În plan general două realităţi stau faţă în faţă: biserica şi lumea. Lumea nu ne poate birui. Deşi lumescu prinde teren. Lumea are spitale şi medicamente .Acolo tratează bolnavii. În felul ei. Rece, contra cost, pe bază de pile.
Pe de altă parte Biserica are darurile Duhului Sfînt. Dar de vindecare. Ar trebui golite farmaciile.Să dea faliment spitalele. Din cauza unei biserici umplute de prezenţa lui Dumnezeu. În care Duhul Sfănt să umple de daruri. Este şocant să citeşti că Isus Hrisos a vindecat toţi bolnavii care veneau la El (Matei 8 cu 16). Dincolo de şchiopii noştri avem o teologie şchioapă. În care justificăm eşecurile. Şi nu căutăm să înţelegem cauzele eşecurilor. O biserică a darurilor Duhului Sfânt. Dar de vindecare. Care trebuie cerut. Care cu bucurie ne este dat. Pentru că biserica este împodobită de Dumnezeu. Nu în felul lumii cu zorzoane strălucitoare. Ci cu daruri.
Ameţiţi de atătea teorii care de care mai elucubrante. Savanţii prezintă scenarii cu privire la viaţă, la viitor. Cu inima strănsă oamenii se uită după vreun meteorit sau vreo civilizaţie verde cu antene pe cap. Aceasta este ceea ce poate lumea.
Ameţiţi de atătea teorii care de care mai elucubrante. Savanţii prezintă scenarii cu privire la viaţă, la viitor. Cu inima strănsă oamenii se uită după vreun meteorit sau vreo civilizaţie verde cu antene pe cap. Aceasta este ceea ce poate lumea.
Pe de altă parte Biserica are darul înţelepciunii şi cunoştinţei. Un Galileo care a găsit explicaţia în Biblie. Pămăntul e rotund. Pentru că ne-o spune Iov. Fluxul şi refluxul. Atomii, particolele vieţii sunt acolo in cartea Evrei. Un Pavel care cutreierănd Atena face de ruşine filosofia. Prin puterea Duhului Sfînt. Al darurilor de înţelepciune şi cunoştinţă.
Lumea propune soluţii. Platforme ideatice. În speranţa că va avea cetăţeni onorabili. Legii noi şi aspre. Mecanisme punitive. Dar fără folos.
Pe de altă parte Biserica are daruri. Darul credinţei. Dincolo de care munţii se mută. Darul credinţei care aduce pe Dumnezeu în prim plan. Care face din oameni stănci de neclintit. Puternici, hotărăţi neşovăitori în a spune tuturor că numai prin Dumnezeu omul poate deveni om.
Lumea uimeşte cu cuceririle ei.Oamenii au păşit pe lună.Dar fiecare an aduce un necaz.Un necaz aviar sau mai nou porcin.Neputincioasă, lumea priveste hotarele ei.Limitele peste care nu poate trece.
Pe de altă parte Biserica are daruri.Darul minunilor care face din hotare biete dâre de praf pe care la spulberă văntul Duhului Sfânt. Totul e cu putinţă dacă crezi. Morţii înviază. Leproşii, incurabili acelor zile, sunt vindecaţi. Pentru că Dumnezeu e miracol. Pentru că Biserica poartă numele Fiului Său. De aceea Duhul Sfânt împarte daruri. Ca biserica să nu fie goală. Să nu adoptăm efecte speciale. Muzicale sau oratorice. Nu prin planificare aridă. Nu prin program religios. Ci prin daruri, El să strălucească şi să se poată vedea goliciunea lumii. Şi frumuseţea bisericii.
Lumea fardează nelegiuirea. O numeşte drepturi. Obligaţii. Toleranţă. Minorităţi sexuale. Libera exprimare. În timp ce inundaţiile lasă oameni fără casă. Ruşinea are haine de carnaval. Face ţăndări retina şi umileşte veşnicia. Pentru că în spate se pregăteşte o intare in scenă. A omului fărădelegii, fiul pierzării. Spurcăciunea are deja faţă. Pe toate canalele tv se revarsă în casele bieţilor navii care caută „relaxarea”! Fărădelegea se bea ca apa. Limba macină ca o moară fără oprire. În speranţa unor răspunsuri care nu mai vin.
Pe de altă parte, Biserica are daruri.De descoperire.Prorocii, deosebirea duhurilor.Cel rău scrăşneşte.Dar nu poate înainta.E aici o biserică.Cu daruri.Care este frănă şi barieră pentru amăgirile nelegiuirii, pentru lucrarea de rătăcire a celui rău.E lumina care luminează.Este răspunsul lui Dumnezeu la durerea care s-a aşternut.
Istoria se scrie în trei nunţi.O nuntă în Eden. Pe care a ruinat-o cel rău. Cu ajutorul nostru. O nuntă la Cana. Un nou început. Al semnelor lui Isus. O nouă eră. A umblării cu Hristos. Dar încă în nedesăvărşire. Încă cu crizele după noi. O a treia nuntă în cer. Mirele, Hristos şi Biserica, Mireasa. Unde crizele se sfărşesc. Unde diavolul nu se poate strecura, nu se poate şerpui amăgitor. Deocamdată lumea pare mireasă şi biserica Cenuşăreasa. Deocamdată. Din vina cui?
Ea, biserica, e raspunsul lui Dumnezeu la lumea această pierdută. O biserică împodobită cu daruri intr-o lume golită de sens, rănită, ameţită, minţită.
Ea, biserica, e raspunsul lui Dumnezeu la lumea această pierdută. O biserică împodobită cu daruri intr-o lume golită de sens, rănită, ameţită, minţită.
https://rodiagnusdei.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu