Radio Maranata Vulcan

vineri, 27 octombrie 2017

Lecţia emoţionantă de viaţă a Roxanei Irimia, tânăra născută fără mâini care şi-a împlinit visul de a fi pictoriţă

Roxana Irimia


Roxana Irimia, o tânără pictoriţă născută fără mâini, oferă o lecţie de supravieţuire în faţa greutăţilor vieţii şi le arată celor din jur că le pot învinge, ajutaţi de o voinţă puternică.

Roxana Irimia are 24 de ani, iar mai mult de jumătate dintre ei i-a dedicat pasiunii pentru pictură, chiar dacă s-a născut „fără mâini”, mai precis având mâna dreaptă terminată la cot, cu trei degete mici, şi pe cea stângă terminată la încheietură, cu alte degete micuţe.

În primul an de viaţă a fost ţinută într-un cămin de distrofici din Petroşani, de unde a fost luată apoi de familie, cu mari greutăţi, şi crescută ca un copil normal. Mama ei a făcut eforturi pentru a o ajuta să nu simtă că nu are mâini. „Am amintiri de când eram fetiţă cu furculiţa sau linguriţa prinse cu elastic de braţ. Mama le punea aşa pentru că eu nu puteam să le apuc normal şi trebuia cumva să învăţ să mănând singură”, relata tânăra. 

În copilărie şi-a descoperit talentul pentru pictură, chiar dacă puţini dintre apropiaţii ei i-ar fi dat şanse de reuşită pe plan artistic. Un profesor de desen de la şcoala din Lupeni unde ea învăţa a remarcat-o şi a ajutat-o să cunoască mai bine această artă





Profesorul de desen i-a remarcat talentul

„Eram în clasa a cincia şi făceam ore de desen ca toţi ceilalţi, până la un moment dat când domnul profesor Simonel Bucur a văzut potenţial în mine şi mi-a propus să particip la o expoziţie de desen cu lucrările mele. Am participat la mai multe expoziţii şi treptat m-am dedicat tot mai mult acestei activităţi”, a relatat Roxana. Prima expoziţie a avut-o la Galeria de Artă din Lupeni, cu 64 de desene reprezentând flori, animale, fluturi şi peşti. A doua a avut loc în 2007, unde a prezentat un album de case ţărăneşti. Un an mai târziu şi-a prezentat lucrările la o expoiţie de origami, iar unele dintre tablourile sale au rămas expuse la Galeria de Artă din Lupeni.



Roxana Irimia


Din Sohodol, un cătun aflat între Vulcan şi Lupeni, Roxana s-a mutat la Deva, pentru a studia la Liceul de Arte Sigismund Toduţă. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Artă şi Design din Timişoara, iar în prezent continuă să îşi dedice timpul pasiunii pentru pictură. Cea mai recentă expoziţie la care a participat a avut loc în această săptămână, în Arad, la Gala Persoanelor cu Dizabilităţi, împreună cu asociaţia de susţinere a persoanelor cu dizabilităţi, la care este voluntar. Roxana povesteşte că îi place să implice în acţiuni de voluntariat şi umanitare, încercând să îi ajute pe cei din jurul ei, oameni care au mai puţină încredere în forţele proprii. „Nu există nu pot, ci doar foarte mulţi nu vreau, căci situaţia fiecărui om depinde în primul rând de el, de cât luptă fiecare pentru el”, spune Roxana.

Citeste mai mult: adev.ro/oy327l

Niciun comentariu: