“Reteta” blestemata

“Reteta” blestemata

     Falsificatorii de vise

     In lumea noastra se falsifica tot mai multe lucruri: banii, actele, semnaturile, operele de arta…Suntem inconjurati de oameni falsi si, uneori, chiar de prieteni falsi; credintele multor oameni se dovedesc false, iar sperantele, de cele mai multe ori, se dovedesc si ele a fi false.

     Nu ar fi deloc ingrijorator daca toate aceste falsuri ale vietii ar fi puse undeva deoparte, ca intr-o galerie de arta, unde sa i se spuna vizitatorului neavizat: “Acesta e originalul, iar acesta e falsul.” Atunci toata lumea, nu doar cei avizati, ar sti sa deosebeasca falsul de adevar, multe suferinte, neplaceri si deziluzii ale vietii  filnd astfel evitate. Dar viata nu e asa !

     De cand a patruns pacatul in lume si ca o consecinta directa a lui, pretutindeni, in orice domeniu al vietii, falsul si minciuna sunt amestecate cu autenticul si adevarul. Acest amestec, acest amalgam de adevar si minciuna, este atat de bine facut incat pot fi inselati si cei mai sinceri dintre noi.

     Ma gandesc cu ingrijorare la aceia care cauta cu sinceritate mantuirea sufletului lor si carora, in cautarile lor, li se ofera zeci si sute de cai ale mantuirii, desi exista doar una singura: “Eu”, spune Mantuitorul, “sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine” ( Ioan 14,6 ). Ma gandesc cu ingrijorare la cei care cauta Biserica adevarata, dar care gasesc pe “piata” zeci si sute de biserici, fiecare pretinzand ca are monopolul adevarului. Si totusi, Dumnezeu este Unul singur…

     Incerc sa-l inteleg pe un astfel de om si deruta in care se afla cand negustorii de vise ii insira pe “tarabele” lor atatea posibilitati de a gasi adevarul, fericirea si mantuirea… Probabil ca fiecare om se intreaba, asemena poetului:

“Atâtea lucruri vin şi trec,
În faţa căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec şi vin,
În faţa căror să mă-nchin?

De glasuri totul e tumult,
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar linişti,
Ce vorbe-aş mai putea rosti?

Care-ncotro cărări se duc
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nţeleg şi nu-nţeleg,
Ce rost ar trebui s-aleg?” 

( Benone Burtescu, poezia „Cui sa ma-nchin ?”)

     De ce atatea framantari ? De ce atatea cautari si deziluzii ? Pentru ca lumea in care traim, o lume cu totul intoarsa pe dos si departe de idealul lui Dumnezeu pentru omenire, exista mult adevar, dar si mai multa minciuna; exista mult original, dar si mai multe falsuri. Iar cele doua sunt atat de intim amestecate , incat e greu sa le poti deosebi.

    „Reteta” blestemata

     Cui ii apartine aceasta ciudata „reteta” in care adevarul este atat de bine amestecat cu minciuna ? Cine e inventatorul ei ? Cine are licenta acestei inovatii?

     „ Sarpele era mai siret decat toate fiarele campului pe care le facuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevarat: „Sa nu mancati din toti pomii din gradina”?

     Femeia a raspuns sarpelui: „Putem sa mancam din rodul tuturor pomilor din gradina. Dar despre rodul pomului din mijlocul gradinii, Dumnezeu a zis: „Sa nu mancati din el si nici sa nu va atingeti de el, ca sa nu muriti.”

     Atunci sarpele a zis femeii: „Hotarat ca nu veti muri; dar Dumnezeu stie ca, in ziua in care veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul.”

     Femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui si a mancat; a dat si barbatului ei care era langa ea; si barbatul a mancat si el.” ( Geneza 3, 1-6 )

     Aici avem prima incercare a Diavolului ( din nefericire pentru noi, reusita ) de a-l atrage pe om in pacat. Acesta s-a folosit de o „reteta” ciudata, o alchimie satanica, ce daduse deja rezultate in cer, cand a reusit sa atraga de partea sa o treime din ingerii cerului.

     Intalnim aici un amestec atat de compact de adevaruri si minciuni, incat primii nostri parinti au cazut in amagire si, odata cu ei, intreaga omenire. Sa observam cu atentie cuvintele sarpelui din care desprindem patru afirmatii:

     1) „Hotarat ca nu veti muri !”  Adevar sau minciuna ? Categoric, minciuna ! Creatorul ii avertizase pe primii nostri parinti ca daca nu vor asculta de porunca Lui, vor muri negresit ( Geneza 2, 17 ).

     2) „Dar Dumnezeu stie…. ca vi se vor deschide ochii…”  Adevar sau minciuna ? Categoric, adevar ! Faptul e confirmat de cele ce au urmat: „Atunci li s-au deschis ochii…” ( Geneza 3,7 )

     3) „Veti fi ca Dumnezeu” Adevar sau minciuna ? Categoric, minciuna ! Era o minciuna sfruntata, caci nici el, Lucifer, cea mai inteligenta si puternica dintre fiintele create din Univers, aflat in cea mai apropiata pozitie fatza de tronul ceresc, nu a putut sa devina ca Dumnezeu, desi a ravnit mult la aceasta. ( vezi Isaia 14, 13.14 )

     Cum ar fi fost posibil ca omul, creat de la inceput cu o alta natura decat cea a ingerilor, prin consumarea unui singur fruct, sa depaseasca uriasa distanta care exista intre Creator si creaturile Sale, intre Suveranul Universului si acest pumn de tarana ganditoare care este omul ? Lucifer stia prea bine ca acest lucru era imposibil, caci o dovedise propriul esec. Totusi, le-a sugerat primilor oameni ideea ca ei pot sa ajunga asemenea Creatorului lor.

     4) „Cunoscand binele si raul” Adevar sau minciuna ? Categoric, adevar ! Cu acea nefericita ocazie, omul a inceput sa dobandeasca o cunostinta pe care altfel nu ar fi avut-o niciodata, daca ar fi ramas ascultator fatza de Creatorul sau.

     Ce bine ar fi fost daca primii nostri parinti s-ar fi lipsit de aceasta cunostinta ! Pentru ca de atunci omenirea a inceput sa cunoasca nu doar dragostea, ci si ura; nu doar munca aducatoare de vigoare si bucurie, ci si truda si sudoarea; nu doar armonia si pacea, ci si dezbinarea si razboiul; nu doar frumusetea si bucuria vietii, ci si amaraciunea si disperarea mortii.

     Ce bine ar fi fost daca in privinta cunoasterii raului, omul ar fi ramas un ignorant, un prunc nestiutor, asa cum ne indeamna apostolul Pavel sa fim: „Fratilor, nu fiti copii la minte, ci la rautate fiti prunci !” ( 1 Corinteni 14, 20 )

     Asa a inceput istoria omenirii: printr-o amagire reusita, datorita „retetei” ingenioase a Diavolului, in care a amestecat adevarul si minciuna atat de bine incat chiar „si cei alesi „ au cazut in plasa lui. Blestemata „reteta” este arma cea mai de temut a Diavolului si el o va folosi pana la sfarsitul istoriei acestei lumi.

     Daca minciuna fatisa, forta, amenintarea, intimidarea, tentatia bogatiei si a inaltarii nu reusesc sa-l doboare pe un copil al lui Dumnezeu, putini pot rezista acestei arme teribile a amestecului. Si aceasta nu pentru ca ei nu ar dori sa fie biruitori.  Ei sunt amagiti tocmai datorita prezentei unei mari cantitati de adevar alaturi de o cantitate, uneori infima de minciuna, dar care, asemenea unei picaturi de otrava, va altera intregul continut.

     Din viata lui Iov

     Sa invatam ceva din viata lui Iov, acest neprihanit al vremurilor de demult, care ramane in istoria lumii ca un unicat in ce priveste suferinta umana.

     Primele doua capitole din Cartea lui Iov redau dialogul dintre Satana, reprezentantul pamantului           ( de fapt uzurpatorul lui Adam ) si Dumnezeu. Vers. 12 ne spune ca „Satana a plecat dinaintea Domnului”. Ce a urmat ? Au urmat sapte nenorociri teribile care s-au abatut asupra lui Iov, acest om atat de incercat incat nu a existat si probabil nu va mai exista pana la sfarsit un alt om mai incercat decat el ( cu exceptia Mantuitorului in timpul vietii Sale pamantesti ! ).

     Sa rememoram pe rand cele sapte nenorociri abatute asupra neprihanitului Iov, toate acestea fiind scoase cu grija din arsenalul atat de bogat al Diavolului:

     1) 500 de perechi de boi si 500 de magarite ii sunt rapite de niste hoarde de sabeeni, in timp ce slujitorii sunt ucisi.

     2) 7 000 de oi pier deodata impreuna cu pastorii lor datorita unui incendiu provocat , dupa parerea celor din jur, de „focul lui Dumnezeu”.

     3) 3 000 de camile sunt rapite de niste hoarde de haldei, pastorii lor fiind si ei ucisi.

     4) Cei zece copii: sapte baieti si trei fete, pier in aceeasi zi sub daramaturile casei in care petreceau, datorita unui uragan dezlantuit pe neasteptate.

     5) O boala crunta, insotita de mancarimi de nedescris, de dureri insuportabile de de un miros respingator, il loveste pe Iov, atingandu-l din crestet si pana in talpa picioarelor.

     6) Lipsa de compasiune din partea sotiei, cea cu care impartise si durerile, dar si bucuriile vietii, l-a lovit pe Iov poate mai mult decat orice incercare de pana atunci. Cea care putea sa-l sprijine in aceste  momente grele se distanteaza de el; sfatuindu-l: „Bleastama pe Dumnezeu si mori !”( Iov 2,9 )

     7) Si ultima, dar nu cea mai neinsemnata dintre incercarile lui Iov a  fost lipsa de intelegere din partea prietenilor sai. Acestia, in loc sa-l imbarbateze si sa-i intinda lui Iov un umar pe care acesta sa-si planga durerile, devin cei mai aprigi acuzatori ai lui.

     Cine se afla la originea acestor nenorociri ? Aparent oamenii violenti si ingrati ( hoardele de pradatori, prietenii si sotia lui Iov ); aparent  natura dezlantuita; aparent Dumnezeu, care -l pedepseste pe Iov pentru niste pacate necunoscute…

     In realitate, cine se afla in dosul acestor aparente ? Cine regiza din culise intreaga drama ce se desfasura pe scena ? Nimeni altul decat vesnicul si temutul vrajmas al lui Dumnezeu si al omului: Satana.

     Sa observam cum Satana s-a folosit in mod gradat de toate mijloacele pe care i le-a permis Dumnezeu ca sa-l determine pe Iov sa pacatuiasca. Primele trei incercari au avut ca tinta averea lui Iov. Acesta insa a rezistat. A patra nenorocire a lovit in copiii lui Iov. Acesta a rezistat si de data aceasta. A cincea nenorocire a lovit in sanatatea lui Iov. Totusi, el a rezistat si in fatza acestei nenorociri. A sasea nenorocire a lovit in casnicia lui Iov. Dar el a rezista inca odata. A saptea nenorocire a lovit in relatiile de prietenie ale lui Iov. Si de data aceasta el a rezistat…

     Care credeti ca fost incercarea cea mai grea pentru Iov, avand in vedere dorinta lui de a ramane credincios lui Dumnezeu ? Raspunsurile pot fi diferite, insa eu cred ca ultima dintre ele a reprezentat o culme a incercarilor. De ce spun asta ? Pentru ca toate atacurile anterioare au fost directe, iar Iov, un om care-L cunoastea pe Dumnezeu, a stiut sa le intampine cu umilinta si incredere, asemenea unei stanci neclintite in mijlocul valurilor furioase ale marii.

     Chiar si atunci cand sotia sa il indemna sa-L blesteme pe Dumnezeu si apoi sa moara, Iov a ramas tare: „Femeie, vorbesti ca o femeie nebuna. Ce, primim de la Dumnezeu binele si sa nu primim si raul?” ( Iov 2,10 ). Ultima incercare a fost insa teribila. Prin gura prietenilor lui Iov, Satana a incercat, folosindu-se de un amestec ingenios de adevaruri sublime  si rataciri grave, sa-l deruteze, sa-l faca sa se clatine in credinta, sa se indoiasca de Dumnezeul sau si sa-I intoarca spatele. Era aceeasi „reteta” blestemata care a reusit sa-i sminteasca pe primii nostri parinti, facandu-i sa cada in pacat.

     Dintre cei trei prieteni, unul in mod special se dovedeste a fi inspirat de duhul celui rau: Elifaz din Teman. Acesta are trei interventii in dialogul dintre cei trei prieteni si Iov si de fiecare data cuvintele lui urmaresc sa-l cufunde pe Iov in necredinta, indoiala si disperare. Sa urmarim cateva din afirmatiile acestuia:

     1) Iov 4, 17-20: Omul nu va putea fi niciodata drept inaintea lui Dumnezeu, spune Elifaz.Dumnezeu nu are incredere in slujitorii Sai si gaseste greseli chiar si la ingerii Sai, iar de suferinta umana Lui nici nu-i pasa.

     Oare ale cui erau aceste ganduri care nu urmareau altceva decat sa intunece imaginea pe care Iov o avea despre Dumnezeu ? Raspunsul il gasim in Iov 4, 12-16. Nu, aceste ganduri nu erau ale lui Elifaz, ci ale unui duh strain, care-i soptea incet, la ureche, aceste neadevaruri, strecurand neincrederea si insinuand lipsa de iubire a lui Dumnezeu.

     2) Iov 5, 8-11; 17-20: Aici Elifaz exprima cateva ganduri sublime despre puterea lui Dumnezeu, despre grija sa parinteasca fatza de cei necajiti si umili, despre dreptatea Sa in modul in care procedeaza cu cei mandri.

     3)Iov 15, 15.16: De data aceasta Elifaz repeta aceeasi idee gresita, inspirata de duhul cel rau care-l stapanea: Dumnezeu nu are incredere in sfintii Sai si chiar cerurile sunt necurate inaintea Lui.

     4) Iov 22, 4-10: Elifaz intrece de data aceasta orice limita, acuzandu-l pe Iov de tot felul de lucruri neadevarate. Omul despre care Insusi Dumnezeu afirmase inaintea intregului Univers ca este neprihanit, este acuzat de fapte reprobabile pe care Iov nici nu le facuse si nici nu se gandise sa le faca.

     5) Iov 22, 21-29: Din nou intalnim afirmatii sublime, sfaturi frumoase si pertinente, rostite de acelasi Elifaz,  prietenul lui Iov.

     Ce spuneti de acest amestec de adevar si minciuna ? Credeti ca i-a fost usor lui Iov sa faca fatza acestei incercari teribile in situatia in care se afla ? Falimentat din punct de vedere material, bolnav, parasit de cei dragi,obosit si cu puterile slabite, Iov trebuia sa discearna intre adevar si minciuna in aceasta „reteta” blestemata pe care i-o intindea cel rau.

     Stiti cum numeste Dumnezeu acest amalgam de fals si adevar? Nebunie!  ( vezi Iov 42, 7.8 )

     La ce ne foloseste ?

     Poate ca acest subiect pare neinteresant unora. Mie insa mi se pare deosebit de actual, chiar daca am facut referire la evenimente petrecute cu mii de ani in urma. De ce spun asta ?

     In primul rand, pentru ca aceasta a fost arma cu care Satana i-a amagit pe primii nostri parinti in Eden. Apoi pentru ca, in lupta credintei pe care nu o putem evita orice am face, ne vom intalni inevitabil cu aceasta arma diabolica de distrugere in masa a sufletului omenesc. Si, in final, pentru ca sunt convins ca in ultimele zile de har ale istoriei lumii, Diavolul , stiind ca mai are putina vreme, va folosi aceeasi arma de temut pentru a amagi miliardele de oameni in ultima batalie dintre bine si rau.

     Insa „reteta” blestemata a amestecului de adevar si minciuna nu are niciun viitor. Dumnezeu va „distila” in curand amestecul oferit de Satana lumii intregi, inlaturand otrava minciunii si falsului.

     Pacatul a adus in fiinta noastra firea pamanteasca, cu toate tendintele ei spre rau si neascultare. Pe de alta parte, Duhul Sfant a adus in fiinta noastra, a celor „nascuti din nou”, firea duhovniceasca, cu toate roadele neprihanirii. Astfel, in fiecare dintre noi exista aceasta dualitate, acest amestec de bine si rau, de adevar si minciuna, de lumina si intuneric. De aici, din aceasta dualitate, se naste ceea ce apostolul Pavel numeste „lupta credintei”. Cele doua firi nu pot convietui, caci se anuleaza reciproc. Mai mult decat atat, acest amestec de fire pamanteasca si fire duhovniceasca este privit de Dumnezeu ca fiind o nebunie care trebuie sa dispara definitiv din Universul Sau.

     Aceasta nu inseamna ca El nu ne iubeste asa cum suntem. Dimpotriva ! De aceea ne-a chemat in Biserica Sa. Aceasta nu este altceva decat un spital de dezintoxicare in care Marele nostru Medic, Iisus Christos, ne ingrijeste pentru a ne vindeca de boala pacatului , redandu-ne sansa sa fim din nou adevarati fii de Dumnezeu.

     A ramane in aceasta stare de boala spirituala intreaga viata, traind in dualitatea inclinatiilor spre pacat, dar si a celor care ne inalta spre cer, este o nebunie, caci o boala sau merge spre vindecare, sau evolueaza spre moarte.

     Cu ani in urma, am fost internat in spital pentru o perioada mai lunga de timp. Am intalnit acolo bolnavi care, in mod surprinzator, nu doreau sa se vindece. Pentru ca nu aveau locuinta si mijloace de subzistenta, preferau sa ramana in spital cat mai mult timp. Insa pentru aceasta trebuiau sa ramana bolnavi. Asa se explica de ce aruncau medicamentele fara sa-i vada medicul.

     Era insa doar o iluzie ca puteau ramane in acea stare mereu. Boala nu e o stare de echilibru, caci ea duce fie spre vindecare, fie spre moarte. Bolile noastre spirituale nu sunt nici ele stari de echilibru. Cei care incearca sa imbine cultivarea unor pacate ascunse cu o viata de credinta se amagesc enorm, caci reteta pe care o folosesc e blestemata. E reteta Diavolului….

     Exista vreun antidot pentru otrava amestecului pe care cel rau o ofera zi de zi lumii intregi ? Desigur ! „Antidotul” e Cuvantul lui Dumnezeu .

     „Daca ramaneti in cuvantul Meu”, spunea Mantuitorul, „sunteti in adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi.” ( Ioan 8, 31.32 )

Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro