Isus S‑a apropiat de ei și le‑a vorbit, zicând: „Toată autoritatea Mi‑a fost dată în cer și pe pământ. Prin urmare, duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându‑i să păzească tot ce v‑am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi. în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“
Când Isus a poruncit discipolilor Săi: „Duceți-vă și faceți ucenici…” nu s-a gândit doar să îi pună pe drumuri pentru a duce mesajul Evangheliei. În textul Marii Trimiteri, așa cum este el formulat în Evanghelia după Matei, Domnul Isus pune accentul pe facerea de ucenici. Disponibilitatea pentru călătorii misionare era doar o chestiune secundară, care deriva din scopul principal – ucenicizarea. La rândul ei, ucenicizarea, oricât am încerca noi să o adaptăm la vremurile moderne, care se caracterizează printre altele prin lipsă acută de timp, nu poate fi realizată fără o implicare directă și uneori de durată în viețile celor care trebuie ucenicizați.
„Duceți-vă” nu se referă doar la mobilitate; înseamnă în primul rând prezență!
Când Isus a venit pe pământ, slujirea Lui nu a constat doar în efectuarea de turnee de evanghelizare – lucrare foarte la modă, de altfel, în zilele noastre printre evanghelici. Dimpotrivă, Biblia ne spune că El a locuit printre oameni, s-a identificat cu ei, s-a făcut asemenea lor pentru a împlini în final planul lui Dumnezeu de răscumpărare pentru omenirea pierdută (Ioan 1:14; Filipeni 2:7-8). Este evident că jertfirea Sa pentru păcat a fost și este cea mai măreață și mai necesară lucrare a Domnului Isus. Însă dincolo de aceasta, accentul slujirii Lui nu a căzut nici pe evanghelizări publice, nici pe vindecări, nici pe exorcizări, ci odată cu începutul propovăduirii, Isus a demarat imediat procesul de modelare a unui grup de ucenici care aveau să continue ceea ce El a început. Timp de mai bine de trei ani au fost nedespărțiți, iar ucenicii Lui au putut urmări și vedea fiecare aspect al vieții Mântuitorului. Isus a fost cu ei. Pavel, la rândul lui, când a primit apostolia și a început să ducă Evanghelia în toată lumea cunoscută de atunci, a procedat ca Domnul lui. În fiecare locație unde a ajuns cu Vestea Bună, a stat suficient de mult încât să lase în urmă ucenici și să lase în urmă o biserică bine organizată, condusă de prezbiteri, care să fie în stare, la rândul ei, să se multiplice. De aceea, la despărțirea de prezbiterii din Efes, a putut spune cu deosebit curaj: „Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei” (Fapte 20: 18-35). Lui Timotei avea să îi scrie: „Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea…” (2 Timotei 3:10). Apostolul a locuit cu și printre ucenicii lui. Așadar,
obiectivul central al misiunii ar trebui să îl reprezinte și azi nu convertirea, ci ucenicizarea celor convertiți, iar asta presupune prezență și uneori chiar o prezență îndelungată.
Tehnologia modernă oricât de performantă ar fi, oricât de mult ar ajuta la difuzarea mesajului creștin pretutindeni în lume, nu poate produce ucenici, nu poate suplini prezența misionarilor. Modelul clasic lansat de Domnul, „duceți-vă și faceți ucenici…”, nu poate fi înlocuit cu alt concept misiologic, și asta nu pentru că suntem refractari la nou, ci pentru că, în esență, misiunea înseamnă ucenicizare, iar ucenicizarea implică prezență. Ucenicizarea presupune existența unui mentor și a unui discipol, nu a unui gadget și a unui purtător.
Sunt constrâns să afirm aceste lucruri simple nu din dorința de a polemiza, ci din dorința de a păstra nealterată esența misiunii. De pe câmpurile de misiune auzim tot mai zgomotos voci care strigă: „Nu mai trimiteți misionari, trimiteți bani!”. Din țările de tradiție, care trimit misionari, auzim tot mai des glasuri care afirmă: „Nu mai trimiteți misionari, susțineți programe TV sau radio!”, sau: „E mai ieftin să susții un post de radio decât o familie de misionari!”, sau: „Televiziunea, radioul și internetul pot ajunge acolo unde misionarii nu pot pătrunde!”. Toate expresiile de mai sus au un sâmbure de adevăr. Susținerea unui post de radio, într-adevăr, poate fi mai ieftină în anumite țări decât a unei familii de misionari. Televiziunea poate intra acolo unde misionarii nu pot intra. Un singur lucru este eronat în toată această poveste: televiziunea, internetul sau radioul nu pot produce ucenici. Iar Isus ne-a poruncit să facem ucenici.
Biserica, acest edificiu unic, multietnic și multigenerațional este clădit pe principiul uceniciei, al relațiilor umane caracterizate de dragoste și compasiune, al contribuției darurilor spirituale ale fiecărui credincios la întregul organism spiritual. Nimic artificial nu poate fi transplantat în acest organism. Creșterea lui se face prin aportul unic al fiecărui credincios. După cum citim în Scripturi, nici măcar îngerii nu îi pot conduce pe necredincioși la Dumnezeu. Corneliu, acel căutător al adevărului, a avut nevoie de omul Petru, care a cunoscut el însuși minunea mântuirii, să fie condus spre lumină. Pavel a avut nevoie de un om, de Anania, ca să știe ce trebuie să facă. Dacă îngerii, sau visele sau viziunile cerești nu sunt suficiente pentru a-i ajuta pe oameni să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu și să devină ucenicii Lui, cum ar putea reuși tehnologiile, oricât de sofisticate ar fi ele?
Nu sunt împotriva aplicării cumpătate a progresului tehnic în Biserică. Eu însumi sunt realizator de programe TV. Doar vreau să afirm că sunt lucrări ale Bisericii care nu pot fi substituite cu aplicații tehnologice.
Rolul primordial al tehnologiei este acela de a ajuta omul (inclusiv pe slujitorul Bisericii) și de a-i face existența mai ușoară, nu de a-l înlocui.
Așadar, fac parte dintre cei care încă mai cred că un misionar nu poate fi înlocuit de un radio alimentat de o baterie solară! Încă mai cred că un evanghelist, oricât de slăbuț ar fi el, e mai bun ca un MP3! Încă mai cred că părtășia directă a credincioșilor este mai reală decât cea de pe Facebook! Încă mai cred că o cafea cu prietenii este mai revigorantă decât un Skype cu ei! Încă mai cred că nu putem face ucenici ai lui Isus instant și online! Încă mai cred că ceea ce a spus Isus, duceți-vă și faceți ucenici este valabil și astăzi! Deci, încă mai cred în trimiterea de misionari! Încă mai cred în prezența lor pe câmpul de misiune! Încă mai cred bunăoară, că în zone întinse din Africa, unde biserica este tânără, este nevoie de misionari maturi care să îi ucenicizeze pe credincioșii convertiți și pe liderii lor.
Dacă, prin absurd, misionarul ar putea fi înlocuit cu un receptor (ar fi chiar și mai ieftin), atunci tot la fel și păstorul, sau învățătorul, sau profetul ar putea fi înlocuiți cu diferite aplicații tehnologice. Și ar fi mult mai ieftin… Nu am mai avea nevoie de clădiri. Nu ar mai fi costuri de întreținere la biserică. Nu ar mai trebui să susținem personal duhovnicesc. Nu ar mai fi cheltuieli de deplasare la biserică. Un abonament ieftin și o pungă de pop-corn ne-ar fi suficiente să urmărim un fel de program religios și să ne liniștim conștiințele. Dar asta nu ar însemna oare să transformăm Biserica, acest organism divino-uman pentru care a murit Hristos, într-o creatură spirituală bionică monstruoasă? Nu ar însemna să batjocorim sângele Mântuitorului care a murit ca să ne facă una și să ne așeze în Trupul lui mădulare unii altora? Ce fel de trup ar fi acela, alcătuit din mădulare risipite pretutindeni în lume, legate prin internet și nu prin Duhul, puse împreună de rețele de socializare și nu de o dragoste sacrificială, autentică?
**Editorial apărut în Revista Noi Frontiere, vol. 13, nr.4, iulie-august 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu