Radio Maranata Vulcan

marți, 23 iunie 2020

Nu-i competiție, dar e de aplaudat

Studiu

Drumurile lor trebuie să fi fost pavate, pentru că provincia pe care o străbăteau aparținea de două secole Imperiului Roman, dar nu au fost nicidecum… netede. Chiar dacă pașii îi purtau pe Via Egnatia. Nu erau „netede” pentru că Pavel și Sila propovăduiau Calea mântuirii, și aceasta a fost TOTDEAUNA întâmpinată cu împotriviri.
De asta au avut parte și în Tesalonic, strălucitoarea capitală a Macedoniei, unde vesteau Cuvântul în sinagogă. Chiar dacă s-au bucurat de rod bogat, în sensul că „Unii dintre ei și o mare mulțime de greci temători de Dumnezeu și multe femei de frunte au crezut” (Fapte, 17:4), iudeii care nu au crezut au întărâtat cetatea împotriva lor.
Confruntați cu pericolul, s-au văzut nevoiți să părăsească cetatea, mergând la Bereea, o cetate aflată la cca 70 km spre sud-vest. Primul lucru pe care l-au făcut acolo a fost să caute sinagoga. Pentru că și-au înțeles chemarea și știau bine ce aveau de făcut. Adică să-și continue lucrarea de predicare.
Privitor la ascultătorii din Bereea, Luca, cronicarul evenimentelor, ne-a lăsat scris: „Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi.” (v 11) Aceste cuvinte ar putea da naștere la o întrebare firească: e, cumva, o competiție?
Nu, nicidecum! Scriptura nu ne îndeamnă la întreceri. Dar credincioșia noastră, zelul în lucrare, dorința de implicare, ca semn că ne-am înțeles chemarea, nu sunt constante. Ele ne diferențiază. Și dacă evanghelistul Luca a remarcat asta, ar putea să-i scape lui Dumnezeu? Adică Celui care ne-a chemat la mântuire și va împărți răsplătirile? O, nu!
Așadar, pentru că voia lui Dumnezeu ne este cunoscută, să căutăm s-o împlinim. Iar în lucrările care ne sunt încredințate, să dovedim zel. Dăruire. Fără a avea în vedere o întrecere, fără să căutăm să depășim pe cineva. Doar căutând să-L mulțumim pe Dumnezeu. Care v-a „aplauda” cu binecuvântări.
De altfel, Isus a zis: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari”. (Luca 16:10)
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 16 iunie 2020

Niciun comentariu: