Exista o alta sansa la mantuire dupa moarte ?

Exista o alta sansa la mantuire dupa moarte ?

     Ce este de dorit este si adevarat ?

Sub o forma sau alta, invatatura despre o noua sansa la mantuire dupa moarte exista in constiinta si crezul multor crestini. Punctul de plecare al acestei invataturi se afla in intrebarea: Daca Dumnezeu este bun si drept, nu este firesc ca El sa ofere si celor ce n-au cunoscut Evanghelia sansa de a-L primi pe Christos si de a fi mantuiti ?

Problema se pune nu atat in dreptul celor vii, care prin insusi faptul ca traiesc, au inca sansa de a-L cunoaste pe Christos si Evanghelia Sa, cat mai ales in dreptul celor ce au murit. Ce se va intampla cu ei ? Sunt ei pierduti pentru totdeauna daca nu au cunoscut adevarul ?

Raspunsul este previzibil: „Da, Scriptura spune ca „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ), iar dragostea adevarata acorda intotdeauna si cea de-a doua sansa”. Iar ca argumente, se face apel la unele texte biblice dificile, a caror interpretare pare sa sustina teoria amintita ( Matei 12,32; 1 Petru 3,18-20; 4,6 , etc. ).

Trebuie sa recunoastem ca ideea existentei unei a doua sanse la mantuire este placuta naturii noastre decazute, mai ales acelor oameni care doresc sa se bucure din plin si de viata aceasta, cu placerile ei nepermise de Cuvantului lui Dumnezeu, dar si de viata vesnica, promisa celor credinciosi.

De asemenea, ea este o mangaiere pentru cei care au persoane dragi, decedate fara sa fi fost impacate cu Dumnezeu, dar si pentru cei care, desi au cautat mantuirea in aceasta viata, nu au ajuns la gradul de sfintenie cerut pentru a intra in Imparatia cerurilor. Pentru acestia din urma, doctrina catolica a Purgatoriului vine ca o solutie salvatoare. Dar este oare suficient ca o invatatura sa fie atragatoare, pentru a fi si adevarata ?

     Sansele vietii

Inca de la inceput, e necesar sa delimitam trei categorii de oameni: unii care au avut ocazia sa-L cunoasca pe Christos in aceasta viata si au raspuns pozitiv chemarii Evangheliei, altii care au avut ocazia sa cunoasca adevarul, dar l-au respins in deplina cunostinta de cauza, si, in final, altii care nu au avut ocazia sa cunoasca Evanghelia in aceasta viata.

Este evident ca cei care apartin primei categorii nu au nevoie de o alta sansa la mantuire, deoarece ei au raspuns chemarii Evangheliei si s-au conformat vointei lui Dumnezeu. Problema se pune in dreptul ultimelor doua categorii de oameni: Daca intr-adevar exista in planul divin o a doua sansa la mantuire, aceasta ar putea fi acordata celor doua categorii ?

De asemenea, este evident ca responsabilitatea este diferita in cazul celor doua categorii de oameni care si-au incheiat viata fara sa primeasca Evanghelia. Cei care au avut ocazia sa cunoasca adevarul mantuitor, dar l-au respins, sunt responsabili fatza de alegerea facuta si vor fi tratati la judecata potrivit principiului enuntat de Iisus:

„Robul acela, care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc, si n-a lucrat dupa voia lui, va fi batut cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult” ( Luca 12, 47.48 ).

Cu privire la oamenii care au cunoscut Evanghelia, dar au respins-o, situatia este clara. Dilema apare atunci cand ne referim la acei oameni care nu au cunoscut „voia Stapanului”, si care totusi vor fi si ei batuti, insa cu „putine lovituri.” De ce vor fi pedepsiti si ei, chiar daca e vorba de o pedeapsa minima ( „putine lovituri” ), daca nu li s-a oferit ocazia sa cunoasca adevarul mantuirii ? Si aceasta cu atat mai mult cu cat apostolul Pavel ne asigura ca „Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta” ( Fapte 17,30 )…

Aici intram intr-un domeniu pe care doar Duhul lui Dumnezeu il poate controla: cel al constiintei. Scriindu-le credinciosilor din Roma, apostolul Pavel afirma un lucru care ne poate ajuta sa intelegem dilema prezentata mai sus:

„Cand neamurile, macar ca n-au Lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au Lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturisesc cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc, sau se dezvinovatesc intre ele. Si faptul acesta se va vedea in ziua cand, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Iisus Christos lucrurile ascunse ale oamenilor” ( Romani 2,14-16 ).

Conform celor spuse de Pavel, Dumnezeu le vorbeste tuturor oamenilor prin glasul constiintei, descoperindu-le principiile Legii Sale morale. Indiferent daca un om a avut sau nu ocazia sa cunoasca Evanghelia in plintatea ei, el este responsabil inaintea cerului pentru lumina interioara primita. Despre aceasta „lumina” vorbeste apostolul Ioan in introducerea Evangheliei sale, afirmand ca „Lumina aceasta este adevarata Lumina care lumineaza pe orice om venind in lume” ( Ioan 1, 9 ).

Nu a existat niciodata vreun om nascut pe pamant care sa nu fi fost in grija Creatorului. Desi nu cunoastem toate caile prin care Dumnezeu li se descopere oamenilor, indiferent daca acestia au trait in junglele Amazoniei sau in metropolele lumii moderne, Biblia ne asigura ca fiecare fiinta umana a primit un minim de lumina interioara, care-l face responsabil inaintea cerului. Ce va face fiecare cu aceasta „lumina” ? Depinde de alegerea fiecaruia si, in functie de gradul de responsabilitate, orice om va fi judecat la sfarsitul istoriei.

Revenind la cele trei categorii de oameni, putem concluziona: Unii au cunoscut Evanghelia si au primit-o, altii au cunoscut Evanghelia, dar au respins-o, iar altii nu au avut ocazia sa o cunoasca, dar au primit acea lumina interioara, prin lucrarea Duhului Sfant asupra constiintei, lumina care-i face si pe ei responsabili inaintea cerului.

Daca astfel stau lucrurile, si daca Dumnezeu a avut grija ca fiecarui om sa i se descopere adevarul intr-o masura mai mare sau mai mica, se ridica intrebarea: Mai este justificata nevoia de a li se acorda oamenilor o alta sansa la mantuire in afara celei pe care o au in aceasta viata ?

     A fi sau a nu fi

Sa revenim la intrebarea: Exista sau nu exista o alta sansa la mantuire dupa moarte ? Daca intr-adevar exista o alta sansa la mantuire pentru cei care au trecut de pragul mormantului, se ridica o alta intrebare: Sub ce forma va fi oferita noua sansa ? Sunt doua posibilitati teoretice:

1) Sansa va fi data sufletelor despre care se presupune sa sunt in iad, pentru a ajunge in rai. Aceasta ipoteza nu presupune invierea.

2) Cea de-a doua sansa va consta in invierea celor pierduti, oferindu-le ocazia de a trai din nou pe pamant si de a alege calea cea dreapta. Sa luam in discutie ambele variante.

Prima posibilitate amintita presupune credinta in nemurirea naturala a sufletului. Daca sufletul nu moare odata cu trupul, unii crestini presupun ca Dumnezeu, fiind un Dumnezeu al dragostei,  le va acorda sufletelor celor pierduti o alta sansa la mantuire.

Problema pe care o ridica aceasta interpretare este aceea ca Scriptura nu sustine invatatura despre nemurirea naturala a sufletului, o teorie cu profunde radacini pagane, patrunsa in crestinism inca din primele secole.

Biblia este plina de pasaje care vorbesc despre moarte ca despre o stare de totala inconstienta si de disparitie a tuturor manifestarilor fiintei umane. In „locuinta mortilor” nu mai exista constiinta de sine, vointa, comunicare, sentimente si aspiratii, adica nu mai exista nimic din ceea ce caracterizeaza o fiinta vie.

Pasaje biblice ca: Eclesiastul 9, 5.6.10; Fapte 2,23; Psalm 6,5; 30,9; 115,17; 1 Timotei 6,16 si multe altele ne aduc lumina cu privire la starea omului in moarte, aratandu-ne ca dincolo de mormant „nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune” ( Eclesiastul 9,10 ). Cu alte cuvinte, dincolo de pragul mormanatului este o „lume a tacerii”.

Fiind privita din aceasta perspectiva, invatatura unei noi sanse la mantuire oferita celor morti este total nebiblica. Si aceasta pentru simplul fapt ca dincolo de mormant nu exista viata constienta. ( pentru mai multe detalii despre starea omului in moarte, privita din perspectiva biblica, pot fi citite articolele de la categoria „Teme biblice”/ „Lumea tacerii” ).

Cea de-a doua varianta amintita ia in considerare invierea celor pierduti, impreuna cu o noua sansa de a cunoaste Evanghelia inainte ca imparatia slavei lui Christos sa fie instaurata definitiv pe pamant. Unii crestini leaga acest timp de mileniul de care vorbeste Apocalipsa cap. 20.

Invatatura despre o noua sansa oferita oamenilor in timpul mileniului se loveste insa de cateva adevaruri biblice care pun sub semnul intrebarii temeinicia ei:

1) Evrei 9,27: „Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata…”

Conform celor afirmate de autorul Epistolei catre evrei, inainte de judecata divina, oamenilor le este randuit sa moara o singura data, ceea ce inseamna ca din punct de vedere biblic exista doar un singur ciclu viata – moarte.  Or, teoria celei de-a doua sanse presupune repetarea ciclului viata – moarte ( ceea ce nu este biblic ! ), asemanandu-se mai mult cu teoria reincarnarii din hinduism.

2) Luca 12,47.48: „Robul acela, care a stiut voia stapanului sau si nu s-a pregatit deloc, si n-a lucrat dupa voia lui, va fi batut cu multe lovituri. Dar cine n-a stiut-o si a facut lucruri vrednice de lovituri, va fi batut cu putine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult.”

Iisus vorbeste de o pedeapsa finala, proportionala cu responsabilitatea fiecarui om. Cronologia evenimentelor este clar arata de Mantuitorul: viata – judecata – pedeapsa ( pentru cei nelegiuiti ! ), fara a mentiona posibilitatea unei alte sanse la mantuire. Daca aceasta ar exista, cu siguranta ca Iisus ne-ar fi vorbit despre ea.

     3) Apocalipsa 16, 9. 11. 21: „Si oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii…”

Conform descrierii celor sapte plagi finale, nimeni nu se va converti in acel timp. Dimpotriva, razvratirea oamenilor nelegiuiti se va accentua, hulindu-L pe Dumnezeu pentru suferintele indurate. Intrebarea care se pune este: Daca nu se vor intoarce la Dumnezeu in timpul plagilor, cum ar putea ei sa se converteasca daca li s-ar oferi o noua sansa ?

     4) Apocalipsa 22,11: „Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana; si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe !”

Textul ne trimite la acel timp al inchiderii harului pentru omenire, moment dupa care nu se mai poate trece dintr-o tabara in alta. Lumea va ramane polarizata, fiecare om primind rasplata sau pedeapsa in functie de alegerile pe care le-a facut in viata. Apocalipsa nu ne vorbeste de o alta sansa la mantuire dupa moarte.

5) Luca 16, 19-31: Pilda bogatului nemilostiv reda un dialog imaginar intre bogatul nemantuit si Avraam. Ceea ce cere bogatul pentru fratii sai nu este altceva decat o noua sansa la mantuire. Raspunsul lui Avraam este insa categoric: „Au pe Moise si pe proroci. Sa asculte de ei !” ( vers. 29 ). Cu alte cuvinte, viata traita pe pamant este sansa fiecarei fiinte umane de a cunoaste adevarul si a se intoarce la Dumnezeu. Dincolo de mormant, „prapastia” dintre cei buni si cei rai, despre care se vorbeste in pilda, este dovada ca o alta sansa la mantuire nu mai exista.

     Concluzii

Dorind sa fuga de o realitate care nu este intotdeauna de dorit, unor oameni le place sa fie inselati sau sa se insele singuri. In functie de domeniul in care ei sunt inselati sau se autoinseala, pot exista pierderi mai mari sau mai mici, temporare sau definitive. Te poti insela cu privire la un obiect, la partenerul de viata, la alegerea profesiei sau la o vacanta mult asteptata, insa cand amagirea are de-a face cu problema mantuirii, pierderile sunt vesnice.

Privita din acesta perspectiva, invatatura despre o alta sansa la mantuire dupa moarte este una din cele mai primejdioase teorii care circula in crestinism ( si nu numai ! ). Si aceasta, pentru ca il abate pe om de la responsabilitatea de a trai unica viata data de Creator in asa fel incat ea sa fie o trambulina spre vesnicie.

Dupa caderea primilor nostri parinti, Dumnezeu ar fi putut sa-i abandoneze, lasandu-i sa suporte consecintele razvratirii lor si sa dispara definitiv de pe scena istoriei. Desi ei fusesera avertizati ca in ziua in care vor manca din pomul oprit vor muri negresit ( Geneza 2, 17 ), totusi ei nu au fost nimiciti in ziua caderii lor. Adam si Eva au devenit muritori, rupandu-se de Cel care este Izvorul vietii, iar viata a inceput sa li se stinga asemenea unei lumanari.

In locul lor a murit insa Altcineva: Mielul care a fost „injunghiat de la intemeierea lumii” ( Apocalipsa 13,8 – traducerea Fidela ). Adam si Eva ar fi trebuit sa moara, insa a intervenit harul lui Dumnezeu si ei au trait. Iar viata pe care au trait-o dupa caderea in pacat, viata pe care o traim cu totii, este cea de-a doua sansa oferita de Creator.

Nimeni sa nu se amageasca cu gandul ca dupa incheierea vietii va mai exista vreo sansa de indreptare a lucrurilor si de impacare cu Dumnezeu. Mormantul va crea o „prapastie” de netrecut intre mantuire si pierzare.

Adresandu-se poporului Israel din vechime, profetul Ieremia avertiza: „Nu va hraniti cu nadejdi inselatoare, zicand: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului !” ( Ieremia 7,4 ).

Daca ar trai in zilele noastre, acelasi profet ne-ar spune tuturor cu aceeasi durere in glas: „Nu va hraniti cu nadejdi inselatoare, zicand: „Dumnezeu este dragoste si El ne va da inca o sansa la mantuire dupa moarte.”

Viata care ne-a fost dat sa o traim nu este prea lunga, dar este suficienta pentru a-L cunoaste pr Dumnezeu, vointa Lui, planurile Lui si caracterul Sau desavarsit. Aici si acum, in aceasta viata si nu intr-o viata viitoare, putem alege intre bine si rau, intre moralitate si imoralitate, intre neprihanire si pacat, intre mantuire si pierzare vesnica.

Dincolo de pragul mormantului nu exista decat asteptarea unei judecati drepte si nepartinitoare din partea lui Dumnezeu, in urma careia fiecare om va primi ceea ce a ales in aceasta viata. Dumnezeu este atat de drept si iubitor incat nu ne va da decat ceea ce am dorit si am cautat in aceasta viata.

De aceea, sa dam curs indemnului Duhului Sfant adresat fiecarei fiinte umane: „Astazi daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile ca in ziua razvratirii… El hotaraste din nou o zi: „Astazi”…” ( Evrei 3.15; 4,7 pp. ).

„Astazi” este noua sansa pe care ne-o ofera Dumnezeu pentru a intra intr-o relatie mantuitoare cu El. „Astazi”, nu „maine”! Prezentul ne apartine, fiindu-ne daruit de Dumnezeu. Viitorul insa nu este al nostru.

De aceea, astazi ( nu maine ! ) „sa cunoastem, sa cautam sa cunoastem pe Domnul ! Caci El se iveste ca zorile diminetii si va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primavara care uda pamantul” ( Osea 6,3 ).

Lori Balogh

Sursa: http://www.loribalogh.ro/