Unul din motivele de eșec în evanghelizarea oamenilor este atitudinea nepotrivită față de aceștia. Lipsa respectului este cea mai des întâlnită formă de abordare greșită a oamenilor, care include la pachet multe alte atitudini care devin veritabile ziduri în comunicarea cu semenii.
Credem greșit că odată ce am devenit copii ai lui Dumnezeu suntem superiori semenilor. Asta nu e deloc adevărat, noi încă trăim pe pământ, încă greșim și păcătuim. Scriptura ne face să înțelegem bine că nu prin puterea noastră omenească și nu prin faptele noastre am fost mântuiți ci prin Sângele Mântuitorului, cu alte cuvinte, referitor la relația cu semenii, nu avem nici un motiv sau drept să ne credem superiori.
Și eu cred cu tărie că oamenii au nevoie să audă Evanghelia și să fie mântuiți dar totuși nu pot sări peste respectul pe care îl datorez oamenilor, respect care mă face să respect decizia celui de lângă mine chiar dacă decizia sa nu corespunde credințelor mele sau sistemului meu de valori. Dacă nu am respect față de semeni mă descalific să le spun despre Evanghelie, pentru că le prezint o evanghelie alterată, una care a suferit mutații serioase și nu mai este Evanghelia lui Hristos.
Așa cum scriam e nevoie de respect față de semeni dar mai e nevoie și de dragoste veritabilă. Dacă îi evanghelizez pentru a umple băncile, pentru a număra succesele, pentru a ne face un palmares bogat atunci e greșit totul. Dacă merg „cu evanghelia” la el ca să îi demonstrez că îi sunt superior, că sunt mai bun, că am luat decizii mai bune, că religia mea e mai tare, că ai lui sunt răi și ai mei sunt buni, că el e prost că nu vine în timp ce eu sunt deștept că am venit, atunci pornesc greșit din start și linia asta nu mă poate duce decât la polul opus intenției mele. Voi ajunge în a tăia orice disponibilitate din partea celuilalt, și pe bună dreptate asta, nici nu poate fi condamnat că mă va respinge.
Care e motivația evanghelizării mele? Ce mă împinge să spun altora despre Hristos și jertfa Sa? Ce mă îmboldește să vorbesc despre asta cu semenii? Sunt întrebări care nu pot fi ocolite înainte de a ne lansa în astfel de demersuri, pentru că ocolirea lor poate produce doar efectul invers. Dacă nu mă apropii de semeni cu viața schimbată și cu o inimă ca a Mântuitorului atunci ceva e greșit. Mântuitorul nu mai este fizic printre noi, s-a înălțat la cer dar a lăsat oameni care tânjesc să fie ca El, oameni care pot transmite adecvat și nealterat mesajul Evangheliei. Sunt eu unul din ei?
Văd adesea dorințe infantile pentru evanghelizare. Prima din ele, cel mai des întâlnită în bisericile mici, e „să umplem băncile” și paradoxal, sunt tot mai goale, pentru că nu e motivația corectă. Văd des chemare la evanghelizare din datorie, că tot vine sezonul. Efecte: aproape zero. De ce? Pentru că e o motivație greșită, e un mesaj schizoid, nu unul unitar, nu un caracter cristic.
Cum vorbesc cu semenii când transmit un asemenea mesaj? Și înainte de asta, cum mă port cu semenii ca să mă calific să le vorbesc despre Evanghelie? Oamenii detectează și cea mai mică formă de superioritate și își ridică protecții. Nimănui nu îi place să fie desconsiderat, să fie tratat cu superioritate și considerat de calitate slabă. Ca și copii ai lui Dumnezeu, ar trebui să avem caracter ca al Său, să știm asta și să acționăm în cunoștință de cauză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu