Pe lângă dragoste, har, iertare, pocăință, Scriptura vorbește și despre administrarea bunurilor, despre aspectele financiare. Pentru a veni în sprijinul oamenilor de afaceri, Fundația Big-Impact și Fundația Elim Timișoara au organizat o conferință pe această temă.
Seminarul „Afaceri care Îl onorează pe Dumnezeu” a urmărit să aducă o înțelegere biblică asupra deciziilor care trebuie luate în domeniul financiar.
Seminarul „Afaceri care Îl onorează pe Dumnezeu” a urmărit să aducă o înțelegere biblică asupra deciziilor care trebuie luate în domeniul financiar.
Dacă ne uităm atent la modul în care oamenii iau decizii financiare, ele sunt, în majoritate, informate sau pleacă de la o înțelegere fără Dumnezeu a ceea ce înseamnă lumea din jur, inclusiv domeniul finanțelor. De aceea avem nevoie să ne întoarcem la Scriptură, care vorbește extensiv despre acest domeniu al finanțelor, al administrării bunurilor, și să ne familiarizăm, să învățăm alfabetul, să vedem ce spune Dumnezeu, pentru că altfel, în timp ce putem să ne considerăm spirituali și urmași ai lui Hristos, practic deciziile noastre să dovedească o altă proveniență, o altă cultură, o cultură a lumii și nu a Împărăției lui Dumnezeu. Cred că trebuie să ridicăm nivelul de cultură biblică în primul rând pentru credincioși, pentru ca apoi să mergem mai departe și să vindecăm țara asta care are o gândire despre bunurile materiale foarte departe de Dumnezeu, lucru care ne și duce unde suntem. A declarat Titus Păștean, reprezentant Compass Global Alliance România.
Ideea organizării seminarului a pornit de la o carte scrisă de Dr. Andrés Panasiuk, din America Latină, invitatul evenimentului de la Timișoara, în care a încercat să găsească legătura dintre deciziile financiare și ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Motivul pentru care această lucrare este atât de importantă este pentru că, Mamona, dumnezeul banilor, este dumnezeul acestei generații care creează multe probleme în viețile și în familiile noastre. În Statele Unite sunt patru fundații care spun că în 47% din totalul cuplurilor căsătorite care ajung să divorțeze în prezent, principalul motiv sunt banii. Familiile suferă, pastorii suferă, bisericile au nevoie de resurse… deci Dumnezeu ne-a chemat să facem Trupul lui Hristos puternic în toată lumea, învățându-i pe oameni cum dorește Dumnezeu ca noi să ne administrăm resursele pe care El le-a pus în mânile noastre, lună de lună. A declarat Dr. Andrés Panasiuk, Compass Global Alliance.
Având o gândire inspirată de Cuvântul lui Dumnezeu deciziile pe care le luăm ne duc la progres nu la pierdere. De exemplu, unul dintre lucrurile pe care Andrés le-a scos în evidență a fost modul în care Roboam, spre deosebire de Solomon, tatăl lui, a acționat în privința deciziilor financiare. La intrarea în domnie, Roboam a fost interpelat de supușii lui și i-au cerut ceva din domeniul financiar, i-au cerut o decizie financiară: scade-ne, te rugăm, taxele că ne este greu. S-a gândit la interesul imediat și a luat o decizie proastă: în 72 de ore a pus pe butuci un imperiu construit în două generații, de tatăl lui – Solomon și de bunicul lui – David. A declarat Titus Păștean, reprezentant Compass Global Alliance România.
Participanții au apreciat evenimentul și au conștientizat că este necesară o anumită educație și în domeniul administrării finanțelor.
Creștinii implicați în afaceri au nevoie să conștientizeze faptul că soluțiile corecte se găsesc în Scriptură.
Ne concentrăm asupra oamenilor de afaceri care au nevoie să fie asistați, ajutați, să facă față cu bine în mediul de afaceri din România, care creează anumite provocări, iar un copil al Domnului chiar și în mediul de afaceri trebuie să trăiască după principiile lui Dumnezeu. A declarat Adrian Stupar, organizator, Fundația Elim Timișoara.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 709 – 18 februarie 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu