestea, afirmaţia lui Iisus vine chiar sub forma unei porunci (Evanghelia după Matei, capitolul 22), prin urmare nu este ceva facultativ.
A doua poruncă pe care credincioşii nu o pun în practică este cea legată de hrănirea celor înfometaţi, îmbrăcarea celor săraci, vizitarea celor bolnavi sau în închisoare din Evanghelia după Matei, capitolul 25. Iisus Christos cere tuturor ccredincioşilor să facă asta, la fel cum a făcut-o şi El când a trăit pe Pământ. De aceea, oricând avem ocazia, este bine să avem grijă de cei sărmani.
Un al treilea aspect pe care îl uităm este că iubirea semenilor şi a lui Dumnezeu nu este o emoţie, ci o acţiune, relevată în versetul în care Domnul Iisus ne-a cerut să ne iubim duşmanii (Evanghelia după Luca, capitolul 6). Nimeni nu le poate comanda emoţiilor, dar acţiunea presupune rugăciune, binecuvântare, ajutor concret – toate fiind acţiuni voite, afirmă McKeever pentru Christian Post.
Un al patrulea aspect pe care uităm ca ni l-a spus Iisus este că trebuie să ne aşteptăm să fim trataţi rău (Ioan 16:2). De cele mai multe ori, creştinii aşteaptă să fie iubiţi şi apreciaţi, dar în schimb sunt priviţi cu ostilitate. Asemenea aşteptări, diferite de cele afirmate de Mântuitorul, denotă o înţelegere greşită a Bibliei, conchide pastorul.
Din ultimele două aspecte derivă şi iubirea duşmanilor. Din păcate, creştinii dau adeseori dovadă de o ostilitate ieşită din comun, faţă de cei care nu le împărtăşesc opiniile. Pastorul dă câteva exemple pe care le-a observat în reţelele sociale, unde comunicarea facilitează ascunderea în spatele unui avatar sau pseudonim.
De asemenea, creştinii uită şi de invitarea la masă a celor „săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi” (Evanghelia după Luca, capitolul 14). Chiar dacă în ochii societăţii, aceştia sunt „cetăţeni de calitatea a doua”, McKeever subliniază că aceştia sunt la fel de valoroşi ca oricine altcineva în ochii lui Dumnezeu şi că jertfa lui Iisus pe crucea Golgotei acoperă şi păcatele acestora.
Al şaptelea element despre care a vorbit Iisus şi pe care creştinii îl uită este faptul că El mântuieşte, iar ei sunt chemaţi să prezinte acest adevăr şi celor care nu îl cunosc. Chiar dacă îi ajută pe cei în nevoie, creştinii au o chemare mai înaltă: să ofere oamenilor o altă perspectivă şi anume posibilitatea de a fi mântuiţi.
În al optulea rând, creştinii uită că a-L urma pe Iisus presupune schimbare. Deşi este dificil să ieşi din inerţie şi din zona personală de confort, Dumnezeu ne îndeamnă să renunţăm la obiceiurile dăunătoare pentru a avea o viaţă autentică de credinţă.
Un alt lucru pe care creştinii îl desconsideră este scopul credinţei, care nu este ascultarea de legi şi de reguli, ci ascultarea de Dumnezeu. Legalismul conduce, între altele, la omiterea lucrurilor esenţiale, care fac parte din perspectiva mai largă a trăirii creştine.
Iar în ultimul, dar nu în cel din urmă rând, creştinii omit să citească Biblia, dar aleg să scoată din context anumite versete. Pericolul este acela că acestea pot fi folosite ca argumente, deşi în context ele înseamnă altceva şi creştinii le pot folosi şi înţelege greşit.
http://semneletimpului.ro/

vineri, 27 martie 2015

Ai cui suntem?

wxp (24)
Pentru cei tristi si dezamagiti care nu mai gasesc nicio placere in viata degradata de pe acest pamant decazut prin natura pacatului, pentru cei bolnavi, singuri, cei care se izbesc puternic de influenta crizei economice prin care trecem – care plang pentru ca nu mai reusesc sa faca fata problemelor vietii de zi cu zi, pentru toti care nu mai au nadejde ca ceva ne va schimba vietile in bine, exista o speranta, si aceasta e unica: Isus Hristos.
In tumultul vietii pamantene, printre suferintele care se pare ca nu mai au sfarsit, o inima intoarsa catre Dumnezeul cerurilor si al pamantului aduce bucurie si pace omului care il lasa pe Isus Hristos sa se nasca in inima lui, s-o curateasca si s-o elibereze.
El poate, doar El poate sa redea speranta, amintindu-ne in fiecare clipa ca nu suntem singuri, ca suntem copiii Imparatului universului, suntem cei pentru care Dumnezeu insusi a coborat pe pamant si a murit ca sa fim salvati si sa putem trai impreuna cu El pentru totdeauna, acolo unde lacrimile si moartea nu-si mai au locul.
Suntem fii de Dumnezeu, suntem ai Celui ce tine traiectoria orbitelelor si aduce vant si ploaie pe pamant, suntem copiii Celui care reprezinta dragostea desavarsita, suntem cei modelati din tarana pamantului cu Mana Sa.
Ai cui suntem? Suntem ai Celui ce ne-a modelat inima si rarunchii, ai Celui care a gandit structura celulei in fiecare din noi, ai Celui ce stabileste ordinea in intreg universul. Ai Celui ce pazeste sufletele de toate duhurile rele, ai Celui ce nu ne da mai mult decat putem duce, Cel care da pacea in inima fiecarui om care doreste acest lucru.
N-avem motive de ingrijorare, suferinta e intr-adevar mare pe pamant, insa e limitata, dincolo de aceasta viata trecatoare exista perspectiva vietii vesnice prin Isus Hristos, mijlocitorul dintre noi si Tatal ceresc, exista Duhul Sfant care lucreaza puternic spre salvarea noastra, exista cetatuia de scapare care se numeste Dumnezeu.
Oriunde ai fi si cu orice problema te-ai confrunta, aminteste-ti ca esti al Lui, al Dumnezeului cerurilor si al pamantului, Cel care nu lipseste niciodata in nevoi. Cheama-l puternic in rugaciune, cu toata inima ta si cu lacrimi in ochi, si El va veni.
El va veni sa-ti dea pacea, ajutorul, sa raspunda nevoilor tale, iar daca raspunsul Lui nu va fi asa cum iti doresti tu, increde-te in El si in faptul ca ceea ce El pregateste pentru tine este infinit mai bun, este ceea ce ai nevoie pentru a-I cunoaste dragostea si pentru a fi salvat pentru totdeauna de la moarte.
Este inceputul drumului catre cer, acolo unde pacatul nu va mai putea vreodata face ravagii in inimile oamenilor atat de iubiti de Tatal. Imparatia lui Dumnezeu este aproape, se naste in inimile fiecaruia dintre noi, sa chemam duhul lui Dumnezeu sa lucreze in noi ca sa ne lumineze si sa ne dea certitudinea ca El e singurul care ne poate salva de la ruina spirutuala.
Ai cui suntem? Suntem copiii Dumnezeului Atotputernic. Sa mai credem oare ca Cel ce tine in mainile Sale intreg universul nu poate face ordine in vietile noastre? “Eu va voi fi Tata, si voi Imi veti fi fii si fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” 2Corinteni 6:18.
http://afirmativ.com/

joi, 26 martie 2015

Puterea mesajului Evangheliei transmis prin radio: un membru al grupului terorist Boko Haram s-a convertit la crestinism

kenya10
Un terorist s-a convertit la crestinism dup a ce a auzit mesajul Evangheliei la radio. Acesta era membru al grupului Boko Haram si a parasit imediat organizatia dupa ce s-a convertit, subliniaza Sanando la Tierra.
Fiind profund marcat de mesajul transmis, a contactat postul de radio si a marturisit ca vrea sa-si dea viata pentru Isus Hristos.
Radioul, care este gestionat de o misiune crestina internationala, a inceput sa transmita programele sale in Nigeria inca din anul 2009 si a ajuns in prezent sa numere aproximativ 2 milioane de ascultatori nigerieni.
“Am vazut ca puterea lui Dumnezeu aduce nu numai pacea si transformarea, ci si salvarea pentru cei care luptau impotriva Guvernului si care erau angajati in jihad”, a declarat Don Shenk, liderul misiunii crestine.boko-haram-acepta-a-jesus-750x406
El a adaugat ca marturiile de acest gen reprezinta o motivatie in plus de a spori capacitatile tehnice ale postului de radio. “Boko Haram incearca sa tina oamenii in robie prin teroare. Membrii gruparii au devenit sclavii unui sistem de credinte prin care terorizeaza si ucid oamenii. Numai mesajul Evangheliei are puterea de a salva teroristii. In mod tragic, terorismul este o realitate astazi in Nigeria. Dar in ciuda violentelor provocate de Boko Haram prin demolarea satelor si numeroase alte acte criminale, grupul terorist nu are nici o putere asupra pacii si linistii interioare pe care numai Evanghelia lui Isus le poate aduce la inima oamenilor”, a concluzionat Don Shenk.
Marturiile despre convertirea teroristilor extremisti islamici dupa contactul cu mesajul Evangheliei s-au inmultit in ultima perioada.
Precedentul caz este al unui militant al Statului Islamic, care a fost aproape de moarte dupa ce a atacat o comunitate crestina din Siria. El a fost ajutat de victimele sale, iar in momentul cand si-a recapatat cunostinta, l-a acceptat pe Isus ca Mantuitor.
http://afirmativ.com/

miercuri, 25 martie 2015

Nu invalidează ştiinţa modernă Biblia?

Întrebare: „Nu intră descoperirile ştiinţifice în conflict cu Biblia, invalidând chiar o mare parte din ceea ce este scris în ea?”
Răspunsul nostru: Faptul că ştiinţa confirmă adesea ceea ce este deja înregistrat în Biblie poate fi pentru mulţi o surpriză, dar nu pentru toţi oamenii. Să ne uităm la câteva exemple…

Ştiinţa şi Biblia: specii care reproduc aceleaşi specii

Biblia spune că Dumnezeu a creat toate lucrurile după specia lor (Geneza 1). Ei bine, acelaşi lucru ne arată şi ştiinţa. Nu găsim fosile care să arate vreo tranziţie de la o specia la alta, pentru că nu există (pentru mai multe detalii despre acest subiect, citeşte articolul Ape tulburi). Ştiinţa arată adaptarea în cadrul speciilor (micro-evoluţie), şi nicidecum o tranziţie evolutivă de la o specie la alta (macro-evoluţie). Acest lucru este în acord cu ceea ce afirmă Biblia.

Ştiinţa şi Biblia: reproducerea umană

Unii oameni consideră că este absurd ca întreaga rasă umană să se tragă din doar doi oameni (Adam şi Eva). Totuşi, ştiinţa are de-a face cu ceea ce putem observa şi verifica. Noi putem observa şi verifica reproducerea umană. Un bărbat şi o femeie pot da naştere unei a treia persoane şi aşa mai departe, de-a lungul timpului, până se ajunge la o populaţie mai numeroasă. Ştiinţa confirmă acest lucru. Niciun alt fel de populaţie umană nu a fost observat/verificat de către ştiinţă.

Ştiinţa şi Biblia: germeni

Oamenii nu au înţeles natura biologică a germenilor până relativ recent (ultimele câteva sute de ani). Totuşi, în Vechiul Testament, legile cu privire la curăţie şi la mâncare arată o înţelegere evidentă a germenilor. Dar aceste instrucţiuni au fost date de Dumnezeu cu mii de ani înainte ca omul să înţeleagă cum se transmit germenii sau chiar care sunt aceştia.

