Live Radio

sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Cu ce se mai hrănesc lupii de prin Biserici


Kazantzakis a spus un mare adevăr care se potrivește Bisericii: E bine să fii blând ca un miel; dar când în jurul tău sunt lupi, e bine să fii leu.
Știm cu toții de la Domnul nostru Cristos că printre credincioșii autentici se infiltrează mulți lupi. A-i ignora și a nega existența lor este la fel de periculos ca a fi unul dintre ei. Cristos ne-a asociat de multe ori pe noi urmașii Lui cu oile, însă nicidecum nu ne-a cerut să fim la fel de slabe la minte ca niște oi, ci ne-a cerut doar loialitatea oițelor, însă la minte ne-a cerut să fim ageri ca șerpii.
Dacă din 12 ucenici ai Domnului Isus unul era lup, oare câți lupi sunt într-o comunitate de 100 de credincioși, dar într-una de 1000? Lupii întotdeauna vor striga în Biserici că ei nu există, că de fapt cine vorbește despre ei este un fricos și un tulburător al liniștii publice, însă a depista lupii este o sarcină care ne revine nouă fiecăruia dintre noi, pentru că Cristos ne-a dat și înțelepciune dar și autoritatea de a-i da afară din turmă.
Cristos ne-a ajutat mult lăsându-ne câteva indicii despre lupii care se infiltrează în turmă, iată care sunt conform cu Matei 7:15:
1. Lupii vor căuta întotdeauna poziții influente în Biserici. Ne spune Cristos că lupii fac pe proorocii însă sunt mincinoși. Știm bine că poziția unui prooroc în Biserică este una respectată și prin gura lui Însuși Dumnezeu vorbește, însă lupii caută fără pic de reverență să vorbească în Numele lui Dumnezeu deși vorbesc de la ei, doar ca să risipească turma în păduri întunecate unde fac ce vor cu ea.

2. Lupii se îmbracă în piei de oi și inevitabil vor veni momente când se vor și dezbrăca. Acesta este momentul în care trebuie depistați. Lupii sunt sfinți în Biserică și, evident, viceversa în casele lor și în anturajele unde se simt în largul lor. Acolo trebuie observați. Cine nu-L reprezintă pe Cristos și în casa lui este doar un lup îmbrăcat în haină de oaie și cu o astfel de persoană nu se negociază. Trebuie păstrată distanța.
3. Lupii sunt răpitori. Iau oaia și o sfâșie departe de ochii turmei. Da, acesta este comportamentul lor. Lupii șoșotesc prin Biserici la urechile oilor numai otravă. Aruncă ba o brâfă, ba denigrare, ba răzvrătire, ba descurajare, ba critică, ba rănesc, ba desconsideră și astfel sfâșie oaia și o lasă dezbrăcată de dumnezeire. Lupii nu acționează pe față ci pe ascuns, sunt șoptitori, sunt cu ochii pe oile slabe și rănite, le trag într-un colț de biserică și le lovesc. Pe cele slabe le încurajază că sunt bine iar celor rănite le pune sare pe rană.
Totuși titlul articolului face referire la meniul lupilor, la ce mănâncă ei. Iată ce categorii de lupi există în funcție de ceea ce consumă (vom vedea că nu toți sunt carnivori ).
1. Lupii carnivori. Aceștia, cum spuneam mai sus, se hrănesc cu suferința oilor. Le place să vadă credincioși în suferință. La natura și comportamentul lupilor se referă Pavel când le spune galatenilor să aibă grijă să nu se muște și să se mănânce între ei (Galateni 5:15 ). O oaie își poate schimba și natura, chiar dacă nu există oi carnivore, care să-și mănânce suratele, în anumite Biserici se întâmplă această anomalie, oi care devin lupi. E greu de crezut însă istoria ne confirmă acest fapt. Sunt zone întregi care cândva au fost pline de credincioși, iar azi îi numeri pe degete pentru că comportamentul lupilor a fost adoptat și de oi și astfel s-au mâncat între ele.
2. Lupii consumatori de faimă. Unii lupi nu se hrănesc cu oi ci cu aplauzele și uralele turmei. Acești lupi consumă slava pe care o merită doar Păstorul. Lupii aceștia par de treabă, sunt lingușitori, vorbesc frumos chiar și din Scriptură predicând des, consiliază oițele cu probleme, par interesați de suferința lor, însă scopul lor este doar să fie bine văzuți și apreciați. Ar muri fără aplauzele și laudele turmei și își arată colții și mârâie zdravăn când sunt criticați, însă își iau repede mimica de oiță blândă.
3. Lupii materialiști. Unii lupi caută doar foloase materiale în mijlocul turmei. Știu că turma lui Cristos este generoasă, săritoare în necaz, că se consumă și se frământă pentru orice problemă. Cristos a învățat-o că esența creștinismului este aceea de a purta poverile altora. Însă sunt și profitori, lupi care așa cum spune Pavel: cred că evlavia este un izvor de câștig (1 Timotei 6:5). Da, e greu de crezut însă profitorii de lupi, care se închină pântecului, găsesc destule resurse materiale printre oițe și le este bine așa. Chiar învață și oile să caute să adune pe acest pământ, să-și facă comori aici unde le mănâncă viermele și rugina, însă Cristos ne-a spus că cea mai sigură comoară este în Cer. Această comoară se înmulțește doar când dăruim, chiar și din puținul nostru ca văduva din Templu.
4. Lupii legaliști. Sunt anumiți lupi care se hrănesc cu satisfacția de a vedea oițele chinuindu-se chiar și în Biserică. Acești lupi sunt însuflețiți, ca și Pavel când omora creștinii, de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești (Galateni 1:14). Lupii aceștia fac tot posibilul să țină oile departe de harul lui Cristos și le învață că totul se câștigă prin efort personal, astfel le învață tot felul de obiceiuri băbești. Lupii ăștia nu suportă oile fericite, care se bucură, care exaltă înaintea lui Cristos. Cum văd una mai fericită cum îi pun în brațe un teanc de reguli și porunci. Pun poveri pe care ei nu le ridică nici cu un deget. Pentru că lupii ăștia nu-L suportă pe Păstor caută să îndepărteze privirea oilor de la El către o sumedenie de obiceiuri nefolositoare și care nu aduc nici un câștig. Păi cum să mai îl slăvească un credincios pe Cristos când el are impresia că prin eforturile lui ajunge în Cer?
Cristos nu a judecat niciodată o oaie, însă a lovit zdravăn lupii cu biciul cuvintelor Sale. I-a lovit și i-a îndepărtat de oi pentru că ei nu au vrut niciodată să treacă prin miraculosul procedeu de schimbare a naturii. Numai Creatorul poate să ia un lup și să-l facă oaie. Iar lupii nu vor această șansă de aceea trebuie îndepărtați. Când Cristos este în mijlocul turmei lupii doar salivează privindu-ne printre scândurile din gard. Însă mulți se cred mai tari ca și Cristos și de aceea lupii le mănâncă acele puține oi care-i urmează.
Ar mai fi multe de spus despre lupi dar cam atât despre ei, noi știm că atunci când am venit la Cristos, orice am fost înainte a fost uitat și șters. Noi nu ne-am îmbrăcat peste ce eram cu ceea ce suntem, ci ne-am schimbat complet. Dacă înainte eram lupi sau orice altceva, azi nu mai suntem ceea ce am fost, ci putem spune ca și Pavel următoarele cuvinte: ”Căci dacă este cineva în Cristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).
Amin și Doamne ajută!
Cu drag și prețuire,
Toni Berbece

vineri, 18 ianuarie 2019

Când lumea devine loc de odihnă iar Biserica câmp de război


”Aceeași membrii ai bisericilor creștine care sâmbăta strigă în gura mare la meci, ca indienii la atac, duminica stau în biserici ca statuile de lemn.” Vance Havner
Privind la primii creștini din Cartea Fapte putem constata cu ușurință că ei se bucurau împreună în adunările lor, iar în lume aveau de luptat cu forțele întunericului care stăpâneau lumea, îndurau de la jigniri până la bătăi, după care veneau între fraţi și se întăreau pentru a o lua de la capăt, însă rezultatul consta în vieţile schimbate şi o societate mai bună pe zi ce trecea. Ei nu căutau scandaluri în lume ci nu făceau decât să vorbească despre dragostea lui Cristos, iar acest lucru deranjează pe stăpânul acestei lumi care are şi el oamenii lui puşi pe dat cu piatra.
Astăzi lucrurile se pare că stau invers uneori. În lume unii se simt foarte bine, prietenii și vecinii care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu văd nici o diferență între viețile lor și ale acestora, televizorul și internetul le guvernează viețile, iar când merg la Biserică firea se războiește cu Duhul, se simt inconfortabil și dacă nu dorm atunci folosesc timpul pentru a se război cu frații, dacă nu au motiv de ceartă atunci inventează unul. Trebuie să înțelegem că certurile şi conflictele în Biserică ar trebui să fie accidente nu stări de fapt. Așa cum spune Pavel, Bisericile lui Cristos nu au obiceiul de a fi certărețe. Ele au ca scop să-și ațintească privirea spre Cristos.
Trebuie să ne punem semne mari de întrebare când lumea ne face să ne simțim extrem de bine și când nu avem parte de nici un război spiritual. Când râdem cu gura până la urechi la programele de divertisment dar căscăm de zece ori pe minut în Biserică, atunci e o problemă. Când creștinul nu simte nevoia să vorbească cu alții despre Cristos este clar că în el nu este Duhul Sfânt pentru că în Ioan 15:26 ni se spune clar că rolul Duhului este de a-L mărturisi pe Cristos. Primul semn că Duhul Sfânt este în inima cuiva este focul de a vorbi despre Cristos cu alţii. Cine nu simte acest foc, nu are Duhul Sfânt în el aşa cum ar trebui.
Creştinul care începe săptămâna fără a avea un plan spiritul, care nu şi-a propus să vorbească cu cineva anume despre Dumnezeu, care nu are o listă cu rugăciuni pe care trebuie să le înalţe pentru familie sau prieteni este un creştin căruia îi va umple diavolul programul. Visez adesea probleme care există în vieţile prietenilor sau ale membrilor familiei şi mă întreb de ce am acele vise, iar Dumenzeu mereu îmi aduce aminte că trebuie să mă rog pentru aceşti oameni. Cerul are mereu o listă actualizată cu motive de rugăciune şi împărtăşeşte această listă cu noi. Dar simţim noi cu cei ce se află în probleme?
Primii creştini stăruiau în rugăciune (și nu cred că putea cineva să adoarmă la rugăciunile lor, ci se zguduia locul în care erau din temelii), citeau Scripturile și le analizau împreună fără să întrebe cât e ceasul (dacă ar fi avut ceasuri mecanice sau electronice nu cred că ar fi pus vreunul în locurile în care se adunau chiar deasupra amvonului) și apoi mâncau împreună împărțind frățește tot ce aveau. Cei ce aveau mai mult aduceau și pentru cei care nu aveau.
Pavel a mustrat Biserica din Corinteni tocmai pentru că a rupt acest echilibru. Ei nu mustrau imoralitatea sexuală care devenise chiar celebră în Biserica lor, semn că rugăciunea lor lăsa de dorit, nu aplicau Scriptura așa cum ar fi trebuit, iar la mesele lor unii mâncau pe săturate iar alții stăteau și se uitau că nu aveau ce mânca. În Corint era genul acela de creştinism care se vede şi azi prin unele locuri, ei se simţeau bine în lume şi cu lumea şi trăiau ca lumea însă se simţeau din ce în ce mai inconfortabil în Biserică. Erau deranjaţi de mustrările usturătoare ale lui Pavel motiv pentru care unii voiau să scape de el.
Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem că lumea este câmpul nostru de bătălie. Că trebuie să ieşim din Casa lui Dumnezeu unde am primit odihnă şi încurajare şi să cucerim teritoriu după teritoriu şi suflet după suflet. Să înţelegem că scopul nostru nu este de a ne război cu fraţii ci cu forţele răului. Nu căutăm scaune de înălţare printre oameni, ci scaune pe care diavolul stă confortabil şi de pe care vrem să-l dăm jos în Numele şi prin puterea lui Cristos.
Cu drag şi preţuire,
Toni Berbece