„În seara aceleiaş zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!””, ne spune evanghelistul Ioan (20:19).
Ziua învierii lui Isus i-a găsit pe ucenici baricadați în spatele ușilor închise. Pericolul de moarte de pe străzile Ierusalimului i-a făcut și pe ei să se izoleze. Frica, neliniștea, incertitudinea cu privire la viitor – acestea sunt sentimentele care li se baricadaseră în suflet. Dar tocmai în această izolare, tocmai în contextul acestor trăiri sumbre se arată Hristosul înviat și le spune ucenicilor „Pace vouă!”.
Ușile închise ale casei nu l-au oprit pe Isus să vină la ei. Acolo, în izolare, a fost experimentat primul Paște creștin și puterea transformatoare a învierii. Prezența Hristosului înviat și pacea pe care o aducea El au fost suficiente să alunge frica, să aducă liniștea și să asigure viitorul.
Edward Shillito, poet britanic din perioada primului război mondial, aduce în contemporan această realitate, prin poemul „Isus cicatrizat”, publicat imediat după încheierea marelui război (1919):
Când uşile spre suflet ni-s închise, Tu Te-apropii lin
Să ne arăţi rănite mâini şi coasta Ta.
Şi noi suntem cu răni, şi noi ştim ce-i durerea!
Arată-ne o cicatrice, prin rana Ta dă-ne alin.
Să ne arăţi rănite mâini şi coasta Ta.
Şi noi suntem cu răni, şi noi ştim ce-i durerea!
Arată-ne o cicatrice, prin rana Ta dă-ne alin.
Alţi dumnezei sunt tari, Tu-n slăbiciune ni te-ai arătat;
Ei stau măreţi pe tronuri, Tu ai căzut de atâtea ori sub crucea mea.
Dar rănile umane, numai un Dumnezeu rănit ştie-a pansa!
Şi nici un dumnezeu nu are răni pe trup. Doar TU, Isus cicatrizat.
Ei stau măreţi pe tronuri, Tu ai căzut de atâtea ori sub crucea mea.
Dar rănile umane, numai un Dumnezeu rănit ştie-a pansa!
Şi nici un dumnezeu nu are răni pe trup. Doar TU, Isus cicatrizat.
Hristosul înviat, care purta în trup rănile încă proaspete ale crucificării, știe să se apropie de rănile sufletești ale ucenicilor: „pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul” (Ioan 20:19-20). Și rănile trupului Său aduc vindecarea sufletului lor: bucuria ia locul fricii.
Primul Paște creștin a fost în izolare. Prima experimentare comunitară a învierii a fost în spatele unor uși închise... Venind în contemporanul nostru, se pare că vom avea un Paște ca al primilor creștini – unul dincolo de ușa ferecată a casei. Dar tocmai aici, în izolarea noastră, în mijlocul temerilor, al nesiguranțelor și al suferințelor noastre, Hristosul înviat vrea să ne ofere și nouă prezența Sa și, odată cu ea, pacea și bucuria.
Fie ca acest Paște al distanțării sociale să devină unul de apropiere spirituală. Și, în izolarea căminelor, să Îl experimentăm pe Hristosul înviat în moduri noi, proaspete. Iar pacea și bucuria prezenței Sale să alunge orice teamă, orice neliniște, orice suferință. Hristos a înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu