Radio Maranata Vulcan

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Noi și Moșii



La noi e plin de moși. Unii dedicați morților, alții viilor. Cei mai plăcuți sunt Moș Nicolae și Moș Crăciun. Vin cu daruri. E o lume unde nu prea mai primești nimic, în general lumea ce-ți dă cu o mână îți ia cu alta.
Poate și de aceea ne bucurăm când suntem surprinși cu câte un cadou. 


Citeam într-un ziar că speranța ca unele drumuri din țară să fie asfaltate este doar la vreun Moș. Ca și cum moșii ăștia ar fi vreun dumnezeu.
Mă bucur de zilele acestea din decembrie, mă bucur că putem face un cadou, măcar așa unii oameni își mai aduc aminte să mai facă și ei un gest. Totuși nu mă bucur de moșii care au devenit mai populari decât Dumnezeu.


Se zice că Moș Nicolae vine călare pe un cal alb. Seamănă izbitor de mult cu mitul prințului din visele unor fete. Celălalt, Crăciun, vine cu o sanie trasă de reni, e doar iarnă, cum s-ar putea deplasa altfel?! Cu mașina primește amendă că nu are anvelope de iarnă.
Este un amalgam de mituri care mai de care. Oamenilor le place lumea aceasta feerică, fictivă și le place să se lase înșelați. Când eram mic nu înțelegeam cum poate Moș Nicolae să intre pe gaura cheii. Am stat într-o seară și am analizat iala de la ușă pentru că nu-mi închipuiam cum puteau intra cadourile pe acolo.


Până și copiii observă unele anomalii ale afirmațiilor celor de lângă ei. Mi-ar plăcea să nu ne mințim cu lucruri închipuite și să le spunem celor mici adevărul. Adevărul este legat de noi. Adevărul că nu există moși decât în filme și reclame, dar că darurile sunt din partea noastră a tuturor.


Dumnezeu Însuși ne-a spus despre darul Său, Isus, de unde vine și cine este. Să ne gândim la un aspect, Dumnezeu ne face daruri care durează, neperisabile. Mai mare și mai frumos ca Hristos nu e niciunul.
Te bucuri cu adevărat de ce primești pentru că L-ai primit întâi pe El. Până la urmă, orice dar bun vine de Sus.


Alexandru Fintoiu


https://www.facebook.com/fundatiaciresarii/posts/10153746735930775?fref=nf

Niciun comentariu: