Părinți spirituali - Ucenicia ca mod de viață - Mihai Dumitrașcu, pastor, Biserica Emanuel, Galați

Când Isus vorbește pentru ultima oară cu ucenicii Săi, articulează visul lui Dumnezeu: mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit. Investiția de 3 ani făcută de Isus în ucenicii Săi ajunge la punctul de maxim, și ei sunt împuterniciți să ducă mai departe modelul pe care Isus l-a transmis - să facă ucenici.

Nu există nici un alt mod prin care noi să împlinim voia și visul lui Dumnezeu pe pământ, decât prin faptul că predicăm, consolidăm, echipăm și trimitem oameni în lucrare. Iar tot procesul acesta îl putem numi ucenicie.

Ucenicia ca mod de viață presupune că fie că lucrăm, fie că ne plimbăm, fie că participăm la viața spirituală a bisericii, suntem implicați în a face ucenici, în a transmite chipul lui Dumnezeu celorlalți. Iar asta presupune un context relațional, un context intenționat, când oferim ceea ce Dumnezeu a pus în noi celuilalt.

Când mă gândesc la ucenicie, văd că Isus a avut un plan. Când a transferat acest concept ucenicilor Săi, le-a dat tot planul. Mergeți - e prima fază, expune-i pe oameni la mesajul Evangheliei. Botezați-i, integrați-i în Biserică - asta presupune catehizare, presupune ca omul să înțeleagă valorile de bază ale creștinismului. Învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit - presupune o relație în cadrul căreia adevărurile scripturale sunt transferate. Asta e ceea ce Dumnezeu ne cheamă să facem, neuitând că noi nu facem ucenici pentru noi, ci facem pentru Domnul și în totală dependență de Duhul Sfânt. Dumnezeu nu încurajează lenea spirituală și neimplicarea în procesul acesta.

În 1 Corinteni 4:15, Pavel scrie: Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. Pentru orice om care pășește în viața spirituală, există cineva care l-a condus la Domnul, un părinte spiritual. Apostolul Pavel nu a făcut din asta un eveniment, ci un proces. Un părinte spiritual este cel care îl asistă pe noul-născut, îl hrănește, îl ajută să se consolideze, răspunde întrebărilor lui, dar se așază și sub poverile lui, trăiește cu el toate etapele vieții.

Gândiți-vă la tatăl dumneavoastră, la relația pe care ați avut-o cu el. Ce imagini vă vin în minte? Sunt conștient de faptul că această amintire, în anumite situații, poate să fie dureroasă. Gândiți-vă și la mama dumneavoastră? Care sunt gândurile care vă vin? Dar cum credeți că ar evalua copiii dumneavoastră relația cu voi, ca părinți?

Fiecare din noi vom avea tendința să ne raportăm la orice autoritate așa cum a fost relația cu tatăl și mama noastră, mai ales cu tatăl nostru. Dacă am avut un tată care a abuzat ființa noastră, emoțional sau fizic sau chiar sexual, atunci vom avea tendința să ne raportăm din această perspectivă la orice autoritate, și să reacționăm advers.

Mai mult, când ne vom gândi la Dumnezeu ca Tată, vom avea o imagine deformată despre El, pentru că Îl vom vedea prin prisma relației pe care am avut-o cu tatăl nostru.

Părintele spiritual nu își rușinează copiii, ci îi sfătuiește (1 Corinteni 4:14). În Biserica din Corint e dezbinare, darurile spirituale nu sunt bine folosite, se dau în judecată unii pe alții, se trăiește în imoralitate. Și în acest context, apostolul Pavel spune că nu vrea să îi facă de rușine, ci să îi sfătuiască. A face de rușine presupune să pui vinovăție pe cealaltă persoană.

Ca părinți, noi avem rol dublu în familie, atât de părinți fizici, cât și de părinți spirituali pentru copiii noștri. În acest context, administrăm disciplina, și scopul disciplinei nu este de a pune rușine peste ei, ci de a-i sfătui. Și asta comunică ceva despre inima noastră. Nici un copil înțelept, nici o biserică înțeleaptă nu vor disprețui sfatul părintelui spiritual. Trebuie să-i sfătuim și să le atragem atenția copiilor și copiilor spirituali când greșesc, dar e responsabilitatea lor cum vor răspunde (Ezechiel 33:7-9).

Fiecare din noi, când venim la Domnul, venim cu bagajele noastre. Avem nevoie, printre altele, de un părinte spiritual care să ne ajute să despachetăm bagajele. De anumite aspecte din trecutul nostru suntem conștienți, de altele însă nu, dar trăim consecințele acelor experiențe din trecut. Ori, părintele spiritual tocmai acest rol îl are. E tatăl care dă direcție, care îmbină dragostea cu dreptatea, purtarea de grijă cu responsabilitățile, iubirea cu disciplina.

În cadrul acestui proces, din bebelușul proaspăt născut, părintele vrea să facă om mare, într-o zi să-și facă o familie și apoi să își asume responsabilitatea de părinte. Eu așa înțeleg că Biblia mă învață: în Biserică, e de dorit ca fiecare credincios să fie la rândul lui un părinte spiritual pentru un nou convertit, și fiecare părinte spiritual să aibă la rândul lui un mentor, cineva cu care împărtășește, cu care se roagă, stăruiește în Cuvânt, de la care primește încurajare, dar și mustrare când e cazul. Ucenicia e și un context în care dăm socoteală despre viața noastră, pentru a crește spiritual.

Este o singură persoană în viața noastră care e părinte spiritual. Dar sunt mai mulți alți mentori, aduși în viața noastră pentru a împlini anumite nevoi, pentru anumite perioade. Nu trebuie să ne facem griji dacă nu avem un singur mentor pentru toată viața, pentru că dinamica vieții noastre poate cere să existe și alți mentori.

Pavel avea pe cineva în care investea - Timotei. Dar fiecare Timotei trebuie să aibă un Pavel de la care primește. Pavel l-a avut pe Barnaba, care l-a încurajat la începutul slujirii. A avut un Sila cu care a slujit în călătoriile sale misionare.

Sunt mai multe relații de mentorare care ar trebui să existe în viața unui om. Trebuie   să fie cineva la care persoana respectivă se raportează ca la o autoritate, apoi altcineva în care persoana investește, sub el, și mai trebuie colegi de slujire, la același nivel. Când îi pui pe toți aceștia împreună, e ca o constelație de mentori, ceea ce e de dorit în viața noastră.

Ucenicia nu se întâmplă în afara contextului relațional. Nu putem să beneficiem deplin de transformarea noastră decât în contextul pe care Dumnezeu l-a organizat: omul este în familie, familia în comunitate, comunitatea în societate. În cadrul acestor relații, Dumnezeu se folosește de Cuvânt, de Duhul Sfânt și de alți credincioși pentru desăvârșirea noastră.

El a dat în Biserică apostoli, proroci, evangheliști, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților (Efeseni 4:11). Același pasaj spune în continuare că fiecare credincios trebuie să ajungă la maturitate și să înceapă la rândul lui să slujească. Așa a creat Dumnezeu Biserica, cu această interdependență între membri, între credincioși.

O trezire spirituală nu poate să aibă impact de durată dacă oamenii nu sunt implicați într-un proces de ucenicie. Istoria trezirilor ne arată că, după ce oamenii au fost treziți din starea lor de păcat și aduși la viață, nu a fost cineva care să-i ajute să consolideze credința lor, și pe termen lung, flacăra s-a stins, impactul nu a fost pe măsură.

Extras din emisiunea Calea, Adevărul și Viața 472 - Părinți spirituali, cu Mihai Dumitrașcu, pastor, Biserica Emanuel, Galați

Emisiunea completa

Sursa: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/6650-parinti-spirituali-ucenicia-ca-mod-de-viata-mihai-dumitrascu-pastor-biserica-emanuel-galati#ixzz5Wc76yqvI
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

Te ține Facebook-ul de la rugăciune?

Foto Funny Jokes & Inspirational Stories

Ryan vorbește despre cum l-a disciplinat Domnul pentru că a lăsat Facebook-ul să devină un idol în viața lui. Suntem în mijlocul unui război… Domnul să ne ajute să trăim ca soldați!

De fiecare dată când Dumnezeu se ocupă de un idol din inima noastră, nu este nimic mai glorios. Când Tatăl tău cel ceresc te disciplinează. E ca și cum, nici nu îți pasă dacă e o mustrare din partea Domnului, pentru că e atât de bine când Domnul se ocupă de tine, când îți vorbește. E viață, e viață pentru oasele tale. E viață pentru sufletul tău.

Vă pot da un exemplu: odată eram la colegiu și citeam o broșură despre trezire. Și acolo erau enumerate câteva lucruri care se întâmplă în timpul unei treziri. Și spunea că obiceiuri vechi de satisfacere a plăcerilor egoiste sunt frânte în viețile oamenilor. Și când am citit acel lucru, a fost ca și cum Domnul a vorbit direct inimii mele și mi-a spus: “Facebook-ul”. 

Pentru că obișnuiam să ajung acasă și să intru pe Facebook și să vorbesc cu oameni și să mai fac una, alta pe acolo timp de 45 de minute sau o oră, imediat după școală. Dar întotdeauna când ajungeam acasă îmi vedeam colegul de cameră, Reese, citind sârguincios Jonathan Edwards sau ceva. 

În inima mea, în conștiința mea, mă simțeam vinovat. Mă gândeam: “Băiatul ăsta Îl caută pe Domnul.” Tot timpul lui – și nu încerc să mă laud cu Reese – dar tot timpul lui era pus deoparte pentru a-L căuta pe Domnul în rugăciune, pentru a citi cărți de teologie și pentru a studia Scriptura. 

Iar eu vin acasă și intru direct pe Facebook preț de 45 de minute – o oră. Și, stând acolo în acea școală, Domnul mi-a vorbit în mod direct. A fost copleșitoare bucuria. Și El mi-a dat harul de a putea birui acel lucru. Prin harul lui Dumnezeu mai petrec doar vreo 3 minute pe zi, cât îmi ia să răspund la câteva mesaje.

Există un tip de creștinism care nu are nicio noțiune a faptului că noi suntem în mijlocul unui război chiar acum. Și în felul acesta vorbește Biblia, că suntem în mijlocul unei bătălii; suntem în mijlocul unei bătălii eterne în care sunt în joc lucruri eterne cum sunt sufletele oamenilor. Și trebuie să realizezi faptul că aceasta nu e casa ta, că noi suntem pelerini, că suntem în trecere. 

Suntem străini. Noi nu ne mai potrivim aici. Nu mai aparținem acestei lumi. Și diavolul va încerca să ia Biserica de după umăr și să-i spună: “Știi, păi da, e adevărat, dar e OK să petreci o oră pe zi pierzând vremea pe Facebook făcând una, alta.” Chiar și când vine vorba de divertisment. Oamenii petrec ore pe săptămână din timpul lor pe divertisment. 

Aș spune că divertismentul – Facebook, filme, jocuri video, lucruri de felul acesta – sunt în general dumnezeul Americii. Dacă te uiți la viețile oamenilor, la ceea ce gândesc ei, cu ceea ce se preocupă, ce plănuiesc să facă weekendul următor, ce anume îi entuziasmează: este divertismentul. Diavolul i-a adormit pe oameni. Iar realitatea este că noi suntem în mijlocul unui război. 

Și Facebook-ul este doar încă unul dintre lucrurile care vor încerca să îți captureze atenția. E ca și când mulțimile de oameni pășesc peste marginea unei prăpăstii în iadul veșnic și ei râd și vorbesc unul cu altul la telefon, scriu pe Facebook sau fac alte lucruri de felul acesta. Dar nu există nicio realizare a faptului că această lume se duce la vale, piere; oamenii mor. Iar eu îmi petrec timpul pe computer nefăcând nimic. 

Pierzând vremea pălăvrăgind despre una, alta. Adică, ni s-a dat o anumită măsură de timp într-o zi și viața e ca un abur și trebuie să o folosim pentru eternitate. Vom da socoteală pentru acel timp pe care l-am petrecut. Întrebarea este: “De ce ai vrea să petreci o oră pe Facebook, când poți să petreci o oră în locul tainic cu Hristos?” 

Vreau să spun că nici nu se compară. Să crești în cunoștință și în harul Domnului Isus Hristos; să ți se deschidă ochii să vezi mai mult din gloria lui Dumnezeu; să cunoști mai mult din plinătatea prezenței Lui și din plinătatea bucuriei Lui. Cum se poate compara aceasta cu a petrece o oră jucându-te un jocușor stupid pe care cineva l-a creat pe Facebook?

 Sau cu a te uita la pozele noi ale cuiva preț de o oră? Am fost creați pentru lucruri mai înalte. Nu ai fost creat pentru lucrurile pământești. Spune: “Căutați lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu.” Vreau să spun, de ce ți-ai petrece timpul făcând acele lucruri când există un astfel de Răscumpărător glorios care ne-a salvat?! Diavolul nu se înspăimântă de acel fel de creștinism. Diavolul se înspăimântă când oamenii încep să se roage și să cheme numele Domnului. 

Când oamenii încep să Îl caute pe Dumnezeu și să trăiască în acel loc tainic, să Îl întâlnească pe Tatăl lor cel ceresc și când puterea lui Dumnezeu este peste viața lor și ei încep să trăiască viața creștină. Aceasta face ca demonii să tremure și să fugă. Când Dumnezeu se apropie.

Așadar, aceasta este ceea ce avem nevoie. Domnul să ne ajute. Să ne salveze de milioanele acestea de lucruri pe care satan vrea să ni le arunce în cale pentru a ne distrage atenția și pentru a ne ține departe de locul tainic de rugăciune; pentru a ne ține de la crește în Hristos, de la a vedea mai mult din gloria Lui.

Ryan Skinner

https://illbehonest.com/romana/