Slawomir Kowalski a fost consulul Poloniei în Norvegia, dar nu mai este dorit acolo. Prim ministrul Erna Solberg l-a expulzat de curând din țară. Ar putea avea asta legătură cu situația lui Silje Garmo, o mamă norvegiană care a părăsit țara și care tocmai a primit azil politic în Polonia? Garmo a fugit, temându-se că sistemul de îngrijire a copilului, Barnevernet, i-o va lua pe fiica ei de 24 de luni, acum.
Kowalski era cunoscut pentru că a ajutat familiile poloneze din Norvegia care aveau probleme cu sistemul local de protecție a copilului. La începutul lunii iunie 2018, diplomatul a fost chiar împiedicat fizic să întâlnească o familie care i-a cerut ajutorul. Această acțiune a fost întâmpinată cu o serie de critici internaționale. Tomáš Zdechovský, membru ceh al Parlamentului European, a comentat pe această temă în 2018:
„La finalul lunii iunie 2018, s-a acordat o atenție mai deosebită unui caz în care Barnevernet a luat un copil de șase ani dintr-o familie polonezo-norvegiană. Când părinții au fost convocați pentru procedurile aferente, aceștia au cerut ajutorul consulului polonez, care a fost împiedicat, fizic, să intre la proceduri, de către poliția norvegiană. Părinții au fost, de asemenea, deposedați de dreptul de a vorbi în limba maternă. Prin urmare, Norvegia încalcă drepturile fundamentale ale părinților în cauză și încalcă și Convenția de la Geneva privind relațiile diplomatice în relație cu Polonia”.
Einar Salvesen, un respectat psiholog din Norvegia, este indignat de acțiunea guvernului împotriva consulului polonez. A comentat pe site-ul KNN:
„Este scandalos că primul ministrul Erna Solberg îl va expulza pe consulul Poloniei, Slawomir Kowalski. Ar trebui, în schimb, să-i mulțumească lui Kowalski pentru efortul său și să-i de o medalie”.
Avocatul pentru drepturile omului, Marius Reikeras, a comentat pe marginea acestei decizii:
„Aceasta este situația obișnuită din Norvegia. Dacă soliciți să ți se respecte Drepturile Omului, te vei regăsi într-un grav pericol de a fi declarat inamic al statului”
Step Up 4 Children’s Rights
Sursa: https://tribuna.us/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu