Live Radio

joi, 31 ianuarie 2019

Cum să se raporteze pastorii la lașii bisericii?


Mulți pastori și lideri de biserici sunt chinuiți din pricina a mai puțin de 5% dintre membrii bisericii.
Dați-mi voie să vă demonstrez. Peste 95% dintre membrii bisericii sunt susținători și încurajatori.
Așa că pastorii și alți lideri ai bisericii trebuie să învețe să se confrunte cu realitatea lașilor bisericii. Ei sunt puțini la număr, însă pot pricinui multă durere.
Înainte de a sugera o cale de urmat cu acești lași ai bisericii, permiteți-mi să identific 9 dintre cei mai obișnuiți calomniatori.
1. Agresorul ședințelor
Această persoană este în general tăcută, până în momentul unei ședințe a bisericii. În acel moment, el sau ea încep să vorbească fie folosind un limbaj pasiv-agresiv fie total veninos. Ei se simt foarte siguri pe ei atunci când se adresează unei mulțimi și mai ales când țipă folosindu-se de un limbaj ultraspiritual.
2. Atacatorul din social-media
Acest laș se ascunde în spatele unei tastaturi sau mai nou în spatele unui profil fals pe rețelele de socializare. Nu va veni să se adreseze direct păstorilor bisericii, ci își va face cu plăcere cunoscută poziția pe cale digitală.
3. Ipocritul „te iubesc, dar…”
Acest membru al bisericii își prefațează critica și discursurile printr-un comentariu de dragoste și falsă susținere față de păstorul bisericii. Apoi urmează cele mai acide și răutăcioase comentarii. Totul în numele libertății la opinie.
4. Scriitorul de anonime
Acest membru scrie scrisori sau bilețele pe care le lasă în farfuria pentru colectă sau în cutia pentru întrebări și sugestii. El sau ea, care nu au curajul să se se facă cunoscuți nici nu merită să aibă audiență.
5. Criticii absenți
Acești membri ai bisericii au o mulțime de păreri cu privire la biserică și la păstorii ei, cele mai multe critice. Ei însă sunt rareori implicați în lucrare sau în a-și manifesta sprijinul pentru biserică în mod concret.
6. Cei care își retrag sprijinul financiar
Îi cunoașteți pe acești membri. Atunci când lucrurile nu merg cum ar vrea ei, ei nu mai dau bani la biserică. La urma urmei, nu sunt banii lui Dumnezeu, sunt banii lor.
7. Bârfitorii
Acești membrii sunt încântați să răspândească știri despre biserică, despre pastorii ei și membrii ei, atâta timp cât acestea sunt negative, scârboase sau false. Cele adevărate nu merită, că oricum nu au trecere.
8. Cererea prin delegat.
Tipologia nu se dezminte. Dacă au o problemă sau ceva de criticat, ei merg la alții să comunice problema. Apoi așteaptă ca cei cărora le-a fost adresat mesajul să ia poziție. Iar „delegații” sunt mereu aceiași…din aceeași categorie.
9. Grupulețele ”tăcerea e de aur”.
Din nefericire, în multe biserici, acești membri sunt deseori o excepție din cei 95% pe care i-am menționat anterior. Mult prea mulți membri, mult peste procentul de membri problemă de 5%, rămân tăcuți atunci când văd critici nedrepte, hărțuire sau alte comportamente toxice. Tăcerea lor, însă, este un act complice de lașitate, nu de înțelepciune.
Așadar, cum să se raporteze pastorii la lașii bisericii ? În primul rând, rugați-vă pentru ei. Pe cât de dificil pare, rugați-vă pentru ei. În al doilea rând, fiți atenți la acești membri pentru a vă da seama ce se întâmplă. În al treilea rând, amintiți-vă că sunteți pastorul lor. În sfârșit, concentrați-vă energia emoțională asupra membrilor care cu adevărat vor să facă o diferență pozitivă pentru împărăție.
Lașii bisericii vor fi întotdeauna în bisericile voastre, după cum spunea Mântuitorul „pe săraci îi aveți totdeauna cu voi”. Depinde de voi, prin puterea lui Dumnezeu, să stabiliți cum veți reacționa.
Thom Rainer, președintele LifeWay Christian Resources
Via: Samy Țuțac

miercuri, 30 ianuarie 2019

O descriere a lui Iisus făcută de contemporanul Său, Publius Lentulus, predecesorul lui Pontius Pilatus

Reprezentarea pe care noi, creștinii, o avem despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos este cea pe care ne-o prezintă Biserica prin icoanele sale. Cu toate acestea, o descriere a lui Iisus este acum publică, fiind făcută de contemporanul Său, Publius Lentulus, predecesorul lui Pontius Pilatus în funcţia de procurator al Iudeei (26 – 36 d. Chr.) şi care, în această funcţie, era obligat să trimită rapoarte Senatului din Roma despre cele mai importante evenimente din zona aflată sub autoritatea sa.
„Este un bărbat cu o înfăţişare nobilă şi trăsături atît de frumoase şi care exprimă atîta maiestuozitate, încît oricine Îl vede nu poate să nu Îl admire. Are părul de culoarea castanei coapte, iar de la nivelul urechilor pînă la umeri culoarea devine cea a pămîntului, doar că foarte strălucitoare. Îl poartă despărţit de la mijlocul frunţii, însă după obiceiul nazarieneilor.
Fruntea dreaptă şi senină, chipul fără urmă de riduri sau pete, cu o uşoară nuanţă de bronz. Nările şi buzele fără cusur. Barba la fel de deasă ca şi părul, nu prea lungă şi despărţită la mijloc. Ochii Săi serioşi te înfioară. Sînt ca razele soarelui, iar strălucirea lor nu îţi permite să I te uiţi drept în faţă.
Cînd rosteşte vorbe de dojană, te înspăimîntă; plînge cînd trebuie să mustre. Atrage iubirea oamenilor şi are o voioşie demnă. Se spune că nu a fost văzut rîzînd, însă a fost văzut plîngînd. Are braţe şi mîini deosebit de frumoase. Este fermecător cînd poartă o conversaţie, însă vorbeşte puţin; iar cînd vorbeşte, o face cu deosebită modestie. Oriunde Îşi face apariţia, este de departe cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut sau şi-l poate imagina cineva; îi seamănă mamei Sale, cea mai frumoasă fiinţă din această regiune.
În ceea ce priveşte cultura Sa, uimeşte întreg Ierusalimul. Deşi nu a studiat niciodată, cunoaşte toate domeniile ştiinţei. Poartă sandale şi umblă cu capul descoperit. Mulţi rîd cînd Îl văd, se tem, însă, şi tremură în prezenţa Lui sau cînd le vorbeşte.
Se spune că nu s-a mai pomenit un asemenea bărbat în zona asta. Într-adevăr, din cîte mi-au spus evreii, nimeni nu a mai auzit asemenea învăţătură înaltă cum o predică acest Christos, şi mulţi iudei cred în El şi în natura Sa divină, pe cînd alţii au venit la mine să Îl reclame ca pe cineva care S-a împotrivit Maiestăţii Voastre.
Este un fapt cunoscut de toţi că nu a făcut niciodată vreun rău, că, dimpotrivă, înfăptuieşte numai lucruri bune. Toţi cei care Îl cunosc şi care au avut de-a face cu El spun că au avut parte numai de lucruri bune şi de sănătate din partea Lui“.

marți, 29 ianuarie 2019

Noul scandal al Norvegiei: Consulul polonez expulzat din țară pentru criticarea Barnevernet

Noul scandal al Norvegiei: Consulul polonez expulzat din țară pentru criticarea Barnevernet
Slawomir Kowalski a fost consulul Poloniei în Norvegia, dar nu mai este dorit acolo. Prim ministrul Erna Solberg l-a expulzat de curând din țară. Ar putea avea asta legătură cu situația lui Silje Garmo, o mamă norvegiană care a părăsit țara și care tocmai a primit azil politic în Polonia? Garmo a fugit, temându-se că sistemul de îngrijire a copilului, Barnevernet, i-o va lua pe fiica ei de 24 de luni, acum.
Kowalski era cunoscut pentru că a ajutat familiile poloneze din Norvegia care aveau probleme cu sistemul local de protecție a copilului. La începutul lunii iunie 2018, diplomatul a fost chiar împiedicat fizic să întâlnească o familie care i-a cerut ajutorul. Această acțiune a fost întâmpinată cu o serie de critici internaționale. Tomáš Zdechovský, membru ceh al Parlamentului European, a comentat pe această temă în 2018:
„La finalul lunii iunie 2018, s-a acordat o atenție mai deosebită unui caz în care Barnevernet a luat un copil de șase ani dintr-o familie polonezo-norvegiană. Când părinții au fost convocați pentru procedurile aferente, aceștia au cerut ajutorul consulului polonez, care a fost împiedicat, fizic, să intre la proceduri, de către poliția norvegiană. Părinții au fost, de asemenea, deposedați de dreptul de a vorbi în limba maternă. Prin urmare, Norvegia încalcă drepturile fundamentale ale părinților în cauză și încalcă și Convenția de la Geneva privind relațiile diplomatice în relație cu Polonia”.
Einar Salvesen, un respectat psiholog din Norvegia, este indignat de acțiunea guvernului împotriva consulului polonez. A comentat pe site-ul KNN:
„Este scandalos că primul ministrul Erna Solberg îl va expulza pe consulul Poloniei, Slawomir Kowalski. Ar trebui, în schimb, să-i mulțumească lui Kowalski pentru efortul său și să-i de o medalie”.
Avocatul pentru drepturile omului, Marius Reikeras, a comentat pe marginea acestei decizii:
„Aceasta este situația obișnuită din Norvegia. Dacă soliciți să ți se respecte Drepturile Omului, te vei regăsi într-un grav pericol de a fi declarat inamic al statului”
Step Up 4 Children’s Rights

luni, 28 ianuarie 2019

Lecțiile ultimului Referendum. Ce pot învăța creștinii? (1)

Cristian Curte: Mihai Neamțu, aş fi vrut, pentru început, să te întreb cum ai trăit duminică seară, 7 octombrie, rezultatul final?
M.N.: Am trăit sentimente amestecate: uimire, neputință şi dezamăgire. 
Uimirea, mai întâi. M-au încântat milioanele de compatrioți care s-au mobilizat pentru a onora un exerciţiu democratic tot mai criticat de elitele globaliste. Poporul român e prea rar invitat să îşi dea cu părerea, deși noi suntem chemați să plătim taxe și impozite pentru pensiile nesimțite ale aristocrației bugetare. Boicotul coordonat al Referendumului din 2018 (trusturi media, structuri politice, vedete show-biz și elite academice) a scos la iveală solidaritatea a milioane de români cu valorile creștine. 
Neputința, apoi. Mi s-a părut dureros că n-am putut scoate la vot încă un milion de români pentru a transmite Europei un semnal despre valorile noastre profunde. Sub raport organizațional, Biserica a fost depășită. Cuvântul preoților n-a mai contat. Votul prin rețeaua parohială n-a funcționat. 
Am fost surprins de eficiența propagandistică a noului ateism printre tineri. Înseamnă că orele de religie sau publicațiile oficiale ale Bisericii n-au produs efectul scontat. Era videocratică își spune... cuvântul. Clipurile unor vedete YouTube – de la Mihai Bendeac și până la Codrin Bradea sau Ion Aion – au milioane de vizualizări.
Oare pierde astăzi creștinismul pariul apologetic din lumea social-media?
În sfârșit, dezamăgire. Unii ierarhi ai Bisericii au pariat pe alianța cu politicienii. Or, cu puținele excepții din Bihor, Suceava sau Dâmbovița, politicienii au subminat acest demers plebiscitar. Liviu Dragnea a tăcut, Călin Popescu Tăriceanu a tăcut, Dacian Cioloș a tăcut, Klaus Iohannis a tăcut.
Au fost două excepții: Dan Barna a vorbit despre Boicot, Ludovic Orban a vorbit pentru Referendum. În rest, dușmanii de moarte, PSD și USR, și-au dat mâna pentru a îngropa cel mai important exercițiu democratic din ultimii 100 de ani: inițiativa cetățenească. Președintele tuturor românilor s-a abţinut de la orice comentariu pozitiv la adresa familiei. Socialiștii s-au aliniat ordinelor de la Bruxelles. Nimic nou sub soare...
Președintele Iohannis a vorbit şi de fanatism religios în perioada imediat următoare strângerii de semnături.
Da... O formulă jignitoare. Autorul cărții Pas cu pas spune în autobiografia lui că e... un conservator. Sobrietatea și decența publică a primarului din Sibiu m-a atras și pe mine. O aură de civilitate i-a făcut pe mulți români să-l voteze în 2014. În ultimii ani, însă, l-am văzut pe Klaus Iohannis anexat la agenda progresistă care cere explicit reeducarea părinților și angajarea de către Stat a unor experți în teoriile de gen... 
Şi după ce a fost ales preşedinte a avut grijă să treacă pe la slujbele principalelor culte creştine din România, a venit de Paşti la Catedrala ortodoxă, a mers la el la biserică...
Da, gesturi de curtoazie. Klaus Iohannis a avut o poziționare favorabilă Președintelui Donald Trump, a anunţat că va participa la Referendum când era în America, dar imediat ajuns acasă au apărut repoziționări. Totuși, n-aș personaliza excesiv discuția. Biserica Ortodoxă a fost acuzată de excesiva apropiere față de PSD (faimosul Vrednic este cântat lui Dragnea)... Or, ce ne-a adus parteneriatul ăsta? Ostilitatea a milioane de oameni, sătui de alianțe conjuncturale între cler și niște politicieni corupți. Da, s-au dat bani pentru Catedrală, dar costurile de imagine au fost uriașe. Iuda l-a trădat pe Iisus. Când au trebuit să apere Cuvântul lui Dumnezeu, politicienii au adormit...
E timpul laicatului viu, dragă Cristi Curte. Dacă Biserica Ortodoxă nu va porni procesul de evanghelizare a adulților și dacă nu se va concentra pe dialogul cu profesioniștii și cu oamenii gospodari ai acestei țări, atunci vom fi condamnați la irelevanță socială. 6 octombrie 2018 este ziua ruperii oficiale a relației Biserică-Stat. Aș face câteva profeții. Peste câțiva ani se va produce o debranșare a bugetelor bisericii de la banul public. 
Huzurul din ultimele decenii va fi o amintire plăcută. Agenda secularistă a partidelor va căpăta aderență în societate. 
Vor câștiga comunitățile creștine care investesc timp, bani și energie în formarea tinerilor.
Mihai Neamţu, de unde switch-ul acesta? Ţara arată, dincolo de Refrerendum, în toate sondajele, conservatoare. Sunt studii importante – Pew Research Group, de exemplu, dă peste 70% între cetăţenii României postitori şi oameni care, în urma postului, se împărtăşesc cel puţin la marile sărbători, în toate confesiunile creştine. O cifră zdrobitoare – practicanţi. Iarăşi, undeva pe la 30% aproape spun că merg cel puţin o dată pe săptămână la biserică. Acum, nu e neapărat nevoie să meargă la liturghie. Deci, e un public religios, un public conservator. De ce, deodată, partidele să facă această mişcare împotriva convingerilor larg răspândite printre români?
Cristian Curte, ai folosit un cuvânt-cheie: „practicanţiˮ. Ortodoxia a dezvoltat practici, dar nu și convingeri doctrinare. Cunosc oameni care fac yoga și merg la mormântul lui Arsenie Boca. Sunt o mulțime de inși care participă la maslu și consultă zodiacul ori venerează Dacia preistorică, plină de sacrificii umane. Pe fondul memoriei satului arhaic s-au mai păstrat ritualurile magico-religioase, dar unde-s convingerile care dictează acțiunea socială? Cine va trezi uriașul adormit al laicatului care este plin de daruri nefolosite (în primul rând, darul cuvântului)?
Nu-i destul să fim religioși pentru a fi, cu adevărat, credincioși. 
Evreii din vremea lui Iisus erau plini de evlavie. Mersul la Templul din Ierusalim reprezenta pentru toți o obligație. Pavel din Tarsus a revoluționat creștinismul atunci când le-a spus apostolilor iudei că practica (sau ritualul) circumciziei n-are nicio valoare față de experiența nașterii din nou prin întâlnirea lui Mesia. Tu-mi spui că avem postitori, ceea ce-i minunat. Poate vrem să măsurăm și altceva: numărul de români care văd avortul ca pe o crimă. Numărul de români care cred că mita este un păcat. Numărul de români care susțin inițiativa privată și educația acasă. Numărul de români care vor o finanțare transparentă a Bisericii. Numărul de români care vor politicieni cu valori creștine.
Despre ce vorbim, așadar? Despre raportul vizibil-invizibil. Religiozitatea presupune niște gesturi: îți faci cruce, te închini, etc. Or, Hristos ne-a cerut tăierea împrejur a inimii.
Să nu ne lăsăm furați de capcana exteriorității. Sub comunism s-au construit școli, drumuri, hidrocentrale... Dar oamenii erau înstrăinați de clasa conducătoare. 
Și noi am ridicat biserici, am înființat Facultăți de Teologie și seminarii, am renovat clădiri istorice și vechi monumente. Dar oamenii? Dar tinerii? Puzderia de realizări administrative ne-a făcut să credem că România e o țară creștină, predominant ortodoxă. Și, când colo? Din 85% declarați ortodocși, nu cred c-am avut 20% implicați direct la Referendum. Trebuie să recunoaștem, în schimb, că bisericile evanghelice (sau neoprotestante) au avut o remarcabilă mobilizare. 
Am pierdut pe mâna noastră. În trecut am putut da vina pe turci, tătari sau papistași. Azi pe cine să mai blamăm? De ce Polonia sau Croația, țări membre UE, stau altfel? 
Vreau să revin la această problemă dar, înainte de asta, nu mi-ai răspuns la întrebare: de ce, totuşi, partidele aleg acum să întoarcă spatele unui public poate fără convingeri, dar cu o practică religioasă evidentă?
Cetățenia română e despre pământ, cetățenia creștină e despre Cer. Politicienii se ocupă de pâine trupească, în timp ce preoții se îngrijesc de pâinea euharistică.
Politicienii au înțeles că secularizarea societăților europene a prins la români, un popor blajin, dar și mimetic. În plus, politicienii noștri simt că nu sunt acceptați sau promovați la Bruxelles dacă au o prea strânsă legătură cu Biserica. E o greșeală. De ce? Pentru că o națiune fără familii puternice se stinge. România fără demografie moare. 
Tu spui că ortodoxia e decuplată de ortopraxie. Adică mergeți voi cu postul şi împărtăşănia, dar faceţi ce vă spunem noi, progresiştii ori seculariștii.
Da, voi recitați Crezul de la Niceea şi noi să vă băgăm pe gât Convenţia de la Istanbul. Și uite că merge.
Alina Mungiu-Pippidi a scris un articol vehement, prin care explică faptul că referendumurile nu au fost niciodată un instrument democratic ci, dimpotrivă, sunt un instrument la îndemâna dictaturilor, prin care întotdeauna se legitimează puterea totalitară.
Am să iau lecții de istorie de la doamna Mungiu-Pippidi atunci când Jean-Claude Juncker îmi va citi studiile de teologie patristică. Adică niciodată. Haide să privim la niște evidențe teologico-politice.
Urmăriți acțiunile și declarațiile celor mai importanți lideri ai Uniunii Europene. Președintele Emmanuel Macron are o agendă progresistă, vehement contestantă în Franța. Cancelarul Angela Merkel a adus aproape două milioane de musulmani în Germania, împovărând sistemul asigurărilor sociale. Theresa May face urări mohamedanilor de Ramadan, dar nu și creștinilor de Sfintele Paști.
Există excepții? Da: italienii, polonezii, austriecii, finlandezii chiar, nu sunt complet aserviți corectitudinii politice. Ceva totuși se petrece la nivel tectonic. Spiritul european se confruntă cu mareea nihilismului, așa cum explic și-n postfața la Povara libertății.
Ura pentru creștini se manifestă liber, azi. Ni s-a spus că suntem veniți din Evul Mediu. Niște oameni care n-au făcut nimic la viața lor își dau cu părerea despre eroismul unui Ştefan cel Mare și-l asignează unui ev întunecat. Domnul Boia ne-a învățat să dizolvăm simțul tragic, atât de prezent în poeziile lui Eminescu. Și uite că pseudo-elitele se trag de șireturi cu figuri istorice precum Mihai Viteazu ori Constantin Brâncoveanu.
Referendumul a fost un exercițiu de suveranitate pierdut din pricina amneziei istorice.
Am uitat realizările principilor creștini din Europa de Est și faptul, absolut esențial, că identitatea noastră europeană se datorează respingerii Islamului politic. Nu mă credeți? Mergeți în Bosnia și-n Albania: sunt țări care, odată convertite la Semilună, nu și-au mai revenit.
E foarte confortabil să pui etichete. Dacă eşti incomod, te facem medieval sau fundamentalist.
Încă o dată, este vital să pricepem că Părinții fondatori ai României moderne vedeau în creștinism o forță eliberatoare. Să-l recitim pe Nicolae Bălcescu, lider al mişcării paşoptiste, și vom descoperi o fascinație față de tema libertății.
Poporul israelit se eliberează de Egiptul faraonic și primește Legea fundamentală a civilizației noastre: Decalogul. Prin Hristos, chiar și sclavii Imperiului Roman sunt atinși de har. E cazul unui Onisim, robul pe care Pavel vrea să-l elibereze de lanțurile fricii. „Aţi fost chemaţi la libertateˮ, spune Apostolul către galateni.
M-aș gândi apoi la uriașa literatură din universul concentraționar, de la Alexander Soljenițîn la Nicolae Steinhardt. Toți marii scriitori au sesizat puterea creștinismului de-a elibera omul de patimi, obsesii, nevroze și păcate. Credința diminuează angoasele noastre cotidiene și ne aduce darul păcii.
Sigur, eu cred că nu doar libertatea spirituală, ci și libertatea politică sau economică sunt daruri ale creștinismului. Naţiunile europene s-au emancipat de tirania imperiilor și au dat șansa familiilor și indivizilor să înflorească altfel decât sub regimurile autocratice de tip oriental. Diferența între Turcia neo-otomană și Elveția se vede cu ochiul liber.
O generație întreagă de lideri apuseni, de la Barack Obama până la Justin Trudeau, au uitat de creștinism și-au neglijat darul libertății. Din acest motiv, anumite societăți occidentale se întorc la cultura morții și la paternalismul managerial menit să controleze mințile și să sufoce libera inițiativă. Noile elite se cred atotștiutoare și, din acest motiv, ne infantilizează. În realitate, ele sunt primele care suferă de ignoranță.
Aș reveni, totuși, la întrebarea privind liderii politici și partidele din România. Ei nu trăiesc din banii veniți de la Bruxelles.
Da, însă mimetismul omoară autenticitatea. Polonezul plecat peste mări și țări nu vrea să renunțe la identitatea catolică și face tapaj din istoria papei Ioan Paul al II-lea. Românul e adesea complexat. Nu mă credeți? Urmăriți serialul Las Fierbinți. Politicienii sunt experți atunci când trebuie să călărească o conștiință servilă.
Trei milioane de români au avut iniţiativa, dar nu s-au impus.
Între noi fie vorba, lista cetățenilor cu drept de vot este mult umflată. Dincolo de asta, cred că politicienii au vrut să dea o lecție celor care-și imaginează că oamenii simpli, adică cetățenii, pot schimba Legea Fundamentală. Din acest motiv cred că și inițiativa „Fără penaliˮ va rămâne un balon de săpun.
România are un sistem politic brejnevist. Votul pe liste dă maximă putere baronilor locali și liderului de partid. Cetățenii nu știu cum votează reprezentanții lor din București sau Bruxelles. Să nu uităm cum a fost „scoasă la tablăˮ doamna Vasilica Veorica Dăncilă atunci când socialiștii i-au cerut să boicoteze acest Referendum. Puterea de sancționare a poporului e foarte mică. De aceea, cred eu, e timpul ca românii cu valori creștine să se implice-n politică.
Și totuși, am avut două zile pentru Referendum. Oricine putea să meargă, dacă și-ar fi dorit.
Un Referendum serios presupune o campanie de minim trei luni de zile, cu dezbateri pro și contra. Noi am vrut să fușerim lucrurile. S-a căutat ideea de compromitere a inițiativei cetățenești, dar și ridiculizarea creștinilor care au strâns trei milioane de semnături. 
A fost şi ridicol, căci partidele parlamentare au validat inițiativa cetățenească abia după trei ani de zile...
Au tergiversat, au bagatelizat și, apoi, s-au spălat pe mâini. 
Cristi Curte, ești un specialist în comunicare. E adevărat că-n zilele premergătoare referendumului poporul ăsta nu ştia că are loc un asemenea exerciţiu democratic? Nu găseai comunicările Guvernului, au fost ambiguități legate de întrebare, n-au existat caravane-n țară, dezbateri în Universități, etc. Nimic din ce s-a petrecut cu ocazia faimosului Brexit n-a avut loc la noi. Pe lângă această inacţiune în plan instituţional, a existat un boicot tacit venit din partea primarilor care au simțit că nu era nimic de câştigat, nu era nicio ciosvârtă, nicio bucată de rumenă pâine, ca să-l cităm pe poet...
Ba chiar cred că aveau de pierdut, căci li s-a cerut să scoată banul din buzunar ca să susţină referendumul, nu?
Referendumul n-a fost despre cașcaval, ci despre inimă. De asta mașinăria electorală nu s-a mobilizat. Lene, indiferență, plus trădarea liderilor de la centru. Cum spuneam la începutul discuției noastre, Referendumul a scos la iveală niște limite administrative ale Bisericii noastre. Pentru că n-avem profilul unei Biserici misionare, chiar n-avem sisteme de comunicare directă cu credincioșii, baze de date, direct mail, videoconferințe. N-avem sisteme informatice puse la punct, nici aplicaţii iPhone care să țină laolaltă corpul viu al credincioşilor. O să-mi spuneți că noi nu suntem Marta, ci Maria. Totuși, cred că apostolul Pavel sau Ioan Gură de Aur ar fi avut astăzi un cont de YouTube prin care ar fi evanghelizat milioane de conștiințe.
Am operat cu statistici vagi. Nu știm nici acum câți ortodocși au participat la Referendum, câți neoprotestanți...
Totuşi, știm că județele Bihor și Suceava sunt pline de biserici evanghelice: penticostali și baptiști, îndeosebi. Oradea este Mecca creștinilor neoprotestanți. Putem vorbi despre Beiuş şi aşa mai departe. În Bucovina a existat influenţa mânăstirilor - Putna, Sucevița, Sihăstria Putnei şi celelalte, dar și mobilizarea comunităţilor evanghelice din Vicovu de Sus, Marginea, Dumbrava, etc. Există o faimoasă biserică la Bivolărie, bunăoară, unde se strâng 2000 de credincioşi într-o biserică de sat...
2000 înăuntru?
Da, înăuntru. Am fost invitat la o nuntă și am fost uimit de forța misionară a evanghelicilor. 
Cum arată o asemenea biserică?
Păi este foarte mare. Sunt balcoane la etaj, au compartimentări la subsol, există nava principală, dar și camere pentru copii. Bucovina e plină de antreprenori penticostali. Unul produce înghețată, altul are un abator, alții confecționează încălțăminte și mulți angajați sunt ortodocși. Bucovina rămâne o zonă creștină.
Supriza mi s-a părut Dâmboviţa. Trist mi s-a părut că maghiarii, conservatori prin fire, n-au prea ieșit la vot.
În Secuime ar fi contat biserica catolică, nu?
Atât romano-catolicii, cât și calvinii. În mod surprinzător, Budapesta n-a dat niciun mesaj pro-Referendum, deși Viktor Orban de declară creștin-democrat.
Merită analizată și prezența minorităților la vot.
Dar și a majorității. Aș fi curios să văd care sunt primele 20 de comunități din România care au votat la Referendum. Acolo unde s-a realizat faimosul cvorum pentru definirea căsătoriei ca fiind uniunea naturală între bărbat şi femeie cu siguranţă există şi puternică componentă creștină. Totul pleacă de la lideri. Omul sfințește locul.
Să ne uităm la niște cifre. Ortodocșii au aproximativ 16.500 de biserici; de partea cealaltă, cultele neoprotestante au 6.000. Ei au cam un milion de credincioşi, noi avem teoretic peste 15 milioane de păstorit, dar în bisericile noastre intră, probabil, în medie undeva la 1,5 milioane de credincioşi într-o duminică, dacă e să considerăm 100 de credincioşi per biserică – sunt multe şi mai mici de atât – pe când la ei intră toţi credincioşii înăuntrul bisericilor. Dacă vor să transmită un mesaj, o pot face la slujba către toată lumea. La noi, şi să vrem ar fi imposibil să le transmitem la predică, ar trebui să utilizăm alte mijloace. Ne-ar trebui 160.000 de biserici, de zece ori pe atât, să putem cuprinde populaţia României la o liturghie de duminică. 
E un calcul care presupune că emițătorul principal al mesajului creștin este preotul. Dar ce facem cu preoția universală a credincioșilor? Biserica vie nu se află doar între niște ziduri. Evreii au supraviețuit sute de ani fără Templu, mărturisind curajos Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi Iacov.
Totuşi, neoprotestanţii au mizat și pe ziduri, ba chiar unele încăpătoare. Cea mai puternică comunitate evanghelică nu e cea care a mizat pe mass-media ci, dimpotrivă, pe ziduri – plus, bineînţeles, probabil misiunea făcută prin comunicarea directă, personală, de la om la om. Şi au avut succes, cel puţin dacă e să privim la numărul credincioșilor implicați la Referendum.
Mi-ai servit mingea la fileu. Comunitățile evanghelice au realizat importanța demersului apologetic. Tinerii din jurul organizației Edictum Dei, comunitatea de cititori din jurul unui Lucian Bălănescu și atâția alții investesc în dezbateri publice despre ateism, credință, Evanghelie. Invitații lor sunt Horia Patapievici, Andrei Pleșu, Teodor Baconschi, subsemnatul... Cum să tâlcuiesc această deschidere? Clipul despre familie făcut de Adrian Papahagi l-ați văzut?
Cred că a fost cel mai bun clip dintre toate cele rezervate referendumului.
Excepțional, ca orice produs al profesorului clujean. Asta în condiţiile în care producția video Papaya a avut milioane de vizualizări, sugerând că noi, creștinii, suntem vinovați de crimă.
(Va urma)

duminică, 27 ianuarie 2019

Investigații în desfășurare în Olanda asupra pastorilor care susțin definiția biblică a căsătoriei

Două sute cincizeci de pastori olandezi se află sub lumina reflectoarelor, după ce au semnat în luna decembrie o declaraţie care afirmă credinţa creştină asupra sexualităţii. Declaraţia de la Nashville exprimă mandatul biblic privind căsătoria şi sexualitatea. În Olanda, care este o ţară majoritar progresivă şi seculară, se fac investigaţii pentru a afla dacă păstorii care au semnat declaraţia au încălcat legile privind discriminarea.
Declaraţia de la Nashville, propusă în 2017 în orasul Nashville, din statul Tennessee, S.U.A., reafirmă perspectiva istorică creştină asupra căsătoriei, ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie pentru tot restul vieţii. Declaraţia a fost scrisă de către Consiliul Biblic pentru Bărbăţie şi Feminitate, care este condus de către teologul american Denny Burk.
Printre primii semnatari ai declaraţiei se află lideri creştini cunoscuți nord-americani cum ar fi James Dobson, D.A. Carson, John Piper, şi alţii. În plus faţă de definiţia biblică a căsătoriei, declaraţia respinge noţiunea de identitate de gen care nu coincide cu sexul biologic. Până în prezent, declaraţia a fost semnată de peste 22.000 de persoane.
După ce a fost făcută publică, Declaraţia de la Nashville a primit o cantitate apreciabilă de reacţii negative din partea grupărilor de stânga, a unor celebrităţi şi chiar din partea multor biserici creştine, ce nu fac parte din bisericile tradiţionale. Nu au fost însă repercursiuni din punct de vedere legal, deoarece Declaraţia exprimă o credinţă religioasă, drept care este protejat de Primul Amendament al Constituţiei S.U.A..
Lucrurile, însă, stau altfel în Olanda, acolo unde semnarea Declaraţiei a creat o reacţie extrem de vehementă, fapt care a determinat Procuratura să demareze o investigaţie pentru a stabili dacă Declaraţia încalcă sau nu legea olandeză privind discriminarea. În Olanda, opinia publică favorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex în proporţie de 90%, procent care este în creştere de la 54% acum 12 ani, în 2016.
Posturile de ştiri din Olanda au catalogat Declaraţia de la Nashville ca fiind o „proclamaţie anti-homosexuală”. Grupările pro-LGBT au declarat că decizia pastorilor de a semna declaraţia a fost un gest de ură şi discriminare. Un cunoscut cântăreţ de operă olandez, a făcut o plângere la poliţie împotriva unuia dintre semnatari, pretinzând că „acest pamflet este un semnal pentru a reînnoi discriminarea la adresa persoanelor LGBT. Sunt rănit şi foarte trist.”
De fapt, Declaraţia de la Nashville nu face o astfel de discriminare. Nicăieri în textul ei nu se spune despre intenţia de a respinge sau de a avea o atitudine violentă faţă de o persoană datorită credinţei sau a comportamentului acesteia. Declaraţia afirmă în mod ferm valorile creştine şi îndeamnă pe toţi cei care o semnează să continue să creadă şi să predice aceste valori. Într-un interviu la un post tv olandez, Burk a explicat că Declaraţia de la Nashville este „destinată bisericilor şi reprezintă credinţa afirmată de creştini de 2000 de ani.”
Adoptarea unor prevederi legale care să suprime libertatea religioasă nu este ceva nou în Europa, iar creştinii nu sunt singurii ostracizaţi. Pe 1 ianuarie, regiunea Flandra din Belgia a interzis o anumită formă de sacrificare a animalelor, folosită atât de evrei cât şi de musulmani. Regiunea vecină, Wallonia, va activa şi ea acelaşi tip de interdicţie în septembrie.
Belgia a fost precedată de alte şase ţări europene. Evreii şi musulmanii practicanţi din aceste ţări sunt acum nevoiţi să importe carnea din statele unde nu există o astfel de interdicţie.
Burqa, voalul cu care femeile musulmane îşi acoperă faţa, este interzis în multe ţări europene, fapt care a determinat mulţi musulmani să se unească pentru a cere ridicarea acestor interdicţii la Naţiunile Unite.
Toate lucrurile arată spre realitatea faptului că religia nu mai prezintă nici un fel de importanță pentru cea mai mare parte a populaţiei şi guvernelor ţărilor dintr-o mare parte din Europa. Pe măsură ce politicile progresiste continuă să înlocuiască spiritualitatea în multe părţi din lume, lucrurile indică spre faptul că lucrurile vor continua spre o şi mai mare incriminare a religiei.
The Federalist

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Oare este gresit sa “alergam” dupa oameni cu har


Dumnezeu a ridicat în orice generație oameni cărora El le-a dat daruri, darul de a vindeca, de a explica Scripturile, de a mijloci pentru alții, de a mângâia inimi rănite, de elibera de legături demonice, toate acestea făcute prin Duhul Sfânt și nu prin oameni care n-au nici o treabă cu Dumnezeu sau cu Scriptura. 
Fac această precizare pentru că din păcate există și oameni înșelători care după moralitatea lor îndoielnică și după relația pe care nu o au cu Dumnezeu îți poți da seama că fac anumite lucruri doar pentru a înșela și pentru un câștig mârșav (există și o putere a satanei de a face semne și minuni despre care Scriptura vorbește dar acesta este un alt subiect). Fugiți de cei care nu-L proclamă pe Cristos, ci pomenesc mai mult sfinții și îngerii decât pe Vindecătorul nostru Cristos, prin care rănile noastre sunt vindecate cum ne spune Profetul Isaia.
Aud mereu critici care îi condamnă pe cei care caută acești slujitori cu har, oameni care fie contestă harul lor, fie ne îndeamnă să stăm acasă că Dumnezeu poate lucra și prin noi și tot felul de critici de genul. Am căutat un răspuns în Scriptură pentru aceștia pentru că unii chiar au cugetul slab și s-au lăsat înduplecați de vocile care îi îndeamnă să stea mai bine acasă la televizor decât să meargă să asculte un om iubitor de Dumnezeu.
Am găsit răspuns în pasajul din Scriptură în care ucenicii lui Cristos din Iope l-au chemat pe Petru de urgență pentru că aveau o problemă care le depășea puterea credinței lor (Fapte 9:36-42). De aici realizăm că nu toți aveam aceeași credință, aceeași ungere, același nivel de maturitate spirituală. Nu toți am ajuns la fel de hăruiți de Dumnezeu, pentru că El o face gradat cu fiecare după disponibilitatea pe care o avem, după chemarea pe care o avem, după planul pe care-L are cu fiecare. 
Ucenicii din Iope știau că Petru ar putea să le învie eroul lor, o femeie care făcea bine întregii comunități, o femeie care trăia pentru comunitate, așa că l-au chemat. Petru a venit, dar când a aflat despre ce este vorba nu i-a certat de ce nu au înviat-o ei pe Tabita. Petru știa că are a o ungere specială, cum și Pavel mai târziu a avut o ungere specială. Petru, încurajat și de credința lor în învierea Tabitei, s-a rugat, iar aceasta a fost sculată din morți.
De aici deduc faptul că uneori ne putem hrăni din harul altora, că uneori avem nevoie de cineva mai mare ca noi în credință, că avem nevoie de o mână întinsă dinspre cineva care a urcat câteva trepte ale credinței mai sus. Iar persoana care ne ajută nu este nici Cristos, nici cel căruia noi ne închinăm, ci este un om altruist pentru că așa l-a învățat Cristos să fie (nu cred și nu este Biblic ajutorul acordat nouă de cei morți – dincolo avem un singur mijlocitor, pe Cristos). 
A da închinare oamenilor este păcat, a primi închinarea oamenilor este iarăși păcat. Dar a ne ajuta unii pe alții să înaintăm spre Dumnezeu nu e păcat. Dacă eu am darul vindecării și cineva mă caută pentru acest dar nu este de loc păcat. Eu îl ajut, iar toată gloria o dau lui Cristos. Dacă văd că omul este tentat să mă slăvească pe mine îl corectez imediat.
S-ar putea ca unul să priceapă mai bine Scriptura decât mine de aceea îi ascult predicile sau îi citesc cărțile. Are un dar care este pus în slujba mea și a altora. Nu toată lumea are toate darurile, ci suntem un trup alcătuit din membre diferite, care se slujesc unele pe altele prin viața pe care Cristos a pus-o în noi prin Duhul Sfânt.
Așadar, concluzia este că nu este păcat să cauți oameni care au har, nu este păcat să te duci acolo unde auzi că a ajuns un om al lui Dumnezeu, dar trebuie să fii atent ca toată gloria pentru ce se întâmplă acolo să-I fie acordată lui Dumnezeu și nu omului.
Cu prețuire,
Toni Berbece

vineri, 25 ianuarie 2019

Dușmanul din casele noastre care sucește mințile generațiilor


O prietenă care lucrează la relații cu publicul pentru o companie ce furnizează internet și televiziune îmi povestea că sună zilnic zeci de părinți care sunt disperați că nu mai prind anumite posturi de desene animate, iar din această cauză copii lor nu mai vor să mănânce sau nu mai pot fi stăpâniți pentru că fac prea multe năzbâtii.
Vaticanul s-a întrebat cum de Irlanda, o țară în majoritatea ei catolică, a votat căsătoria între persoane de același sex. Americanii se întreabă cum de copii vin cu pistoale la școală, iar noi în România ne întrebăm cum de cele mai multe „femei” care avortează sau abandonează copii prin spitale sunt adolescente. Acestea sunt doar câteva din problemele noastre. Din păcate televiziunea are un mare rol în degradarea societății și a valorilor creștine. Studiile arată că într-o oră de privit la televizor apar cel puțin 5 scene erotice (mai ales în reclame care se difuzează la orice oră) și sute de scene de violență. Oamenii care nu au nici o treabă cu Dumnezeu caută să promoveze imoralitatea prin televiziune însă ne-o servește îndulcită la maxim.

Am spus mereu că știrile de la televizor sunt felul în care diavolul se laudă și își promovează isprăvile. Și ce folos să ne uităm la ce a făcut diavolul când Biblia e plină cu ceea ce a făcut Cristos.
Cristos a spus că ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul este sănătos, adică dacă privește la lucruri bune, atunci trupul este sănătos, va cere lucruri bune. Dacă ochiul privește la lucruri rele, atunci trupul este în întuneric și va cere lucruri rele (Luca 11:34). Pofta rea vine prin privit la ce-i rău, iar televiziunea în mare parte învață ochiul să privească cu patimă totul (nebunul își arată toată patima spune Cartea Proverbe).
Curăția trupului stă în privit. Problema e că ochii nu se vor sătura niciodată să privească răul pentru că Solomon ne spune că așa cum locuința morților și adâncul nu se pot sătura, tot așa nici ochii omului nu se satură (Prov. 27:20). Cu alte cuvinte așa cum locuința morților nu se satură de sufletele celor care mor și nu se satură de răul pe care moarte îl produce, la fel nici ochii nu se poate sătura de răul pe care îl punem înaintea lor. Așadar ochii vor cere mereu și mereu, însă noi trebuie să fim cei care prin puterea lui Cristos îi oprim din privit nelegiuire.
Băiatul meu cel mare m-a întrebat acum câteva zile ce înseamnă Charlie, Charlie. Inițial i-am spus că este un simplu nume, apoi intrând pe internet am citit un articol despre un joc ocult care face furori printre tineri. Este un joc care cheamă spiritul unui mexican mort. Practic i se cere acestui spirit – demon să prezică viitorul, iar apoi este rugat să se întoarcă de unde a venit. Am uitat să vă zic că menționez că băiatul meu e clasa întâi și că toți copii din clasa lui joacă acest joc învățat de pe internet. I-am explicat copilului ce periculoase sunt aceste jocuri și că noi trebuie să stăm departe de astfel de practici, iar apoi m-am gândit la mințile diabolice care au avut grijă să inventeze acest joc aparent inofensiv și distractiv, dar care inițiază mințile copiilor în practici oculte și păgâne. Acești oameni au avut grijă să-l distribuie pe toate rețelele de socializare. Ne mirăm apoi de unde există stări depresive și sinucideri printre tineri. Dacă noi dormim de multe ori, diavolul și oamenii lui nu dorm. Ei au grijă să ajungă la copii noștrii tot ce-i mai rău prin dușmanul din camera noastră numit televizor sau internet. Ori îl scoatem afară ori îl cenzurăm la maxim. Pentru că tot mai multe vieți sunt formate și distruse de mass media.
Închei cu focul și frământarea din cuvintele lui Ioan de Cronstadt:
Unde sunt astăzi casele în care oamenii se ocupă cu lectura Psalmilor inspirați, care picură în suflet o atât de mare credință în Dumnezeu, o atât de fermă nădejde în nenorocire, în boală, în amărăciune, o atât de fierbinte iubire de Dumnezeu? Ce a devenit lectura Psalmilor inspirați, care era lectura preferată a strămoșilor noștri, nu numai a oamenilor simpli, ci și a nobililor și a prinților? Aceasta nu se mai face, și de aceea mulți nu mai au credință în Dumnezeu, nici nădejde, nici iubire de Dumnezeu și de aproapele; în ei domnesc necredința, disperarea și ura. Nu mai există nici rugăciune arzătoare, nici puritatea moravienilor, nici duh de pocăință și de evlavie, nici pace și bucurie din Duhul Sfânt. Cei mai mulți creștini au duhul acestei lumi, duhul ziarelor, revistelor, scriitorilor moderni în general, care sunt impregnați de duhul păgân și necreștin, un duh care neaga inspirația divină a Sfintelor Scripturi, un duh al exaltării de sine, al exaltării orgolioase și îngâmfate a inteligenței umane, un duh de deșertăciune mondenă.
Cu drag,
Toni Berbece

joi, 24 ianuarie 2019

Barnevernetul provoacă scandal diplomatic între Norvegia și Polonia.



Autoritățile norvegiene au solicitat celor poloneze rechemarea consulului de la Oslo, pe care îl acuză de „comportament inacceptabil” față de funcționarii săi. Diplomatul are la dispoziție trei săptămâni pentru a părăsi Norvegia.

„Putem confirma că Ministerul de Externe a îndemnat Polonia să-l recheme pe consulul polonez”, a declarat luni pentru AFP Per Bardalen Wiggen, purtător de cuvânt al instituției, informează Agerpres.

Aceasta „are legătură cu comportamentul său într-un anumit număr de afaceri consulare, mai ales față de funcționari, care nu este compatibil cu rolul său de diplomat”, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a oferi alte precizări.
 
Conform  presei norvegiene, consulul Slawomir Kowalski era foarte implicat în dosarele unor copii luați din familiile lor pentru că ar fi fost supuși abuzurilor. Serviciile sociale norvegiene,  Barnevernet, sunt în mod regulat criticate în țară și în străinătate pentru o practică în materie considerată intransigentă și care afectează deseori familii străine.


Kowalski este cunoscut pentru conflictele sale repetate cu serviciul de protecție a copilului Barnevernet din Norvegia, pe seama drepturilor copiilor polonezi, scrie agenția poloneză PAP.

Conform sursei citate, diplomatul polonez a ajutat 150 de familii poloneze care s-au confruntat cu pierderea custodiei copiilor lor în Norvegia, în baza deciziilor emise de Barnevernet.

În 2016, Kowalski a fost numit „Consulul Anului” de către ministerul de externe de la Varșovia pentru "o acțiune adecvată și o colaborare utilă" cu autoritățile norvegiene "în cazurile unor cetățeni polonezi minori aflați în  custodia serviciilor de asistență norvegiene".


La finela anului trecut, Polonia a acordat azil unei femei norvegiene care se teme că serviciile sociale din țara sa i-ar putea lua copilul.
Silje Garmo a sosit în Polonia împreună cu fiica ei, Eira, în vârstă de patru luni, în mai 2017, după ce a fost avertizată de prieteni că, cel mai probabil, copilul îi va fi luat de cei de la Barnevernet.
 
Serviciul de  protecția a copilului din Norvegia, devenit cunoscut și în România în urma cazurilor familiilor Bodnariu și Nan, după ce copiii le-au fost luați, abuziv.  Barnevenet a acuzat-o pe norvegiana Garmo de suprasolicitare și oboseală cronică, motiv suficient pentru ca fetița să ajungă pe mâna lor.

miercuri, 23 ianuarie 2019

COMUNICAT-Către, Toate Bisericile Creştine Baptiste din România

Dragi fraţi şi surori în Domnul Isus Crist
Prin îndurarea lui Dumnezeu, suntem printre privilegiaţii care au intrat în Anul 2019. Mă rog Stăpânului şi Părintelui nostru ca să trăim fiecare zi din acest an în voia Sa, pentru gloria Sa (Coloseni 3:17; 1 Petru 5:11). Aşa cum ştiţi, în prima parte a acestui an vom avea alegeri la nivel local, teritorial şi naţional. Având în vedere rolul deosebit de important al celor aflaţi în conducerea bisericilor, a comunităţilor teritoriale şi a Uniunii vă chem să ne unim în rugăciune şi să cerem Domnului cu insistenţă alegerea în toate bisericile şi în structurile organizatorice al cultului a unor oameni duhovniceşti, maturi, disponibili şi capabili. 
Să ne rugăm insistent ca fraţii şi surorile din adunările noastre să aleagă membrii comitetelor prin călăuzire cerească, pe criterii şi principii biblice, fără acţiuni lumeşti, fireşti (Fapte 6:1-6). Să ne rugăm fierbinte ca delegaţii bisericilor la Adunările Generale ale comunităţilor să aleagă slujitorii din comitet pe criterii şi principii biblice (1 Timotei 3:1; Tit 1:5), analizând atât caracterul persoanei, cât şi lucrarea pe care a făcut-o în biserica locală şi în comunitatea teritorială. 
Să îndrăznim şi să mijlocim împreună cerând Domnului ca membrii noului Consiliu al Uniunii să fie oameni evlavioşi, slujitori gata de sacrificiu, care iubesc lucrarea Domnului şi sunt gata să colaboreze de dragul Domnului Isus pentru binele întregii ţări (Exod 18:21; 1 Corinteni 3:5-10). Să ne rugăm ca delegaţii bisericilor la Congresul din 24-25 Mai să aleagă pe principii biblice şi prin călăuzirea Duhului Sfânt pe aceia pe care i-a chemat şi i-a ales în prealabil Dumnezeu (Fapte 20:18-28; 2 Corinteni 11:23-29).
Fraţi şi surori, anumite aspecte în lucrarea din bisericile creştine baptiste din România nu sunt aşa cum am dori. Din nefericire, sunt multe domenii în care trebuie să ne pocăim şi să devenim mai serioşi. Dacă ne vom smeri, dacă vom cere îndurare, dacă ne vom pocăi, dacă vom alege din toată inima să-L iubim şi să-L urmăm pe Domnul, sunt şanse să primim îndurare (Iacov 4:8). Când slujitorii aleşi vor fi oameni mai duhovniceşti, mai evlavioşi, mai smeriţi şi mai harnici, adică oameni după inima Domnului, vor avea parte de inspiraţie, de călăuzire şi orice va fi nevoie pentru a conduce Turma lui Cristos exact aşa cum îşi doreşte El.
Fraţi şi surori, nici România nu arată bine. După aproape 30 de ani de libertate, corupţia este în floare, necredinţa este în creştere, lenea este promovată şi păcatele sunt legalizate. Ultimii ani ne-au demonstrat că tot mai mulţi români au renunţat la valorile lor creştine. În conjunctura prezentă, şansa României nu depinde nici de Vest şi nici de Est. Şansa României, singura şansă reală şi funcţională este întoarcerea românilor în mod individual şi serios spre Dumnezeu (Fapte 2:38). 
Anii de libertate ne-au demonstrat încă o dată că adevărata schimbare trebuie să aibă loc în fiecare persoană şi să înceapă din interior, din inimă. Pentru ca România să poată auzi şi vedea Evanghelia este vital ca cei mântuiţi, adică noi, să fim ceea ce a decis Salvatorul nostru. Numai când fiecare credincios baptist va fi o evanghelie vie (2 Corinteni 3:2), oamenii vor avea şansa să înţeleagă mai bine iubirea lui Cristos şi să o primească. Cum viaţa credincioşilor în afara adunărilor şi în adunare este influenţată de cei din conducere, este important să ne rugăm mult de tot pentru oamenii care vor fi aleşi la nivelele de slujire menţionate.
Mulţumesc Domnului pentru toţi cei care aţi folosit înţelept săptămâna de rugăciune, dar sper că nu v-aţi oprit acolo. Continuaţi să vă rugaţi în case şi în adunări pentru alegerile la fiecare nivel. Dacă vom alege slujitori duhovniceşti, evlavioşi, serioşi şi harnici, şansele ca Dumnezeu să folosească bisericile baptiste vor creşte.
Iată câteva sugestii practice care vă pot ajuta în rugăciune şi în acţiune:
1. Alegeţi oameni de caracter.
Din nefericire sunt şi printre noi, prin adunările noastre, oameni care nu au prea mult de-a face cu naşterea din nou şi nici cu caracterul lui Cristos. Ştiind aceasta, vă rog, alegeţi oameni sfinţi şi cât mai puţin controversaţi. Dumnezeu îi binecuvântează şi îi foloseşte pe cei sfinţi. Fără binecuvântarea Lui nu putem fi binecuvântare pentru alţii. Nu alegeţi oameni ce se inspiră în gândire şi în acţiune din sistemul lumesc sau din cel politic. Alegeţi oameni ce se inspiră de la Isus Cristos şi de la apostoli. Nu alegeţi oameni care v-au favorizat ceva, deoarece aceasta va dovedi lacunele din caracterul vostru. Alegeţi oameni care seamănă mult cu Domnul Isus Cristos.
2. Alegeţi oameni competenţi.
Mă refer la o competenţă vizibilă, dovedită, recunoscută. Căutaţi oameni care să cunoască Cuvântul, să fi făcut ceva în viaţa de credinţă şi slujirea de până acum. La nivel de reprezentare şi direcţie, găsiţi slujitori competenţi în Cuvânt, competenţi în relaţii, competenţi în familie, competenţi în biserică. Nu alegeţi pe cei ce doar promit că vor face, ci pe cei care au dovedit că pot face ceva.
3. Alegeţi oameni disponibili.
Alegeţi oameni care sunt gata să plătească preţul implicării. Nu propuneţi sau alegeţi oameni care nu sunt în stare să răspundă la un email, la un telefon… Nu delegaţi oameni care deşi sunt anunţaţi cu jumătate de an sau chiar un an înainte nu au timp pentru întâlniri. Nu alegeţi oameni care vin la întâlniri doar ca să fie prezenţi, dar nu participă decât cu trupul şi se gândesc cum ar putea să plece mai repede la ale lor.
4. Alegeţi oameni susţinuţi.
Când vorbim de slujitori în conducerea comunităţilor sau al UBR, este bine să fie o decizie la nivel de comitet şi chiar una la nivel de adunare generală a bisericii. Este mare diferenţă să lucrăm şi să fim reprezentaţi de oameni iubiţi şi susţinuţi de biserica în care slujesc şi alta este să avem oameni care trăiesc mereu cu sentimentul că trebuie să fugă sau să fure din timpul bisericii. Dacă biserica nu le dă acordul şi binecuvântarea de ce am vrea să îi folosim noi? Nu ştie biserica mai bine ca noi cine sunt oamenii care o slujesc?
5. Alegeţi prin Duhul Sfânt.
Numai Dumnezeu cunoaşte trecutul, inima şi viitorul oamenilor. În timp ce ne facem partea în cercetare, să nu uităm că alegem slujitori pentru lucrarea lui Dumnezeu. Să îi alegem prin călăuzirea Lui şi vom fi binecuvântaţi.
Vă doresc din inimă un an în binecuvântarea divină, pentru a putea fi folosiţi de Domnul spre binecuvântarea altora.
Cu preţuire
Păstor Viorel Iuga