Live Radio

marți, 28 noiembrie 2017

Principala amenintare pentru pacea mondiala: islamul apocaliptic

Gog Magog

Suntem martori la pregătirile pentru războiul lui Gog și Magog?

‘Suntem martori ai unei cedări catastrofice din partea guvernului american, în Orientul Mijlociu. Statele Unite au avut o politică externă solidă timp de aproape șapte decenii, aceea de a ține rușii departe de Orientul Mijlociu. Președintele Obama și administrația sa pur și simplu au capitulat. Ne-am retras, am capitulat, am cedat terenul de joc lui Vladimir Putin. El este un imperialist, este periculos și faptul că poate acționa liber, din punct de vedere militar, la câțiva kilometri de Israel este uluitor și extrem de riscant.”
…Creștinii trebuie să înțeleagă că acestea sunt vremuri sumbre. Există speranță. Isus vine. Trebuie să răspândim Vestea Bună. Oamenii vin la Hristos, musulmani, evrei, cum nu s-a mai întâmplat până acum, ies din haos și din întuneric, dar Biserica nu poate aștepta ca guvernul american, sau alt guvern, să facă ceea ce e corect. Avem un set de porunci de la Hristos. Trebuie să vestim Evanghelia, să îngrijim de săraci, să întărim Biserica, să ne rugăm pentru cei persecutați și să stăm alături de cei în suferință. Asta trebuie să facem, acum mai mult ca niciodată…
Articolul integral:
Autorul și expertul în problemele Orientului Mijlociu Joel Rosenberg spunea că nu doar islamul radical amenință Israelul, Statele Unite și lumea occidentală, ci și islamul apocaliptic. Cei de la Știrile CBN au vorbit cu Rosenberg despre această amenințare și despre alte evoluții în Orientul Mijlociu lângă Zidul Plângerii, pe Muntele Templului, din Ierusalim.
Joel Rosenberg a fost întrebat ce părere are despre venirea lui Vladimir Putin în Siria:
”Suntem martori ai unei cedări catastrofice din partea guvernului american, în Orientul Mijlociu. Statele Unite au avut o politică externă solidă timp de aproape șapte decenii, aceea de a ține rușii departe de Orientul Mijlociu. Președintele Obama și administrația sa pur și simplu au capitulat. Ne-am retras, am capitulat, am cedat terenul de joc lui Vladimir Putin. El este un imperialist, este periculos și faptul că poate acționa liber, din punct de vedere militar, la câțiva kilometri de Israel este uluitor și extrem de riscant.”
Care sunt consecințele acestui lucru pentru regiune și pentru Israel?
”Din perspectiva mea, mai întâi trebuie să ne întrebăm dacă suntem martori la pregătirile pentru războiul lui Gog și Magog. Când citești profețiile din Ezechiel 38 și 39, și ajungi la aceeași concluzie ca și mine, că Magog este Rusia, atunci cauți un lider malefic care să se ridice în Magog, Rusia, care va forma o alianță militară cu Iran și cu alte țări și care va veni împotriva Israelului, din nord, în vremurile din urmă. În cei 2500 de ani de când Ezechiel a scris acea profeție, Rusia și Iranul n-au format niciodată o alianță militară, nici nu au fost prietene. Ultima oară când Rusia a efectuat operațiuni militare de asemenea magnitudine în Orientul Mijlociu a fost cu scopul de a invada Iranul, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Asta înseamnă că profețiile despre războiul lui Gog și Magog se vor împlini în curând sau în timpul vieții noastre? Nu, s-ar putea să dureze zeci de ani, sau chiar secole. Totuși, când vezi că Rusia și Iranul luptă împreună, la câțiva kilometri distanță de munții Israelului, începi să te gândești la asta. Iranul blestemă Israelul în fiecare zi și tot la câteva zile sau săptămâni spune că va anihila statul evreiesc, că Israelul va dispărea.
Nu cred că liderii Rusiei, Putin în special, înțeleg escatologia apocaliptică sau teologia vremurilor din urmă a liderilor Iranului. Cred că Puțin este un imperialist, care profită de orice oportunitate. A observat că președintele Obama fuge, se predă, renunță la Orientul Mijlociu și a văzut o ocazie să acționeze. Cred că pentru Putin e vorba de un joc pentru putere, dar nu înțelege cu cine lucrează. Liderii Iranului sunt motivați pentru sfârșitul vremurilor, au o teologie a vremurilor din urmă, iar aceasta e diferită de felul în care vede Putin lumea. Pericolul constă în faptul că Putin poate fi prins într-un atac sau într-o amenințare împotriva Israelului, neplanificată de el inițial, fiindcă nu își cunoaște partenerii.”, a afirmat Joel Rosenberg.
Având în vedere tot ce se întâmplă, ce trebuie să știe oamenii din Occident, în special cei din S.U.A., despre Orientul Mijlociu?
”Întunericul cade peste această regiune, peste întreaga lume. Întunericul cade peste această regiune. Musulmanii sunt măcelăriți cu sutele de mii. Sunt mai mult de 300 000 de morți doar în Siria. Este vorba despre un genocid și are loc la granițele unei țări care s-a născut din cenușa unui genocid. Fiecare lider al Statelor Unite a spus că nu va mai permite niciodată ca Holocaustul să se întâmple. Totuși, administrația Obama ajută Iranul pe drumul spre dobândirea armelor necesare genocidului. Creștinii trebuie să înțeleagă că acestea sunt vremuri sumbre. Există speranță. Isus vine. Trebuie să răspândim Vestea Bună. Oamenii vin la Hristos, musulmani, evrei, cum nu s-a mai întâmplat până acum, ies din haos și din întuneric, dar Biserica nu poate aștepta ca guvernul american, sau alt guvern, să facă ceea ce e corect. Avem un set de porunci de la Hristos. Trebuie să vestim Evanghelia, să îngrijim de săraci, să întărim Biserica, să ne rugăm pentru cei persecutați și să stăm alături de cei în suferință. Asta trebuie să facem, acum mai mult ca niciodată”, a afirmat Joel Rosenberg.
Este o vreme propice să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului și a Orientului Mijlociu.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 102 – noiembrie 2015 
– ultimele știri creștine:http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despr…

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Niciun comentariu: