Radio Maranata Vulcan

luni, 20 aprilie 2020

Emaus


Abia dacă ghiceai umbrele serii
Când, spre Emaus, cei doi ucenici
Mergeau purtând prăpastia durerii
Căci, îndoiţi de vestea învierii,
În tragic se-adânceau, mai mici, mai mici…
Păşeau prin colbul drumului de ţară
Cu suflet răvăşit, nemângâiat,
Când paşilor alţi paşi se-alăturară
Şi un drumeţ le zise…ca-ntr-o doară:
“Ce discutaţi aşa de-nflăcărat?”
“Tu chiar nu ştii? Dar toată lumea ştie,
Căci tot oraşul a fost zguduit
De nemaipomenita tragedie:
Isus din Nazaret, speranţa vie
A libertăţii noastre, a murit.
L-au judecat şi L-au trimis la moarte
Deşi era profet, om ne-ntinat,
Şi-acum, un zvon venit dinspre cetate
Crează iarăşi ambiguitate,
Spunând că Domnul ar fi înviat.”
Când au tăcut, înfăşuraţi în seară,
Străinul a-nceput a tâlcui
Din profeţiile de-odinioară:
“Voi nu ştiaţi că trebuia să moară
Şi să-nvieze-apoi, a treia zi?”
Se derulau prin faţa lor cuvinte
Şi parcă totul devenea mai clar,
Căci în lumina scrierilor sfinte
Un gând le încolţea atunci în minte:
E viu Cel ce-a murit sus la Calvar.
Cu pâlpâiri venind tot mai aproape
Emausul se-ntrezărea pe drum
Ţesut parcă din umbre şi din şoapte.
“Drumeţule, afară-i deja noapte,
Rămâi la noi, căci e târziu acum.
În odăiţa lor de pace plină
Aveau la masă un necunoscut,
Dar pâinea frântă le-a adus lumină,
Recunoscând prezenţa Lui divină:
“Este Isus!” Dar El a dispărut.
Rememorând tot drumul, cu uimire,
Emoţia de-atunci se lămurea,
Vibrând încă, în voce şi-n privire:
“Nu ne ardea în piept a Lui vorbire
Când El Scripturile ne deschidea?”
Ce bucurie! Câtă siguranţă
Şi-avânt se împleteau în mod sublim
În inimile pline de speranţă,
Şi-au hotărât, cu multă cutezanţă:
“Să ducem vestea la Ierusalim!”
***
Avem câte-un Emaus fiecare,
Mergând pe drum cu-al îndoielii chin
Când parcă şi speranţa-n suflet moare,
Dar, Doamne, prin prezenţa-Ţi salvatoare
Tu ne ridici şi ne-ntăreşti. Amin.
Simion Felix Marțian

Niciun comentariu: