Diplomație, politică și vindecare divină

Era căpetenia oștirii împăratului, Comandant Suprem, vasăzică. Și pentru că s-a dovedit viteaz și iscusit, a câștigat războaie pentru țara sa, Siria, fiind astfel în grațiile împăratului. Numele său era Naaman.(2 Regi, cap 5)

Poate că împlinirea în carieră l-ar fi făcut fericit, dacă nu era cumplita boală care-l măcina. Lepra. O boală fără leac. Sau cel puțin așa credea. Dar viața sa a luat un alt curs când a aflat de posibilitatea vindecării.

Printre sclavele din casa lui era și o fetiță adusă cu prinșii de război din Israel. De la ea a aflat că în Samaria era un proroc care l-ar putea videca. O veste bună, dar… cum să ajungă acolo? Pe cale diplomatică. A apelat la împăratul său, care l-a trimis în Samaria, trimițându-i și o scrisoare împăratului Israelului. Diplomatic, de la împărat la împărat.

Împăratul a primit scrisoarea și, șocat, a considerat-o o provocare, spunând: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor și să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui?”(2 Regi, 5:7) În disperarea lui și-a amintit de Dumnezeu, dar nu I-a cerut ajutorul. Pentru că-i era necredincios.

Un lider politic trebuie să aibă oameni de valoare în toate departamentele, pentru ca lucrurile să meargă bine. Și trebuie acordată atenția cuvenită „sectorului” spiritual, pentru a cunoaște, prin oameni dedicați, voia lui Dumnezeu.

Acest împărat se afla în fața unei probleme care nu avea soluție decât la Dumnezeu. Dar nu avea un astfel de departament. Cu toate că în Samaria era Elisei, prorocul. Însă pentru că Dumnezeu voia să-Și facă cunoscută atotputernicia și sirienilor, lucrurile au intrat pe făgașul cel bun când a intervenit Elisei.

Prorocul i-a trimis vorbă împăratului: „Lasă-l să vină la mine și va ști că este un proroc în Israel.”(vers 8) Și a știut în așa măsură, încât a insistat să ducă pe catâri pământ din Israel în Siria, pentru a nu mai aduce jertfe altor dumnezei.

De obicei oamenii uită de Dumnezeu când sunt prea încrezători în forțele proprii. Dar în cazul României și al pandemiei prin care trece, e surprinzător, pentru că sistemul medical este șubred și totuși nu se apelează la Dumnezeu.

Liderii noștri n-au îndemnat poporul la rugăciune, ba dimpotrivă, au insistat pe închiderea bisericilor. Domnul să aibă milă de ei. Istoria citată, însă, ne arată că inițiativa a aparținut omului lui Dumnezeu. Lui Elisei. Așadar, indiferent de atitudinea „împăratului”, Biserica este chemată să se roage. Și Dumnezeu va lucra.

Pentru că El nu vindecă prin diplomație, ci prin credincioșii Săi.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 19 mai 2020

Sursa: https://simfelixmarblog.wordpress.com