Radio Maranata Vulcan

miercuri, 26 septembrie 2018

Tony Berbece: Dacă nu ar mai exista genul masculin și feminin




Dacă am face ca acești “emancipați” ai secolului 21 și am scoate genurile din exprimarea și din conduita zilnică ar fi așa:
Nu i-aș mai spune “Sărut-mâna” unei doamne ci “Salut”. Nu aș mai da întâietate unei doamne la intrarea într-un magazin, ci aș intra primul sau aș avea eu pretenții să-mi țină doamna ușa.
Nu i-aș mai lua flori soției pentru că mie nu-mi plac, deci nici ei. Aș intra în ce toaletă vreau, aș purta tocuri, fustă și m-aș da cu ruj că astea nu sunt doar chestii feminine, sunt “universale”.
Când aș merge la piață mi-aș pune soția să care cât car eu că doar sexul feminin e un “construc social” și ne-au “mințit” până acum că ele sunt mai sensibile.
De s-ar fi scufundat Titanicul în secolul 21 am fi văzut în bărcile de salvare numai vlăjgani dinaceștia de se cred doamne și domnișoare, timp în care pe punte ar fi rămas adevăratele doamne și doamnișoare. Și sigur nu i-ar fi dat nimeni jos că le-ar fi ofensat “convingerile” și “identitatea” ascunsă…
Nici sportul nu ar mai fi sport, l-am vedea pe Ronaldo șutând la poarta apărată de o domnișoară sensibilă și gingașă, dar nimeni nu i-ar spune că nu e locul ei acolo ca să nu-i “jignească” alegerea.
În Los Angeles am văzut un bărbat cu o burtă imensă purtând colanți roz extrem de mulați, o bluză de damă tot roz, sutien cu push-up și plete tunse și aranjate ca ale unei doamne, pe deasupra era rujat și fardat foarte strident. Copiii mei au rămas blocați înaintea lui și m-au întrebat șocat ce e cu omul respectiv. Le-am spus limpede că unii oameni și-au pierdut discernământul pentru că nu l-au păstrat pe Dumnezeu în cunoștința lor și pentru că au stricat standardele de moralitate lăsate de El.
De aceea Scriptura zice atât de clar: “Unde este înțeleptul? Unde este vorbărețul veacului acestuia?” … Da se pare că au dispărut înțelepții lumii și am rămas cu nebunii. De ce? Tot Biblia ne explică: “Fiindcă cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu… s-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit…”
Tu te vei potrivi chipului veacului acestuia sau te vei împotrivi păstrând standardele lui Dumnezeu?

Niciun comentariu: