Un penticostal cunoscut, J. Lee Grady, ex-editor de la Charisma News, refuză să accepte această etichetă generalizată şi nu îi este ruşine să proclame că este un creştin evanghelic care crede în puterea Duhului Sfânt. Însă, el a observat că atunci când recunoaşte în public că este „penticostal”, pentru a se descrie pe el însuşi, foarte des vede pe feţele celorlalţi un zâmbet ironic. Dacă acest lucru se întâmplă într-o ţară cu o majoritate a populaţiei de credinţă evanghelică, cum este Statele Unite, este uşor să ne imaginăm că acest fenomen nu doar că se repetă, ci este multiplicat în acele ţări de cultură catolică, ortodoxă sau de alte religii.
Într-un articol recent, publicat în Charisma News, Grady exprimă că „există persoane care gândesc că penticostalii sunt persoane cu capul în nori, fără creier, şi care îşi pierd controlul în timpul serviciilor religioase. Aceste persoane sunt surprinse când află realitatea că există numeroşi creştini penticostali cu diplome universitare, afaceri proprii prospere sau care ocupă funcţii publice şi care dirijează o mare cantitate de fundaţii şi organizaţii neguvernamentale, în toată lumea.
Pentru a lămuri lucrurile, autorul răspunde în articolul respectiv la zece mituri sau idei false care sunt aplicate creştinilor penticostali şi care circulă ca nişte legende comune printre creştinii tradiţionali şi mult mai amplificate la majoritatea publicului care cunosc mişcarea penticostală doar prin intermediul stereotipurilor şi a prejudecăţilor mediilor de comunicare.
1. Penticostalii sunt o mişcare sau o biserică izolată de restul creştinismului.
Penticostalii clasici s-au format şi s-au dezvoltat într-o mişcare de sine stătătoare, dar astăzi există penticostali în toate denominaţiile şi familiile evanghelice. Penticostalii nu frecventează în mod obligatoriu biserici cu etichetă de apartenenţă la o mişcare sau o denominaţie penticostală. Începând cu decada anilor 1960, în Statele Unite s-a înregistrat o creştere importantă a penticostalilor (numiţi şi carismatici) în alte denominaţii şi biserici. Astfel avem penticostali anglicani, penticostali metodişti, penticostali baptişti şi penticostali catolici.
Un recent studiu al Pew Research Center din anul 2011, revelează faptul că penticostalii reprezintă mai mult de un sfert din toţi creştinii de astăzi. Şi mai mult, anul trecut, liderul tuturor anglicanilor din lume, arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a admis că el a avut o experienţă penticostală de vorbire în limbi.
2. Penticostalii sunt nişte ignoranţi din punct de vedere teologic.
Ideea că penticostalii sunt ignoranţi, teologic vorbind, este o prostie dacă avem în vedere că 300 din cei mai cunoscuţi erudiţi evanghelici de azi, sunt penticostali. Teologii care au participat la reuniunea anuală a Societăţii de Studii Penticostale din Springfield, Missouri, au reprezentat peste 100 denominaţiuni şi 200 instituţii academice.
3. Este vorba de un colectiv format în principal din săraci şi marginalizaţi social.
Atunci când trezirea penticostală a început în 1906, în Los Angeles, cei ce integrau şi apărau mişcarea penticostală, este adevărat că se caracterizau în majoritate ca fiind persoane din clasele de jos, care se închinau lui Dumnezeu în corturi. Dar astăzi, un mare procent dintre penticostalii din Statele Unite aparţin clasei de mijloc sau clasei înalte. Un exemplu este proprietarul firmei Hobby Lobby, David Green, care a fost pe prima pagină a ziarelor cu puţin timp în urmă datorită unei decizii a Curţii Supreme, în favoarea companiei sale, care are o valoare de 5 miliarde de dolari. El este penticostal. Şi în ţările în dezvoltare există penticostali care finanţează proiecte misionare foarte ambiţioase.
4. Penticostalii sunt cei care promovează aşa zisa evanghelie a prosperităţii.
Există fără îndoială biserici şi predicatori extravaganţi care se auto-denumesc penticostali, precum Clarence McClendon şi Noel Jones, care fac paradă cu bogăţia lor şi în acelaşi timp continuă să ceară mai mulţi şi mai mulţi dolari. Dar realitatea este că evanghelia prosperităţii nu este bine primită de majoritatea penticostalilor. De exemplu, unul dintre cei mai proeminenţi penticostali din Statele Unite, TD Jakes (din Dallas) a mustrat aspru pe aceste „stele ale show-ului evanghelic” şi a cerut bisericii sale „să-i trimită la plimbare”.
5. Penticostalii fac demonstraţii cu şerpi în programele lor.
Mulţi americani au fost intrigaţi când au aflat de această raritate demonstrată într-un serviciu religios în care se manipulau şerpi veninoşi şi difuzat pe National Geografic (adepţii acestei practici vor să-şi demonstreze spiritualitatea, pornind de la acea promisiune a lui Isus din Marcu 16:17,18, n.tr.). Dar această practică este o raritate demodată. Există doar aproximativ 125 de congregaţii în SUA (dintre sutele de mii de biserici) care aparţin acestui straniu grup şi sunt biserici rurale şi foarte mici. Mai mult, denominaţiile penticostale au condamnat formal această practică aşa zis spirituală.
6. Credincioşii intră în „transă” în timpul serviciilor religioase şi când „vorbesc în limbi”.
Persoanele care vorbesc în limbi, se roagă voluntar şi conştient şi pot începe sau se pot opri din rugăciune atunci când doresc. Atunci când investigatori de la Universitatea din Pennsylvania au studiat fenomenul vorbirii în limbi, au găsit că în realitate acest fenomen produce o senzaţie de pace şi bunăstare interioară persoanelor care îl practică. The New York Times, a informat în 2006 despre un studiu asupra creştinilor din Anglia, care sugera că acei care vorbeau în limbi, demonstrau „mai multă stabilitate emoţională” decât acei care nu o făceau.
7. Penticostalii sunt republicani şi albi.
Da, într-adevăr Sarah Palin (ex-guvernatoare de Alaska şi candidată la vice-preşedenţia SUA cu John McCain, în 2008) a frecventat o biserică penticostală şi de asemenea ex-Procurorul General John Ashcroft. Dar este un stereotip absurd să concluzionăm că toţi penticostalii sunt conservatori albi. Un mare procent dintre penticostalii din SUA sunt afroamericani sau hispanici şi mulţi dintre ei l-au votat pe Barack Obama la alegerile din 2008. Unicul lucru pe care studiile sociologice l-au demonstrat este că penticostalii sunt creştinii evanghelici cu cel mai mare număr de votanţi şi că Obama nu ar fi putut câştiga fără ajutorul acestui important grup.
8. Penticostalii sunt rasişti.
Este adevărat că rasismul a contaminat în primii ani, mişcarea penticostală, dar în ziua de azi bisericile penticostale şi carismatice, au o mai mare probabilitate de a fii biserici mixte din punct de vedere etnic, decât alte grupuri denominaţionale.
9. Penticostalii sunt moralişti stricţi şi făţarnici.
A existat o perioadă în care penticostalii (împreună cu baptiştii conservatori şi grupurile sfinţeniei), au predicat cu putere în contra oricărui tip de divertisment lumesc. Femeile nu aveau voie să folosească pantalonii nici machiajul, bărbaţii nu puteau să joace cărţi (sau fotbal) şi filmele erau selectate cu lupa. Dar acest lucru nu se mai întâlneşte printre penticostalii actuali, care au intrat în lumea artelor (actorul Denzel Washington, este penticostal şi fiu de pastori penticostali) iar mulţi dintre ei sunt sportivi profesionişti de elită (Ricardo Kaka, Radamel Falcao, etc).
10. Penticostalismul este doar o modă care va trece.
Penticostalii reprezentau doar 6 % dintre toţi creştinii în anul 1980. Astăzi numărul lor a crescut la 26 % şi Centrul Pulitzer informează că 35 000 de persoane se unesc cu penticostalii în fiecare zi. Unii investigatori prezic că în anul 2025, numărul acestora va ajunge la cifra de un miliard. Cu toate stereotipurile şi prejudecăţile, sub nici o formă nu se poate afirma că penticostalii sunt nişte marginalizaţi ai societăţii (preluat şi tradus din Protestante Digital).
…………………………………………………………………………………………….
Penticostalismul în România are multe lucruri în comun cu penticostalismul american, în special cu penticostalii clasici (grupul care îşi are originea în trezirea din strada Azusa – Los Angeles, începând cu 1906), deşi opiniile recente ale unor erudiţi care au studiat istoria mişcării în România, evidenţiază că penticostalismul român este autohton şi nu de import. Şi în jurul penticostalilor români s-au ţesut numeroase mituri şi legende (bineînţeles false), unele dintre acestea fiind încă vehiculate şi în prezent, în special în acele zone unde neoprotestanţii nu sunt răspândiţi. Ceea ce este destul de trist este că toate acestea au fost (şi încă sunt) promovate de unele persoane şi instituţii „spirituale” care nu puteau să accepte ideea că adevărul biblic se poate găsi şi în altă parte.
Conform ultimului recensământ al populaţiei din anul 2011, penticostalii din România sunt în număr de 324 462 persoane, înregistrând o creştere de 11,7 % în ultimii 10 ani, fiind singura confesiune care a înregistrat creştere în această perioadă, alături de atei şi de cei care s-au declarat fără religie (detalii AICI).
Dintre punctele prezentate mai sus, acestea se pot aplica şi penticostalilor români cu excepţia punctului 5, despre care nu am auzit că ar fii ajuns şi la noi şi a punctelor 7 şi 8, care sunt specifice penticostalismului american. În schimb ar mai trebui adăugat unul, specific românilor, care acuza penticostalii că aceştia se adună noaptea, sting lumina şi apoi comit cele mai mizerabile imoralităţi. Niciodată nu s-a putut demonstra o astfel de practică, iar dacă s-ar fii demonstrat vreodată, îmi imaginez ce atitudine ar fi luat autorităţile (atât cele actuale cât şi cele de dinainte), ce ar fii scris ziarele şi ce ar fii spus opinia publică. Ideea pornea de la faptul că penticostalii fiind persecutaţi de regimul politic (atât cel interbelic cât şi cel comunist) se adunau uneori noaptea la lumina lămpii de petrol, iar imaginaţia bogată a unora a dezvoltat acest fapt. Cu câţiva ani în urmă se difuza o mărturie la Radio Vocea Evangheliei Cluj, care relata cum în anii `80, un înalt responsabil al securităţii comuniste a mers la o astfel de întâlnire de rugăciune, dar contrar tuturor aşteptărilor sale, acolo a primit un cuvânt de profeţie prin care îi erau demascate intenţiile şi i se cerea să se întoarcă la Domnul. Convertirea lui a însemnat alungarea din slujbă, o persecuţie constantă, sărăcie, umilinţe publice, dar în acelaşi timp pace, bucurie interioară şi mântuire pentru el şi familia lui. Acest lucru a fost posibil pentru că el a avut o experienţă spirituală adevărată, într-o grupare penticostală, în ciuda falselor acuzaţii care îi erau aduse constant acestei mişcări. Şi exemple ca acesta găsim foarte multe.
(„Mit”, conform DEX, înseamnă „o reprezentare falsă, dar în general admisă de toți membrii unui grup”).
Pentru Știri Creștine, Beni Drădici
Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Zece mituri comune (şi false) despre penticostali
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu