Introducere: Gânduri despre misiunea holistică - care cuprinde toată ființa umană
Când vorbim despre misiune, în mod normal avem în vedere două sau trei lucruri: evanghelizarea (sau proclamarea Evangheliei), plantare de biserici și edificarea Bisericii. Așa s-ar părea că au înțeles și ucenicii porunca Domnului Isus Hristos, la o citire rapidă a Faptelor Apostolilor, punând accentul sau fundația pe Fapte 1:8: Ci voi veți primi o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori, începând din Ierusalim, toată Iudeea, Samaria și până la marginile pământului. Însă dacă privim mai cu atenție, vom observa că mărturia lor era legată nu doar de proclamarea Evangheliei, ci și de ajutorarea lor. Fapte 7 stă dovadă în acest sens că oamenii își vindeau averile, aduceau banii la apostoli, ca aceștia să se îngrijească de toată Biserica lui Hristos din Ierusalim, dar mai ales de cei în nevoi, precum văduvele iudeice și cele care au locuit în Diaspora (eleniste), dar s-au întors acasă, între rudele lor. De aceea, prioritară va fi întotdeauna Evanghelia, însă și celelalte trebuie făcute. La Conferința Lausanne din 1974, s-au întâlnit bisericile bogate și influente din emisfera nordică (Europa și America de Nord) împreună cu bisericile sărace și asuprite din America de Sud, America latină, Africa și Asia și au înțeles că credința și faptele, Evanghelia și Ajutorul trebuie să meargă împreună.
În rândurile următoare vă trimitem Scrisoarea de informare pe luna februarie 2020 - scrisă de familia Șaitiș Marcel și Ioana din Madagascar.
O puteți vedea AICI ÎN FORMAT PDF sau o puteți CITI MAI JOS:
Seminarul Teologic Penticostal Assemblée de Dieu - Predarea Cursului Evanghelia după Ioan
Iată că anumite lucrări intră în categoria obiceiurilor, precum predarea la Seminarul Teologic din Antananarivo. După predarea din anul universitar 2018/2019, referințele pe care studenții și profesorii le-au dat despre mine (Marcel), au făcut ca să fiu chemat și în anul universitar 2019/2020 pentru a preda cursuri studenților, viitori păstori ai Bisericii.
Predau Evanghelia după Ioan unor studenți minunați, anul al II-lea, și împreună așezăm învățătura Domnului Isus Hristos pe structura 3x7: 7 semne / miracole în Evanghelia lui Ioan; 7 discursuri ale divinului Isus Hristos; 7 declarații ale dumnezeirii lui: 1. Eu sunt Pâinea Vieții; 2. Eu sunt Lumina Lumii; 3. Eu sunt Ușa; 4. Eu sunt Păstorul cel Bun; 5. Eu sunt Învierea și Viața; 4. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața; 6. Eu sunt Învierea și Viața; 7. Eu sunt Vița; Iată, așadar un trimestru al doilea plin - 40 de ore;
Un corn dulce pentru un copil mic continuă de peste patru ani
Cornurile pentru copii sub deviza „Un corn dulce pentru un copil mic” a rămas și în anul 2020, ajutor primind în special de la o familie din Norvegia pentru ca copiii să se bucure de aceste cornuri. Le oferim în câteva proiecte: 1. Proiectul Didasko; 2. Proiectul cu copiii Vestea Bună - evanghelizarea copiilor sau școala duminicală de „sâmbătă”, 3. Școala Primară „Les Moineaux Rouges (Vrăbiuțele roșii), care le primește în fiecare săptămână cu bucurie; 4. Uneori, la Școala Biblică de Ucenicie „Armata Adevărului”, primim câte un corn dulce pentru fiecare participant;
Prietenul nostru Patrice, patiserul care face cornurile, a venit supărat zilele trecute pe la noi. În afară de noi, el mai are și alți clienți cărora le oferă cornuri. Face livrările cu motoreta sau cu autoturismul lui personal. A venit la noi supărat acum o săptămână și ne-a povestit că din cauza ploilor și a ciclonului din această lună, o parte din casa vecinului s-a prăbușit direct peste mașina lui parcată în stradă, alături de casă, distrugându-i toată partea stângă a mașinii, de-a lungul ei: capotă, parbriz, plafon, spate. Iată ce surprize pot să aștepte pe cei care își parchează mașina în stradă. Eram săptămâna asta în Antananarivo, iar pe stradă, un perete s-a prăbușit.
Studiourile Radio Filadelfia într-un nou stadiu strategic
Transmitem emisiuni creștine și evanghelistice de câte 30 de minute prin 10 stații radio laice din patru regiuni: Vakinankaratra, Menabe, Manakara și Antananarivo. Iată că circa 1500-1700 (variabil în funcție de contractele cu radioul) sunt transmise în anul 2020 pe undele radio și intră în viețile și casele oamenilor.
Avem multe mărturii privind viețile schimbate prin emisiunile noastre. Biserica păstorului Tina s-a mărit - a plantat în anul 2019 două biserici în afară de cea pe care o păstorește. Și calitatea emisiunilor crește. Am făcut schimbări în structura echipei, și l-am angajat pe Andry, unul dintre inginerii din echipă, pe partea de mentenanță și întreținere a celor trei studiouri, pe care să le viziteze trimestrial, dar și pe partea de echipare și training, instruire a oamenilor implicați în aceste studiouri. Avem în vedere ca în anul 2020 să mai deschidem două studiouri radio.
Botez în apă în închisoarea din Antsirabe - 30 de bărbați au luat noi decizii
Noi nu lucrăm în acest proiect din închisoare, deși ne-am propus pentru anul 2020 să fim implicați în el mai mult. Ce am făcut a fost destul de puțin. Pastorul Naina, împreună cu păstorii Manitra, Samisoa, Tina și alții, au dezvoltat această lucrare în închisoare, în special în secțiunea bărbați, unde au avut ușile cele mai favorabile.
În urma evanghelizărilor pe care le-au făcut, au decis să facă un botez în apă, unde au insistat să participăm și noi. Așa că am intrat alături de o echipă de păstori în închisoare, am predicat despre Iosif și cum acesta a numit închisoarea „casă” (ceea ce este optim, dacă stai o perioadă îndelungată acolo) și cum Dumnezeu nu a fost limitat de gratiile închisorii, pentru a-i arăta favoare lui Iosif, o favoare pe care toți au văzut-o clar. Am participat la botezul în apă, unde 30 de bărbați și-au arătat dorința să îL urmeze pe Dumnezeu cu dăruire și cu toată inima lor. Ne rugăm ca această decizie pe care au luat-o să însemne o schimbare radicală în viețile lor și o binecuvântare nu doar pentru închisoare și pentru ei, ci și pentru familiile lor și pentru întreaga societate.
Instruire păstori și lucrători în satele din Regiunea Manakara (în zona de junglă)
Când păstorul Ghiță Rițișan, președintele APME, a fost în Madagascar, în martie 2019, l-a întâlnit pe președintele Bisericii Assemblée de Dieu (Penticostală) - păstorul Rijamamy Be Arthur Lala și pe păstorul André Rakotomanana. Împreună, am zburat în satele izolate din acea zonă de „junglă și păduri mici”, având trei zile de evanghelizare. După acele zile, președintele bisericii malgașe și-a arătat interesul pentru instruirea păstorilor ce slujeau în acele sate și a evangheliștilor pierduți în această zonă greu de străbătut. Ne-am mobilizat o mică echipă din Școala Biblică de Ucenicie Armata Adevărului pentru a organiza la finalul lunii ianuarie, în datele de 29-30-31, un timp de instruire cu peste 40 de păstori (au fost în total 42 de păstori). Unii au venit două zile pe jos din junglă pentru a participa la această perioadă de instruire. Păstorii Naina Sylvain, Manitra, Samisoa și Emilson, dar și păstorul local, André, au reamintit păstorilor misiunea, slujba, caracterul pe care ar trebui să îl aibă lucrătorul creștin, modul în care se lucrează cu darurile spirituale. A fost un timp bun!
Un traseu medical călăuzit de Domnul pentru colega noastră Tabita
Denisa Moldovan și Tabita Micu sunt prietene bune cu noi, și le vedem slujitoare dedicate ale lui Dumnezeu, inclusiv pe partea medicală. Deja Denisa este implicată în Clinica Ambalavato, unde lucrează zilnic ca asistent medical, făcând inclusiv gărzi.
Tabita s-a implicat în mica clinică „Viață Nouă” a Dr. Theos, un bun prieten al nostru și fost partener în proiectul medical pentru o perioadă. Ioana a reușit să deschidă pentru Tabita o nouă „direcție”, mai complicată, dar și mai interesantă: Secția de Pediatria a Spitalului Municipal Atsimo, pe care noi am renovat-o acum 2 ani. Ministerul Sănătății i-a aprobat voluntariatul acolo, așa că în curând ne vom bucura să o vedem pe Tabita implicându-se în slujirea medicală a copiilor de pe această secție. Avem amintiri frumoase și triste de la Pediatrie, dar e un loc special ptr noi.
Dr. Gavin Williams din Australia în vizită în Madagascar - cu echipa românească
Iată că o dorință pe care o aveam de multă vreme s-a împlinit și pentru echipa românească, aceea de a avea oameni care să ne viziteze și să ne slujească în diferite moduri, dar mai ales să ne echipeze să ne facem lucrarea mai bună.
Mă uitam anii trecuți la echipa americană, care aveau de-a lungul unui an 4-5 vizitatori specializați, care făceau diferite cursuri cu ei: leadership, formarea echipei, munca în echipă, creșterea spirituală, etc, și iată, că a venit și momentul nostru. Dr. Gavin Williams este un bun colaborator cu Centrul Misionar Român din Constanța (CRST), unde predă în fieca-re an cursuri legate de disciplinele spirituale. Timp de două săptămâni va fi cu noi, și va avea diferite seminarii și cursuri în Antananarivo, la peste 120 de păstori din regiune, la Seminarul Teologic ADD, cu studenții (circa 100 de studenți), în Antsirabe (toate bisericile Ass. de Dieu adunate), în Morondava (liderii bisericilor creștine din oraș). De asemenea, ne va asista pe fiecare membru din echipă în particular.
Cuvinte de mulțumire și recunoștință
Termin cu ideea misiunii holistice, idee pe care am început-o în introducere. Dumnezeu ne-a făcut să înțelegem pe câmpul de misiune „cei doi piloni” ai misiunii: proclamarea Evangheliei și trăirea Evangheliei printre oameni. Mărturia înseamnă să îl porți pe Dumnezeu în inima ta și să fii „inima lui Dumnezeu”, „mâna lui Dumnezeu” întinsă spre oameni, „ochiul lui Dumnezeu” care privește milostiv către oameni, lumina lui Dumnezeu luminând viețile oamenilor și oferindu-le speranță.
Vă mulțumim frumos pentru că sunteți alături de noi în această lucrare a Împărăției - care cuprinde aceste elemente importante - Cuvântul proclamat și cuvântul trăit.
Dumnezeu să vă răsplătească toată dragostea să vă răsplătească toate eforturile, să vă răsplătească misiunea pe care o faceți prin actele dumneavoastră de dragoste și prin noi, cărora ne-ați făcut onoarea să vă reprezentăm aici, în lumea îndepărtată, între oameni frumoși, pentru ale căror suflet merită tot sacrificiul. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru dvs și dragostea dvs. Dumnezeu să înmulțească nespus de mult tot ceea ce ați dăruit pe altarele misiunii!
Motive de rugăciune
- Pentru timpul cu Dr. Gavin Williams, să fie o binecuvântare pentru toți păstorii și bisericile pe care le vizitează, și pentru noi;
- Mutarea noastră în capitală - Dumnezeu să deschidă ușile pentru ca să găsim copiilor noștri școlile potrivite pentru anul 2020/2021.
- Pentru inimi deschise - timpul în care Dr. Gavin W. va preda celor din Madagascar, să fie unul în care multe vieți să fie transformate, iar noi să fim încurajați și reconfortați spiritual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu