Recunoscut pentru menținerea unui acord de pace cu Eritreea, Abiy Ahmed a ajutat, de asemenea, la încheierea unei schisme bisericești în rândul ortodocșilor, relatează Christianity Today.
La mai puțin de doi ani de la preluarea funcției, primul ministru Abiy Ahmed a ajutat Etiopia să obțină o pace și o reconciliere care păreau imposibile în trecut, inclusiv rezolvarea unui conflict de frontieră cu țara vecină din estul Africii, Eritreea.
În 2019, eforturile lui i-au adus Premiul Nobel pentru Pace.
Deși unii etiopieni s-au întrebat dacă recunoașterea nu a venit prea curând, Comitetul Nobel a declarat: „…deși rămân încă multe lucruri de făcut, Abiy Ahmed a inițiat reforme importante care le oferă multor cetățeni speranța la o viață mai bună și un viitor mai luminos”.
În vârstă de 43 de ani, Ahmed este cel mai tânăr lider din Africa. A acționat rapid și deliberat în direcția reformei, imediat după ce a preluat funcția în aprilie 2008.
Anul trecut a semnat un acord de pace cu președintele Eritreii, Isaias Afwerki, după decenii de impas politic și doi ani de violențe care au costat 80.000 de vieți de-a lungul frontierei. Cele două țări s-au apropiat tot mai mult una față de cealaltă, reluând cursele aeriene și telecomunicațiile.
Anunțul care a însoțit premiul a lăudat abilitățile lui de lider:
„Și-a petrecut primele 100 de zile ca prim ministru anulând starea de urgență a țării, acordând amnistie la mii de prizonieri politici, punând capăt cenzurii mediatice, legalizând grupurile de opoziție scoase în afara legii, demițând liderii militari și civili suspecți de corupție și sprijinind ascensiunea femeilor în viața politică și comunitară etiopiană. De asemenea, s-a angajat să consolideze democrația prin organizarea de alegeri libere și corecte”.
De asemenea, Ahmed a sprijinit reconcilierea a două ramuri ale Bisericii Ortodoxe Etiopiene, care s-au rupt din motive politice în 1991. Ortodocșii reprezintă cel mai mare grup religios din Etiopia – 40% din populație, comparativ cu 34% musulmani și 19% protestanți.
În perioada când ocupa funcția de parlamentar, Ahmed a încurajat reconcilierea dintre musulmani și creștini în orașul natal Beshasha și imediat după preluarea funcției de prim ministru, s-a întâlnit cu Abune Mathis, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, oferindu-și sprijinul pentru stoparea schismei.
Fiul unui tată musulman și al unei mame ortodoxe, Ahmed este un penticostal protestant, la fel ca mulți politicieni etiopieni.
Credința lui este văzută ca un factor determinant în promovarea păcii. „Are un spirit de trezire spirituală în modul în care evanghelizează pentru viziunea lui” notează BBC New. „Are energie, pasiune și certitudine”.
Potrivit Catholic Herald, credința penticostală corespunde sentimentului de speranță și ambiție politică. „Aspectul cel mai atractiv al Penticostalismului este ideea că nimic nu este imposibil”.
După anunțarea premiului, primul ministru Abiy Ahmed a declarat: „Sunt recunoscător pentru decizia Comitetului Nobel. Îmi exprim profunda recunoștință față de toți cei dedicați și care lucrează pentru pace. Acest premiu este pentru Etiopia și continentul african. Vom prospera în pace!”
Tribuna Românească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu