Radio Maranata Vulcan

luni, 6 mai 2019

America celebrează Ziua Naţională a Rugăciunii

America celebrează Ziua Naţională a Rugăciunii

Aproape 100 de persoane – lideri religioşi, oficiali ai guvernului american şi oaspeţii lor – au sărbătorit miercuri seara „puterea rugăciunii” la Casa Albă , cu o zi înainte de Ziua Naţională a Rugăciunii, o zi în care americanii de toate credinţele sunt chemaţi să se roage pentru călăuzire  şi să-şi exprime mulţumirea către Divinitate.
„America va fi întotdeauna o naţiune care crede în Dumnezeu şi în mod sigur – mai mult decât oricine – noi credem în puterea rugăciunii,” a declarat preşedintele Trump în salonul oficial de recepţie, după care a completat: „Este cel mai puternic lucru care există.”
În cometariul său de deschidere, preşedintele a urat bun venit tuturor reprezentanţilor marilor religii ce au fost prezenţi la eveniment, printre care au fost creştini, musulmani, evrei, sikhși şi hinduşi.
„În seara aceasta suntem la aceeaşi masă uniţi de dragostea lui Dumnezeu şi reînnoim hotărârea noastră de a proteja libertatea credinţei pentru toţi,” a mai spus Trump.
Preşedintele a amintit şi de atacurile motivate religios ce au avut loc în ultimii ani, atât în Statele Unite cât şi în restul lumii.
„Noi toţi care ne aflăm aici ne rugăm şi simţim aceeași durere cu evreii americani răniţi în atacul armat de la Chabad of Poway din California. Inimile noastre sunt frânte pentru Lori Gilbert-Kaye care a fost luată dintre noi în mod mişelesc.”
„Plângem pentru creştinii ucişi în Sri Lanka în prima zi de Paşte şi suntem întristaţi pentru musulmanii ucişi la moscheea din Noua Zeelandă,” a adăugat Trump. „Aici, la noi acasă, ne aducem aminte de cele trei biserici istorice ce au fost arse în Louisiana şi oribilul atac armat ce a avut loc anul trecut la Sinagoga Copacul Vieţii din Pittsburgh.”
Mai mulţi lideri proeminenţi din mediul evanghelic american au luat parte la eveniment. Printre ei s-au aflat: Franklin Graham, James și Shirley Dobson, Alveda King, Johnnie Moore, Ralph Reed, Kenneth şi Gloria Copeland, Jentzen Franklin, Jerry Falwell Jr., Mike Huckabee şi Paula White.
America celebrează Ziua Naţională a Rugăciunii
Preşedintele a recunoscut susţinerea pe care o are din partea comunităţii evanghelice, referindu-se la unul din motivele principale pentru care candidatura sa a fost sprijinită.
„Sunt foarte bucuros să anunţ că Senatul va confirma cel de-al 100-lea judecător federal din sistemul judiciar. Sub administraţia mea, vom ajunge la un nivel în care va exista un echilibru în sistemul judiciar, lucru care înseamnă foarte mult  pentru că mulţi oameni din această încăpere au fost trataţi în mod injust.”
Evenimentul de miercuri a dat startul Zilei Naţionale a Rugăciunii, pe care americanii o respectă în prima joi din luna mai a fiecărui an, conform unei legi aprobate de către Congresul american în anul 1988.

Niciun comentariu: