Radio Maranata Vulcan

joi, 21 decembrie 2017

Corectitudinea politică îngroapă Crăciunul


DSC_0028b
Asupra conceptului de „corect politic”, sau „political correctness” așa cum s-a impus în lucrările de specialitate, n-am meditat, considerându-l vreun moft de-al postmodernismului. L-am ignorat chiar, până când i-am văzut agresivitatea virulentă.
Și iată că, de unde până acum am învățat că minoritatea se supune majorității, vedem acum că este corect politic să acordăm minorităților nu doar o atenție deosebită, ci atitudinea să ne fie plină de menajamente, mergând spre discriminare pozitivă.
La prima vedere ar părea un lucru bun. S-ar părea că este vorba de grija fața de semeni, de ajutorul acordat pentru a se integra, de a se simți în largul lor. Și n-am avea nimic împotrivă să umblăm cu mănuși. La gură. Adică să ne adaptăm vocabularul de o așa manieră, încât măria sa minoritarul (religios, sexual, etc) să nu se simtă jignit. Să nu folosim, deci, cuvinte care le-ar crea disconfort.
Îmi și imaginez o scenă cu galeria unei echipe de fotbal, ieșind de pe stadion după ce arbitrul le-a „furat” meciul din finală. Și în manifestările lor „culturale”, să-i oprești, spunându-le: Gata cu fotbalul, băieți! Tocmai trecem pe lângă doi șahiști care-l mută pe Karpov la d4, și n-am vrea să-i deranjăm cu problemele noastre, care nu-i interesează. N-ar fi –ați ghicit- corect politic.
În această fază a vocabularului, a înlocuirii unor termeni, conceptul pare inofensiv, dar aprofundându-l descoperi că este o ideologie totalitară.
Ce legătură are cu Crăciunul? Să ne întoarcem puțin în timp. Cu ceva ani în urmă eram îngrijorați că semenii noștri, deși se bucură de Sărbătoarea Crăciunului, nu acordă suficientă atenție Sărbătoritului.
De fapt aceasta este atitudinea adulților care se duc într-o familie, invitați fiind la aniversarea vreunui copilaș. Fac totul să se simtă bine, uitând cu desăvârșire că undeva într-un pătuț gângurește cel sărbătorit.
O atitudine similară la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este dăunătoare. E de rău, ziceam. Mai rău nu se poate. Și iată cum realitatea contemporană ne contrazice. Se poate și mai rău.
Dacă în această tratare superficială a Nașterii mai era speranță de trezire, de înțelegere a realității, acum se încearcă ștergerea oricărei semnificații. Chiar și a numelui sărbătorii.
Corectitudinea politică ne cere să renunțăm la însemne, la simbolurile creștine, pentru a nu-i deranja pe semenii noștri aparținând minorităților religioase. Este un prim pas.
Următorul este renunțarea la sărbători. Sau la numele și semnificația lor.
Și ceea ce n-a reușit comunismul, înlocuirea Crăciunului cu Moș Gerilă, reușește acum democrația occidentală prin corectitudine politică. Sărbători neutre, pentru a nu deranja pe nimeni. Și mass-media are aportul ei.
S-a sărbătorit, poate, Crăciunul dintr-o inerție imprimată de tradiție, dar atâta vreme cât colindele mai duceau vestea bună, mai era speranță. Ce facem însă cu generația crescută în supunere față de corectitudinea politică, căreia nu-i vede fața hidoasă?
În Occident lucrurile merg în direcția dorită de cei care trag sforile. Sau de cel care-i călăuzește pe aceștia. Și știm noi cine. Iar oamenii asistă nepăsători cum se îngroapă Crăciunul.
La noi lucrurile nu stau chiar așa. Deocamdată. Și până ne mai putem bucura de Crăciun, haideți s-o facem. Alături de Sărbătorit.
Cristos S-a născut! Sărbători fericite!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 22 decembrie 2015

Niciun comentariu: