Oare e posibil ca liderul, persoana aparent cea mai înconjurată de oameni, cea mai în mijlocul mulțimii, să fie și una dintre cele mai singure persoane? Pare surprinzător, dar este cât se poate de adevărat.
De la președintele de țară până la antreprenorul de succes, orice om aflat în rol de conducere trăiește pe pielea lui această realitate.
Să fie oare pastoral / liderul creștin exclus din lista asta? Nicidecum. Cu toate că se vorbește extrem de puțin despre acest fapt, liderul nu are cum să nu remarce doza semnificativă de singurătate care îi dă târcoale în mod sistematic. Să fie acesta prețul plătit pentru onoarea poziției asumate? Poate că da. Se spune că a încerca să fii lider dar să elimini singurătatea e ca și cum ai decide să nu îți plătești facturile. Pur și simplu nerealist. Dacă și tu recunoști această realitate, te invit să ne gândim împreună la ce e de făcut. Cum ar trebui să ne poziționăm în fața singurătății pentru a ne asigura că liderul trece prin experiența conducerii teafăr și nevătămat? De aici încerc să duc discuția în sfera conducerii spirituale. Observ așadar două posibilități la îndemâna oricui.
1. Să înfrunți singurătatea.
Ca orice bun creștin aș putea să împrumut cuvintele lui Dumnezeu folosite în context edenic (Nu este bine ca omul să fie singur) și să fac din ele cauza luptei mele împotriva singurătății din conducere. Cum să nu o înfrunt de vreme ce ea nu face parte din scenariul lui Dumnezeu pentru dezvoltarea mea?…chiar așa să fie? Care este atunci alternativa? Care alta decât baia de mulțime… oare?
Recunosc că izolarea face parte din suita de strategii ale diavolului pentru a mă aduce în zona vulnerabilității spirituale, dar nu pot nega nici că marii oameni ai lui Dumnezeu au fost oameni care au petrecut multă vreme în singurătate.
Cred că la acest punct ar trebui să menționăm necesara distincție dintre izolare și singurătate. Poate vom elabora subiectul într-un articol ulterior.
2. Să transformi singurătatea în aliat.
Oamenii mari ai Bibliei de la Moise la Isus sunt persoane îndeletnicite cu retragerea, obișnuite cu singurătatea. Muntele, pustia, închisoarea, odăița sau alte locuri au constituit pentru oamenii lui Dumnezeu perimetrul singurătății în conducere. Acolo au găsit cadrul de reconectare cu sine și, mai presus de toate, cu El. Mi-ar plăcea să aloc și acestui subiect spațiu mai amplu, de aceea mă rezum aici la a-mi anunța direcția articolelor următoare.
Dacă te-ai întâlnit cu singurătatea și nu știi cum ar trebui să o abordezi, te invit în călătoria dintre Carmel și Horeb sau pe vârful Sinai sau în grădina Ghetsimani sau…la următoarele mele articole.
Va urma . . .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu