Prima fereastră este fereastra lui Mical – fereastra disprețului. David și tot poporul erau în stradă, duceau chivotul de la casa lui Obed Edom la Ierusalim în cortul pregătit cu dedicare. Se estimează că David ar fi cheltuit peste 3 milioane de euro doar pentru masa pe care o dăduse în cinstea Domnului poporului Său.
Dar soția lui stătea la răcoare în palat. De acolo e ușor să judeci orice. De la geam e ușor să judeci unul care s-a trezit să facă treabă pe când tu încă sforăiai. E ușor să judeci unul care a dat 3 milioane de euro când tu nu ai dat 3 euro. E ca și cum ai critica un fotbalist că nu s-a întins încă doi metri să prindă o minge când tu ai nevoie de ajutor ca să te ridici de pe canapea.
Mical l-a judecat pe David pentru felul în care se închina, deși ea nu avea nici cum să se compare cu el. Disprețul a făcut-o pe Mical să fie condamnată la nerodire. David nu i-a făcut copii, pentru că disprețul din noi trebuie să rămână sterp. Batjocura nu trebuie perpetuată.
A doua fereastră este fereastra Izabelei – fereastra imoralității. Izabela a readus în Israel casele de prostituție, curvia ca închinare și practică zilnică. Ea era un fel de politician care legalizează videochatul și prostituția (plus toate celelalte deviații sexuale), în vremea ei Israelul ajunsese o țară de desfrânați. Divorțul crescuse, “avorturile” crescuse, violurile erau peste tot. Nedreptatea înflorea zilnic. De la fereastra ei Izabela a fost trântită la pământ din toată gloria pe care o adunase și a fost mâncată de câini. Oricâtă plăcere ți-ar aduce păcatul nu uita că la capăt te așteaptă “un câine” nemilos care se va hrăni din trupul tău, din durerea ta.
A treia fereastră este fereastra lui Eutih – fereastra plictiselii față de Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt unii care s-au plictisit de creștinism, de Biblie, de Biserică, de predici, de cântările acelea despre iubire, sacrificiu, iertare și alte lucruri bune și vor altceva. Vor libertate să privească în afara Bisericii. Problema este că atunci când cad și-și rup gâtul, tot de Biserică au nevoie. Tot frații sunt cei care leagă rănile și le poartă povara în rugăciune. Tot la frați trimit mesaj: “Rugați-vă!” Atunci de ce nu apelează la cei de dincolo de fereastra Bisericii? De ce nu îi ajută ispititorul care i-a chemat afară? Pentru că nu vrea și nu poate, a vrut doar să se bucure de distrugerea lor.
Nu sta la ferestrele acestea. Ferește-te de astfel de lucruri și vei avea pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu