Cu toată diversitatea de religii, cum pot ști care dintre ele este corectă?

Întrebare: Cu toată diversitatea de religii, cum pot ști care dintre ele este corectă?

Răspuns: Fără îndoială că numărul de religii diferite din lume face din a ști care dintre ele este corectă o adevărată provocare. Mai întâi, să avem în vedere câteva gânduri cu privire la subiectul în ansamblu, și apoi să privim la felul în care trebuie să abordăm subiectul, într-o manieră care să ne ducă cu adevărat la concluzia corectă cu privire la Dumnezeu. Provocarea răspunsurilor multiple la o anumită problemă nu este unică pentru subiectul religiei. De exemplu, poți să le spui la o sută de studenți la matematică să se așeze, să le dai o problemă complicată de rezolvat, și este probabil că mulți vor ajunge la un rezultat greșit. Dar oare acest lucru înseamnă că nu există un rezultat bun? Cu siguranță că nu. Dar cei care au ajuns la un rezultat greșit au nevoie să li se arate greșeala și să știe tehnicile necesare pentru a ajunge la rezultatul corect.

Cum să ajungi la adevărul despre Dumnezeu? Noi folosim o metodologie sistematică, destinată să separe adevărul de eroare, folosind diferite teste pentru adevăr, rezultatul fiind un set de concluzii corecte. Îți poți imagina rezultatul final la care ar ajunge un om de știință dacă ar intra într-un laborator și ar începe să amestece lucruri laolaltă fără noimă? Sau dacă un doctor ar începe să trateze un pacient cu medicamente la întâmplare, în speranța că îl vor însănătoși? Nici omul de știință, nici medicul nu abordează astfel lucrurile, ci folosesc metode sistematice metodologice, logice, doveditoare și testate, care vor produce rezultatul final corect.

Astfel stând lucrurile, de ce am crede că în cazul teologiei – studiul lui Dumnezeu – lucrurile ar sta altfel? De ce am crede că poate fi abordată în mod neglijent și indisciplinat, și totuși să se ajungă la concluzii corecte? Din nefericire, mulți abordează astfel lucrurile, și acesta este unul dintre motivele pentru care există atât de multe religii. Acestea fiind spuse, acum ne întoarcem la întrebarea: Cum putem ajunge la concluzii adevărate cu privire la Dumnezeu? Ce abordare sistematică ar trebui să folosim? Mai întâi, trebuie să stabilim un cadru de testare a diferitelor pretenții de adevăr și apoi avem nevoie de o hartă pe care să o urmăm, pentru a ajunge la o concluzie corectă. Iată un cadru bun de folosit:

1. Consistența logică – pretențiile unui sistem de credință trebuie să se lege în mod logic între ele și să nu se contrazică în vreun fel. De exemplu, țelul final al budismului este să scapi de toate dorințele. Totuși, trebuie să ai dorința să scapi de toate dorințele, principiu contradictoriu și ilogic.

2. Suficiența empirică – există dovezi care să susțină sistemul de credință (fie că dovezile sunt raționale, evidente în exterior etc.)? În mod natural, este foarte corect să vrem dovezi pentru revendicările importante, astfel încât afirmațiile să poată fi verificate. De exemplu, mormonii învață că Isus a trăit în America de Nord. Totuși, nu există nicio dovadă arheologică sau de alt fel care să susțină o astfel de afirmație.

3. Relevanța existențială – sistemul de credință trebuie să fie conform realității, așa cum o știm, și trebuie creeze o schimbare semnificativă în viața adeptului. Deismul, de exemplu, pretinde că Dumnezeu doar a aruncat în Univers lumea care se învârte și nu interacționează cu cei care locuiesc în ea. În ce fel îl influențează o astfel de credință pe cineva în viața de zi cu zi? Pe scurt, deloc.

Cadrul de mai sus, atunci când se aplică subiectului religie, va ajuta la dobândirea unei vederi corecte a lui Dumnezeu și va răspunde la cele patru mari întrebări ale vieții:

1. Origine – de unde venim?
2. Etică – cum ar trebui să trăim?
3. Semnificație – care este scopul vieții?
4. Destin – încotro se îndreaptă omenirea?

Dar cum se aplică acest cadru la căutarea lui Dumnezeu? Una dintre cele mai bune tactici pe care le putem folosi este abordarea pas cu pas întrebare/răspuns. Reducând lista de posibile întrebări, rezultă următoarele:

1. Există adevăr absolut?
2. Se potrivesc rațiunea cu religia în vreun fel?
3. Există Dumnezeu?
4. Poate fi Dumnezeu cunoscut?
5. Este Isus Dumnezeu?
6. Îi pasă lui Dumnezeu de mine?

Mai întâi, avem nevoie să știm dacă există adevăr absolut. Dacă nu există, atunci nu putem fi siguri de nimic (fie spiritual, fie nu) și vom sfârși fie agnostici, nesiguri că vom putea cunoaște ceva, fie pluraliști, acceptând orice poziție, pentru că nu suntem siguri care dintre ele, dacă există vreuna, este cea corectă.

Adevărul absolut este definit ca acel lucru care se potrivește realității, care corespunde obiectului ei, spunându-l așa cum este. Unii spun că nu există adevăr absolut, dar a adopta o astfel de poziție înseamnă apărare de sine. De exemplu, relativistul spune: „Tot adevărul este relativ”; totuși, poate fi pusă întrebarea: Este această afirmație absolut adevărată? Dacă este așa, atunci există adevăr absolut; dacă nu, atunci de ce să-l luăm în calcul? Postmodernismul nu afirmă niciun adevăr, și totuși afirmă cel puțin un adevăr absolut: postmodernismul este adevărat. În cele din urmă, adevărul absolut devine incontestabil.

Mai departe, adevărul absolut este în mod natural îngust și exclude opusul. Doi cu doi fac patru, și niciun alt răspuns nu este posibil. Acest punct devine critic când e vorba să compari diferite sisteme de credință și vederi asupra lumii. Dacă un sistem de credință are componente care se dovedesc a fi adevărate, atunci oricare alt sistem de credință competitiv, care face afirmații contrare, trebuie că e fals. De asemenea, trebuie să reținem că adevărul absolut nu este influențat de sinceritate și de dorință. Indiferent de cât de sincer îmbrățișează cineva o minciună, ea rămâne minciună. Și nicio dorință din lume nu poate face ceva adevărat din ceea ce nu este adevărat.

Răspunsul la întrebarea numărul unu este că există adevăr absolut. Așa stând lucrurile, agnosticismul, postmodernismul, relativismul și scepticismul sunt toate poziții false.

Acest lucru ne conduce la următoarea întrebare, și anume dacă rațiunea/logica pot fi folosite în materie de religie. Unii spun că acest lucru nu este posibil, dar – de ce nu? Adevărul este că logica este vitală atunci când analizăm afirmații spirituale, pentru că ne ajută să înțelegem de ce unele afirmații trebuie excluse, iar altele îmbrățișate. Logica este absolut critică în demolarea pluralismului (care spune că toate pretențiile de adevăr, chiar cele opuse unele altora, sunt deopotrivă valide).

De exemplu, islamul și iudaismul pretind că Isus nu este Dumnezeu, în timp ce creștinismul afirmă că este. Una dintre cele patru legi de bază ale logicii este legea noncontradicției, care spune că ceva nu poate fi și „A” și „nonA” în același timp și în același sens. Aplicând această lege la afirmațiile islamului, iudaismului și ale creștinismului, înseamnă că una dintre ele este adevărată, iar celelalte două sunt false. Isus nu poate fi deopotrivă Dumnezeu și nonDumnezeu. Folosită cum trebuie, logica este o armă puternică împotriva pluralismului, pentru că demonstrează în mod clar că afirmațiile contrare cu privire la adevăr nu pot fi ambele adevărate. Această înțelegere răstoarnă întregul sistem de gândire „adevărat pentru tine, dar nu și pentru mine”.

Logica de asemenea risipește întreaga analogie „toate cărările duc pe vârful muntelui” folosită de pluraliști. Logica arată că fiecare sistem de credințe își are propriul set de semne care indică înspre locații total diferite la final. Logica arată că ilustrația potrivită pentru căutarea adevărului spiritual este mai mult ca un labirint – o cale duce la adevăr, în timp ce toate celelalte ajung în puncte moarte. Toate credințele pot avea unele asemănări de suprafață, dar se deosebesc considerabil la doctrinele de bază.

Concluzia este că rațiunea și logica pot fi folosite în materie de religie. Astfel stând lucrurile, pluralismul (concepția că toate pretențiile asupra adevărului sunt în mod egal adevărate și valide) este exclus, pentru că este ilogic și contradictoriu să crezi că pretenții asupra adevărului diametral opuse pot fi ambele corecte.

Urmează marea întrebare: există Dumnezeu? Ateii și naturaliștii (care nu acceptă nimic ce e dincolo de această lume și acest Univers fizic) spun „nu”. Deși, de-a lungul istoriei, s-au scris volume întregi și au avut loc dezbateri aprinse cu privire la această întrebare, de fapt nu e dificil de dat un răspuns. Pentru a-i acorda atenția cuvenită, mai întâi trebuie pusă următoarea întrebare: De ce avem ceva, în loc să nu avem nimic? Cu alte cuvinte, cum am ajuns aici noi și tot ce este în jurul nostru? Argumentul în favoarea lui Dumnezeu poate fi prezentat foarte simplu:

Există ceva.

Nu poți obține ceva din nimic.

Prin urmare, există o Ființă necesară și eternă.

Nu poți nega că exiști, pentru că trebuie să exiști ca să îți poți nega propria existență (aceasta fiind apărare de sine), astfel că prima premisă de mai sus este adevărată. Nimeni nu crede că poți obține ceva din nimic (adică că „nimic” a generat Universul), astfel că a doua premisă este adevărată. Așadar, a treia premisă trebuie să fie adevărată – trebuie să existe o Ființă eternă, responsabilă pentru toate lucrurile.

Aceasta este o poziție pe care niciun ateu înțelept nu o neagă; ei doar afirmă că Universul este acea ființă eternă. Totuși, problema cu acea perspectivă este că toată dovada științifică indică înspre faptul că Universul a avut un început („Big-Bang”-ul). Și tot ceea ce are un început trebuie să aibă o cauză; prin urmare, Universul are o cauză și nu este etern. Pentru că singurele două surse veșnice sunt un Univers etern (lucru dovedit ca fiind neadevărat) sau un Creator veșnic, singura concluzie logică este că Dumnezeu există. Răspunsul la întrebarea privitoare la existența lui Dumnezeu în mod afirmativ exclude ateismul ca un sistem de credință valid.

Acum, această concluzie nu spune nimic despre ce fel de Dumnezeu există, dar, în mod uimitor, face un lucru radical – elimină toate religiile panteiste. Toate concepțiile panteiste cu privire la lume spun că Universul este Dumnezeu și este veșnic. Și această afirmație este falsă. Astfel, hinduismul, budismul, jainismul și toate celelalte religii panteiste sunt eliminate ca sisteme de credință valide.

Mai departe, învățăm câteva lucruri interesante despre acest Dumnezeu care a creat Universul. El este:

Cu o natură supranaturală (de vreme ce există în afara Creației Lui)

Incredibil de puternic (a creat tot ceea ce este cunoscut)

Veșnic (există prin Sine Însuși, devreme ce există în afara timpului și a spațiului)

Omniprezent (a creat spațiul și nu este limitat de el)

În afara timpului și neschimbător (a creat timpul)

Imaterial (pentru că transcende spațiul)

Personal (impersonalul nu poate crea personalitate)

Necesar (toate celelalte lucruri depind de El)

Infinit și singur de acest fel (devreme ce nu pot exista două infinituri)

Divers, și totuși având unitate (întrucât natura prezintă diversitate)

Inteligent (în mod suprem, devreme ce a creat totul)

Deliberat (a creat totul în mod intenționat)

Moral (nicio lege morală nu poate exista fără un dătător al legii)

Preocupat (altfel nu ar fi fost date legi morale)

Această Ființă prezintă caracteristici foarte asemănătoare Dumnezeului iudaismului, islamului și al creștinilor, care, în mod interesant, sunt singurele credințe de bază rămase după ce ateismul și panteismul au fost eliminate. Se poate observa de asemenea că una dintre marile întrebări ale vieții (originea) a primit acum răspuns: știm de unde venim.

Acest lucru duce la următoarea întrebare: putem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu? În acest moment, nevoia de religie este înlocuită de ceva mult mai important – nevoia de revelație. Dacă omenirea ar trebui să Îl cunoască foarte bine pe Dumnezeu, atunci ține de Dumnezeu să i Se reveleze Creației Sale. Iudaismul, islamul și creștinismul, toate pretind că au o carte care este revelația lui Dumnezeu pentru om, dar întrebarea este care dintre ele (dacă este vreuna) este de fapt adevărată? Lăsând la o parte deosebirile minore, cele două domenii principale de dispută sunt 1) Noul Testament al Bibliei 2) Persoana lui Isus Cristos. Islamul și iudaismul susțin că Noul Testament al Bibliei nu este adevărat în ceea ce afirmă și ambele neagă faptul că Isus este Dumnezeul întrupat, în timp ce creștinismul afirmă că ambele sunt adevărate.

Nu există nicio credință pe planetă care să egaleze muntele de dovezi care există pentru creștinism. De la numărul voluminos de manuscrise antice, la datarea foarte timpurie a documentelor scrise în timpul vieții martorilor oculari (la aproximativ 15 ani după moartea lui Cristos), la multitudinea relatărilor (nouă autori în 27 de cărți ale Noului Testament), la evidența arheologică – dintre care niciuna nu a contrazis vreodată nicio singură afirmație pe care o face Noul Testament – la faptul că apostolii au mers la moarte afirmând că L-au văzut pe Isus în acțiune și că a înviat din morți, creștinismul stabilește ștacheta în ceea ce privește dovezile care susțin afirmațiile sale. Autenticitatea istorică a Noului Testament – faptul că prezintă o relatare veridică a evenimentelor propriu-zise, așa cum s-au întâmplat – este singura concluzie corectă la care se poate ajunge, odată ce toate dovezile au fost examinate.

Când vine vorba despre Isus, găsim un lucru foarte interesant cu privire la El – a pretins că e Dumnezeu în carne și oase. Cuvintele Lui (de exemplu „Mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”), acțiunile Lui (de exemplu iertarea păcatelor, acceptarea închinării adresate Lui), viața Lui fără păcat și miraculoasă (pe care a folosit-o ca să-Și dovedească afirmațiile ca fiind adevărate, mai presus de afirmațiile contrare) și învierea Sa, toate susțin afirmațiile Sale că este Dumnezeu. Scriitorii Noului Testament afirmă acest lucru din nou și din nou în scrierile lor.

Acum, dacă Isus este Dumnezeu, atunci ceea ce El spune trebuie să fie adevărat. Și dacă Isus a spus că Biblia este infailibilă și adevărată în tot ceea ce spune (lucru pe care El l-a făcut), aceasta trebuie să însemne că Biblia este adevărată în ceea ce proclamă. După cum am învățat deja, două afirmații contradictorii cu privire la un adevăr nu pot fi ambele adevărate. Astfel, tot ce contrazice Biblia din Coranul islamic sau din scrierile iudaiste nu poate fi adevărat. De fapt, islamul și iudaismul sunt ambele eronate, devreme ce ambele spun că Isus nu este Dumnezeul întrupat, în timp ce dovezile spun altceva. Și pentru că putem într-adevăr să-L cunoaștem pe Dumnezeu (pentru că S-a revelat pe Sine în Cuvântul Său scris și în Cristos), toate formele de agnosticism sunt respinse. În cele din urmă, o altă întrebare majoră a vieții primește răspuns – cea privitoare la etică – devreme ce Biblia conține instrucțiuni clare privitoare la felul în care trebuie să trăiască omenirea.

Aceeași Biblie proclamă că lui Dumnezeu Îi pasă profund de omenire și dorește ca toți să Îl cunoască în mod personal. De fapt, Lui Îi pasă atât de mult, încât a devenit om, pentru a-i arăta Creației Sale exact cum este El. Mulți oameni au căutat să fie Dumnezeu, dar numai un singur Dumnezeu a căutat să fie om, astfel încât să-i poată slava pe cei pe care-i iubește atât de mult de o veșnicie petrecută despărțiți de El. Acest fapt demonstrează relevanța existențială a creștinismului și, de asemenea, răspunde la acele ultime două întrebări ale vieții – semnificația și destinul. Fiecare individ a fost conceput de Dumnezeu pentru un scop, și pe fiecare îl așteaptă un destin – viața veșnică împreună cu Dumnezeu sau despărțirea veșnică de El. Această deducție (și scopul pentru care Dumnezeu a devenit om în Cristos) de asemenea respinge deismul, care spune că Dumnezeu nu este interesat de afacerile omenirii.

În cele din urmă, vedem că adevărul suprem despre Dumnezeu poate fi găsit și că labirintul viziunilor cu privire la lume poate fi străbătut, testând diferitele afirmații cu privire la adevăr și dând la o parte falsul în mod sistematic, astfel încât să rămână numai adevărul. Folosind testele consistenței logice, ale suficienței empirice și ale relevanței existențiale, și punând de asemenea întrebările corecte, ajungem la concluzii adevărate și rezonabile privitoare la religie și Dumnezeu. Cu toții ar trebui să fie de acord că singurul motiv pentru care trebuie să credem un lucru este că acel lucru este adevărat – și nimic mai mult. Din păcate, a crede corect este o chestiune de voință și, indiferent de cât de multe dovezi logice sunt aduse, unii totuși vor alege să nege Dumnezeul care există și vor rata singura cale dreaptă înspre armonia cu El. 

English

Sursa: https://www.gotquestions.org