Se pregătește restrângerea drastică a libertăților religioase a minorităților în Bulgaria. Mai jos, câteva rânduri despre situația prezenta, de la Pavel Valcov.
„Dragi frati in Domnul,
Unii dintre Dumneavoastra ati aflat probabil cate ceva despre noul proiect de lege referitor la libertatea religioasa in Bulgaria. Nu m-ar mira insa ca multi sa nu stiti nimic, pentru ca intreaga mass-medie e manipulata de catre cei de la conducere si nu se scrie nimic despre acest subiect.
Desi Duminica, 11.11.2018 au avut loc proteste ale bisericilor evanghelice in cateva orase mari din tara, nici o televiziune nu a transmis asta. Presa a scris in schimb despre protestele bulgarilor pentru preturile la carburanti, care au fost organizate in aceeasi zi…
Va scriu pentru a va ruga sa va rugati impreuna cu noi, credinciosii evanghelici din Bulgaria. Suntem ingrijorati de proiectul de lege restrictiv si discriminatoriu privind libertatea minoritatilor religioase care reprezinta mai putin de 1% din populatie.
In primele zile din luna Mai 2018, au fost prezentate Parlamentului doua proiecte de legi noi privind legea referitoare la libertatea religioasa din Bulgaria.
Primul proiect de lege a fost prezentat de cele trei mari partide politice (unul la putere si doua in opozitie). Al doilea proiect de lege a fost elaborat de „Uniunea Patriotilor” (o alianță a grupurilor nationaliste care sunt parte din guvernul tarii). Cel mai deranjant este primul proiect de lege. Acesta a fost elaborat de partidul pro-european de guvernamant – GERB, de rivalii lor parlamentari ai Partidului Socialist si de lideri ai Miscării pro-musulmane pentru drepturi si libertati. Documentul a propus câteva modificări ale actualei legi din 2002:
– numai comunitatile religioase cu cel puțin 1% din populatie pot fi inregistrate ca si confesiuni. Conform recensamantului national din 2011, toti crestinii evanghelici din Bulgaria insumeaza mai putin de 1% din populatie. Asta inseamna ca toate confesiunile evanghelice actuale isi vor pierde inregistrarea.
– toti predicatorii ar trebui sa fie cetateni bulgari, absolventi de teologie in aceasta tara. Daca se va accepta modificarea acestei legi din 2002, in bisericile evanghelice din Bulgaria va fi interzis sa predice pastori sau slujitori din afara Bulgariei. Numai cei care au cetatenie bulgara si studii teologice acreditate in Bulgaria vor putea face acest lucru. Singurul mod in care un strain (un misionar, un predicator, un pastor, un profesor, un evanghelist etc.) ar putea conduce un serviciu de inchinare sau ar putea predica va fi doar dupa ce va obtine in prealabil permisiunea speciala a ministrului Cultelor si denominatiilor religioase.
– orice finanțare din strainatate pentru institutiile religioase va fi interzisă sau filtrată de catre Comitetul de Stat al Confesiunilor Religioase. In acest fel, statul va aplica restrictii privind donatiile internationale, asumandu-si pozitia de control total.
– o biserica locala poate fi inregistrata doar daca are 300 de membri. In Bulgaria exista in total mai putin de 10 biserici evanghelice care indeplinesc aceasta conditie!
– biserica isi poate desfasura serviciile religioase doar daca are cladirea ei proprie, inregistrata ca si biserica (nu ca si Centru). Bisericilor li se interzice sa inchirieze spatii/sali pentru intalniri si servicii religioase daca aceste spatii nu sunt construite si inregistrate ca si „biserica” in proiectul de constructie.
– orice entitate religioasa care nu intruneste criteriul de 1% din populatie, nu va avea voie sa deschida propria scoala teologica si respectiv nu va putea acorda nici un fel de certificat academic studentilor. Mai mult, predicatorilor si liderilor religiosi le va fi interzis sa studieze in strainatate. Cu alte cuvinte, in conformitate cu noul proiect de lege, singura educatie academica religioasa permisa va fi ori teologia ortodoxa ori o scoala de teologie musulmana din Bulgaria.
– vor fi interzise orice fel de sponsorizari/burse/donatii din strainatate facute pentru liderii religiosi sau personalul bisericesc. Singura modalitate de acordare a donatiilor este daca acestea indeplinesc doua cerinte: scopul finantarii nu poate fi decat constructia de cladiri sau asistenta sociala; donatia in sine va avea nevoie de o permisiune prealabila emisa de Comitetul de Stat al Confesiunilor Religioase!
– se sustine ca noul proiect de lege are ca scop limitarea si filtrarea tentativelor de influenta radicala. Insa noua ne este foarte clar ca acesta va duce la consolidarea puterii celor doua religii majoritare: crestinismul ortodox estic si islamul. Grupurile discriminate de acest proiect de lege includ toate denominatiile protestante, Biserica Catolică, Biserica Armeană si minoritatea evreiasca. Episcopul catolic Hristo Proykov a comentat pe web-site-ul Patheos: „Propunerea legislativa este o amintire trista a unui trecut comunist, despre care credeam ca nu se va mai întoarce”.
Politicienii nu au facut nici cea mai mica incercare de a consulta vreun grup religios cu privire la acest nou proiect de lege. Imediat dupa ce proiectul de lege a trecut de prima citire, o serie de biserici crestine din Bulgaria au emis declaratii de protest. Pozitiile denominaționale au fost publicate oficial de catre Biserica Metodista Unita, Uniunea Baptista Bulgara, Alianta Evanghelica Bulgara, Consiliul Religios Central al Israelului, Biserica Catolica din Bulgaria, Alianta Bisericilor lui Dumnezeu, (United Churches of God), precum si de catre diverse organizatii pentru drepturile civile.
Proiectul de lege a fost votat aproape in unanimitate la prima citire, in 19.10.2018. A doua citire este planificata pentru vineri, 16.11.2018. Daca va trece si de a doua citire, tot proiectul de lege va intra in vigoare.
In saptamana aceasta toate bisericile evanghelice din Bulgaria suntem in post si rugaciune. Ne rugam ca Dumnezeu sa ne dea biruinta in ziua de vineri si sa nimiceasca orice planuri si atacuri din partea diavolului.
Va rugam sa ne sustineti in aceasta batalie.
” Și acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala” Fapte 4:29
In slujba Lui,
Pavel Valkov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu