Radio Maranata Vulcan

marți, 1 octombrie 2019

Cum aş putea să prezint Evanghelia prietenilor mei şi membrilor familiei mele fără să risc ca ei să se simtă ofensaţi sau ca să îi îndepărtez de mine?



Întrebare: Cum aş putea să prezint Evanghelia prietenilor mei şi membrilor familiei mele fără să risc ca ei să se simtă ofensaţi sau ca să îi îndepărtez de mine?

Răspuns: 
Fiecare creştin are fie un membru al familiei, fie un prieten, un coleg de muncă sau o cunoştinţă care nu este creştin. Mărturisirea Evangheliei altor persoane este întotdeauna un lucru dificil. Şi devine şi mai dificil atunci când în aceasta este implicată o persoană care ne este apropiată. Biblia ne arată că unele persoane se vor simţi ofensate când li se va prezenta Evanghelia (Luca 12:51-53). Şi aceasta cu atât mai des cu cât persoana ne este mai apropiată. Cu toate acestea, ne este poruncit să mărturisim Evanghelia – nu există nici un fel de scuze pentru a nu împlini această poruncă (Matei 28:19-20; Faptele Apostolilor 1:8; 1 Petru 3:15).

Aşadar, cum am putea să evanghelizăm membrii familiilor noastre, prietenii noştri, colegii de la serviciu şi/sau persoanele care ne sunt apropiate? Cel mai important lucru pe care îl putem face este să ne rugăm pentru ei. Roagă-te ca Dumnezeu să le schimbe inimile şi să le deschidă ochii (2 Corinteni 4:4) către adevărul Evangheliei. Roagă-te ca Dumnezeu să îi convingă de dragostea Lui şi de nevoia mântuirii prin Iisus Hristos (Ioan 3:16). Roagă-te să primeşti înţelepciune cu privire la modalitatea în care le poţi mărturisi Evanghelia (Iacov 1:5). Dincolo de rugăciune, este nevoie să trăieşti o viaţă creştină autentică înaintea acestor persoane, astfel încât să se vada clar schimbările pe care Dumnezeu le-a făcut în viaţa ta (1 Petru 3:1-2). După cum a spus sfântul Francis de Assisi: “predică Evanghelia întotdeauna şi numai atunci când este necesar foloseşte cuvinte.”

Dincolo de toate acestea, trebuie să ai disponibilitatea şi tăria de a prezenta mesajul Evangheliei şi folosind cuvinte. Proclamă mesajul mântuirii prin Iisus Hristos prietenilor şi familiei tale (Romani 10:9-10). Fii întotdeauna pregătit să vorbeşti despre credinţa ta (1 Petru 3:15), având grijă să faci aceasta cu gentileţe şi respect. În ultimul rând, trebuie să înţelegem că trebuie să lăsăm rezultatul evanghelizării în mâna lui Dumnezeu. Este numai puterea şi harul lui Dumnezeu care mântuieşte oamenii, şi niciodată eforturile noastre. Cel mai bune lucruri pe care le putem face noi sunt să ne rugăm, să le mărturisim Evanghelia şi să trăim o viaţă creştină exemplară înaintea celor care ne sunt apropiaţi şi dragi!

English


Sursa: https://www.gotquestions.org

Niciun comentariu: