Principii Biblice pentru o Lucrare Misionară Eficientă

După ce am văzut că Scriptura ne spune de ce ar trebui să fim implicați în lucrarea de misiune, următoarele întrebări sunt ce trebuie făcut și cum ar trebui să ne ocupăm de aceasta. Din fericire, Cuvântul lui Dumnezeu are principii foarte clare care să ne ghideze în legătură cu aceste întrebări.

Principalele pasaje prescriptive sunt textele care prezintă Marea Trimitere și care servesc la definirea acestei însărcinări pentru biserică. Există pasaje descriptive suplimentare în Faptele apostolilor și în alte cărți din Noul Testament care ne informează despre cum au gândit și cum au acționat apostolii în îndeplinirea sarcinii lucrării de misiune. Principiile care decurg din aceste descrieri ajută la modelarea modului în care facem lucrarea de misiune astăzi.

Ce implică sarcina lucrării de misiune?

• A merge (Matei 28:19; Marcu 16:15; Fapte 1: 8): Isus Hristos a spus foarte clar că este nevoie de un anumit mod de a merge. Verbele la participiu din Matei și Marcu au forța unor imperative. Indiferent dacă este de partea cealaltă a globului pământesc sau de partea cealaltă a străzii, este necesar „să mergi”. Aceasta înseamnă că trebuie să acționăm intenționat și să ne extindem dincolo de tiparele normale ale vieții noastre, dincolo de cercurile noastre obișnuite de prieteni și dincolo de limitele noastre etnice, culturale sau geografice.
• Predicarea Evangheliei (Marcu 16:15; Luca 24:47; Fapte 1:8): Acțiunea prinicipală în lucrarea de misiune este răspândirea veștii bune despre mântuirea prin Isus Hristos. Pasajul din Marcu numește acest lucru propovăduirea Evangheliei. Pasajul din Luca oferă conținutul de bază al mesajului ca fiind pocăință și iertarea păcatelor în Numele Domnului Isus. În pasajul din Fapte, Domnul Isus le spune ucenicilor să fie martorii Săi, cei care mărturisesc adevărul despre ceea ce știu. Fiecare activitate a lucrării de misiune trebuie să servească la îndeplinirea acestui scop central.
• Facerea de ucenici (Matei 28:19-20): Scopul final al lucrării misionare nu este doar acela de a face convertiți, ci de a face ucenici. Un ucenic este cineva care continuă să învețe și să-L urmeze pe Domnul Isus. Pasajul din Matei specifică două mijloace prin care trebuie să facem ucenici: Botezul: Când o persoană se pocăiește și crede în Domnul Isus, este botezat de un singur Duh în trupul lui Hristos (1 Corinteni 12:13). Prin urmare, punctul de plecare pentru un nou ucenic este să se desprindă de modul său de viață anterior și să se identifice cu Domnul și Stăpânul său, Isus Hristos. El face acest lucru, în primul rând, fiind botezat în apă, ceea ce reprezintă realitățile spirituale pe care le experimentează fiecare ucenic adevărat, cum ar fi moartea față de sine și viața nouă în Hristos. Odată botezați, acești noi ucenici se adună împreună în biserici locale ca expresie a încorporării lor în Biserica universală, care este trupul lui Hristos.
• Învățarea: Învățarea convertiților să împlinească tot ceea ce poruncește Hristos este o componentă centrală ne-negociabilă a lucrării de misionare adevărate. Domnul Isus a petrecut trei ani împreună cu ucenicii Săi; Pavel nu s-a ferit să vestească întregul plan al Cuvântului lui Dumnezeu. Din păcate, mult prea mult din ceea ce trece drept lucrare de misiune astăzi are ca scop facerea de convertiți în loc de ucenici. Dar îndepărtarea unei persoane de păcat este secundară față de obiectivul principal, acela de a se îndrepta spre Dumnezeu, ascultând tot ceea ce EL poruncește. Lucrarea de misiune trebuie să includă învățarea spre ascultare, căci Hristos nu cere nimic mai puțin. Implicit în această poruncă este necesitatea ca biserici să fie plantate oriunde s-au făcut convertiți și ca conducerea să fie instruită și numită în mod corespunzător în fiecare biserică. Doar atunci este atins marele scop al lucrării de misiune, acela de a-L vedea pe Dumnezeu glorificat, de a vedea cum toate popoarele de pretutindeni se închină Lui și se bucură de mântuirea Lui.

Cum trebuie noi să împlinim această însăcinare?

Atunci când decidem cum să îndeplinim sarcina lucrării de misiune, putem face observații despre modul în care misiunea s-a desfășurat pe vremea apostolilor. Deși descrierile despre lucrarea de misiune din acea vreme nu sunt neapărat normative pentru noi în zilele noastre, ele ne oferă informații valoroase. Din observațiile noastre despre tiparele biblice putem extrage următoarele principii care ne vor ajuta pe măsură ce vom continua să îndeplinim sarcina Marii Trimiteri astăzi:

• Misionarii ar trebui să fie trimiși de biserici locale (Fapte 13:1-3): Biserica din Antiohia i-a trimis pe Barnaba și pe Pavel în călătoria lor misionară. În zilele noastre avem, de asemenea, agenții și societăți de misiune care sunt implicate în trimiterea misionarilor pe câmpul de misiune și susținerea lor acolo. Eforturile acestor organizații pot fi foarte valoroase, dar ar trebui să fie în sprijinul bisericii locale, nu în locul acesteia. Răspunderea finală a bisericilor locale de a trimite și susține misionari nu trebuie să fie transmisă altora.
• Misionarii ar trebui să se numere printre cei mai calificați oameni din biserică (Faptele apostolilor 13:2): Barnaba și Pavel erau cei mai distincți conducători ai bisericii din Antiohia. Misionarii sunt lideri ai lucrării într-un mediu dificil și adesea ostil. Ei nu ar trebui să fie oamenii care nu s-au descurcat în lucrarea bisericii locale. Mai degrabă, misionarii care sunt trimiși trebuie să fie unii dintre cei mai puternici și mai maturi membri ai bisericii. În cele mai multe cazuri, un misionar ar trebui să îndeplinească toate calificările unui prezbiter, așa cum sunt enumerate în 1 Timotei 3:1–7 și Tit 1:5–9.
• Misionarii ar trebui să dea mereu socoteală bisericii care i-a trimis (Fapte 14:26–27): Pavel și Barnaba s-au întors în biserica din Antiohia pentru a raporta despre slujirea lor. Aceasta indică faptul că relația dintre misionari și biserică a fost continuă. Misionarii sunt o extensie a slujbei bisericii lor locale într-o altă locație geografică sau în mijlocul unui alt popor. Prezbiterii ar trebui să continue să supravegheze misionarii pe care i-au trimis pentru a asigura menținerea unei doctrine și a unei practici de slujire corecte, biblice. Aceasta presupune că biserica rămâne responsabilă și de grija misionarilor pe care i-a trimis în ceea ce privește rugăciunea, mângâierea, încurajarea etc.
• Misionarii ar trebui să fie susținuți de biserici prin rugăciune și sprijin material: Biserica din Filipi a susținut financiar lucrarea lui Pavel (Filipeni 4:15–16). Pavel a solicitat, de asemenea, ca biserica din Roma să o ajute Fivi (Romani 16:1–2) și ca biserica din Corint să-l ajute pe Timotei (1 Corinteni 16:10–11). Pavel a cerut în mod special ca biserica din Efes să-i sprijine slujirea în rugăciune (Efeseni 6:19). Apostolul Ioan a îndemnat la susținerea predicatorilor itineranți ai Evangheliei (3 Ioan 8). În mod semnificativ, el a mai spus că sprijinul trebuie refuzat celor care denaturează Evanghelia (2 Ioan 10–11). Este evident așadar că este bine ca cei care nu se pot angaja direct în activitatea misionară să ofere sprijin material și moral celor care au fost chemați să meargă.
• Responsabilitatea pentru lucrarea de misiune rezidă la nivelul conducerii bisericii (Fapte 13:1): Acest principiu rezultă din faptul că Domnul Isus Și-a însărcinat apostolii, în calitate de conducători ai bisericii, cu Marea Trimitere. În mod similar, în orice biserică locală, prezbiterii ar trebui să poarte responsabilitatea pentru una dintre cele mai fundamentale sarcini ale acesteia. Biserica din Antiohia a modelat acest principiu prin faptul că grupul enumerat în Fapte 13:1 erau prezbiterii acelei biserici. Acest lucru nu înseamnă că oamenii obișnuiți și membrii bisericii generale nu ar trebui să joace un rol activ în desfășurarea eforturilor lucrării de misiune, ci că prezbiterii ar trebui să fie campionii eforturilor misionare și ar trebui să se asigure că acestea se realizează.

Misionarii ar trebui să acorde prioritate activităților prin care ating cel mai direct scopului misiunii lor

Sarcina de bază a Marii Trimiteri este aceea de a face ucenici. Un misionar, prin urmare, acordă prioritate acelor activități care realizează cel mai direct acest scop. Observând în ce activități au fost implicați Pavel și partenerii săi de lucrare, putem extrage principii cu privire la care ar trebui să fie cele mai înalte priorități astăzi. Activitățile principale în care îl vedem pe Pavel implicat sunt:

• Predicarea publică a Evangheliei (Fapte 9:20,28; 13:5,16–49; 14:1,7,21; 16:10,13; 17:2,10,17,22–34; 18:4–6; 19:8; 20:20; 28:30–31): Pavel a predicat în sinagogi, din casă în casă, într-o adunare academică pe Areopag și în piață tuturor celor care ascultau. Dovezile arată că Pavel a profitat de orice ocazie pentru a împărtăși Evanghelia, fie cu indivizi, fie în grupuri și în orice cadru posibil. Prin urmare, misionarii sunt, în mod ideal, cei mai capabili să proclame cu fidelitate Evanghelia și să-i arate bogățiile în orice circumstanțe.
• Plantarea de biserici: după ce oamenii au fost convertiți la Hristos, nu au fost lăsați împrăștiați, ci au fost adunați în biserici și au fost numiți conducători (Fapte 14:23). Această prioritate explică de ce au existat biserici din Corint, Galatia, Efes, Filipi, Colose și Tesalonic care să primească scrisorile lui Pavel! Este important, așadar, ca misionarii să fie calificați și capabili să înființeze biserici pentru noii convertiți.
• Întărirea bisericilor prin învățătură și încurajare (Fapte 14:21–23; 15:41; 16:4–5; 18:11,23; 20:2; vezi și Epistolele): Strâns legată de plantarea bisericilor este necesitatea sprijinirii lor continue și îngrijirii pastorale. Este iresponsabil să-i câștigăm pe oameni pentru Hristos și apoi să-i lăsăm să bâjbâie în lipsa unei hrăniri corespunzătoare din cuvântului lui Dumnezeu. Misionarii ar trebui să se implice în păstorire, întărire, încurajare și învățare a tot ceea ce a poruncit Hristos bisericilor nou-înființate.
• Formarea de lideri (Fapte 14:23; 19:8; 20:17–35; 2 Tim 2:2; scrisorile către Timotei și Tit): Noul Testament asociază până la 100 de nume cu Pavel, dintre care aproximativ 36 ar putea fi considerate parteneri apropiați și colaboratori în lucrarea Evangheliei. Liderii de biserici și „colaboratorii” păreau să răsară în jurul lui oriunde ar fi mers. Pavel știa că slujba trebuie transmisă mai departe înainte de a muri el, și astfel a antrenat o nouă generație de lideri care să îl înlocuiască. Misionarii ar trebui să se angajeze nu numai în plantarea de biserici și să le ajute să înceapă, ci și în pregătirea conducătorilor locali, care să-i înlocuiască mai târziu și să continue lucrarea Evangheliei.
• Lucrarea de binefacere (Fapte 11:29–30; 19:12; 28:9): Deși a fost parte mai mică a slujbei lui Pavel, cu siguranță a făcut parte din ea. Scopul ei a fost fie de a oferi alinare creștinilor în perioadele dificile, fie de a autentifica adevărul mesajului lui Pavel ca venind de la Dumnezeu.

Preluat de la: www.tmai.org