Cu Dumnezeu pe stadion

Adeseori, în mijlocul unor faze sportive importante, spectatorii imploră bunăvoința Cerului pentru ca jucătorii favoriți să obțină victoria. Gestul pare să fie banal, însă are implicații profunde. Cât de mult Se implică Dumnezeu în jocurile sportive?

Evenimente cu preoți care sfințesc stadioane sau binecuvântează echipe sportive au intrat în peisajul cotidian și constituie deliciul presei. Dincolo de zâmbetele pe care le provoacă unora, o întrebare cât se poate de serioasă poate fi pusă. Cum poate fi descifrată prezența lui Dumnezeu în activitățile umane, inclusiv în cele sportive, unde este des invocat?

Fotbalul american, spectacol pentru Dumnezeu

La americani, percepția asupra intervenției divine pare să fie destul de precisă. Potrivit unui studiu recent, realizat de Public Religion Research Institute, există mulți americani care consideră că rezultatul unui joc de fotbal nu este decis de ceea ce se întâmplă pe teren, ci de intervenția lui Dumnezeu. Astfel, „aproximativ 1 din 4 americani (26%) și 27% dintre cei care se descriu ca fani ai unui sport sunt convinși că Dumnezeu are un rol determinant în stabilirea învingătorului.

Protestanții au convingeri chiar mai ferme (45%) decât oricare alt grup religios în această privință. Peste 3 din 10 protestanți evanghelici albi (32%) și 31% dintre catolici apreciază că Dumnezeu intervine în joc. Aceste statistici vin să le întărească pe cele de anul trecut. Cu două săptămâni înainte de Super Bowl (finala de fotbal american), jumătate dintre fani au spus că sunt convinși că Dumnezeu sau o forță supranaturală manevrează jocul.

Fotbalul și religia, pe aceeași traiectorie

În cartea sa Dumnezeu și fotbalul, scriitorul Ciad Gibbs a analizat modul în care fotbalul se intersectează cu credința oamenilor, în special în America de Sud. Faptul ca echipele de fotbal să se roage înaintea meciurilor este o practică obișnuită. Un caz de notorietate este atacantul lui Manchester United Javier „Chicharito” Hernandez. Este cunoscut pentru ritualul pe care îl are înaintea fluierului de start al unor partide importante. Îngenunchează şi se roagă, în timp ce arbitrii verifică terenul şi porţile.

Cât de nociv este acest amestec dintre religie și sport? Nu este chiar rău, răspunde William Lane Craig, profesor de teologie la Școala de Teologie Talbot, din cadrul Universității Biola. El nu neagă faptul că providența lui Dumnezeu constă în ghidarea tuturor aspectelor vieții, chiar până la cele mai mici detalii. Nimic nu se întâmplă fără voia directă a lui Dumnezeu. Totul este important pentru Dumnezeu, chiar și lucrurile care par să fie banale. În concluzie, și un joc de fotbal poate să Îl implice pe Dumnezeu. Aceasta ar fi, pe scurt, concluzia care derivă din conceptul providenței divine.

Ideea este extrem de populară în mediul religios, fapt dovedit și de rugăciunile asociate jocurilor sportive. O asemenea perspectivă de înțelegere a implicării divine apare și într-o ecranizare cu o temă motivațională pe un fond religios. FilmulFacing the giants prezintă povestea unei echipe de fotbal de liceu cu realizări foarte slabe, până în momentul în care antrenorul este hotărât să Îl invoce pe Dumnezeu la antrenamente și la jocurile oficiale. Provocat să aibă încredere în puterea credinței, Grant Taylor găsește drumul spre victorii incontestabile. Practic, atât ceea ce spune Craig, cât și ideea pe care dorește să o transmită filmul au o construcție comună. Este vorba despre aceeași providență. Dacă Dumnezeu știe totul, atunci se poate presupune că și intervine pentru ca planurile Sale să fie realizate. Însă cât de viabilă este această concluzie?

Problemele providenței

Ideea providenței, în general, poate fi comodă din punct de vedere teologic, însă creează alte dileme. Dacă Dumnezeu intervine într-un meci de fotbal, cum consideră unii, atunci se poate deduce că Dumnezeu controlează orice alt detaliu al vieții. De altfel, Biblia chiar susține acest punct de vedere, menționând că Dumnezeu este interesat de toate aspectele vieţii noastre. Există însă nuanțe care necesită a fi observate.

În primul rând, providența nu înseamnă predestinare. Confuzia între cele două a generat dezbateri interminabile pe tema determinismului. Dumnezeu programează acțiunile umane sau respectă liberul-arbitru? Această dilemă se regăsește în celebra carte a lui John Milton Paradisul pierdut, autorul reclamând existența unui conflict între providența divină și liberul-arbitru, conflict pe care îl consideră fără soluție. Milton este exponentul acestei confuzii care se regăsește și în percepția unora care Îl acuză pe Dumnezeu pentru catastrofele sociale sau înfrângerile echipelor favorite.

În al doilea rând, providența are un scop mult mai larg decât dirijarea aspectelor minore ale vieții. De aceea nu ar trebui presupus că rezultatul unui meci de fotbal este rezultatul direct al credinței sau că spectatorii care imploră Divinitatea au și o viață de devoțiune exemplară. Chiar și mulți dintre atei se roagă și o fac nu din convingere, ci din necesitatea umplerii unui vid, recunoștea Paul Fidalgo, purtător de cuvânt al grupului activiștilor seculari. Dincolo de realitățile terestre, aspectul eschatologic al providenţei are importanţă vitală şi poate fi întâlnit în toată Biblia. „Scopurile Lui se vor împlini repede şi se dezvăluie în fiecare ceas”, spunea William Cowper, un poet britanic din secolul al XVIII-lea.

Nu în ultimul rând, providența trebuie abordată cu o doză de realism. Este ceea ce solicită și teologul Millard Erikson în cartea Teologie creștină, atunci când afirmă că, deși fiecare lucru are o semnificație în planul lui Dumnezeu, „ar trebui să fim atenți să nu presupunem că semnificația fiecărui lucru ar trebui să fie evidentă și că ar trebui să descifrăm acea semnificație”. Cu alte cuvinte, trebuie conservat misterul călăuzirii lui Dumnezeu.

Faptul de a miza pe ideea că Dumnezeu direcționează totul, peste voința umană, duce la concluzia că opțiunile umane sunt conforme cu voia Sa. Se deschide astfel un spațiu periculos de interpretare în cadrul căruia Dumnezeu poate fi acuzat în mod direct de toate atrocitățile petrecute pe această planetă. Dacă Dumnezeu poate să schimbe soarta unui meci de fotbal, de ce nu poate „trage sfori” și în aspecte care interferează chiar mai mult și mai profund cu viața omului? Nu este atunci Dumnezeu vinovat pentru Holocaust, terorism sau austeritate?

În fața acestor dileme care implică nu doar suferința umană, ci și aparenta absență divină, răspunsurile se lasă greu găsite. În cartea Dezamăgit de Dumnezeu, Philip Yancey consideră că nu Dumnezeu este Cel care ne dezamăgește, ci așteptările noastre sunt nerealiste. Cu alte cuvinte, presupunem în mod iluzoriu că Dumnezeu a promis că ne va asigura condițiile pentru concretizarea unei fericiri relative.

Biblia promite că toate lucrurile lucrează spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Însă aceasta nu înseamnă că preocuparea preponderentă a Divinității este asigurarea unei vieți de succes constant. Din contră, destinul veșnic al omului intră în preocuparea constantă a lui Dumnezeu. O spune și teologul Larry Crabb, care confirmă faptul că „Dumnezeu nu cooperează cu noi pentru o viață lipsită de dureri. Mulți însă cred că El tocmai asta face. Și că asta și trebuie să facă.”

http://semneletimpului.ro/