Radio Maranata Vulcan

miercuri, 11 octombrie 2017

Cât timp ar trebui să dureze o predică?

Predicarea este crucială în cadrul slujbelor de închinare din cele mai multe biserici. De fapt, cele mai multe slujbe sunt construite în jurul mesajului biblic. Predica este de o importanță critică pentru viața și sănătatea bisericii. Așa că am fost curios. Dacă predica este esențială și reprezintă punctul culminant al închinării din biserică, cât timp ar trebui să dureze o predică? Am mers pe Twitter să aflu câteva date. Deși rezultatul nu este unul științific, am fost uimit de mulțimea răspunsurilor. Pastorii au început să răspundă în număr destul de mare la aproape toate întrebările pe care le-am ridicat. Desigur, metodologia mea include întrebarea: Conștientizează pastorul lungimea predicii sale. Am aflat că cei mai mulți sunt cu ochii pe ceas ca nu cumva să depășească timpul alocat predicii. Iată rezultatele sondajului meu.
15 – 20 minute – 1%
21 – 25 minute – 5%
26 – 30 minute – 18%
31 – 35 minute – 23%
36 – 40 minute – 18%
41 – 45 minute – 26%
46 – 50 minute – 1%
51 – 55 minute – 4%
56 – 60 minute – 1%
Mai mult de 60 minute – 1%
Iată câteva observații scurte:
A. Foarte puțini pastori predică foarte scurt sau foarte lung. Doar 2% predică mai puțin de 20 de minute sau mai mult de 55 de minute.
B. Cei mai mulți pastori predică între 26 și 45 de minute.
C. Media întregului sondaj este de 36 de minute. Asta înseamnă că 50% dintre predici durează mai puțin de 36 de minute și 50% durează mai mult de 36 de minute.
D. Dintre laici care au răspuns la sondaj, 60% au spus că lungimea predicii păstorilor lor este “numai bună”, iar 40% au spus că este prea lungă. Niciunul nu a spus că este prea scurtă.
E. Unor pastori le place să predice lung, dar sunt constrânşi de radio, televizune sau de membrii din biserică să predice mai scurt. Nu am estimat câţi pastori predică mai puţin decât le-ar plăcea.
Ce credeţi despre rezultatul sondajului? Ce v-ar plăcea să se schimbe? De ce credeţi că peste 80% dintre predici sunt uitate într-un timp foarte scurt?
Autor: Thom S. Rider
sursa: http://www.christianpost.com

Niciun comentariu: