Raţiunea (sau mai degrabă lipsa ei) celor mai mulţi agnostici şi atei când vine vorba despre demosntrarea existenţei lui Dumnezeu este următoarea: „Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu (cu atât mai puţin eu), prin urmare nu există!”. Întrebarea lor este: Poate cineva să demonstreze că există Dumnezeu? Răspunsul este: Da! Iată câteva dintre ele:
1. Argumentul cosmologic, face referire la faptul că fiecare lucru cunoscut din univers are o cauză, de aceea, logic ar fi că credem că universul însuşi are o cauză, iar cauza unui univers atât de mare trebuie să fie numai Dumnezeu. Ateii spun că Dumnezeu nu există şi, prin urmare, universul a apărut la întâmplare. Însă probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine. Probabilitatea ca ceva fizic să fi apărut din nimic, fără intervenţia cuiva din exterior este zero. Nu se cunoaşte nicio stare fizică, observabilă care să fi apărut din nimic. Ştiind lucrurile acestea, trebuie să admiţi că îţi trebuie mai multă credinţă să nu crezi în existenţa lui Dumnezeu decât să crezi. E mult mai simplu să crezi decât să nu crezi.
2. Argumentul teleologic, este, de fapt, o subcategorie a primului argument, şi se concentrează asupra ordinii şi armoniei din univers. Totul este atât de bine aranjat în univers încât doar o fiinţă infinit de inteligentă ar fi putut să facă lucrurile în felul acesta. În antichitate, David a spus: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui” (Ps. 19:1). Pur şi simplu, nu te poţi uita la frumuseţea şi complexitatea universului fără să te gândeşti la un Creator inteligent care să-l fi făcut. Când vezi o clădire frumoasă nu poţi să nu te gândeşti că nu a răsărit peste noapte acolo, ci un constructor inteligent a proiectat-o şi construit-o. Când te uiţi la un tablou nu poţi să nu te gândeşti că un maestru l-a pictat, şi nu a apărut la întâmplare. Când citeşti un poem te gândeşti la cel care l-a scris şi ştii că nu a putut să apară la întâmplare. Petre Ţuţea cred că a spus odată că dacă iei un milion de maimuţe şi le dai un milion de ani la dispoziţie nu vor putea scrie nici cea mai proastă piesă a lui Shakespeare. Nu te poţi uita la frumuseţea şi armonia pământului şi a întregului univers cu miile de miliarde de planete fără să te gândeşti la Creatorul lor.
3. Argumentul ontologic, face referire la necesitatea de a exista o fiinţă mai mare decât ceea ce nimeni nu-şi poate imagina. Suntem tentaţi ca oameni să comparăm lucrurile sau oamenii: care este cel mai cel dintre cei mai cei. Ducând un astfel de argument la maxim, trebuie să recunoşti că exită cineva mai mare decât orice altceva şi decât oricine altcineva. Este Dumnezeu.
4. Argumentul moral se bazează pe sentimentul pe care omul îl are despre bine şi rău şi argumentează că trebuie să existe un Dumnezeu care este sursa binelui şi cel care va pedepsi răul. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?
5. Argumentul Sfintei Scripturi. Dovada că Dumnezeu există este evident demonstrată în Sfânta Scriptură. Ea afirmă pe fiecare pagină a ei, explicit sau implicit, că Dumnezeu există, că El şi numai El este Creatorul universului şi susţinătorul lui. Că toate lucrurile sunt din El, prin El şi pentru El.
6. Isus Cristos, Dumnezeul întrupat, care a locuit printre noi, dovedeşte existenţa lui Dumnezeu. „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multechipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul… El este oglindirea slavei lui Dumnezeu şi întipărirea fiinţei Lui” (Evrei 1:1,3). Dumnezeu a coborât la noi în persoana lui Isus Cristos, a locuit printre noi şi apoi a murit pentru noi ca să ne poată răscumpăra din păcatele noastre. Lucrul remarcabil este că există dovezi istorice ale vieţii pământeşti a lui Isus.
7. Argumentul sentimentului religios prezent la toţi oamenii din toate culturile, derivat oarecum din cel de-al patrulea. De-a lungul istoriei, există dovezi că omul, oricât de primitiv ar fi fost, a crezut într-o fiinţă mai mare decât el, şi s-a închinat înaintea ei, pentru că în fiecrae om, aşa cum spune Solomon în Eclesiastul 3:11, Dumnezeu a pus gândul veşniciei, adică un sentiment religios de a se gândi dincolo de el, dincolo de viaţa aceasta. Acest sentiment te urmăreşte şi nu-ţi dă pace, pentru că Dumnezeu te caută. Filosoful Malcolm Muggeridge scria: „Aveam impresia că într-un fel sau altul, în îndelungile mele căutări, eu eram cel urmărit.” C. S. Lewis îşi amintea: „…noapte de noapte, ori de câte ori îmi luam gândul de la munca mea, chiar şi pentru o clipă, simţeam apropierea constantă, neostoită, a Aceluia pe care, îţi spun sincer, nu-mi doream să-L cunosc. În cele din urmă, am avut parte tocmai de acel lucru de care mă temusem îngrozitor. Am cedat şi am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu, am îngenuncheat şi m-am rugat; cred că în clipa aceea nu exista în toată Anglia un păcătos întors la credinţă, care să fie mai nefericit şi mai reticent ca mine.”
8. Complexitatea universului interior. Aşa cum există un univers exterior de o complexitate inimaginabilă, care dovedeşte existenţa unui Creator înţelept, există şi un univers interior cel puţin la fel de complex, care dovedeşte amprenta unui Creator inteligent. Astăzi specialiştii în microbilogie susţin că trupul uman este mult mai complex decât universul exterior. Un profesor universitar de la Yale şi Sorbona, spunea că o singură celulă este mult mai complexă decât o galaxie. Şi doar creierul uman conţine peste 17 miliarde de astfel de celule. Creierul uman este, pur şi simplu, o adevărată maşinărie care procesează peste un milion de informaţii pe secundă, evaluându-le în acelaşi timp pe fiecare în parte. Posibiltatea ca una dintre acestea să fi apărut la întâmplare este zero. Şi atunci, nu poţi să nu te întrebi: Cine m-a creat în felul acesta? David spune în Psalmul 8: „Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: ce este omul ca să Te gândeşti la El, şi Fiul Omului ca să-L bagi în seamă, L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, toate le-ai pus sub piciarele lui” (3-5), iar în Psalmul 139 spune: „Tu mi-ai întocmit răruncii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură aşa de minunată” (13). Nu poţi să ignori asemenea dovezi. Încă o dată, îţi trebuie mai mult curaj şi credinţă să nu crezi, să ignori aceste dovezi, decât să crezi. E mult mai simplu să te laşi copleşit de măreţia şi frumuseţea lui Dumnezeu şi să crezi în El.
9. Argumentul personal. Fiecare persoană care are o relaţie personală cu acest Dumnezeu Creator infinit în înţelepciune şi putere, experimentează în trăirea ei zilnică minunea transformării interioare. Deşi nu-L aude şi nu-L vede, ea ştie că El există pentru că Ăi simte prezenţa şi călăuzirea. În fine…
10. Argumentul demosntraţiei matematice. Până mai de curând nu s-a ştiut nimic despre acest argument şi chiar păra posibil, însă în anul 1940, unul dintre cei mai străluciţi matematicieni care au existat vreodată, Kurt Gödel (1906-1978), bun prieten şi colaborator al lui Albert Einstein, a reuşit să demonstreze matematic existenţa lui Dumnezeu, pornind în demersul său de la argumentul ontologic formulat de Anselm de Canterbury, care spune că Dumnezeu este Fiinţa Ultimă, mai mare decât orice se poate imagina în Univers.
Gödel a modificat puţin argumentul lui Anselm şi a folosit logica modală, care face distincţia între diferitele stadii ale supoziţiilor. Aceasta nu a fost descoperită, însă, decât după moartea Sa, mai precis în anul 1980. Formula este cea din imaguinea de mai jos:
Deşi există atât de multe argumente ale existenţei lui Dumnezeu, niciunul dintre acestea nu pot să convingă, în adevăratul sens al cuvântului, pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar. La urma, urmei, trebuie să crezi că El există. Mi-a plăcut întotdeauna felul în care filozoful, matematicianul şi fizicianul francez Blaise Pascal punea problema: „Dacă Dumnezeu nu există şi eu am crezut în El, n-am pierdut nimic; dar dacă există şi n-am crezut în El, am pierdut totul”.
Sursa:https://gtgospel.wordpress.com/2011/06/03/existenta-lui-dumnezeu-demonstrata-si-matematic/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu