Radio Maranata Vulcan

miercuri, 26 iunie 2019

Aproape de cei persecutați Creștini forțați să se convertească la budism în Myanmar

Creștini forțați să se convertească la budism în Myanmar
YANGON, Myanmar – Autoritățile locale din această fostă capitală a statului Myanmar, care s-a numit în trecut Burma, au forţat luna trecută trei creștini să se convertească la budism, au declarat surse din zonă.
În Ann Township, în sudul statului Rakhine, cinci oficiali locali conduşi de U Tin Shwe Maung au luat doi creștini etnici Chin  din casele lor din  satul Padi Kyin la o mănăstire budistăpe 24 mai și au amenințat că îi vor expulza din sat dacă nu se vor   converti la budism , potrivit Organizației Chin pentru Drepturile Omului (CHRO).
Autorităţile l-au forțat pe pastorul U Aung Thin și pe unul din membrii bisericii sale de 30 de persoane, care a dorit să fie anonim, să semneze documente care precizează că s-au convertit la budism în fața călugărului responsabil de la mănăstire; oficialii i-au amenințat de asemenea pe cei doi creștini vor fi amendați cu 100.000 kyats (80 dolari SUA) dacă se vor angaja în activități creștine, au declarat persoane din sat pentru CHRO.
Anterior, oficialii locali au cerut bani de la alți creștini, potrivit creștinilor din zonă.
Într-un alt caz, în ziua următoare (25 mai), un călugăr budist a luat un credincios creştin, U San Tin Aung din satul Padi Kyin, într-un birou al administrației locale și l-a obligat să semneze documente care precizează convertirea la budism sub ameninţarea că altfel va fi expulzat din sat, conform CHRO.
„Am făcut o declarație publică pentru a aduce la cunoştinţa autorităților că persoane de etnie Chin din satul Padi Kyin au fost forțați să se convertească la budism”, a declarat directorul executiv al CHRO, Salai Terah, pentru Morning Star News. „Ne dorim să călătorim în acea zonă pentru a afla mai multe detalii și a rezolva problema.”
Creștini forțați să se convertească la budism în Myanmar
Oficialii satului le-au spus liderilor CHRO că nu doresc ca ei să-i viziteze, iar Terah a spus că o eventuală vizită acolo n-ar face decât să înrăutățească tratamentul îndurat de creștinii Chin din sat.
„Nu putem călători acolo în acest moment, deoarece autoritățile locale și localnicii nu doresc prezenţa noastră”, a spus el.
Creștinii le-au spus celor de la  CHRO că, după ce bărbații au semnat documentele, oficialii zonei au amenințat din nou că îi vor expulza din sat dacă vor continua să practice creștinismul.
De asemenea, oficialii au interzis celor trei bărbați să viziteze casele celorlalți creștini din sat și să facă afaceri cu ei. Autoritățile patrulează satul anunțând printr-un difuzor că dacă cei trei bărbați nu reușesc să se supună vor fi amendați cu 100.000 de kyați (câte 80 USD), au declarat surse locale pentru CHRO.
Unii creștini locali, care au fost insultați și agresați fizic de autoritățile locale din cauza credinței lor, s-au mutat în satele din apropiere, potrivit CHRO.
Mulți bărbați din etnia Chin își păstrează credinţele şi practicile lor  ancestrale animiste, deși astăzi majoritatea sunt creștini, potrivit organizaţiei Proiectul Joshua și a altor surse. Încurajând budismul să unească diversele populaţii ale Myanmarului, guvernul din această ţară a persecutat mult timp creștinii Chin pentru credința lor.
În iulie 2018, un grup de budiști au cauzat un incident cu un pastor și două femei creștine în zona Ann Township, agresându-i fizic  și atacându-le cu pietre locuinţele,a spus Terah.
Biserica de casă din Padi Kyin este singura congregație din sat. Din cele peste 200 de familii din sat, doar 11 sunt creștine.
Creștini forțați să se convertească la budism în Myanmar
„Comunitatea noastră creștină, care este în minoritate , suferă de discriminare și de încălcarea drepturilor omului”, a spus Terah. „Am declarat cum stau lucrurile în mod public, dar guvernul nu a luat nicio măsură. Vrem libertate religioasă. Nu ştiu liderii guvernamentali  despre suferința noastră sau se fac că nu o cunosc?”
CHRO va încerca să aducă cazurile din satul Padi Kyin înaintea organizațiilor creștine internaționale, dacă guvernul nu le vor rezolva , a spus el.
Burmă are o populație aproximativ 80% budistă și 9% creștină. Țara se situează pe locul 18 în Topul Mondial al Persecuţiei întocmit de organizaţia Open Doors USA pe anul 2019, a țărilor în care este foarte dificil să fii creștin, în urcare de la 24  anul trecut.
Traducere: Lena Poteraș
Sursa: Morning Star News.

Niciun comentariu: