Radio Maranata Vulcan

vineri, 26 aprilie 2019

Agenția Kairos: Copiii care și-au dat viața în duminica Paștelui din Sri Lanka!

Cu tristețe constatăm că, în fiecare an când vine perioada sărbătorilor pascale, creștinii din diferite zone ale globului plătesc cu viața Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Hristos.
În acest an au fost creștinii din Sri Lanka cei care au plătit acest greu tribut. Duminică dimineață (21.04.2019), după ce slujbele au început, în trei dintre biserici și cinci hoteluri din Sri Lanka au intrat atacatori sinucigași care și-au detontat încărcăturile explozibile de pe ei. Bilanțul acetor atacuri, este momentan de 290 de morți și 500 de răniți. Atacurile au avut loc în orașele Negombo, Batticaloa și în capitala Colombo.
Caroline Mahendran, învățătoarea de școală duminicală, de la biserica Sion (una din cele trei biserici atacate), mărturisește: „Astăzi, la școala duminicală am abordat subiectul morții și învierii Domnului Isus și apoi i-am întrebat pe copii, câți dintre ei ar fi gata să moară pentru El. Toți și-au ridicat mânuțele. Câteva minute mai târziu am coborât cu ei ca să participe la slujba din biserică. Imediat a avut loc explozia și jumătate din copilași au murit pe loc.”
Deși nu este clar cine se află în spatele celor opt explozii care au forțat blocajul celor 21 de milioane de locuitori ai țării, acestea sunt „cu siguranță acte de teroare”, a declarat Manisha Gunasekera, înaltul comisar al Sri Lanka în Marea Britanie.
În urmă cu 10 zile a circulat un avertisment cu privire la un posibil atac, ridicând întrebări dacă s-ar fi putut lua măruri de prevenire.
„Trebuie luate măsuri serioase cu privire la motivele pentru care acest avertisment a fost ignorat”, a subliniat ministrul telecomunicațiilor din Sri Lanka, Harin Fernando, într-un mesaj publicat pe Twitter,  postând și poza documentului intitulat „Informații despre un presupus plan de atac”, datat în 11 aprilie și semnat de către inspectorul general adjunct de poliție, Priyalal Dissanayake.
Sri Lanka ocupă locul 46 în Indexul Mondial de Persecuție, un clasament al celor 50 de țări în care este cel mai periculos să fi creștin. Religia majoritară a acestei țări este budismul, creștinii reprezentând doar 1,9 milioane din populația țării.
În mare parte, atacurile împotriva creștinilor din Sri Lanka provin din comunitate. Bisericile creștine sunt vizitate fracvent de către vecini, aceasta conducând în mod repetat la proteste și atacuri împotriva bisericilor, în special în zonele rurale. Potrivit Alianței Naționale Creștine Evanghelice din Sri Lanka, a existat o creștere accentuată a atacurilor violente asupra creștinilor, adesea efectuate de către mulțimi de oameni.
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Echipa Kairos

Niciun comentariu: