Două sute cincizeci de pastori olandezi se află sub lumina reflectoarelor, după ce au semnat în luna decembrie o declaraţie care afirmă credinţa creştină asupra sexualităţii. Declaraţia de la Nashville exprimă mandatul biblic privind căsătoria şi sexualitatea. În Olanda, care este o ţară majoritar progresivă şi seculară, se fac investigaţii pentru a afla dacă păstorii care au semnat declaraţia au încălcat legile privind discriminarea.
Declaraţia de la Nashville, propusă în 2017 în orasul Nashville, din statul Tennessee, S.U.A., reafirmă perspectiva istorică creştină asupra căsătoriei, ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie pentru tot restul vieţii. Declaraţia a fost scrisă de către Consiliul Biblic pentru Bărbăţie şi Feminitate, care este condus de către teologul american Denny Burk.
Printre primii semnatari ai declaraţiei se află lideri creştini cunoscuți nord-americani cum ar fi James Dobson, D.A. Carson, John Piper, şi alţii. În plus faţă de definiţia biblică a căsătoriei, declaraţia respinge noţiunea de identitate de gen care nu coincide cu sexul biologic. Până în prezent, declaraţia a fost semnată de peste 22.000 de persoane.
După ce a fost făcută publică, Declaraţia de la Nashville a primit o cantitate apreciabilă de reacţii negative din partea grupărilor de stânga, a unor celebrităţi şi chiar din partea multor biserici creştine, ce nu fac parte din bisericile tradiţionale. Nu au fost însă repercursiuni din punct de vedere legal, deoarece Declaraţia exprimă o credinţă religioasă, drept care este protejat de Primul Amendament al Constituţiei S.U.A..
Lucrurile, însă, stau altfel în Olanda, acolo unde semnarea Declaraţiei a creat o reacţie extrem de vehementă, fapt care a determinat Procuratura să demareze o investigaţie pentru a stabili dacă Declaraţia încalcă sau nu legea olandeză privind discriminarea. În Olanda, opinia publică favorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex în proporţie de 90%, procent care este în creştere de la 54% acum 12 ani, în 2016.
Posturile de ştiri din Olanda au catalogat Declaraţia de la Nashville ca fiind o „proclamaţie anti-homosexuală”. Grupările pro-LGBT au declarat că decizia pastorilor de a semna declaraţia a fost un gest de ură şi discriminare. Un cunoscut cântăreţ de operă olandez, a făcut o plângere la poliţie împotriva unuia dintre semnatari, pretinzând că „acest pamflet este un semnal pentru a reînnoi discriminarea la adresa persoanelor LGBT. Sunt rănit şi foarte trist.”
De fapt, Declaraţia de la Nashville nu face o astfel de discriminare. Nicăieri în textul ei nu se spune despre intenţia de a respinge sau de a avea o atitudine violentă faţă de o persoană datorită credinţei sau a comportamentului acesteia. Declaraţia afirmă în mod ferm valorile creştine şi îndeamnă pe toţi cei care o semnează să continue să creadă şi să predice aceste valori. Într-un interviu la un post tv olandez, Burk a explicat că Declaraţia de la Nashville este „destinată bisericilor şi reprezintă credinţa afirmată de creştini de 2000 de ani.”
Adoptarea unor prevederi legale care să suprime libertatea religioasă nu este ceva nou în Europa, iar creştinii nu sunt singurii ostracizaţi. Pe 1 ianuarie, regiunea Flandra din Belgia a interzis o anumită formă de sacrificare a animalelor, folosită atât de evrei cât şi de musulmani. Regiunea vecină, Wallonia, va activa şi ea acelaşi tip de interdicţie în septembrie.
Belgia a fost precedată de alte şase ţări europene. Evreii şi musulmanii practicanţi din aceste ţări sunt acum nevoiţi să importe carnea din statele unde nu există o astfel de interdicţie.
Burqa, voalul cu care femeile musulmane îşi acoperă faţa, este interzis în multe ţări europene, fapt care a determinat mulţi musulmani să se unească pentru a cere ridicarea acestor interdicţii la Naţiunile Unite.
Toate lucrurile arată spre realitatea faptului că religia nu mai prezintă nici un fel de importanță pentru cea mai mare parte a populaţiei şi guvernelor ţărilor dintr-o mare parte din Europa. Pe măsură ce politicile progresiste continuă să înlocuiască spiritualitatea în multe părţi din lume, lucrurile indică spre faptul că lucrurile vor continua spre o şi mai mare incriminare a religiei.
The Federalist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu