Radio Maranata Vulcan

vineri, 5 iunie 2015

Potopul, prefigurare a sfarsitului lumii

sfarsitul lumii
Ideea unui potop universal incepe sa fie acceptata si in lumea stiintifica, dupa lungi ezitari si cautari.In urma unui sir nesfarsit de ipoteze si contra-ipoteze, cu cercetari interminabile si polemici, oamenii ajung sa recunoasca un adevar pe care Biblia il sustine atat de clar si simplu de mii de ani.
Multi dintre oamenii de stiinta care sunt foarte rezervati in ceea ce priveste potopul biblic, afirma ca in straturile pamantului nu se gasesc dovezi care sa afirme ca potopul a avut loc cu adevarat, iar acest lucru este de ajuns sa dovedeasca ca potopul biblic nu este decat o poveste, un mit fictiv.
Unii oameni de stiinta, insa, afirma ca povestea lui Noe si a potopului este practic identica in toate limbile in care a fost scrisa: persana, chineza, egipteana veche, babiloniana sau sanscrita, iar singurul cuvant schimbat a fost numele lui Noe. Povestea nu apare numai in Biblia crestina, ci ea apare si in Coran. Acolo se spune povestea lui Noe sau cum era mai numit: „Nu”, tradus in araba, care scapa de potop intr-o arca impreuna cu familia lui.
Existenta atator legende si versiuni pe toate meridianele globului, in ciuda deosebirilor dintre ele, este mai degraba o dovada a originii lor comune. Un cataclism mondial trebuie sa fi lasat o amintire puternica in constiinta tuturor populatiilor pamantului care au aparut din supravietuitorii potopului. Este mult mai logic sa acceptam acest rationament dacat sa credem ca “legenda” potopului a trecut de la un popor la altul, iar prima versiune nu a fost decat o pura inventie a imaginatiei omenesti.
In plus, toate legendele despre potop au cateva elemente comune: proportiile catastrofale, cuprinzand intreaga lume locuita, scopul pedepsitor al potopului, existenta unui numar mic de supravietuitori, oprirea celor care au supravietuit potopului pe varful unui munte.
Alti oameni din domeniul stiintei afirma ca potopul nu trebuia sa fie neaparat universal, ajungea sa fie doar local daca este sa luam in calcul faptul ca el s-a extins suficient pentru a cuprinde intreaga omenire din acele vremuri.
Un sir de argumente logice, cum ar fi durata de peste un an a potopului ne duc la concluzia ca a fost vorba de un cataclism universal, si nu de o simpla inundatie locala. Totodata, dimensiunile corabiei sunt mult mai mari decat ar fi fost necesar in cazul unei inundatii locale.
Daca ar fi fost vorba despre o simpla inundatie locala, fuga spre regiuni mai sigure ar fi fost o solutie mai buna dacat construirea unei corabii. In cei 120 de ani de har acordati lumii antediluviene, Noe ar fi facut mai bine sa se retraga din zona aceea si sa-i sfatuiasca pe contemporanii sai sa faca la fel, daca ar fi fost vorba de o simpla inundatie.
Porunca data lui Noe de a lua animale din orice specie nu avea rost daca ar fi fost vorba doar de o inundatie locala, fie ea cat de intinsa. Speciile ar fi supravietuit in alte regiuni ale pamantului, facand inutila salvarea lor cu ajutorul corabiei.
Dovezi ale oamenilor de stiinta
La British Museum, in Londra, se gasesc expuse tablite babiloniene, sumeriene si acadiene.
Acestea se pare ca dateaza din anul 700 i.H., dar spre deosebire de aceste tablite, povestea lui Noe mai apare si in indepartata China, afisata pe niste vase ceremoniale facute din bronz, iar povestea despre potopul biblic, poate fi citita in interiorul acestor vase. Aceste vase de bronz se pare ca dateaza din timpul dinastiei Chan, adica 1.700 de ani i.H. Dupa cum sustin unii oameni de stiinta, se pare ca la doar 600 de ani dupa potop. Studii universitare facute in acest scop, ne spun ca in momentul actual exista 200 de povestiri despre potop, iar ca mentionari, se gasesc in numar de 272, in fiecare civilizatie si cultura, incluzand chiar si culturile Azteca si Incasa.
Sapaturile arheologice facute de celebrul arheolog britanic Leonard Woolley in vechea cetate Ur din Caldeea, la aproximativ 18 km de locul unde se crede ca a fost Edenul, au scos la lumina dovezi de necontestat cu privire la existenta unui potop mondial. Sapand la 20 m adancime, arheologii au gasit un strat de mal gros de circa 3 m. Acest strat nu contine nicio urma de civilizatie. Astfel de urme de civilizatie au fost gasite atat deasupra stratului de mal, cat si sub acest strat. Un alt fapt interesant este acela ca urmele de civilizatie gasite sub stratul gros de mal erau cu totul deosebite de cele gasite deasupra.
Dr. Schmidt a facut sapaturi la cetatea Fara, la 75 km nord pe valea Eufratului, locul unde se presupune ca a trait Noe si unde si-a construit corabia. Expeditia Dr. Schmidt a gasit acelasi strat de mal sub care s-au descoperit carbuni, cenusa, vase decorate artistic, schelete, sigilii si unelte, toate lasand impresia ca populatia a fost lovita pe neasteptate de o catastrofa, fugind in dezordine. Sapaturile arheologice efectuate la cetatea Kis, la 150 km in amonte pe Eufrat, au dus la descoperirea aceluiasi strat de mal, avand o grosime de circa 1,65 m.
La mijlocul secolului al XVIII-lea, George Smith, gravor de meserie, a inventariat cele 25.000 de tablite cuneiforme de lut, gasite in vechiul oras Ninive, care datau din secolul al-VI-lea i.H. In anul 1872, dupa zece ani de lucru, acest George Smith s-a concentrat asupra povestirii despre un vapor care a rezistat unui mare potop si care s-a oprit pe un munte. Povestea scrisa pe aceste tablite ne este noua cunoscuta ca Epopeea lui Ghilgames si coincidea exact cu povestea lui Noe din Biblie, aratand prin acest lucru ca relatarea biblica este mai mult decat o legenda fictiva.
Inginerul Theodor Thant, cercetator la Institutul de Fizica Atomica al Academiei Romane, a publicat in 1966 un articol intitulat “Potopul- mit sau ipoteza stiintifica” in care afirma: “Si totusi potopul biblic a existat. Este vorba de o catastrofa ce a cuprins la vremea aceea intreaga suprafata terestra; un cataclism cu cutremure si eruptii vulcanice ale continentelor si scufundarea unor regiuni intregi ale globului. Numarul argumentelor stiintifice care confirma potopul, incepand cu mitologia comparata si terminand cu metodele moderne, nucleare, de cercetare a varstelor diferitelor vestigii ce sustin ipoteza este din ce in ce mai mare. In ce priveste faptul in sine, nu mai exista suspiciuni.”
Ce spune Mantuitorul Iisus Hristos
Biblia vorbeste de un pacat universal care a facut necesara o pedeapsa universala, asupra intregii omeniri. Desi predicarea lui Noe parea o nebunie pentru oamenii de atunci, el a continuat să construiasca corabia si in ciuda dispretului oamenilor din jurul lui, a facut tot ce-i poruncise Dumnezeu.
Conform relatarii biblice, dupa potop, Dumnezeu a facut cu Noe un legamant care priveste intreaga omenire, ceea ce dovedeste ca intreaga lume veche fusese nimicita. Daca ar fi existat si alti supravietuitori ai potopului, Dumnezeu nu ar fi facut cu Noe un legamant care privea intreaga omenire, ci unul care-l privea doar pe el si familia lui.
In Evanghelii, potopul este mentionat de Mantuitorul Iisus Hristos ca o prefigurare a sfarsitului lumii.
Avertizarea din Evanghelii se refera la faptul ca asa cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intampla si la venirea Fiului omului. Inainte de potop, oamenii mancau, beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand Noe a intrat in corabie, si n-au stiut nimic, pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti.
Un eveniment mondial nu ar putea fi prefigurat printr-un cataclism local. O simpla inundatie locala nu putea fi data ca exemplu de Mantuitorul Iisus Hristos pentru a prefigura sfarsitul istoriei lumii actuale si a pacatului, ceea ce dovedeste inca odata ca potopul de care vorbeste Biblia a fost cu adevarat un cataclism mondial, care a ramas viu in amintirea tuturor popoarelor lumii.

miercuri, 3 iunie 2015

Florin Ianovici – PLEDOARIE PENTRU DUHUL SFÂNT – 4. Biserica şi lumea

Photo credit
În plan general două realităţi stau faţă în faţă: biserica şi lumea. Lumea nu ne poate birui. Deşi lumescu prinde teren. Lumea are spitale şi medicamente .Acolo tratează bolnavii. În felul ei. Rece, contra cost, pe bază de pile.
Pe de altă parte Biserica are darurile Duhului Sfînt. Dar de vindecare. Ar trebui golite farmaciile.Să dea faliment spitalele. Din cauza unei biserici umplute de prezenţa lui Dumnezeu. În care Duhul Sfănt să umple de daruri. Este şocant să citeşti că Isus Hrisos a vindecat toţi bolnavii care veneau la El (Matei 8 cu 16). Dincolo de şchiopii noştri avem o teologie şchioapă. În care justificăm eşecurile. Şi nu căutăm să înţelegem cauzele eşecurilor. O biserică a darurilor Duhului Sfânt. Dar de vindecare. Care trebuie cerut. Care cu bucurie ne este dat. Pentru că biserica este împodobită de Dumnezeu. Nu în felul lumii cu zorzoane strălucitoare. Ci cu daruri.Florin IanoviciAmeţiţi de atătea teorii care de care mai elucubrante. Savanţii prezintă scenarii cu privire la viaţă, la viitor. Cu inima strănsă oamenii se uită după vreun meteorit sau vreo civilizaţie verde cu antene pe cap. Aceasta este ceea ce poate lumea.
Pe de altă parte Biserica are darul înţelepciunii şi cunoştinţei. Un Galileo care a găsit explicaţia în Biblie. Pămăntul e rotund. Pentru că ne-o spune Iov. Fluxul şi refluxul. Atomii, particolele vieţii sunt acolo in cartea Evrei. Un Pavel care cutreierănd Atena face de ruşine filosofia. Prin puterea Duhului Sfînt. Al darurilor de înţelepciune şi cunoştinţă.
Lumea propune soluţii. Platforme ideatice. În speranţa că va avea cetăţeni onorabili. Legii noi şi aspre. Mecanisme punitive. Dar fără folos.
Pe de altă parte Biserica are daruri. Darul credinţei. Dincolo de care munţii se mută. Darul credinţei care aduce pe Dumnezeu în prim plan. Care face din oameni stănci de neclintit. Puternici, hotărăţi neşovăitori în a spune tuturor că numai prin Dumnezeu omul poate deveni om.
Lumea uimeşte cu cuceririle ei.Oamenii au păşit pe lună.Dar fiecare an aduce un necaz.Un necaz aviar sau mai nou porcin.Neputincioasă, lumea priveste hotarele ei.Limitele peste care nu poate trece.
Pe de altă parte Biserica are daruri.Darul minunilor care face din hotare biete dâre de praf pe care la spulberă văntul Duhului Sfânt. Totul e cu putinţă dacă crezi. Morţii înviază. Leproşii, incurabili acelor zile, sunt vindecaţi. Pentru că Dumnezeu e miracol. Pentru că Biserica poartă numele Fiului Său. De aceea Duhul Sfânt împarte daruri. Ca biserica să nu fie goală. Să nu adoptăm efecte speciale. Muzicale sau oratorice. Nu prin planificare aridă. Nu prin program religios. Ci prin daruri, El să strălucească şi să se poată vedea goliciunea lumii. Şi frumuseţea bisericii.
Lumea fardează nelegiuirea. O numeşte drepturi. Obligaţii. Toleranţă. Minorităţi sexuale. Libera exprimare. În timp ce inundaţiile lasă oameni fără casă. Ruşinea are haine de carnaval. Face ţăndări retina şi umileşte veşnicia. Pentru că în spate se pregăteşte o intare in scenă. A omului fărădelegii, fiul pierzării. Spurcăciunea are deja faţă. Pe toate canalele tv se revarsă în casele bieţilor navii care caută „relaxarea”! Fărădelegea se bea ca apa. Limba macină ca o moară fără oprire. În speranţa unor răspunsuri care nu mai vin.
Pe de altă parte, Biserica are daruri.De descoperire.Prorocii, deosebirea duhurilor.Cel rău scrăşneşte.Dar nu poate înainta.E aici o biserică.Cu daruri.Care este frănă şi barieră pentru amăgirile nelegiuirii, pentru lucrarea de rătăcire a celui rău.E lumina care luminează.Este răspunsul lui Dumnezeu la durerea care s-a aşternut.
Istoria se scrie în trei nunţi.O nuntă în Eden. Pe care a ruinat-o cel rău. Cu ajutorul nostru. O nuntă la Cana. Un nou început. Al semnelor lui Isus. O nouă eră. A umblării cu Hristos. Dar încă în nedesăvărşire. Încă cu crizele după noi. O a treia nuntă în cer. Mirele, Hristos şi Biserica, Mireasa. Unde crizele se sfărşesc. Unde diavolul nu se poate strecura, nu se poate şerpui amăgitor. Deocamdată lumea pare mireasă şi biserica Cenuşăreasa. Deocamdată. Din vina cui?
Ea, biserica, e raspunsul lui Dumnezeu la lumea această pierdută. O biserică împodobită cu daruri intr-o lume golită de sens, rănită, ameţită, minţită.
https://rodiagnusdei.wordpress.com/
Text-to-speech function is limited to 100 characters

luni, 1 iunie 2015

Florin Ianovici – PLEDOARIE PENTRU DUHUL SFÂNT – 3. Goliciunea

3. Goliciunea

„Quod erat demonstrandum”! Aşa spuneau latinii.
Photo Cuvantul Adevarului Florin Ianovici
Photo Cuvantul Adevarului Florin Ianovici
Ce era de demonstrat, s-a demonstrat.Interesant este că oamenii zilelor noastre ar folosi mai degrabă expresia:”S-a spus ce era de spus”! Pentru că vorbele au luat locul faptelor.
Folosim o mulţime de vorbe în dorinţa de a umple golurile. Declaraţiile sunt atât de mari şi faptele atât de mici.
Viaţa nu se armonizează cu vorbele noastre. Există două vorbe care reprezintă astăzi pe mulţi:”iarăşi şi măcar”.
”Iarăşi au întristat pe Dumnezeu”. Lipsa de consecvenţă în relaţia cu Dumnezeu duce la următoarea concluzie:suntem tare goi! Duminică de duminică reedităm legenda meşterului Manole în varianta evanghelică:
– ce construim duminca, dărămăm în cursul săptămănii.Ba, din nefericire, unii stau şi privesc cum alţii se străduiesc. Ei nu mai fac nimic de mult. Apoi mulţi folosesc cuvăntul măcar.
Măcar o dată pe săptămănă să merg la biserică. Măcar la cină să vin şi eu. Măcar o poezie să spun şi eu. Măcar 5 minute să mă rog. Măcar o căntare…!
Deşi atunci cănd ne rugăm nu folosim niciodată cuvăntul măcar. Nu spunem:”Doamne dă-mi măcar fundaţia de la casă”. Ci ne rugăm pentru casă. Nu spunem la boală:”vindecă-nă doar de strănut”. Ci spunem:”vindecă-mă complet!”
Atăt de goi deşi avem un Dumnezeu atăt de plin.Deşi avem posibilitatea plinătăţii prin Duhul Sfânt.
În plan personal Duhul Sfănt rodeşte în omul credincios.
Dragostea care nu ia pauză niciodată.
Bucuria care îl face pe Dumnezeu să fie dorit de cei din jurul tău.
Pacea care doar pe buze e un afront, dar în fapte este o laudă pentru El.
Îndelunga răbdare care este antidotul lumii acesteia grăbite, imature, nervoase.
Bunătatea care îl face pe credincios comestibil,pentru că trebuie să fie o păine caldă.
Facerea de bine care îmbracă, spală,hrăneşte fără a face calcule omeneşti.
Credincioşia care ne redă demnitatea de a fi verticali.
Blăndeţea care umblă cu leac după ea pentru rănile celorlaţi.
Înfrănarea poftelor care este ştiinţa umblării cu Dumnezeu.Duhul Sfănt este de dorit nu ca să ne facă turbo creştini.El nu îţi dă plămăni ca să strigi mai tare decât ceilalţi. Duhul Sfânt nu înseamnă doar vorbire în limbi.
Ci mai degrabă o vorbire în fapte. Un limbaj al trăirilor pentru şi de dragul lui Dumnezeu. Un limbaj al caracterului.
Ca să nu mai fim goi. Ci plini de roade bune. Oameni de cursă lungă. Nu doar un sprint vrea Duhul Sfănt. Ci să facă din tine un alergător de fiecare zi. Un maratonist al Domnului.
Plin de roadă. Cu un caracater care să pună lumea pe gănduri. Care să îi facă să roşescă şi să întrebe: ”unde e biserica la care mergi?”