Live Radio

sâmbătă, 28 februarie 2015

Vești bune cu privire la sfârșitul lumii

0604228
De Clifford Goldstein, Semnele Timpului
 Se zice că o profeție antică a poporului Maya prezice că va veni o zi când energia emanată de la stele către pământ va fi întreruptă. Rezultatul va fi catastrofal, sau, mai bine zis, apocaliptic. Erupțiile vulcanice vor acoperi pământul cu întuneric și cenușă, soarele va fi distrus, iar viața de pe pământ va dispărea.
Data profetizată este 21 decembrie 2012. O zi de vineri.
În adaptarea cinematografică a prezicerii Maya, cu titlul 2012, în care joacă John Cusack, o flacără solară face ca pământul să fie bombardat cu o doză uriașă de particule minuscule numite neutroni, care încălzesc centrul planetei. Rezultatul este o schimbare a climei care provoacă dezastre naturale nemaivăzute și toți mor, cu excepția unui grup select care au fost avertizați și își scapă viața în „arce“ special construite.

O lume înspăimântătoare
Acesta este doar o producție a Hollywoodul și de aceea, pe prea puțini dintre noi îi îngrijorează prezicerile Maya cu privire la sfârșitul lumii în ziua de 21 decembrie 2012, așa cum îl descrie filmul. Dar asta nu înseamnă că oamenii nu sunt într-o oarecare măsură îngrijorați cu privire la sfârșitul lumii în general.
Nu trebuie să fii un „profet“ desculț și cu barbă, umblând pe străzile orașului cu o plancardă pe care scrie „Pocăiți-vă! Vine sfârșitul lumii!“ pentru a-ți da seama că trăim vremuri grele. Dezastrele se petrec frecvent: tsunami fac ravagii pe întinderi imense, uneori pe suprafața mai multor țări; tornadele și uraganele distrug orașe; cutremurele nimicesc metropole; secetele distrug recolta, iar lista continuă.
Unii din gânditorii cei mai de seamă se tem că sfârșitul este mult mai aproape decât ne place să credem. Însuși ilustrul Stephen Hawking, după unii cel mai mare om de știință în viață (Dr. Stephen Hawking are la Universitatea Cambridge din Anglia aceeași poziție pe care a avut-o cândva Isaac Newton), avertizează cu privire la sfârșitul vieții pe planeta noastră. Conform lui Hawking, încălzirea globală este cel mai serios pericol.
La o întrunire cu colegii săi din Asia, Hawking a declarat că dacă situația nu se schimbă (și se îndoiește că se va schimba), pământul „s-ar putea să aibă aceeași soartă ca Venus, la 250 de grade Celsius și cu ploi de acid sulfuric.“ Pe o planetă la 250 grade Celsius, cu ploi de acid sulfuric, oamenii nu pot trăi (singurele viețuitoare care ar putea supraviețui sunt gândacii de bucătărie.)
De fapt, Hawking a spus că situația este așa de deznădăjduită încât singura noastră scăpare este să fugim pe altă planetă. Așadar, trebuie să colonizăm cosmosul, pentru că bătrâna noastră planetă nu va mai rezista mult. „Viața pe pământ“ a declarat el, „este într-un pericol din ce în ce mai mare să fie nimicită de un dezastru cum ar fi încălzirea globală bruscă, războiul nuclear, un virus creat genetic sau altele…. Cred că rasa umană nu are niciun viitor dacă nu se mută în cosmos.“
Și alții sunt de aceeași părere. Foreign Policy, una din cele mai importante reviste de politică internațională din America, a publicat un articol intitulat „Sfârșitul Lumii.“ Deși scris în contextul senzației provocate de filmul 2012, începutul articolului sună ca un citat dintr-o predică a unui pastor evanghelic: „Deși este foarte puțin probabil că apocalipsa va avea loc în 2012, mai devreme sau mai târziu ea va avea loc. Iată cinci scenarii posibile pentru sfârșitul lumii.“
În continuare, articolul enumeră cinci catastrofe pe care autorii le consideră cele mai probabile pentru sfârșitul vieții pe pământ:
  1. Asteroizii
  2. Dezastrul climatic
  3. Războiul nuclear
  4. Epidemiile
  5. Necunoscutul – ceva la care nu ne-am gândit încă. De exemplu, unii se tem că acceleratorul de particule de la granița dintre Franța și Elveția s-ar putea să provoace un lanț incontrolabil de reacții care ar putea distruge planeta!
Niciunul din aceste scenarii nu are nimic de-a face cu antica predicție Maya cu privire la vreo energie misterioasă emanată de stele sau de flăcări solare, dar arată că oamenii se gândesc la „sfârșitul lumii.“

Un scenariu mai complet
Toate posibilitățile pe care le-am analizat până acum sunt în natura lor, pe termen scurt. Și s-ar putea să nu se repete în viitorul apropiat. Pe termen lung însă, posibilitățile sunt și mai sumbre, ca de pildă, înghețul total.
„Calea Lactee“, a scris fizicianul britanic Paul Davies, „strălucește cu lumina a o sută de miliarde de stele, și soarta fiecăreia dintre ele este pecetluită. Peste zece miliarde de ani, tot ce vedem acum va fi dispărut deja, ca rezultat al lipsei de combustibil…. Universul, care acum strălucește datorită energiei prolifice a puterii nucleare, în cele din urmă își va epuiza această resursă valoroasă. Era luminii va lua sfârșit pentru totdeauna.“ Această perspectivă este sumbră, ca să nu spunem mai mult.
Totuși, nu toți oamenii de știință sunt de părere că universul va pieri în felul acesta. Ei se așteaptă să aibă loc „marele pârâit“, când forța gravitației va atrage toată materia într-un singur loc, iar universul se va strânge într-un glob foarte fierbinte de material dens, cam de mărimea unui atom. Bineînțeles, putem fi aproape siguri că atunci când va avea loc acest fenomen, viața pe pământ se va fi stins deja demult.
Mai există și teoria „marii sfâșierii“ când forțele naturii din cosms pur și simplu se vor sfâșia una pe alta și noi, prinși la mijloc, vom fi nimiciți.
Ateistul Bertrand Russell a făcut una din cele mai faimoase declarații ale secolului XX: „Faptul că omul este efectul unor cauze care nu puteau prevedea rezultatul pe care aveau să îl obțină; faptul că originea și dezvoltarea sa, speranțele și temerile sale, iubirile și credințele sale nu sunt altceva decât rezultatul așezării accidentale a atomilor; faptul că nicio pasiune, niciun fel de eroism, nicio intensitate a gândirii și a simțămintelor nu poate să conserve viața după ce omul a coborât în mormânt; faptul că toate eforturile de-a lungul secolelor, toată dăruirea, toată inspirația, toată sclipirea geniului uman sunt destinate pieirii în cadrul distrugerii sistemului solar; faptul că toată splendoarea realizărilor omului va fi inevitabil îngropată sub rămășițele unui univers în ruine – toate aceste lucruri, dacă nu sunt cu totul incontestabile, sunt aproape sigure, iar orice filozofie care le respinge nu poate spera să stea în picioare.“

Vestea cea bună
Mulți oameni, din motive serioase, se tem de sfârșitul lumii. Iar adevărul este că acesta va veni. Dar, contrar opiniei generale, sfârșitul nu înseamnă neapărat o veste proastă. Biblia într-adevăr prezice că lumea noastră, așa cum este ea astăzi, nu va exista pentru totdeauna. Vestea bună este, însă, că Dumnezeu o va înlocui cu o lume nouă și mai bună – fără păcat, boală, suferință, moarte și toate lucrurile care fac ca viața pe acest pământ să fie așa de dificilă și, adesea, nefericită.
O veche profeție biblică spune: „Căci iată, eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.“ (Isaia 65:17)
Un alt verset spune: „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri și trupurile cerești se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea.“ (2Petru 3:11-13)
Biblia și știința sunt ambele de acord că această planetă, în stadiul ei actual, nu va exista veșnic. Totuși, știința – cu excepția fantaziilor exagerate conform cărora oamenii vor scăpa pe năvi spațiale înainte de a fi prea târziu – nu oferă prea multă speranță, așa cum se vede lămurit din cuvintele lui Bertrand Russell, citate mai sus. În contrast, Biblia, atunci când amintește sfârșitul lumii, oferă o speranță minunată, o nădejde care se află în Isus, care a murit pentru păcatele noastre tocmai pentru că vrea să ne ofere viață veșnică pe un pământ recreat, în care nu vor mai exista lucrurile care fac viața aici atât de grea.
Fără îndoială că la a doua venire a lui Isus această lume, așa cum o vedem acum, va pieri, iar sfârșitul ei nu va fi o veste bună pentru cei care au refuzat harul lui Dumnezeu. Totuși, acest har este încă la dispoziția noastră. Toți cei care îl cer prin credință pot beneficia de el. Pentru ei, sfârșitul lumii va fi începutul unei existențe mult mai bune.
Putem crede că sfârșitul lumii va avea loc vineri 21 decembrie 2012, conform profeției Maya. Sau putem crede, având încredere în Isus, în profeția conform căreia Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: <Iată, Eu fac toate lucrurile noi.>“ (Apocalipsa 21:4, 5)
Și printre toate lucrurile se include și planeta noastră blestemată!
http://articolecrestine.com/

vineri, 27 februarie 2015

IADUL – MIT SAU REALITATE ?

Flacari vesnice, chinuri si groaza
Iadul – cel mai infricosator loc din Univers ! Milioane de oameni se ingrozesc la gandul existentei lui, dar mai ales la posibilitatea ca ei insisi sa ajunga in chinurile vesnice pe care le “promite” acest loc teribil.
Daca suntem cinstiti cu noi insine, unora dintre noi chiar ne convine sa existe un asemenea loc de tortura vesnica. Bineinteles, cand ne gandim la altii, nu la noi insine ! Recent, un criminal in serie a fost executat dupa ce i s-a comunicat sentinta capitala. Dupa executie, unul din parintii numeroaselor victime , intrebat de un reporter ce crede despre soarta criminalului, a raspuns cu o figura cat se poate de serioasa: “ Criminalul arde acum in iad “.
Dorinta de a se face dreptate prin pedepsirea exemplara a oamenilor rai si setea de razbunare a victimelor acestora poate fi justificata. Dar este oare suficient acest argument pentru ca iadul sa devina, dintr-o fictiune, o realitate ?
Pe fatada de vest a Manastirii Voronet, considerata “Capela Sixtina a Orientului”, se afla renumita fresca exterioara infatisand judecata de apoi. In partea de sus a frescei este reprezentat Dumnezeu Tatal. Mai jos, in al doilea registru, e infatisat Dumnezeu Fiul, flancat de Maria, Ioan Botezatorul si cei 12 apostoli. Urmeaza al treilea registru, infatisandu-L pe Duhul Sfant in chip de porumbel. In final, in cel de-al patrulea registru, apare cumpana ce cantareste faptele bune si pe cele rele, lupta dintre ingeri si demoni pentru suflete, precum si raiul si iadul.
De remarcat este faptul ca, in renumita fresca, iadul isi are obarsia intr-un rau de foc ce porneste de la picioarele Mantuitorului, asemenea unui “cordon ombilical” care il leaga pe Iisus de locul torturilor vesnice. Interpretarea care se da acestui rau de foc izvorat chiar de la picioarele Mantuitorului este legata de lumina dumnezeiasca ce formeaza de fapt focul iadului.
Fresce asemanatoare se pot vedea si la alte locasuri bisericesti. La Manastirea Sucevita, pe latura de nord, exista o fresca ce reprezinta raiul ( in dreapta ) cu cetele lui de ingeri, iar in stanga iadul, cu nefericitii care sunt chinuiti vesnic in vapaile lui. Uneori picturile reprezentand iadul infatiseaza animale sau pesti care ii inghit pe oameni, alteori sunt zugraviti demoni cu copite, coarne si cozi care ii prajesc cu ajutorul unor furci inspaimantatoare pe nefericitii ajunsi acolo. In pridvorul uneia din bisericile din Bucuresti se afla o fresca a infricosatei judecati, in care , in flacarile iadului este reprezentat un episcop cu mainile la ochi, neputand suporta lumina dumnezeiasca. ( 1 )
Astfel de imagini, considerate ca avand un rol educativ-religios pentru laicii care nu sunt initiati in studiul Scripturii, pot impresiona o anumita categorie de oameni. Sunt insa ele suficiente pentru a dovedi ca iadul este o realitate ?
Oare cati oameni Ii slujesc lui Dumnezeu doar de teama de a nu fi pedepsiti vesnic intr-un iad necrutator ? Si, oare cati oameni nu s-au departat de Dumnezeu, revoltati din cauza cruzimii fara margini pe care o presupune existenta iadului ?
Unul dintre cei mai cunoscuti si vehementi atei americani a fost Robert Ingersoll. Acesta obisnuia sa strabata marile orase americane, tinand cuvantari impotriva lui Dumnezeu si a credintei crestine. Avea o predilectie pentru textele biblice care vorbesc despre judecata divina pe care le rastalmacea dupa bunul sau plac.
In timpul unei astfel de adunari, Ingersoll si-a scos ceasul de aur din buzunar si l-a pus pe masa spunand: “Il blestem si Il hulesc pe Dumnezeu, apoi Ii dau cinci minute sa ma loveasca, sa ma trasneasca.” Dupa ce a rostit cele mai cumplite si mai murdare blesteme, a tacut, asteptand cele cinci minute. Timpul trecand fara sa se intample nimic, Ingersoll si-a luat ceasul de pe masa , spunand: ”Vedeti ca nu exista Dumnezeu, caci daca ar fi existat, m-ar fi lovit mortal.”
Stiti cum a ajuns Robert Ingersoll ateu ? Nascut in New York in familia unui pastor american, el a trebuit sa auda de zeci si sute de ori amenintarea tatalui sau ori de cate ori facea ceva rau:” Robert, daca mai faci aceste pacate, Dumnezeul Cel Atotputernic te va duce in iad si vei arde in vecii vecilor.”
Saturat de un astfel de tratament din partea tatalui si de amenintarea cu focul cel vesnic al iadului, intr-o buna zi Robert i-a spus tatalui sau: “Tata, daca astfel este Dumnezeul pe care Il servesti, eu nu vreau sa am nimic de-a face cu El.” Apoi, manios, s-a ridicat si a parasit pentru totdeauna casa parinteasca, devenind unul dintre cei mai renumiti si vehementi atei americani.
Doar in ziua judecatii finale, cand se va trage linie si vor fi scoase la lumina multe lucruri care astazi sunt taine, se va sti cat de mult rau a facut invatatura despre un iad vesnic omenirii, dar si imaginii lui Dumnezeu.
Dumnezeu si iadul
Perspectiva existentei unui loc in care oamenii sunt chinuiti vesnic pentru pacate savarsite intr-o viata atat de scurta naste o multime de intrebari justificate.
O prima categorie de intrebari se refera la caracterul lui Dumnezeu, vazut prin prisma existentei iadului.
Biblia ne descopera , in mod deosebit in Noul Testament, un Dumnezeu al iubirii care, pentru a ne salva din prapastia adanca a pacatului si a mortii, a fost dispus sa dea ce a avut mai scump in acest Univers: viata Fiului sau ca Jertfa.
“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul Lui fiu , pentru ca orice crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” ( Ioan 3, 16 )
Este compatibila dragostea infinita a lui Dumnezeu cu existenta unui iad vesnic, in care oamenii sunt chinuiti etern pentru pacate pe care le-au savarsit in scurta lor viata ?
Imaginea cea mai frecventa in legatura cu iadul este aceea in care oamenii sunt “prajiti” la infinit, fara sa fie consumati. Ce fel de Dumnezeu poate fi acela care ar privi o vesnicie intreaga scenele de groaza oferite de suferintele creaturilor Sale aflate in iad ?
Activistii drepturilor omului se ridica cu fermitate impotriva torturii, chiar daca ea este temporara. Ce parere aveti de o tortura permanenta, eterna ? Din acest punct de vedere, iadul nu ar fi altceva decat o camera de tortura vesnica. Cum s-ar impaca ideea de iubire infinita cu cea de cruzime extrema in dreptul lui Dumnezeu ?
Mai mult decat atat, cand are loc actul de justitie in instantele pamantesti, se incearca sa se gaseasca o pedeapsa corespunzatoare pentru o anumita fapta rea. Un hot care a furat o gaina nu va primi nici inchisoare pe viata, nici pedeapsa capitala. Pedeapsa va fi proportionala cu gravitatea faptei comise. Oare justitia divina nu va tine cont de acest principiu al proportionalitatii pedepsei in functie de gravitatea faptelor rele ? Desigur ! Biblia ne asigura ca la judecata se va tine cont de o multime de factori:
– Oamenii vor fi judecati dupa faptele lor ( pacate comise – vezi Ezechiel 7,3 )
– Oamenii vor fi judecati dupa caile lor ( intentii, planuri, ganduri, aspiratii, tendinte – vezi Ezechiel 18, 30 )
– Oamenii vor fi judecati dupa “greutatea vinei” lor ( gradul de vinovatie – vezi Deuteronom 25, 2 up )
– Oamenii vor fi judecati dupa umbletele lor ( mod de viata, obiceiuri – vezi Ezechiel
33,20 )
– Oamenii vor fi judecati dupa cuvintele lor ( vezi Matei 12, 36-37 )
– Oamenii vor fi judecati dupa neglijentele si omisiunile lor ( pacatul prin omisiune – vezi Iacov 4, 17 )
– Oamenii vor fi judecati dupa puterea lor ( posibilitati, inzestrari, privilegii – vezi Ezechiel 24, 14 )
Toate aceste criterii ( si multe altele care nu sunt amintite aici !) de care Dumnezeu va tine cont ne dau asigurarea ca judecata va fi dreapta, iar pedeapsa celor nelegiuiti va fi proportionala cu gravitatea pacatelor savarsite.
Insusi Mantuitorul ne garanteaza ca pedeapsa va fi diferita in functie de constientizarea unui rau facut :
“ Robul acela care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc si n-a lucrat dupa voia lui, va fi lovit cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Si cui i s-a incredintat mult i se va cere mai mult.” ( Luca 12, 47-48 )
“Loviturile “ vor fi mai multe sau mai putine, dar vor fi finite . Nu vor fi vesnice ! Daca Biblia ne asigura ca va fi o judecata dreapta, ca pedeapsa celor rai va fi proportionala cu gravitatea faptelor, ca Dumnezeu este un Dumnezeu drept , dar in acelasi timp milos, indurator, iubitor si sensibil la suferinta umana ( vezi Exod 34, 6-7; Osea 11, 8; Marcu 6, 34 ), de unde a aparut in doctrinele bisericilor crestine invatatura despre un loc al cruzimii si terorii vesnice ?
Daca iadul ar fi o realitate, ati mai avea incredere in Dumnezeu ? Ati mai fi siguri ca El este iubire, ca este milos si indurator, asa cum Il prezinta cuvantul Scripturii ? Ati putea trai o vesnicie alaturi de El, privind la suferintele vesnice si inimaginabile ale celor cunoscuti ?
Sunt perfect convins ca invatatura despre iad a aruncat milioane de oameni , fie in bratele scepticismului si ateismului, fie i-a legat de Dumnezeu si biserica printr-un „cordon ombilical” al groazei. Cat de indurerat trebuie sa fie Tatal ceresc , Cel care „atat de mult a iubit lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu…” ( Ioan 3, 16 ), cand se vede atat de gresit inteles de milioane de oameni pe care-i iubeste si pe care doreste sa-i vada mantuiti!
“Cuget, deci exist”
A doua categorie de intrebari pe care le ridica invatatura despre un iad vesnic sunt de natura rationala si de bun simt:
1 ) Biblia vorbeste despre Noul Pamant pe care il vor locui cei neprihaniti ca despre o noua Creatie in care „nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.” ( Apocalipsa 21, 4 up. )
Va puteti imagina o viata eterna traita in deplina bucurie si fericire, stiind ca undeva in Univers unii din cunoscuti, prieteni, rude, parinti sau poate chiar copii sufera vesnic chinuri de nedescris ? Revenirea lui Christos va produce despartiri inevitabile. Insusi Mantuitorul ne avertizeaza asupra acestui lucru:
„ In noaptea aceea, doi insi vor fi in acelasi pat: unul va fi luat si altul va fi lasat. Doua femei vor macina impreuna: una va fi luata si alta va fi lasata. Doi barbati vor fi la camp; unul va fi luat si altul va fi lasat.” ( Luca 17, 34-36 )
Da, vor fi despartiri vesnice poate intre soti, intre prieteni, intre parinti si copii…Despartiri care vor produce lacrimi si durere… Dumnezeu le promite insa celor mantuiti mangaiere si ajutorul Sau pentru ca ei sa uite durerea acestor desprtiri:
„El va sterge orice lacrima din ochii lor si moartea nu va mai fi…” (Apocalipsa 21, 4 pp. )
Dar ce s-ar intampla daca cei mantuiti ar sti ca undeva in Univers exista o „camera de tortura” vesnica, in care cei dragi lor trebuie sa sufere, fara sa cunoasca niciodata eliberarea adusa prin
moarte ? Cu siguranta ca, in asemenea conditii, Paradisul nu ar mai fi Paradis, fericirea celor mantuiti s-ar transforma in durere si bucuria lor s-ar transforma in lacrimi. Cine ar mai dori un astfel de Paradis in care trebuie sa fii un martor vesnic al suferintelor de nedescris ale semenilor tai ?
2) Invatatura despre existenta unui iad vesnic ridica si o alta nedumerire. Biblia ne relateaza despre prima crima savarsita in istoria omenirii: cea a lui Cain impotriva fratelui sau Abel ( vezi Geneza 4, 1-16 ). Conform invataturii populare despre iad, Cain ar trebui sa sufere in focul vesnic deja de cateva mii de ani. Si doar pentru o singura crima !
Acum sa ne gandim ca secolul al XX-lea a cunoscut cativa dintre cei mai mari dictatori din istorie, raspunzatori de moartea a milioane de oameni nevinovati. Hitler, Stalin si Pol Pot sunt numai cativa dintre ei. Conform aceleiasi invataturi, si acestia ar trebui sa sufere in iad. Nu vi se pare nedrept ca un om care a ucis o singura data ( ex. Cain ) sa sufere aceleasi chinuri vesnice ca si unul care a ucis milioane ?
Mai mult decat atat, in cazul ca ar exista un iad vesnic, aceasta ar insemna ca acesti criminali notorii vor suferi cu cateva mii de ani mai putin decat Cain, care a ucis doar o singura data , dar care a avut nesansa sa traisca cu cateva mii de ani inainte. Vi se pare drept acest lucru ?
Categoric, nu ! Invatatura despre existenta unui iad vesnic rastoarna orice idee despre dreptate, lovind in final in caracterul si reputatia lui Dumnezeu. Caci cine altul decat El ar fi raspunzator fata de toate cruzimile si nedreptatile pe care le presupune existenta iadului ?
3 ) Pe ultima ei pagina, Biblia reproduce una din cele mai pretioase promisiuni ale Mantuitorului: „Iata, Eu vin curand si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui.” ( Apocalipsa 22, 12 )
Mantuitorul ne asigura ca doar la revenirea Sa va fi data rasplata: fie viata vesnica celor neprihaniti, fie moartea vesnica celor nelegiuiti. Cum se impaca aceasta promisiune a lui Iisus cu invatatura ca acum exista un loc in care pacatosii isi primesc deja pedeapsa ?
In orice guvernare democratica de pe pamant, intai are loc judecata unui om suspectat de a fi vinovat si de abia apoi i se da pedeapsa cuvenita. De ce in cazul guvernarii lui Dumnezeu, despre care Biblia afirma ca e dreapta ( Apocalipsa 15, 3; Psalmul 145, 17; Psalmul 89, 14 ), lucrurile ar fi inversate ? Oare Dumnezeu intai ii pedepseste pe nelegiuiti un timp ( uneori mii de ani ) , pentru ca abia la urma sa fie judecati ? La ce mai foloseste o judecata finala, daca pedeapsa este deja in curs ? Daca se stabileste la moarte care va fi pedeapsa pentru un suflet, ce mai poate schimba judecata de apoi ? Nu vedeti cat de irationala este invatatura despre existenta unui iad vesnic ? Cine are interesul ca sa-l denigreze in asa masura pe Dumnezeu, patandu-I Numele si renumele ?
Un singur raspuns : cel care de la inceput s-a dovedit a fi „tatal minciunii”-Diavolul ( Ioan
8, 44 )
4 ) Mantuitorul a rostit o serie de parabole in care vorbeste despre o judecata finala , urmata de pedeapsa celor nelegiuiti. Pilda neghinei este una dintre ele ( Matei 13, 24-30; 36-43 ). In ea , Domnul vorbeste despre „sfarsitul veacului” cand, in urma judecatii, cei nelegiuiti vor fi aruncati in „cuptorul aprins” , iar cei neprihaniti vor fi adunati in granarele cerului. Arderea neghinei la seceris simbolizeaza pedepsirea celor rai la sfarsitul timpului. Sa observam ca Domnul vorbeste despre o pedeapsa limitata in timp, nu de o pedeapsa continua, eterna ( neghina nu arde vesnic, ci arde pana se consuma ! ).
Intr-o alta pilda, cea a navodului ( Matei 13, 47-50 ), Mantuitorul intareste aceeasi idee: la „sfarsitul veacului”, „pestii cei rai” vor fi despartiti de „pestii cei buni” si vor fi aruncati in „cuptorul aprins”. Din nou e vorba despre o pedeapsa primita de cei nelegiuiti dupa judecata finala, pedeapsa care, de asemenea , va fi limitata in timp ( „pestii cei rai” vor arde doar pana se vor consuma ! ).
Cum se impaca invatatura Mantuitorului din aceste parabole cu invatatura atat de populara
( dar nebiblica ! ) despre existenta unui iad vesnic, in care sufletele sunt chinuite chiar de pe acum, inainte de judecata finala ?
5 ) Cartea Apocalipsei vorbeste despre „iazul de foc” care este „moartea a doua”
( Apocalipsa 20, 14 ). Cu totii stim ca moartea e sfarsitul vietii; ea este un punct, un final… Nicidecum ea nu poate insemna viata vesnica asa cum presupune invatatura despre un iad vesnic.
Daca iadul ar fi vesnic, cei care ar suferi chinurile lui nu ar muri, ci ar trai vesnic. In cazul acesta, Biblia ar trebui sa-si corecteze limbajul renuntand la termenul de „moarte” in dreptul celor nelegiuiti, in locul lui folosindu-l pe cel de „viata vesnica in chinuri”, ceea ce e cu totul altceva.
Biblia este insa foarte categorica in aceasta privinta, invatandu-ne ca „plata pacatului este moartea” ( Romani 6, 23 pp. ), nu viata vesnica in chinuri. Acelasi Cuvant al lui Dumnezeu ne invata ca „sufletul care pacatuieste, acela va muri” ( Ezechiel 18, 4 up. 20 pp. ), rasturnand falsa invatatura despre existenta unor chinuri vesnice.
Cand Creatorul i-a avertizat pe primii nostri parinti: „veti muri negresit „ ( Geneza 2, 17 up.), El le-a vorbit despre finalul vietii, nu despre continuarea ei in alte sfere de existenta. Termenul de „moarte”, mai ales cel de „moartea a doua” ( Apocalipsa 20, 14 up. ), nu ar avea niciun sens daca invatatura despre un iad vesnic ar fi adevarata. Daca trebuie sa credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu care ne invata adevarul si numai adevarul, atunci trebuie sa credem ca atunci cand ea vorbeste despre moarte, aceasta inseamna moarte, iar atunci cand vorbeste despre viata, aceasta inseamna viata.
Vedeti cat de absurda este ideea existentei unui iad vesnic ? Cu toate acestea, milioane de oameni continua sa creada intr-o absurditate fabricata in „atelierele” diavolului.
6 ) Unul din cele mai cunoscute si mai populare versete biblice, dar si unul din cele mai putin intelese, este cel din Ioan 3, 16: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea , ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”
Observati contrastul dintre „ a pieri” si „ a avea viata vesnica” ! Daca ar exista un iad in care sufletele celor pacatosi ar fi chinuite vesnic, verbul „ a pieri”nu si-ar mai avea sensul pe paginile Bibliei. Ar exista doar viata vesnica, fie in Paradis, pentru cei mantuiti, fie in iad, pentru cei pacatosi. Daca iadul ar fi o realitate prezenta, „textul de aur” citat mai sus nu ar avea ce cauta pe paginile Bibliei, caci el nu ar mai avea nicio ratiune.
7 ) Mantuitorul ne spune ca sufletele pot fi distruse la fel cum este distrus trupul:
„Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul. Ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena. „ ( Matei 10, 28 )
Orice antreprenor de pompe funebre stie ca trupul unui om decedat cunoaste descompunerea. Daca Insusi Creatorul tuturor lucrurilor ne asigura ca si sufletele pot fi distruse, de unde invatatura despre un loc in care sufletele sufera vesnic, fara sa cunoasca distrugerea ?
8) Psalmistul David, vorbind despre starea omului in moarte, scrie in Psalmul 6,5 :
„Caci cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lauda in locuinta
mortilor ?”
Din aceasta afirmatie a psalmistului se naste o intrebare de bun simt: Oare Dumnezeu ii trimite pe oameni in iad pentru a-i face sa sufere vesnic, lasandu-i sa se intrebe mereu de ce se afla in acest loc ?
9 ) Psalmul 115, 17: „Nu mortii lauda pe Domnul , si nici vreunul din cei ce se coboara in locul tacerii.”
Din nou o intrebare de bun simt: Daca mortii ar ajunge in rai, ce i-ar determina sa taca in prezenta unui Dumnezeu care i-a mantuit ? Nu merita El toate laudele lor ? De ce ar fi Paradisul un „loc al tacerii”? Daca, dimpotriva, mortii ar ajunge in iad, suferintele de nedescris pe care le-ar indura o vesnicie nu i-ar determina sa strige de durere ? Cum se impaca expresia biblica „locul tacerii” cu invatatura despre un iad vesnic ?
Evident, lucrurile sunt ireconciliabile !
10 ) Invatatura despre un iad vesnic presupune o stare de constienta a celor care sufera acolo. Daca oamenii pacatosi chinuiti in vapaile iadului nu ar fi constienti de ceea ce se intampla cu ei, pedeapsa nu ar mai avea nicio ratiune. Ei ar fi asemenea unui om aflat in coma profunda care nu mai este constient de ceea ce se petrece in jurul sau.
Biblia contrazice insa ideea ca mortii sunt constienti:
„Cei vii, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic si nu mai au nicio rasplata, fiindca pana si pomenirea li se uita. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, demult au si pierit si niciodata nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.” ( Eclesiastul 9, 5-6 )
Concluzii: Bunul simt, ratiunea si mai ales Biblia ne ofera suficiente argumente ca invatatura despre un iad vesnic, desi atat de raspandita si populara, este doar un mit. Ea este „opera” si „capodopera” celui pe care Insusi Iisus Christos il numea „mincinos si tatal minciunii” ( Ioan 8, 44 ).
De ce sa credem minciunile lui, cand Mantuitorul ne invita sa cunoastem adevarul si, cunoscandu-l , sa devenim liberi de orice inselatorie ?
Lori Balogh
Referinte: ( 1 ) http://bastrix.wordpress.com/2008/07/25/
http://articolecrestine.com/

joi, 26 februarie 2015

Va fi Ziua Domnului precedată de o perioadă de pace și liniște în toată lumea?

Ziua Domnului
Întrebare: 
Este adevărat că venirea Zilei Domnului va fi precedată de o perioadă de pace și liniște în lume? Va fi antihristul cel care va instaura pacea și liniștea pe tot pământul după care va aduce un mare prăpăd? Sau cum trebuie să înțelegem textul de la 1 Tesaloniceni 5:3 care spune: “Cînd vor zice: „Pace şi linişte! “ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare”?
 Înainte de a doua venire a Domnului Isus pe pământ, Antihristul va instaura un Imperiu mondial, dar acest imperiu nu va cunoaște nici pacea și nici liniștea. În acest text nu se spune că va fi un timp de pace și liniște, ci lumea va zice: “Pace și liniște”. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că la vremea sfârșitului lucrurile vor merge din rău în mai rău la nivel mondial, dar imediat înainte de venirea Zilei Domnului se vor schimba împrejurările în așa fel încât oamenii să creadă că a venit eliberarea, pacea și liniștea și că lucrurile vor merge spre bine. O ilustație bună în acest sens este intrarea cmerilor roși (comuniștii cambodieni) în Phnom Penh, capitala Cambodiei în 17 aprilie 1975. La acel moment populația țării era chinuită și epuizată de bombardamentele aviației SUA și de războiul civil din țară care dura de mai mulți ani. Când trupele cmerilor roșii au intrat în oraș, după un asediu de câteva zile, populația orașului i-a întâmpinat cu mare bucurie și ziceau: “pace și liniște” și nu știau că în mai puțin de trei zile se va începe “teroarea neagră”. În trei zile orașul a rămas pustiu, fiindcă toți locuitorii orașelor au fost alungați din orașe la țară și în câmpii ca să lucreze pământul, intelectualii erau omorâți cu cruzime și țara s-a umplut “de câmpuri ale morții” (“The killing fields”). Timp de trei ani, 10 luni și 20 de zile a fost omorâtă cu cruzime a treia parte din populația țării. În țară au fost descoperite până în prezent peste 300 de câmpuri ale morții (câmpii în care oamenii erau omorâți în masă cu cruzime și îngropați în morminte comune). Doar în câmpia Choeung Ek de lângă Phnom Penh au fost descoperite 129 de morminte în care au fost îngropați peste 20 000 de oameni. Acest câmp a fost descoperit de un țăran, care căuta cartofi pe câmp și, spre groaza lui, a văzut tulpina unui copac bătrân plin de sânge, creieri, dinți și bucăți de craniu… Mai târziu alături de acest copac a fost descoperit un mormânt comun cu cadavrele a mai mult de 100 femei tinere și prunci, care aveau craniile zdrobite. Anume sub acest copac șeful renumitei închisori “S-21” din Phnom Penh și-a recunoscut vina pentru teroarea din acei ani și a mărturisit că pruncii erau apucați de picioare și loviți cu capul de tulpina copacului până le era zdrobit craniul… Aceasta a fost “eliberarea” adusă de cmerii roșii… Când au crezut ei că a venit pacea mult așteptată în țară, atunci a venit peste ei o prăpădenie neașteptată… Vă recomand să vizionați filmul documentar realizat de BBC “ Cambodia. Călătorii pe câmpurile morții. Pol Pot. La minutul 22 puteți urmări cu cîtă bucurie au întâmpinat locuitorii Phnom Penhului trupele cmerilor roși (comuniștii cambodieni) la intrarea în oraș la 17 aprilie 1975. Dacă veți viziona acest film în întregime, veți vedea care a fost starea poporului până la acel moment și ce a fost după.
Acum să ne întoarcem la subiectul nostru: venirea Zilei Domnului. Ziua Domnului este timpul în care Dumnezeu va judeca lumea și începe după așezarea luiantihrist în Templul de la Ierusalim. La Apocalipsa capitolul 11 ni se relatează că atunci când Antihristul va omorî pe cei doi proroci a lui Dumnezeu, cărora Dumnezeu le dăduse să prorocească o mie două sute șaizeci de zile (trei ani și jumătate), toți locuitorii pămânului se vor bucura şi se vor veseli de moartea lor; şi îşi vor trimite daruri unii altora. De ce?  Pentru că, după părerea lor, acești doi proroci îi chinuiseră timp de trei ani și jumătate (Apocalipsa 11:10). Iată ce ne relatează Biblia despre acești doi martori:
Voi da celor doi marturi ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile. Aceştia sînt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, cari stau înaintea Domnului pămîntului. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sînge, şi să lovească pămîntul cu orice fel de urgie, oridecîteori vor voi. (Apocalipsa 11:3-6)
Locuitorii pământului se vor bucura de moartea acestor doi proroci și de “eliberarea” adusă de Antihrist: ei nu vor cunoaște ce le va aduce regimul pe care-l va instaura Antihristul care, după omorârea celor doi proroci, se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2:1-4).
Dar după trei zile și jumătate, cei doi proroci vor învia, vor fi răpiți la cer, iar pe pământ vor fi mari cataclisme naturale și în cer se va anunța că a sosit timpul judecății lui Dumnezeu (Ziua Domnului):
Cînd îşi vor isprăvi mărturisirea lor (cei doi proroci), fiara, care se ridică din Adînc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma“ şi „Egipt“, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormînt. Şi locuitorii de pe pămînt se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimete daruri unii altora, pentrucă aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pămîntului. Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă dela Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe ceice i-au văzut. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: “Suiţi- vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pămînt, şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pămînt. Şi cei rămaşi, s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului. A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curînd. Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, cari ziceau:„Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor. “Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pămînt, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: “Îţi mulţămim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mîna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mîniaseră, dar a venit mînia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pămîntul!” Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis:şi s'a văzut chivotul legămîntului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pămînt, şi o grindină mare. (Apocalipsa 11:7-19)
Deci, venirea Zilei Domnului nu va fi precedată de o perioadă de pace și liniște, ci oamenii se vor bucura de instaurarea regimului lui Antihrist, crezând că el le va aduce pacea și liniștea mult așteptată. 
Domnul să ne ajute să trăim o viață frumoasă prin credință în Domnul nostru Isus Hristos ca să fim izbăviți de mânia viitoare (Ziua Domnului, care va veni ca durerile nașterii peste femeia însărcinată). 
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui. (Romani 5:8-10)
 http://moldovacrestina.md/

miercuri, 25 februarie 2015

Scrisoare pentru fete, de Dragobete – Nicolae.Geantă

Photo credit www.bzi.ro
Vă scriu fetelor, azi de Dragobete – o sărbătoare care nu îşi avea rostul în România, aşa cum nici Valentine’s Day nu-şi are rostul în America – să vă avertizez: nu vă jucaţi cu dragostea de-o zi! E dragoste oarbă, pe care Leea, bolnavă de strabism, a nutrit-o pentru Iacov, un tânăr frumos ce n-o iubea deloc. Chiar dacă i-a devenit soţie. Sau, mai bine zis, parteneră de relaţii intime. La care apela, din când în când… Să nu credeţi că iubind o zi, voi ve-ţi fi tratate altminteri.
Am necaz pe Dragobetele ăsta mioritic. Dar, şi mai rău, pe Valentine al unchiului Sam. Sunt supărat că ascultaţi mai mult de ei, şi tot mai puţin de Hristos. Şi-s trist, căci multe fete din România, frumoase ca zânele, cad victimă păcatului cu aromă dulce şi efecte amare: sexul înaintea căsătoriei…
Vă scriu fetelor, pentru că unele dintre voi aţi ajuns să justificaţi că “păstrarea fecioriei ţine de legendă”. Apoi, vă revoltaţi pe Dumnezeu pentru că nu vă ajută să vă măritaţi. Sau dacă vă căsătoriţi, vă revoltaţi că n-aţi făcut-o cu partenerul potrivit! Să ştiţi, că bărbaţii ideali pe care îi căutaţi, nu vor dori niciodată fete de “second-hand”.
Vă scriu, pentru că societatea noastră încearcă să vă convingă că păcatul nu e păcat, că viciile nu sunt vicii, că normalul e anormal. “În situaţia extremă vă poate da cu şampon pentru creier, vă poate amorţi conştiinţa”, scria Danion VasileDar, nu are puterea să vă curăţe sufletul, nu vă poate reda frumuseţea lăuntrică. Să ştitţi, frumosul exterior trece, dar cel lăuntric dăinuieşte.
Vă scriu, pentru că “media” vă provoacă să vă arătaţi ce aveţi mai frumos. Fustele mai sus, mai sus, sau body-urile mai jos, mai jos. Farmecul vostru e mai frumos cu cât ascundeţi mai mult, spunea Vladimir Pustan. Nurii nu vă sunt singura atracţie. Frumuseţea intimă arătaţi-o numai unuia singur… Să ştiţi că, fără să vreţi, reuşiţi să nu mai impresionaţi băieţii. Pentru că, au văzut tot ce era de văzut!
Vă scriu fetelor, pentru că generaţia Facebook vă împinge să vă etalaţi viaţa privată în public. Şi, aţi ajuns să vă faceţi cunoscut necunoscutul pe net, ca pe nişte rufe intime întinse pe sârmă. La drum. Unele vă mândriţi chiar cu defectele. Vă arătaţi cum sărutaţi băieţi, cum vă pipăie, cum ridicaţi pahare, inhalaţi ţigări, aveţi la ochi cearcăne de la machiajele de kilograme, purtaţi unghii false, plătite cu mii de lei… Altele v-ascundeţi kile bune, cu Photoshopul. Să ştiţi, vă înşelaţi singure! Iar cine-şi taie craca de sub picioare… E în aer!
Vă scriu azi, cât încă mai pot. Cât încă mai am voie. Nu vă scriu să vă critic din răutate, căci vă vreau fericite. Şi, nu pentru o zi – cum vă învaţă Dragobete! Ci zi de zi, cum vă oferă Dumnezeu. E impardonabil să vă jucaţi cu propria viaţă. Să ştiţi, de Dumnezeu nu vă puteţi ascunde! Azi, voi cântăriţi alternativele care vă stau în faţă: să fugiţi de Isus – alegând o familie în care să vă lipsească binecuvântările sale, sau, să vă adăpostiţi în braţele Lui. A treia variantă, nu există!
Nu căutaţi fericirea fără Dumnezeu! Veţi duce o luptă cu Adevărul. Să ştiţi că este mai puternic decât voi!
Citeste blogul lui Nicolae.Geantă aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com/

marți, 24 februarie 2015

“Sa nu dati uitarii binefacerea si darnicia” – Spiritul de generozitate

“ Sa nu dati uitarii binefacerea si darnicia “
Spiritul de generozitate–

Mai este nevoie de binefacere cand in parcarile din fata caselor si bisericilor noastre nu mai incap masinile ? Mai este nevoie de binefacere cand in casele in care intram standardul de viata a crescut simtitor, iar luxul a luat locul saraciei si lipsurilor ? Mai este nevoie de binefacere cand supermarketurile sunt luate cu asalt la sfarsit de saptamana iar cosurile cu cumparaturi sunt pline pana la refuz ?
Ca sa faci o fapta buna trebuie sa ai cui sa o faci. Daca toti avem cat de cat cele necesare vietii, pe cine sa mai ajutam ?
Privind cu atentie si cu ochii iubirii ( nu cei ai indiferentei ! ), vom constata ca si azi exista oameni care trebuie ajutati intr-un fel sau altul. Poate ca ajutorul de care au nevoie nu trebuie dat ca in urma cu 50 sau 100 de ani, insa sunt si azi oameni bolnavi, parasiti, oameni care nu se pot intretine singuri, batrani cu slabiciunile caracteristice varstei; exista si azi persoane timide care nu se descurca usor in viata si care trebuie ajutate sa-si ia zborul in valtoarea vietii; sunt si azi oameni descurajati, debusolati care au nevoie de dragostea si intelegerea noastra; se intampla si azi, din ce in ce mai multe dezastre provocate de oameni iresponsabili , dar si calamitati naturale care lovesc cand pe unii , cand pe altii…
Da, mai e nevoie de binefacere ! Scriptura ne asigura ca “totdeauna vor fi saraci in tara; de aceea iti dau porunca aceasta: “sa-ti deschizi mana fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta.” ( Deuteronom 15, 11 )
Saracia , ca o consecinta directa a pacatului, este ingaduita si folosita de Dumnezeu ca un test al credinciosiei bisericii Sale. “Pe saraci ii aveti totdeauna cu voi” –le spunea Iisus contemporanilor Sai ( Matei 26, 11 pp. ), asigurandu-ne ca niciodata nu va exista un timp in care sa nu fie nevoie de manifestarea milei,  a compasiunii si a darniciei fata de cei in nevoie. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a lasat unul din cele mai clare si mai directe indemnuri catre biserica crestina a tuturor timpurilor:
“ Sa nu dati uitarii binefacerea si darnicia, caci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Ii plac.” ( Evrei 13, 16 )
Doua idei mai importante se desprind din acest verset biblic:
1) “Sa nu dati uitarii…”
Este vorba de un indemn, un sfat si chiar mai mult: este un imperativ. Indirect, ni se atrage atentia ca suntem in primejdia de a uita sa facem fapte bune. Motivele uitarii sunt multiple:
- Fie pentru ca am inteles gresit indreptatirea prin credinta , considearnd ca a crede este totul, fara a mai fi nevoie si de fapte.
- Fie datorita egoismului care se opune oricarei binefaceri.
- Fie datorita unei conceptii gresite ca astazi nu mai sunt atatia saraci si, ca urmare, nu mai e nevoie de binefacere.
Indemnul lui Pavel nu se adreseaza doar crestinilor primului secol, nu doar celor care au trait in Evul Mediu sau in timpul revolutiilor secolului al 19-lea, ci noua tuturor celor ce traim ultimele clipe ale istoriei. Daca uitarea este, in unele situatii, o calitate  a unui caracter nobil ( de ex. cand uiti raul facut de un semen ), in alte cazuri uitarea este un defect grav de caracter. Stiti cum caracterizeaza Biblia uitarea in situatii in care trebuie sa faci un bine si uiti sau neglijezi sa-l faci ? In astfel de situatii, uitarea e considerata “pacat”.
“Deci, cine stie sa faca bine si nu-l face, savarseste un pacat.” ( Iacov 4, 17 )
2) “…binefacerea si darnicia…”
Ce credeti: binefacerea si darnicia sunt sinonime sau sunt doua lucruri diferite ? Biblia foloseste adesea repetitia, pentru a sublinia o anumita idee. Oare in acest caz este vorba de o repetitie ?
Categoric nu ! Binefacerea si darnicia sunt doua lucruri complet diferite. Daca binefacerea se refera la o fapta bunpe care o face un om, darnicia vorbeste despre spiritul care sta la baza acei fapte bune. Binefacerea este efectul, iar darnicia este cauza.
Si acum sa observam un lucru interesant: Biblia ne indeamna sa nu uitam nici binefacerea, nici darnicia, ceea ce inseamna ca trebuie sa acordam aceeasi importanta atat faptelor bune, cat si spiritului in care trebuie facute aceste fapte. Sa observam insa ce se intampla in viata practica. Sunt cel putin 4 situatii deosebite:
1) Exista oameni care nu sunt darnici si, in mod firesc, nu fac fapte de bune. Sunt oamenii egoisti si egolatri, oameni care traiesc doar pentru ei si familiile lor. Acestia sunt cu totul departe de spiritul cerului si, drept urmare, ei nu vor vedea niciodata Fata lui Dumnezeu.
In cartea sa “Amintiri de drumetie” , M. Vornicu povesteste o intamplare trista petrecuta probabil intre cele doua razboaie mondiale. Un baiat pe nume Niculita, in varsta de vreo opt ani, ramane orfan, intai de mama, apoi si de tata. Singur, fara cineva care sa-l ingrijeasca, incepe de timpuriu lupta pentru existenta. Aduna ciuperci din padure pentru a primi de la sateni o bucata de mamaliga sau un blid de fiertura cu care sa-si astampere foamea.
Unui baci , angajat al boierului Mazareanu, i se face mila de el si-l ia pe Niculita la boier, cu speranta ca acesta il va ajuta pe bietul copil. M-a impresionat in mod neplacut dialogul dintre baci, boier si copil:
- “Dar cu baiatul asta ce-i ?”- intreaba boierul.
- “L-am luat la stana, ca-i tare necajit” – raspunde baciul.
- “Dar tat’tu unde-i , ma ?”- il intreaba boierul pe copil. Urmeaza explicatia baciului, dupa care boierul intreaba din nou:
- “Dar mama-ta unde-i, ma ?” Din nou baciul ii explica boierului ca Niculita era orfan de ambii parinti. Dupa care boierul raspunde:
- “Si-apoi vrei sa-i  port eu de grija? Oameni sarmani sunt multi in lumea asta. Sa le poarte Dumnezeu de grija, ca-i  mai avut decat mine.”
– “Dar, boierule, poate o mancare nu-i mult pentru dumneata sa-i dai” – zice baciul.
– “Bine, ia-l la stana si da-i tu, daca vrei, de mancare. Altceva eu nu pot sa-i dau.”
– “Dar, boierule, poate gasesti vreo camasa pentru el, ca-i cu spinarea goala, sarmanul…”
– “Apoi cu milosteniile tale, baciule, apoi vrei sa ma aduci la sapa de lemn…”
Cine spunea aceste cuvinte? Un boier cu sute si mii de oi, cu hectare intregi de pamant, cu conace si hambare pline de bunatati…Povestirea se desfasoara tragic: lui Niculita i se da in grija o turma de oi, insa in prima saptamana un vultur ii rapeste un miel. Baiatul e batut cu ciomagul de catre vataf,rept pedeapsa.  Reintors la oi, cand vulturul vine din nou sa ia un miel, Niculita se lupta cu el, il sugruma, dar el isi pierde un ochi si carnea de pe trup ii este sfasiata. Ajuns la spital, Niculita e luat de mila de o infirmiera si crescut de aceasta…
Asadar, exista astfel de oameni, asemenea boierului Mazareanu, care nu sunt nici darnici, si, ca urmare, nu fac nici fapte bune. Exista si in bisericile crestine astfel de oameni? Daca da, ei sa nu se astepte vreodata la vreo rasplata din partea lui Dumnezeu. Dimpotriva !
2) Exista oameni care fac fapte bune, dar nu au spiritul darniciei. Este de necrezut, dar atat Biblia, cat si experienta vietii demonstreaza acest trist adevar. In frumosul “imn al iubirii” din 1 Corinteni 13, apostolul Pavel afirma: “Chiar daca mi-as da toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars, si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic. ( 1 Corinteni 13, 3 )
Cati oameni politici nu fac fapte de caritate doar pentru publicitate sau din interese electorale! Cate firme nu fac donatii doar pentru a scapa de impozitele mari sau pentru a spala bani murdari ! Cati oameni simpli nu fac fel de fel de fapte bune doar pentru “a se pune bine cu Dumnezeu” ( asa cum am auzit chiar eu  de la o persoana  care tocmai facuse o donatie de caritate ). Doar in ziua judecatii se va face lumina asupra adevaratelor motive care au stat in spatele unor fapte de caritate intens mediatizate.
S-a intamplat in Londra secolului al 19-lea. Un baietel caruia ii era tare foame bate la usile unui cartier in care locuiau oameni bogati, cersind un colt de paine. Ajuns in fata casei in care locuia un pastor, baietelul este primit in casa iar gazda ii ofera un colt de paine uscata. Apoi pastorul intra in vorba cu baiatul, vorbindu-i despre Dumnezeu, despe faptul ca El este Tatal tuturor oamenilor, in egala masura. In timpul acesta, baiatul se chinuie sa sfarame bucata uscata de paine. La un moment dat, pustiul il intreaba pe pastor:
-“Dumnezeu e Tatal dumneavoastra ?”
-“Desigur !”- raspunde pastorul.
-“El este si Tatal meu ?” – intreaba din nou baiatul.
-“Bineinteles!” – ii raspunde pastorul, vadit satisfacut ca baiatul a inceput sa inteleaga mesajul Evangheliei.
-“Deci noi suntem frati ?”- continua baiatul.
-“Da !”- raspunde entuziasmat pastorul. In clipa urmatoare, pustiul il priveste pe pastor direct in ochi si-i spune cu toata seriozitatea:
-“Daca suntem frati, nu va este rusine sa dati un colt de paine uscata fratelui mai mic caruia ii este foame ?”
Asa inteleg unii oameni binefacerea: sa dea ceva de care nu mai au nevoie, magulindu-se ca au facut o fapta buna. Dar spiritul darniciei unde este ? Tu, care dai o bucata de paine uscata celui flamand, tu ai manca din acea paine ? Tu, care ii dai celui gol haina ta veche si rupta, ai mai purta acea haina ?
Biblia ne indeamna: -“Imparte-ti painea cu cel flamand…” ( Isaia 58, 6-7 ), ceea ce inseamna ca Dumnezeu asteapta de la noi sa oferim celui flamand nu o bucata de paine uscata, de care oricum nu mai avem nevoie, ci o bucata din propria noastra paine, din aceea pe care o avem pe mesele noastre.
– “Adu in casa ta pe cel fara adapost” , nu in casa altuia, nu la camin, ci acolo unde traiesti tu.
-“Daca vezi pe un om gol, acopere-l”, nu cu zdrentele pe care ti-e rusine sa le mai porti, ci cu hainele tale cele bune.
Doar procedand in acest fel, ne putem  bucura de implinirea promisiunii ce urmeaza:
“Atunci lumina ta va rasari ca zorile si vindecarea ta va incolti repede; neprihanirea ta iti va merge inainte  si slava Domnului te va insoti. Atunci tu vei chema si Domnul va raspunde , vei striga si El va zice: “Iata-Ma !” ( Isaia 58, 8-9 )
3) Exista oameni darnici, dar care nu fac binefacere. Nu e ciudata afirmatia ? Oamenii din aceasta categorie sunt plini de spiritul darniciei, simt compasiune fata de semenii lor in nevoie, dar ei fac o greseala: fac sacrificii si daruiesc fara sa cerceteze situatia, fara sa cumpaneasca daca acel sacrificiu trebuie sau nu facut in cazul respectiv. Uneori binefacerea lor este „raufacere”, ajutand pe cine nu trebuie sau ajutand in mod nenecesar.
Scriptura ne indeamna ca , inainte de a face ceva pentru cineva, sa cercetam cazul. Aceasta cu atat mai mult cu cat in lume exista o multime de profitori, sarlatani, escroci, cersetori si oameni certati cu munca.
„Religia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume.” ( Iacov 1, 27 )
Unii oameni care daruiesc fara discernamant gandesc in felul urmator: „Este treaba lui ce face cu ceea ce i-am dat. Fiecare va da socoteala inaintea lui Dumnezeu.” Chiar nu conteaza ce face omul cu banii cu care l-am ajutat ? Nu conteaza daca el intra intr-o brutarie sa cumpere o paine pentru el si copiii lui sau intr-o carciuma sa-si cumpere tigari si bautura ?
Am trait experiente triste de felul acesta, in care am constatat ca multi din cei care cer ajutorul nostru nu merita sa fie ajutati. Imi amintesc de un barbat care venea spre sfarsitul serviciilor divine la biserica pentru a cere ajutor. Spunea ca are opt copii si ca e bolnav. L-am ajutat ce cate ceva, dar mi s-a parut nesincer. Intr-o zi l-am intalnit pe strada cersind , folosindu-se de o reteta pe care o arata trecatorilor. M-am apropiat de el, l-am rugat sa-mi arate si mie reteta si, cand i-am luat-o din mana, sub ea avea o tigara aprinsa. In acea clipa am trait un simtamant asemanator cu cel trait de Pavel la Atena , vazand idolatria de acolo. Mi „s-a intaratat duhul in mine” ( Fapte 17 16 ) si i-am spus: „Bine mai, omule, de aceea te-am ajutat noi, ca sa-ti cumperi tigari ? In loc sa cumperi paine la copii, arzi banii si apoi le tragi fumul pe nari…
Stiti care a fost reactia lui ? S-a inrosit la fata si a plecat blestemand…
Vesetul citat din Epistola lui Iacov ne indeamna  sa-i cautam noi pe cei in nevoie. Oamenii cu adevarat necajiti nu prea cer… Ei au demnitate si bun simt, preferand sa sufere, decat sa fie o povara pentru altii.Acesti oameni trebuie cautati si ajutati.
In 1 Timotei 5, 3-16 , Pavel lasa bisericii niste criterii de ajutorare a unei anumite categorii : vaduvele. Prezenta acestor criterii presupune o cercetare a fiecarui caz in parte, inainte de a acorda un ajutor material. Biserica nu trebuie impovarata cu sarcini inutile. Sunt oameni care s-ar descurca foarte bine in viata daca ar fi sfatuiti cum sa-si administreze mai bine ceea ce au.
Un proverb chinez spune: „Daca-i dai unui om flamand un peste, se va satura o zi. Dar daca-l inveti sa pescuiasca, se va satura intreaga viata.”
Este posibil sa fie cineva darnic si totusi sa nu faca o fapta cu adevarat buna ? Iata ca se poate…
4 ) Exista oameni darnici ale caror fapte sunt cu adevarat bune. Sunt acei oameni in inima carora arde iubirea fata de semenul lor si tocmai datorita acestui lucru ei nu se multumesc doar sa bage mana in buzunar , daruind o suma mai mare sau mai mica celui in nevoie. Fapta lor buna trece dincolo de hartia bancnotei oferite, cautand sa-si ajute aproapele nu doar pasager, ocazional. Ei cerceteaza daca in spatele situatiei nu se afla o nevoie mult mai mare. Viata demonstreaza ca in spatele unor astfel de nevoi vizibile exista alte nevoi mult mai mari si mai profunde.
Poate ca in fata ta se afla un suflet descurajat, debusolat sau marginalizat care are nevoie nu doar de cativa bani in buzunar, ci de simtamantul ca nu e singur pe pamant, ca exista semeni carora le pasa si de el. Poate, dimpotriva, in fata ta se afla un om caruia nu-i place munca si care are nevoie, nu doar de bani, ci de sfat si indrumare ( poate chiar mustrare ) ca sa-si invinga lenea si comoditatea. Posibilitatile de a face bine cuiva sunt foarte diferite…Uneori poti face un bine mai mare refuzand sa dai ceea ce ti se cere decat sa implinesti  imediat si fara discernamant acea cerere. Un adevarat binefacator stie sa spuna nu doar „da” ; el va sti sa spuna si „nu” atunci cand trebuie.
Doriti un exemplu de adevarata darnicie si binefacere ? Priviti la Omul Iisus Christos ! In urma Sa, in localitatile pe unde trecea, nu se mai auzeau gemetele suferinzilor, caci El ii vindeca. Daca le era foame multimilor care-L ascultau, El le dadea paine sa se sature. Daca intalnea oameni descurajati, ii mangaia si le ridica privirea spre cer, redandu-le demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.
Dar tot El stia sa-i mustre pe cei ce veneau la El doar pentru a profita de harul Sau si de beneficiile materiale. Iisus a stiut sa spuna “nu” atunci cand I se cerea sa faca ceva compromitator si care nu ar fi adus slava lui Dumnezeu.
In secolul nostru tot mai secularizat si insensibil la suferinta umana, indemnul Scripturii este cat se poate de actual:
“Sa nu dati uitarii binefacerea si darnicia, caci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Ii plac.”
http://www.loribalogh.ro/