Radio Maranata Vulcan

duminică, 29 noiembrie 2020

Călătoriți, dar cu… cod de bare!

 

Summitul G20 din acest an s-a desfășurat zilele trecute (21-22 noiembrie) în Arabia Saudită. Doar că a fost, așa cum era de așteptat, în format virtual. Și pentru că s-a recurs la această modalitate din cauza pandemiei, tot COVID– 19 a fost și subiectul principal discutat. Așadar, s-a vorbit despre cooperări multilaterale, sprijin acordat țărilor vulnerabile, căutarea de măsuri, etc.

  Surpriza a produs-o președintele Chinei, Xi Jinping, care a propus reluarea călătoriilor transfrontaliere și a schimburilor economice. Dar, pentru ca aceste călătorii să se facă în siguranță, să se recurgă la codurile QR.

  Acestea sunt coduri de bare care ar putea fi aplicate la oameni, conținând informații multiple privind starea sănătății, cu istoricul și evoluția ei. Putând fi ușor de citit cu orice smartfon, aceste coduri de tip semafor ar da „undă verde”sau… „stop” pasagerului.

  Codurile QR sunt deja folosite în China, iar președintele chinez le-a propus pentru toată lumea ca o măsură de oprire a răspândirii virusului. Ar părea ideal, dar propunerea a fost primită cu scepticism, atât din partea specialiștilor, cât și a unor oameni politici. Directorul executiv al Human Rights Watch, Kenneth Roth, și-a arătat așa neîncrederea: „Un astfel de pas ar putea deveni cu ușurință un cal troian pentru o monitorizare politică mai largă.”

 Și pentru că s-a vorbit despre calul troian, să ne amintim că a fost șiretlicul prin care grecii au cucerit Troia. Impactul poate fi urmărit în istorie, dar ceea ce ne-a rămas până azi este proverbul: „Teme-te de greci chiar și când îți aduc daruri.”

  Neîncrederea specialiștilor în China este firească, având în vedere politica pe care o duce privitoare la democrație și drepturile omului. Dar pentru că, mai devreme sau mai târziu, tot se va ajunge la un sistem de monitorizare globală, în cine am putea avea NOI încredere? Nu specialiștii, nu politicienii, ci noi, oamenii de rând.

  Este dureros să vezi cu câtă naivitate privesc unii spre promisiunile stângii marxiste: o lume a dreptății, a egalității, fără frontiere și, deci, fără războaie. Ei bine, conflictele au apărut de la fratricidul lui Cain și nu se vor termina decât la domnia lui Cristos.

  Și acești naivi gata să înghită povești socialiste, se îndoiesc de profețiile biblice. Consideră Apocalipsa o fantezie. Și SEMNUL FIAREI este atât de aproape! Doamne, ai milă de noi!

Simion Felix Marțian

Sursa: https://simfelixmarblog.wordpress.com

duminică, 22 noiembrie 2020

Da, tu trebuie să ceri ca păcatele tale să fie iertate.

 


Da, tu trebuie să ceri ca păcatele tale să fie iertate. Nimeni nu ți le iartă din oficiu. Nu există așa ceva în credința creștină. Unii cred că dacă s-au născut în România au din oficiu păcatele iertate că se fac multe Biserici pe la noi. Nimic mai fals! Fiecare trebuie să ceară iertarea păcatelor, să nu le mai facă și astfel, prin Hristos, numele fiecăruia este scris în Cartea Vieții („Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” – Apocalipsa 20:14-15)

Da, tu trebuie să te rogi și să ceri cu gura ta ce ai nevoie, de multe ori ne supărăm că nu avem și că nu primim, dar cum Dumnezeu a lăsat plânsul la copii, pentru a le cere părinților ce au nevoie, așa a lăsat rugăciunea pentru noi copiii Lui, să cerem prin Hristos ce avem nevoie. Deprinde-te să ceri, pentru că cine cere capătă și cine caută găsește. Uneori trebuie chiar să insistăm, pentru că prin insistență ne dovedim încrederea neclintită și credința într-un Singur și Unic Dumnezeu. Dacă fugim după prima rugăciune neascultată la alți “dumnezei”, atunci am pierdut testul.

Da, tu trebuie să mărturisești un cuget curat în apa botezului. Nu se pune botezul în care altul a mărturisit pentru tine, e nedrept și însuși cugetul tău îți spune că unde a semnat altul în locul tău, fără acordul tău, nu se pune. Hristos a spus că cine va crede și se va boteza va fi mântuit (Marcu 16:16), așadar mai întâi credința și apoi botezul.

Da, tu trebuie să faci fapte vrednice de pocăință. Apostolul Iacov spune că o credință fără fapte e moartă, iar faptele acestea sunt de două feluri: faptele neprihănirii (păzirea de păcat) și faptele iubirii (dărnicia, milostenia, ajutorarea celor în nevoi). Hristos le-a spus celor care au trăit doar pentru ei: “Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui!” (Matei 25: 41).”

Da, tu să faci tot ce ai citit mai sus!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Sursa:https://toniberbece.ro/da-tu/?fbclid=IwAR1bZDyUQT7PtvRThNTUjwqxhC-bBXc0BmH36cIy3YK_TqjrgGVMvBWL3wg