Ce se întâmplă cu oamenii care n-au auzit niciodată Evanghelia?

Duminică seara, după terminarea predicii despre importanţa misiunii, un frate a întrebat: Dar, ce se întâmplă cu oamenii care n-au auzit niciodată Evanghelia? Sunt condamnaţi pentru totdeauna doar pentru că s-au născut în locul şi la timpul nepotrivit? Întrebarea lui m-a determinat să postez răspunsul meu (ceva mai elaborat) pentru a fi cunoscut de toţi cei care îşi pun această întrebare.

Trebuie să spun că întrebarea este destul de serioasă şi are implicaţii foarte serioase. Biserica Romano-Catolică a urmat linia eclesiocentristă a lui Ciprian, episcopul de Cartagina, care a spus: Extra Ecclesiam nula salus, adică „În afara Bisericii (R-C) nu există mântuire”. Însă această poziţie este una minimalistă, simplistă şi nesusţinută de Biblie. Din contră, Biblia spune că mântuirea se găseşte doar în Isus Cristos. El este singura Cale spre Tatăl şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El (Ioan14:6). 

De asemenea, „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor , în care trebuie să fim mântuiţi [decât cel al Domnului Isus]” (Faptele Apostolilor 4:12). Pavel spune şi el că „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul [Isus cristos] pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi” (Fapte. 17:30-31). Singura cale de mântuire este cea arătată de Domnul Isus.

Mulţi trag concluzia însă, din versetele citate, că toţi cei care nu au auzit de Isus, sunt condamnaţi pentru totdeauna. Însă Biblia nu spune aşa ceva. În dialogul purtat pe această temă, s-au elaborat mai multe teorii, dintre care:

– Pluralismul: Mai poartă denumirea şi de universalism, deşi sunt aspecte care le diferenţiază într-o oarecare măsură şi spune că toţi oamenii vor fi mântuiţi, pentru că Dumnezeu este dragoste şi nu poate condamna pe nimeni la o pedeapsă atât de groaznică precum cea a iadului. De fapt, Dumnezeu este Fiinţa Supremă, spun universaliştii, chiar dacă poartă diferite nume în celelalte religii şi nu contează pe ce parte a muntelui urci spre El, important este să ajungi în vârf. Acest punct de vedere este suţinut de John Hick , Origen, Schleiermacher, Berkouwer, William Barclay, Jacques Ellul.

– Inclusivismul: Spune că, deoarece Dumnezeu este prezent peste tot în lume, harul Său este la lucru printre toţi oamenii, aşa că poate mântui chiar şi sub nume diferite cel al lui Isus Cristos. Această poziţie este susţinută de Charles Pinnock şi John Sanders , care aduc în discuţie „păgânii sfinţi” din vechime precum Mehisedec, Iov, sau sutaşul Corneliu, care chemau numele Domnului, deşi nu făceau parte din poporul ales. Poziţia aceasta a mai fost împărtăşită, printre alţii, şi de Iustin Martirul, John Wesley, C.S. Lewis, Wolfhart Pannenberg şi Karl Barth.

– Exclusivismul: Denumit şi restrictivism, acest punct de vedere este susţinut de foarte mulţi teologi luterani, reformaţi sau evanghelici. El susţine că orice persoană care nu a auzit vreodată de Isus şi nu a fost mântuit pe pământ nu va ajunge în cer, ci în pedeapsa veşnică. Ronald Nash , R. Douglas Geivett şi W. Gary Phillips , Augstin, Jean Calvin, Jonathan Edwards, Carl Henry, R.C. Sproul sunt doar câţiva dintre susţinătorii acestui punct de vedere.

– Evanghelizarea post-mortem sau „cea de-a doua şansă”: Denumită şi „Teoria perseverenţei divine”, această perspectivă susţine că aceia care nu au avut posibilitatea să audă despre Isus Cristos, fie înainte, fie după Cristos, se vor întâlni cu Cristos imediat ce vor muri şi vor avea şansa de a crede în El. nimeni nu va merge direct în iad doar pentru că s-a născut în locul nepotrivit şi la timpul nepotrivit. Acest punct de vedere a fost amplu elaborat de Gabriel Fackre. A mai fost susţinută în istoria Bisericii de Clement din Alexandria, George McDonald, Donald Bloesch, George Lindbeck şi Stephen Davies.

– Particularismul: Susţine că, deşi omul poate fi mântuit doar prin credinţa în Isus Cristos, Dumnezeu nu va condamna niciodată pe cineva care nu a auzit vreodată despre El. Această perspectivă este foarte asemănătoare cu accesibilismul lui Terrance L. Thiesen şi este susţinută de Alister McGrath.
Un punct de vedere mai echilibrat poate fi plasat între restrictivism şi particularism şi poate fi numit „optimist”. Mai precis, acest punct de vedere susţine că Isus Cristos este singura cale de mântuire şi că nu există alta, că omul trebuie să-şi pună încrederea în El pentru a fi mântuit şi că nimeni nu se poate desvinovăţi înaintea Lui. 

Dar, în acelaşi timp, susţine că ar fi absurd ca Dumnezeu să condamne pe cineva doar pentru că s-a născut într-un loc şi într-un timp nepotrivit. Biblia spune că că toţi oamenii sunt păcătoşi şi lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Rom. 3:23) şi că toţi sunt pasibili de condamnarea eternă, pentru căplata păcatului este moartea (Rom. 6:23). Dar nimeni nu se poate dezvinăvăţi (Rom. 1:19-20), pentru că tot Biblia ne spune că Dumnezeu S-a revelat pe Sine Însuşi în natură (Revelaţia Generală – Rom. 1:20) şi în inimile oamenilor (Ecl. 3:11). Deci, problema nu este a unui Dumnezeu care refuză să-Şi descopere Cuvântul în faţa cuiva care Îl caută cu disperare, ci a oamenilor care îndăduşe adevărul în nelegiuirea lor (Rom. 1:18). Pe de altă parte, ştim că voia lui Dumnezeu este ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă(2 Petru 3:9). Rezultă de aici că lui Dumnezeu îi pasă de toţi oamenii, chiar şi de cei care nu au auzit niciodată Evanghelia sau despre Numele Domnului Isus. Dacă oamenii aceşti ar fi mântuiţi, fără să fi auzit despre Isus Cristos, ar fi doar prin harul lui Dumnezeu. Dar şi noi, cei care ne-am pus încrederea în El pentru viaţa veşnică am fost mântuiţi tot prin harul Său.

Sfânta Scriptură mai spune că „Dumnezeu va judeca lumea după dreptate…” (Fapte 17:31). Avraam a recunoscut acest lucru când a mijlocit pentru Lot şi familia lui: „Cel ce judecă tot pământul, nu va face oare dreptate?” (Genesa 18:25). Putem concluziona că, deşi Isus Cristos este singura cale de mântuire, cei care nu au auzit niciodată despre El, vor fi judecaţi după cunoaşterea venită prin Revelaţia Generală şi a conştiinţei lor, adică după propriile standarde morale. 

Pavel spune că: „Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei ce aud legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, ăşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom 2:12-16).

Cert este că datoria noastră, a celor care-L cunoaştem pe Domnul Isus este să ducem Evanghelia la cei care încă nu au auzit-o (Matei 28:19.20). Faptul că unii resping mărturia Revelaţiei Generale sau înăbuşe mărturia conştiinţei lor, ar trebui să ne motiveze să le prezentăm calea nespus mai bună, a mântuirii prin Domnul Isus.

https://gtgospel.wordpress.com