Mereu pe lângă subiect

Nu rar mi se întâmplă să constat cum lucrează matricea interpretării legaliste a Bibliei. Una din demonstrațiile „de forță” a legalismului se vede în unele biserici după sau în timpul predicii. Poate vi s-a întâmplat și vouă asta și probabil nu vă este necunoscută situația pe care o descriu mai jos.

Mă aflam la invitația unor cunoscuți într-o biserică din zona Ardealului unde am susținut un mesaj despre creștere spirituală prin care încercam să scot în evidență cât de benefică este maturizarea spirituală în comparație cu infantilismul spiritual. În timpul mesajului analizam chipurile celor din sală și mi se păreau unele din ele din piatră efectiv, acele chipuri „poker face” care cu greu ar putea trăda vreun sentiment, gând sau emoție. La final în discuția de după încheiere în cadrul unei părtășii întrebările venite spre mine au fost: „Frate, câți copii ai?” „Frate, ce crezi despre siguranța mântuirii?” „Ești arminian sau clavinist?” și ultima pe care mi-o amintesc „Crezi că va intra vreun homosexual în cer?”

Am fost atât de dezarmat încât am dat niște răspunsuri evazive și m-am retras din conversații prelungind jenant de mult conversația cu un grup de adolescenți din încăpere. Am fost dezarmat pentru că ne facem așa de repede timp de ciorovăieli doctrinare care nu ajută la nimic și așa de puțin timp pentru discuții constructive și benefice omului spiritual. Preferăm să îi dăm steroizi și să îl umflăm iresponsabil de tare pe omul spiritual în loc de creștere sănătoasă din cuvânt.

Într-o abordare directă a cărturarilor și a fariseilor Mântuitorul le atrage atenția că asupra ciorovăielilor doctrinare spunându-le: „Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţînţarul şi înghiţiţi cămila!” El se referea exact la același lucru și anume la importanța pe care aceștia o dădeau unor aspecte neconstructive ci doar legaliste. De multe ori acolo ne aflăm și noi, ne concentrăm pe lege lepădând harul. Ne concentrăm pe lege ignorând Cuvântul care dă viață, uităm că legea aduce condamnare și insistăm să ne concentrăm pe săbii și bătălii în locul abordării serioase a Cuvântului Vieții.

Nu am pretenția că abordez în mesaje cele mai senzaționale subiecte. Nu am pretenția ca audiența să izbucnească în „amin-uri” vocale și aprecieri. Am doar dorința dacă se poate să fim totuși în acord cu îndemnurile primite. Am dorința (poate nelegitimă) ca să mai ieșim din forme și să ne expunem Cuvântului, să ne facem vulnerabili Duhului Sfânt care ne poate transforma și crește. Părerile mele despre subiectele pe care sunt abordat cel mai des sunt de găsit pe acest blog, nu le ascund sau evit dar nici nu doresc să discut la nesfârșit pe aceste teme. Aceste discuții nu fac bine nimănui exceptând firea unor oameni care ar vrea în „neprihănirea lor” să ucidă măcar din vorbe pe toți cei ce nu se încadrează în tiparele lor de gândire.

Dacă am înțelege câtă bunătate, dragoste, prospețime, energie, curăție, acceptare și bucurie găsim în Cuvântul Vieții… Dacă am vrea să descoperim pe Isus în toată frumusețea lui. Dacă am dori să ne adăpăm din Izvorul Vieții pentru a ne potoli setea și a en spăla de pornirile aspre, rigide, tăioase ale firii religioase. Dacă am vrea să iubim ca El, să acceptăm ca El, să aducem speranță ca El. Toate le avem acolo dar noi preferăm să ne ciorovăim. Nu e păcat?

Nu e păcat să tai când poți uni? Nu e păcat să fii aspru când poți fi blând? Nu e păcat să judeci când poți ierta? Nu e păcat să închizi când poți elibera? Nu e păcat să scrâșnești din dinți când poți zâmbi? Nu e păcat să condamni când poți aduce vestea bună? Nu e păcat să respingi când poți primi?

O dacă am vrea să ne lăsăm pătrunși de „adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!” astfel încât în urma noastră să răsară, să înflorească, să curgă râuri, să izbucnească viață…

Sursa: https://www.filedinjurnal.ro