Ştiinţa şi Biblia: forma pământului şi ordinea universului

Biblia vorbeşte despre „rotunjimea Pământului” cu mult înainte de Galileo, pe vremea căruia oamenii credeau că Pământul este plat. Şi înainte ca omul să înţeleagă astronomia, Biblia a afirmat că Dumnezeu a aşezat stelele pe cer, ţinându-le la locul lor. Astăzi, noi am spune că acest lucru se datorează gravitaţiei, dar din nou, Dumnezeu ne-a luat-o înainte. Dumnezeu este Cel care a aşezat legile naturale la locul lor şi a stabilit o ordine în univers. Iar noi, la timpul hotărât de Dumnezeu, am ajuns să observăm această ordine şi să înţelegem aceste legi. Aceasta a fost supoziţia (un univers ordonat de Dumnezeu) care a stat la baza cercetării ştiinţifice a multor mari oameni de ştiinţă (Sir Isaac Newton, de exemplu).
Forţele care guvernează universul şi ordinea din univers pot fi observate, dar ce anume le-a cauzat? Oamenii de ştiinţă din ziua de azi caută o teorie comună, care să aducă sub aceeaşi umbrelă teroria cuantică şi astrofizica. Gândeşte-te că Dumnezeu Însuşi este această teorie comună pe care o caută ei. Dumnezeu Însuşi este Cel care decide ca lucrurile să funcţioneze la nivel astronomic în mod diferit faţă de nivelul microscopic. Mărimea este relativă şi irelevantă. Lucrurile ar trebui să funcţionaze la fel atât la nivel astronomic, cât şi la nivel microscopic, numai că nu se întâmplă aşa. Astfel, există oameni de ştiinţă nedumeriţi, care încearcă să găsească lucrurilor un sens, pentru că Dumnezeu nu este punctul lor de plecare. Chiar dacă se descoperă o forţă prin care se explică anumite lururi (cum ar fi forţa gravitaţională), rămâne încă întrebarea cum a apărut acea forţă.

Ştiinţa şi Biblia: concluzie

Ceea ce vreau să spun este că, dacă Biblia arată o înţelegere a medicinei şi a ştiinţei, care precede înţelegerea omului cu privire la medicină şi ştiinţă, atunci nu putem decât să concluzionăm că există o Minte care este mult mai avansată decât a noastră. În loc să încercăm, la fiecare pas, să găsim o explicaţie plauzibilă pentru Dumnezeu, ar fi poate mai înţelept să-I recunoaştem planul măreţ şi creativitatea Sa. Dacă El există cu adevărat, nu-L putem detrona. El este în control şi nimic nu poate schimba acest lucru. Descoperirile ştiinţifice nu fac altceva decât să observe, să înţeleagă şi să folosească sistemele pe care El le-a creat deja. Teoriile care încearcă să discrediteze existenţa lui Dumnezeu (cum ar fi teoria evoluţiei, care încearcă să explice viaţa fără a se raporta la Dumnezeu) sunt ca nişte urme de iepure, care conduc spre întrebări fără răspuns, cum ar fi: „De ce nu dovedesc fosilele descoperite existenţa unor specii de animale, care au suferit o tranziţie evolutivă?” De ce să nu-L recunoaştem pe Creatorul nostru? Ceea ce ne-a spus Dumnezeu în Biblie cu privire la Sine, la lumea noastră şi la scopul existenţei noastre este un punct de plecare important pentru înţelegerea acestei vieţi.
http://www.everystudent.ro/

marți, 24 martie 2015

De ce l-a creat Dumnezeu pe diavol?

study-table-angel-of-darkness-and-light-571120

Isaia 14:12-15 „Cum ai cazut din cer, luceafar stralucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai in inima ta: „Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miazanoaptei, Ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Preainalt.”

Ai fost vreodata intrebat: de ce l-a creat Dumnezeu pe diavol? Dumnezeu nu l-a creat pe diavol. El a creat acea faptura angelica minunata si glorioasa care a devenit apoi diavolul. (Ezechiel 28.12,13,17). Lucifer – cel stralucitor, in ebraica – este numele pe care il avea această creatura inainte de caderea ei. Isaia, cel care L-a vazut pe Domnul in gloria Sa inainte ca El sa devina Om, in capitolul 6, descrie aici o fiinta prefigurata de imparatul Babilonului, dar o fiinta cu mult mai mare in realitate decat acesta.
Ce a facut ca aceasta creatura minunata sa devina diavolul? De cinci ori in aceste cateva versete Lucifer exprima vointa proprie: eu voi! Oare dorea Lucifer locul pe care Dumnezeu, in planurile Sale din veşnicie, il randuise pentru Fiul Sau? Asa s-ar parea. Si aceasta nu inseamna altceva decat razvratire, de aceea Satan isi merita numele – Adversar – de atunci si pana acum. Cat de trist este ca citim despre Satan si ingerii lui, pentru ca a reusit sa atraga dupa sine poate chiar o treime dintre ingeri, care il urmeaza.
Si nu doar ca a atras multi ingeri dupa sine, ci el i-a condus şi pe primii nostri parinti, si prin ei intreaga rasa umana, in razvratire fata de Dumnezeu si neascultare fata de voia Lui. „Eu voi“ este incă o problema cu care trebuie sa ne luptam in fiecare zi. Doar Unul a putut sa spună din toata inima: „Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta“.
http://afirmativ.com/

luni, 23 martie 2015

Cu Dumnezeu pe stadion

Adeseori, în mijlocul unor faze sportive importante, spectatorii imploră bunăvoința Cerului pentru ca jucătorii favoriți să obțină victoria. Gestul pare să fie banal, însă are implicații profunde. Cât de mult Se implică Dumnezeu în jocurile sportive?
Evenimente cu preoți care sfințesc stadioane sau binecuvântează echipe sportive au intrat în peisajul cotidian și constituie deliciul presei. Dincolo de zâmbetele pe care le provoacă unora, o întrebare cât se poate de serioasă poate fi pusă. Cum poate fi descifrată prezența lui Dumnezeu în activitățile umane, inclusiv în cele sportive, unde este des invocat?

Fotbalul american, spectacol pentru Dumnezeu

La americani, percepția asupra intervenției divine pare să fie destul de precisă. Potrivit unui studiu recent, realizat de Public Religion Research Institute, există mulți americani care consideră că rezultatul unui joc de fotbal nu este decis de ceea ce se întâmplă pe teren, ci de intervenția lui Dumnezeu. Astfel, „aproximativ 1 din 4 americani (26%) și 27% dintre cei care se descriu ca fani ai unui sport sunt convinși că Dumnezeu are un rol determinant în stabilirea învingătorului.
Protestanții au convingeri chiar mai ferme (45%) decât oricare alt grup religios în această privință. Peste 3 din 10 protestanți evanghelici albi (32%) și 31% dintre catolici apreciază că Dumnezeu intervine în joc. Aceste statistici vin să le întărească pe cele de anul trecut. Cu două săptămâni înainte de Super Bowl (finala de fotbal american), jumătate dintre fani au spus că sunt convinși că Dumnezeu sau o forță supranaturală manevrează jocul.

Fotbalul și religia, pe aceeași traiectorie

În cartea sa Dumnezeu și fotbalul, scriitorul Ciad Gibbs a analizat modul în care fotbalul se intersectează cu credința oamenilor, în special în America de Sud. Faptul ca echipele de fotbal să se roage înaintea meciurilor este o practică obișnuită. Un caz de notorietate este atacantul lui Manchester United Javier „Chicharito” Hernandez. Este cunoscut pentru ritualul pe care îl are înaintea fluierului de start al unor partide importante. Îngenunchează şi se roagă, în timp ce arbitrii verifică terenul şi porţile.
Cât de nociv este acest amestec dintre religie și sport? Nu este chiar rău, răspunde William Lane Craig, profesor de teologie la Școala de Teologie Talbot, din cadrul Universității Biola. El nu neagă faptul că providența lui Dumnezeu constă în ghidarea tuturor aspectelor vieții, chiar până la cele mai mici detalii. Nimic nu se întâmplă fără voia directă a lui Dumnezeu. Totul este important pentru Dumnezeu, chiar și lucrurile care par să fie banale. În concluzie, și un joc de fotbal poate să Îl implice pe Dumnezeu. Aceasta ar fi, pe scurt, concluzia care derivă din conceptul providenței divine.
Ideea este extrem de populară în mediul religios, fapt dovedit și de rugăciunile asociate jocurilor sportive. O asemenea perspectivă de înțelegere a implicării divine apare și într-o ecranizare cu o temă motivațională pe un fond religios. FilmulFacing the giants prezintă povestea unei echipe de fotbal de liceu cu realizări foarte slabe, până în momentul în care antrenorul este hotărât să Îl invoce pe Dumnezeu la antrenamente și la jocurile oficiale. Provocat să aibă încredere în puterea credinței, Grant Taylor găsește drumul spre victorii incontestabile. Practic, atât ceea ce spune Craig, cât și ideea pe care dorește să o transmită filmul au o construcție comună. Este vorba despre aceeași providență. Dacă Dumnezeu știe totul, atunci se poate presupune că și intervine pentru ca planurile Sale să fie realizate. Însă cât de viabilă este această concluzie?

Problemele providenței

Ideea providenței, în general, poate fi comodă din punct de vedere teologic, însă creează alte dileme. Dacă Dumnezeu intervine într-un meci de fotbal, cum consideră unii, atunci se poate deduce că Dumnezeu controlează orice alt detaliu al vieții. De altfel, Biblia chiar susține acest punct de vedere, menționând că Dumnezeu este interesat de toate aspectele vieţii noastre. Există însă nuanțe care necesită a fi observate.
În primul rând, providența nu înseamnă predestinareConfuzia între cele două a generat dezbateri interminabile pe tema determinismului. Dumnezeu programează acțiunile umane sau respectă liberul-arbitru? Această dilemă se regăsește în celebra carte a lui John Milton Paradisul pierdut, autorul reclamând existența unui conflict între providența divină și liberul-arbitru, conflict pe care îl consideră fără soluție. Milton este exponentul acestei confuzii care se regăsește și în percepția unora care Îl acuză pe Dumnezeu pentru catastrofele sociale sau înfrângerile echipelor favorite.
În al doilea rând, providența are un scop mult mai larg decât dirijarea aspectelor minore ale vieții. De aceea nu ar trebui presupus că rezultatul unui meci de fotbal este rezultatul direct al credinței sau că spectatorii care imploră Divinitatea au și o viață de devoțiune exemplară. Chiar și mulți dintre atei se roagă și o fac nu din convingere, ci din necesitatea umplerii unui vid, recunoștea Paul Fidalgo, purtător de cuvânt al grupului activiștilor seculari. Dincolo de realitățile terestre, aspectul eschatologic al providenţei are importanţă vitală şi poate fi întâlnit în toată Biblia. „Scopurile Lui se vor împlini repede şi se dezvăluie în fiecare ceas”, spunea William Cowper, un poet britanic din secolul al XVIII-lea.
Nu în ultimul rând, providența trebuie abordată cu o doză de realism. Este ceea ce solicită și teologul Millard Erikson în cartea Teologie creștină, atunci când afirmă că, deși fiecare lucru are o semnificație în planul lui Dumnezeu, „ar trebui să fim atenți să nu presupunem că semnificația fiecărui lucru ar trebui să fie evidentă și că ar trebui să descifrăm acea semnificație”. Cu alte cuvinte, trebuie conservat misterul călăuzirii lui Dumnezeu.
Faptul de a miza pe ideea că Dumnezeu direcționează totul, peste voința umană, duce la concluzia că opțiunile umane sunt conforme cu voia Sa. Se deschide astfel un spațiu periculos de interpretare în cadrul căruia Dumnezeu poate fi acuzat în mod direct de toate atrocitățile petrecute pe această planetă. Dacă Dumnezeu poate să schimbe soarta unui meci de fotbal, de ce nu poate „trage sfori” și în aspecte care interferează chiar mai mult și mai profund cu viața omului? Nu este atunci Dumnezeu vinovat pentru Holocaust, terorism sau austeritate?
În fața acestor dileme care implică nu doar suferința umană, ci și aparenta absență divină, răspunsurile se lasă greu găsite. În cartea Dezamăgit de Dumnezeu, Philip Yancey consideră că nu Dumnezeu este Cel care ne dezamăgește, ci așteptările noastre sunt nerealiste. Cu alte cuvinte, presupunem în mod iluzoriu că Dumnezeu a promis că ne va asigura condițiile pentru concretizarea unei fericiri relative.
Biblia promite că toate lucrurile lucrează spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Însă aceasta nu înseamnă că preocuparea preponderentă a Divinității este asigurarea unei vieți de succes constant. Din contră, destinul veșnic al omului intră în preocuparea constantă a lui Dumnezeu. O spune și teologul Larry Crabb, care confirmă faptul că „Dumnezeu nu cooperează cu noi pentru o viață lipsită de dureri. Mulți însă cred că El tocmai asta face. Și că asta și trebuie să facă.”
http://semneletimpului.ro/

vineri, 20 martie 2015

Atacuri ale satanei asupra omului. Cum putem iesi biruitori

sarpele
Satan a transmis mesajul lui demonilor din lumea intreaga. In deschidere a spus: “Noi nu-i putem impiedica pe crestini sa mearga la biserica. Nu-i putem impiedica sa citeasca Biblia si sa stie adevarul. Odata ce au castigat aceasta legatura cu Iisus, puterea noastra asupra lor este distrusa…
Lasa-i pe ei sa mearga la Bisericile lor, sa aiba mesele pline, dar fura-le timpul lor, ca ei sa nu mai aiba timp pentru dezvoltarea relatiei personale cu Iisus Hristos. Asta este ce vreau sa faceti”, a spus diavolul. “Distrageti-i de la relatia cu Mantuitorul lor, tinandu-i conectati la problemele si evenimentele cotidiene.”
“Cum sa facem asta?”, au strigat demonii lui.
“Inventati nenumarate programe tentante si umpleti-le timpul cu lucrurile neinsemnate ale vietii. Ocupati-le mintile. Ispititi-i sa petreaca, sa petreaca, sa petreaca…si sa se plictiseasca, plictiseasca, plictiseasca. Determinati-le sotiile sa mearga la lucru pentru multe ore pe zi, si sotii lor sa lucreze 10-12 ore pe zi, 6-7 zile pe saptamana, ca ei sa nu poata sa-si permita viata lor simpla.
Impiedicati-i sa-si petreaca timpul cu copiii lor. Despartiti fiind si muncind mult, impovarati cu multe probleme, familile lor nu vor mai oferi alinarea stresului de la serviciu. Puneti-i sa gandeasca solutii la problemele pe care le creati, sa nu poata vedea si auzi. Ispititi-i sa ia cu ei mp3-ul sau cd-player-ul oriunde merg, sa-si tina televizoarele, VCR, DVD-urile, si calculatoarele sa functioneze tot timpul. Ei isi vor incarca mintile si in felul acesta se va rupe uniunea cu Hristos.
Umpleti masutele cu reviste si ziare. Nauciti-i cu stiri 24 de ore in fiecare zi. Invadati-i in momentele de sofat cu panouri. Inundati-le e-mail-urile lor cu mesaje cu conotatii sexuale, stiri si tot felul de oferte promotionale, produse gratis, servicii si sperante false. Tineti modele frumoase si slabe pe prima pagina a revistelor la televizor, astfel incat barbatii sa creada ca frumusetea exterioara este foarte importanta, si vor deveni nemultumiti de sotiile lor.
Tineti sotiile lor suficient de obosite ca sa-si mai iubeasca sotii. Daca ele nu le ofera barbatilor lor dragostea de care au nevoie, atunci ei incep sa caute in alta parte. Aceasta le va distruge familia foarte repede! Dati-le pe Mos Craciun ca sa-i distrageti de la a invata pe copiii lor sensul adevarat al craciunului. Dati-le un iepuras de Paste, ca ei sa nu vorbeasca despre Invierea lui Iisus si Puterea Lui peste pacat si moarte. Chiar si in pauza lor faceti-i sa devina excesivi. Faceti-i sa se intoarca obositi din pauza lor.
Tineti-i prea ocupati ca sa mearga in natura si sa se reflecte Creatia lui Dumnezeu. Trimiteti-i in parcuri distractive, evenimente sportive, jocuri, concerte si in sfarsit la film. Tineti-i ocupati, ocupati, ocupati! Si cand ei se intalnesc pentru partasie spirituala, incurca-i in barfe si discutii fara importanta, ca ei sa plece cu constiinta neimpacata. Incununati-le vietile lor cu multe lucruri bune, ca sa nu aiba timp ca sa caute putere de la Iisus.”
“Va functiona! Sigur va functiona! Este un plan corect!”
Demonii s-au dus lacomi la sarcinile lor, facand pe crestini oriunde in lume sa devina ocupati si mai mult. Muncind, mergand incolo si incoace, avand putin timp pentru Dumnezeul lor sau pentru familia lor.

Cum putem iesi biruitori

Sangele Mielului
Atunci cand Ioan Botezatorul Il vede pe Isus si exclama: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” (Ioan 1:29), aceasta este mai mult decat o informatie, este o invitatie de a ne plasa sub crucea Lui pentru a fi acoperiti de Sangele Lui, precum odinioara sangele acoperea capacul ispasirii si iertarea era acordata. Atunci cuvantul din Isaia 53.5,… prin ranile Lui suntem tamaduiti incepe sa opereze in dreptul nostru, pentru ca “pe Cel care n-a facut nici un pacat El L-a făcut pacat pentru noi… 2 Corinteni 5:21”, iar obiectul acuzarii a fost anihilat, noi fiind indreptatiti in felul acesta.
Marturia ta
O alta arma care, de altfel, o pune in valoare pe prima este marturisirea noastra cu gura, afirmatia care vine de la noi pentru a confirma experienta noastra odata ce ne-am pozitionat sub Crucea lui Cristos. Cicatricele ranilor lui Cristos, dupa Inviere au fost o marturie care i-a convins pe ucenici ca Cel mort este Inviat si este Viu in vecii vecilor. Marturia noastra va inchide gura acuzatorului.
O viata crucificata
“… ei nu si-au iubit viata, pana la moarte,..” Aceasta expresie descrie o viata crucificata. Cu alte cuvinte, a sta sub Crucea lui Cristos inseamnă a marturisi aceasta si a trai o viata crucificata. Adica a trai liber de viata aceasta, cum zicea Pavel,… daca traim, pentru Domnul traim, daca murim e tot pentru El, de fapt si cantam aceste versuri,…! E ca si cum trebuie sa fim gata de orice, fiind liberi de aceasta viata si dependenti de vesnicia care ne asteapta!
Redu-l la tacere pe satan si traieste o viata de victorie!
Amenintarile lui satan si împotrivirile lui au scopul să ne reduca la tacere, sa ne fure marturia si sa nu-i influentam pe altii pentru Cristos. Ajunge. A sosit vremea sa folosesti armele prezentate in asa fel incat el, satan, sa fie redus la tacere si tu sa fii biruitor, implinindu-ti scopul pe care Dumnezeu il are pentru viata ta.

Fii biruitor!

Pastor Teodor Bulzan

http://afirmativ.com/