Radio Maranata Vulcan

luni, 9 martie 2020

Guvernul din România ia în calcul ÎNCHIDEREA Bisericilor


După ce a obligat Biserica Ortodoxă Română și Biserica Catolică din România să emită două comunicate care au provocat mare tulburare în rândul clericilor și al credincioșilor, Guvernul are în plan noi măsuri fără precedent în istorie.
Raed Arafat a anunțat că s-a decis interzicerea adunărilor publice mai mari de 1.000 de oameni, ceea ce înseamnă, automat, ca în plin Post al Paștelui, multe slujbe religioase, din mari catedrale și mănăstiri, unde participă un public ce depăștește, uneori, cifra indicată de Guvern, să nu mai poată fi ținute.
Însă, asta nu este tot. Guvernul pregătește chiar închiderea bisericilor, precum și interzicerea slujbelor de înmormântare, ne-au spus surse politice. Totodată, dacă epidemia se extinde la sute de cazuri, până la Paște, care anul acesta pică pe 19 aprilie, la ortodocși, și pe 12 aprilie, la catolici, Guvernul va interzice orice adunare.
”Reporter: De Paști, când, știți foarte bine, credincioșii merg la biserici, să nu aibă loc mari adunări în jurul lăcașelor de cult?
Victor Costache, ministrul Sănătății: Sunt întâlniri între colegii din Guvern și reprezentanții Bisericii Ortodoxe.”, este o primă confirmare oficială din care se deduce că executivul liberal ia în considerare mai multe scenarii, inclusiv cel al închiderii bisericilor.
De altfel, în Italia, țara europeană cea mai afectată, unde trăiesc peste 1.500.000 de români, s-au luat decizii de acest gen: biserici închise și înmormântări interzise.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, europarlamentar PMP, și un om foarte bine informat cerea, în urmă cu o zi, că bisericile trebuie închise și că nu crede că Patriarhul Daniel se va opune.
"Categoric da. Și trebuie făcută din timp, anunțată, iar românii rugați să nu vină și dacă vin, anunțați că intră în carantină. Și Biserica Ortodoxă Română a dat dovadă în diverse ocazii că este rațională și nu cred că nu se va găsi înțelegere la patriarh și la sinod și țineți cont că avem un patriarh extrem de pragmatic.
Noi vom fi a doua țară afectată datorită numărului mare de cetățeni pe care îi avem în Italia. Vin sărbătorile acum și veți vedea după sărbători ce se întâmplă. Cred că o problemă cu cetățenii are, în primul rând statul român, și anume să-i convingă pe cetățenii români din Italia să stea în Italia. (...). Ce trebuie să înțelegem toți: prevenirea epidemiilor prin carantină sau diminuarea efectului epidemiilor prin carantină este una dintre cele mai dure măsuri pe care un stat le poate lua.”, spunea, sâmbătă, la Digi 24, Băsescu.

Niciun comentariu: