Unde ai fost duminică, Toma ?
– Dar e treaba ta? Te privește? Am fost unde am vrut să fiu! Dacă nu ar răspunde, cel puțin așa ar gândi toți gemenii lui Toma din epoca postmodernă.
– Dar e treaba ta? Te privește? Am fost unde am vrut să fiu! Dacă nu ar răspunde, cel puțin așa ar gândi toți gemenii lui Toma din epoca postmodernă.
Nu știm ce a făcut Toma, unde a fost, de ce a lipsit mai bine de o săptămână atunci când trebuia să fie cu frații lui, cu biserica. A preferat să fugă, să dispară ca să-și pună ordine în gânduri, să nu dea socoteală de timpul lui. Îl asemăn pe Toma de după învierea Domnului cu tipul creștinului modern, care merge de unul singur unde-l taie capul, procedează cum vrea, revine când consideră și nu vrea să dea raportul nimănui. Chiar e deranjat de chestionările celorlalți. Decât să dea socoteală, mai bine absentează. Cred că și ucenicii au obosit să-l mai întrebe, de rușine, de teamă să nu fie repeziți și să li se întoarcă vorba, apoi să regrete că l-au abordat. Un pesimist îți va oferi un răspuns care nu îți va plăcea și vei ajunge la concluzia că mai bine nu-l întrebai.
„Am vazut pe Domnul!”, a fost afirmația ucenicilor entuziasmați de experiența incredibilă. Pe Toma însă, îl lasă rece și replica lui e neașteptată: „Dacă nu voi vedea… și dacă nu voi pune degetul meu… nu voi crede.” Cred cu o condiție: trebuie să vad și să pipăi… Nu mă bazez pe ceea ce ați văzut, simțit, constatat voi. Bună logică! Convingere personală, o întâlnire față în față cu El. Oare ce-au gândit ucenicii? Mai bine nu îi spuneam! Răspunsurile lui mai degrabă ne amărăsc. Pe noi nu vrea să ne creadă! Treaba lui! Cuvântul nostru nu are valoare pentru el. Cine ne-o fi pus să ne exprimăm entuziasmul, că oricum nu suntem crezuți. Mai bine tăceam!
Așa să fie?
Gemenii lui Toma nu vor să fie întrebați unde au fost duminică, de ce nu au venit la închinare, însă au nevoie să fie înțeleși, iubiți și acceptați. Asemenea lui Toma, acestui credincios singuratic îi place să descopere singur adevărul, fără a se lăsa influențat. Iar după ce s-a convis singur, va fi un credincios de cursă lungă, un credincios dintr-un material bun, gata pentru martiraj. Asa că, ai răbdare cu gemenii lui Toma. Fii înțelept cu ei, poartă-te frumos și roagă-te ca să li se descopere Hristosul înviat. Aceasta este singura soluție pentru pesimiștii ca Toma.

Hristos a înviat! L-a văzut și Toma în duminica următoare! Tu L-ai văzut? Când?
Sorin Cigher
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu