vineri, 6 decembrie 2019
De ce e important să petrecem timp cu Dumnezeu?
Întrebare: De ce e important să petrecem timp cu Dumnezeu?
Răspuns: Toate relațiile necesită timp. Relația cu Dumnezeu, deși e diferită de alte relații în multe aspecte, totuși urmează regulile altor relații. Biblia e plină de comparații care să ne ajute să conceptualizăm relația noastră cu Dumnezeu. De exemplu, Cristos e descris ca fiind Mirele și Biserica Mireasa. Căsătoria înseamnă doi care își unesc viața ca fiind unul singur (Genesa 2.24). O astfel de intimitate implică timp petrecut unul cu celălalt în particular. O altă relație e cea tată-fiu. Relațiile părintești apropiate sunt acelea în care copiii și părinții petrec împreună un timp special doar unii cu ceilalți. Petrecerea timpului în singurătate cu o persoană iubită îți dă ocazia să cunoști cu adevărat acea persoană. Petrecerea timpului în singurătate cu Dumnezeu nu e cu nimic diferit. Când suntem singuri cu Dumnezeu, ne apropiem de El și ajungem să-L cunoaștem într-un alt mod decât în cadrul unui grup.
Dumnezeu dorește să petreacă „timp în singurătate" cu noi. El vrea o relație personală cu noi. El ne-a creat ca indivizi, „țesându-ne" în pântece (Psalmul 139.13). Dumnezeu cunoaște detaliile intime ale vieții noastre, cum e numărul firelor de păr de pe cap (Luca 12.7). El cunoaște vrăbiile în mod individual și „[noi suntem] mai de preț decât multe vrăbii" (Matei 10.29, 31). El ne invită să venim la El și să-L cunoaștem (Isaia 1.18, Apocalipsa 22.17, Cântarea cântărilor 4.8). Când dorim să-L cunoaștem pe Dumnezeu în mod intim, Îl vom căuta cu ardoare (Psalmul 63.1) și vom petrece timp cu El. Vom fi ca Maria, stând la picioarele lui Isus să auzim vocea Lui (Luca 10.39). Vom fi flămânzi și însetați după neprihănire și vom fi săturați (Matei 5.6).
Poate că cel mai bun motiv pentru care să petrecem timp în singurătate cu Dumnezeu e ca să urmăm exemplele biblice. În Vechiul Testament, vedem că Dumnezeu îi cheamă pe proroci să vină singuri la El. Moise s-a întâlnit singur cu Dumnezeu la tufișul aprins și apoi pe Muntele Sinai. David, ai cărui psalmi numeroși arată o familiaritate bazată pe încredere cu Dumnezeu, a avut comuniune cu Dumnezeu în timp ce fugea de Saul (Psalmul 57). Prezența lui Dumnezeu a trecut pe lângă Ilie în timp ce se afla în peșteră. În Noul Testament, Isus a petrecut timp în singurătate cu Dumnezeu (Matei 14.13, Marcu 1.35, Marcu 6.45-46, Marcu 14.32-34, Luca 4.42, Luca 5.16, Luca 9.18, Ioan 6.15). De altfel Isus ne-a învățat să ne rugăm din când în când lui Dumnezeu în singurătate: „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns." (Matei 6.6a)
Ca să depindem de Isus ca fiind Vița noastră (Ioan 15.1-8), va trebui să fim conectați cu El în mod direct, intim. La fel cum o mlădiță e legată direct de viță și, prin aceasta, e conectată cu alte mlădițe, tot astfel și noi suntem legați în mod direct de Cristos și, prin urmare, facem parte dintr-o comunitate. Petrecem timp în singurătate cu Dumnezeu și în închinare congregațională, ca să fim hrăniți în cel mai bun mod. Fără timp petrecut în singurătate cu Dumnezeu vom avea nevoi neîmplinite și nu vom cunoaște cu adevărat viața din belșug pe care El o dă.
Petrecerea timpului în singurătate cu Dumnezeu ne golește mintea de distrageri, ca să ne putem concentra asupra Lui și să auzim Cuvântul Lui. Dacă rămânem în El, ne vom bucura de intimitatea la care ne cheamă și vom ajunge să-L cunoaștem cu adevărat.
English
Sursa: https://www.gotquestions.org/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu