Sistemul de notație muzicală își are începutul în Evul Mediu, în Italia, Florența. Un călugăr pe nume Guido d’Arezzo (n. 991/992 – d. după 1033) a reușit să dea nume notelor prin care se exprimă și muzicienii de astăzi. Guido era profesor de muzică și conducătorul corului bisericesc, el a călătorit foarte mult prin Italia și a depus mult efort pentru ca într-o zi să inventeze o cale mai simplă de învățare a melodiilor necunoscute, provenită dintr-un imn medieval pe care interpreții de cantus planus îl invocau în cinstea protectorului lor, Sf. Ioan:
UTqueant laxis
REsonare fibris
MIra gestorum
REsonare fibris
MIra gestorum
FAmuli tuorum
SOLve polluti
LAbii reatum
Sancte Ioannes
SOLve polluti
LAbii reatum
Sancte Ioannes
Denumirea celor 7 note, în afară de prima, finaliza cu o vocală ceea ce permitea mai ușor să fie cântate. De aceea, în secolul XVI nota „ut” a fost înlocuită cu „do”, cel mai probabil de la cuvântul latinesc „Dominus”.
Iată care, într-un final, este interpretarea sistemului actual de notație muzicală:
Do – Dominus – Dumnezeu;
Re – rerum – materie;
Mi – miraculum – miracol;
Re – rerum – materie;
Mi – miraculum – miracol;
Fa – familias рlanetarium – familia planetelor, sistemul solar;
Sol – solis – soare;
La – lactea via – Calea Lactee;
Si – siderae – stele.
Sol – solis – soare;
La – lactea via – Calea Lactee;
Si – siderae – stele.
Pe lângă acest sistem de notație muzicală, Guido a mai adus un aport important în teoria muzicală. În timpul dirijării corului său el, cu ajutorul mânii stângi sugera cântăreților ce notă să ia într-un anumit moment, conform imaginii de mai jos.
Ulterior, Guido a început să însemne fiecare sunet cu o notă pe care le plasa pe portativul format din 4 linii paralele. Astăzi portativul este format din 5 linii orizontale, însă principiul de plasare a notelor a rămas același.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu