Pastor Iosif Ton – Catedrala Mântuirii Neamului

http://www.voceatransilvaniei.ro

Pastor Iosif Ton – Doctor in Teologie

Catedrala Mântuirii Neamului

Cum încurajează Biserica Ortodoxă corupția în poporul român La București se construiește o catedrală imensă, pe care Biserica Ortodoxă o numește ”Catedrala Mântuirii Neamului”. Prin însuși titlul acesta, Biserica Ortodoxă promite poporului român ”mântuirea”. Ceea ce promite Biserica Ortodoxă este că în această catedrală ierarhii ortodocși vor face niște slujbe, ceremonii, acțiuni misterioase, prin care vor ”mântui” poporul român.

Nimeni nu pare să aibă curiozitatea să întrebe: Ce promisiune este aceasta? Ce substanță are ea? Cât adevăr conține ea? Se solicită poporului român să doneze pentru această construcție. Mai ales oficialitățile se grăbesc să doneze sume imense – din banii poporului, bine înțeles – pentru această construcție. Dar, din nou, nimeni nu se oprește să analizeze și să explice promisiunea din titlul acestei catedrale și să justifice această enormă cheltuială din banii națiunii.

Este vremea să spargem această tăcere și să provocăm discuția de fond a acestei acțiuni atât de publice și de centrale. Despre ce ”mântuire” este vorba?

În jargonul Bisericii, ”mântuirea” este opusul ”pierzării”. Este eliberarea din robie. Este iertarea de păcate. Este împăcarea cu Dumnezeu.

Nici un om și nici un popor nu se poate mântui pe sine! Dacă ai căzut într-o mlaștină, nu te poți scoate singur din mâlul acela. Dacă cineva mult mai puternic decât tine te-a făcut rob al lui, cu nici un chip nu te poți elibea singur din sclavie.

Prin păcatele noastre, noi toți am ajuns în sclavia păcatului, care este de fapt robie sub cel rău, sub Satana. Nici un om din lumea aceasta nu te poate elibera, salva, mântui din această robie.
Nici o agenție umană nu-ți poate oferi mântuirea, și dacă cineva ți-o oferă, te minte, fiindcă îți oferă ceea ce în realitate nu-ți poate da. Cum ar putea o agenție de robi să elibereze restul robilor din încătușare?

Să înțelegem bine: Aici nu este vorba numai de eliberarea românilor, ci este vorba de mântuirea întregii omeniri. Nici o soluție care nu cuprinde întreaga umanitate, ci se reduce la un singur popor, sau la un mic număr de popoare, nu este o soluție adevărată.

Mântuirea întregii umanități o poate face numai Dumnezeu. Sfânta Scriptură, Biblia, este Cartea în care aflăm cum ne oferă Dumnezeu mântuirea. Pentru însuși Dumnezeu, mântuirea omenirii nu a fost un lucru simplu, un lucru ieftin. Dumnezeu a trebuit să intre El însuși în omenire, ca să poată să o mântuiască. Și Dumnezeu a făcut acest lucru prin întruparea Fiului Său, Iisus Hristos. Iată cum definește Dumnezeu acțiunea Sa (dumnezeiască) de mântuire:

”Findcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (întreaga omenire!) încât L-a dat pe Fiul Său, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă” (Evanghelia după Ioan, 3:16).

Și iată explicația mânturii așa cum ne-o dă Sfântul Apostol Pavel: ”Dar când S-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, El ne-a mântuit…” (Epistola către Tit, 3:4).

Iisus Hristos er a Fiul întrupat al lui Dumnezeu. Când El S-a întrupat, Dumnezeu S-a făcut una cu noi și ne-a asumat în Sine, a luat în Sine natura noastră păcătoasă și S-a încărcat cu păcatele noastre. Sfântul Apostol Pavel ne spune că atunci când Iisus Hristos murea pe cruce, ”Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu sine” (2 Corinteni 5:19).

Trebuie să subliniem că lucrul acesta nu se făcea numai pentru noi românii, ci se făcea pentru întreaga umanitate, pentru toate popoarele pământului. Așa afirmă Sfântul Apostol Pavel: ”Căci harul (adică, bunătatea) lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii a fost arătat…” (Tit 2:11).

Să o spunem și mai răspicat: Dumnezeu, prin Fiul Său, a procurat mântuirea la toți oamenii!
Această mântuire a constat în faptul că toate păcatele tuturor oamenilor au fost ispășite de Iisus Hristos, au fost topite în sângele Lui.

Iertarea de păcate constă în faptul că păcatele noastre au fost spălate în sângele Fiului lui Dumnezeu într-un mod atât de radical încât ni se spune că Dumnezeu nu-Și mai aduce aminte de ele.

Să recapitulăm.
Dumnezeu însuși ne-a lucrat mântuirea prin Fiul Său, prin moartea Lui în locul nostru. Aceasta a făcut-o fiindcă este bun față de toți oamenii și fiindcă El ne iubește pe toți.
Să nu uităm că, prin păcat, noi toți am intrat în robia lui Satana. Noi am intrat în împărăția lui, a celui rău. Când Fiul lui Dumnezeu a murit încărcat cu păcatele noastre, El a anulat dreptul lui Satana de a ne mai fi stăpân. Mântuirea este eliberarea de sub robia celui rău.

Dar mântuirea, iertarea de păcate și eliberarea din robia lui Satana, nu ni se transmite fără consimțământul nostru. Dumnezeu, care ne-a lucrat mântuirea, decide și condițiile în care ne dă mântuirea.

Iată ce ne cere Dumnezeu ca să ne dea mântuire:

1. Să credem în El, să credem în Fiul Său Iisus Hristos, să credem că El a murit în locul nostru, a înviat și S-a înălțat la cer și stă la dreapta lui Dumnezeu ca mijlocitor al nostru. Acesta este actul prin care ne însușim în mod personal oferta de mântuire pe care ne-o face Dumnezeu. Dar, fiindcă mântuirea înseamnă și ieșirea din robia lui Satana, Dumnezeu ne cere să ne lepădăm noi înșine de acest tiran și să ne întoarcem de sub Satana la Dumnezeu. Acest lucru reiese din modul în care Iisus însuși îi explică Apostolului Pavel procesul mântuirii. ”Te trimit (la toți oamenii) să le deschizi ochii, să se întoarcă din întuneric la lumină, de sub puterea Satanei la Dumnezeu și să primească, prin credința în Mine, iertarea de păcate…” (Faptele apostolilor 26:18).

2. Al doilea lucru pe care ni-l cere Dumnezeu pentru mântuire este explicat de Sfântul Apostol Pavel în aceste cuvinte: ”Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Iisus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit” (Epistola către Romani, 10:9). A-L mărturisi pe Iisus Hristos ca Domn al tău înseamnă că, ieșind de sub stăpânirea lui Satana, intri sub autoritatea Fiului lui Dumnezeu și accepți să trăiești după învățăturile Lui.

Toate acestea însemnează că mântuirea este o trecere de sub un stăpân rău, care îți pervertește și îți ruinează viața, sub un stăpîn care te înnobilează și îți dă demnitate dumnezeiască.
Și mântuirea mai cuprinde în sine încă un element crucial: mântuirea este ieșirea dintr-un anumit mod de viață și intrarea într-un mod de viață total nou de viață.

Iată ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în acest sens: ”Căci harul (bunătatea) lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață să o rupem cu păgânătatea și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie” (Tit 2:11-12).

Este deosebit de importantă și explicația despre mântuire pe care ne-o dă Sfântul Apostol Petru. El ne spune că ”prin sângele scump al lui Hristos” noi am fost răscumpărați (mântuiți) ”din felul deșert de viețuire pe care l-am moștenit de la părinții noștri” (1 Petru 1:18-19).

Domnul nostru Iisus Hristos însuși ne spune: ”Nu oricine care Îmi spune ”Doamne, Doamne” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7:21) și din context rezultă clar că ”voia Tatălui Meu” este definită în învățăturile lui Isus, în ”aceste cuvinte ale Mele” cuprinse în Predica de pe Munte (Matei 5-7).

Să recapitulăm din nou:

Mântuirea este:
– scăparea din robia lui Satana
– iertarea de păcate prin credința în Iisus Hristos
– abandonarea felului de viață păcătos
– intrarea în noul fel de viață descris de Iisus în Predica de pe Munte
Când noi acceptăm această mântuire, Dumnezeu coboară prin Iisus Hristos și prin Duhul Sfânt în noi și ne dă puterea necesară să facem toate aceste lucruri și să trăim acest mod nou de viață.

Din tot ce citim în Sfânta Scriptură, rezultă clar că mântuirea pe care ne-a procurat-o Dumnezeu o căpătăm, sau ne-o însușim individual și personal, direct de la Dumnezeu, fără nici o intermediere umană.

Tragedia de la noi
Cândva în trecut s-a strecurat la noi învățătura ciudată că mântuirea câștigată pentru noi de Iisus Hristos a fost depozitată în Biserica Ortodoxă și prin actul acesta Biserica Ortodoxă a devenit magazia sau depozitul harului mântuitor și, de atunci încoace, patriarhul, mitropoliții, episcopii și preoții, prin diferite liturghii, transmit această mântuire poporului român.

De aici vine și ideea să se construiască o catedrală centrală în care ierarhii Bisericii Ortodoxe să transmită prin slujbe grandioase mântuirea către tot neamul românesc.

Să fim atenți și să înțelegem care este ideea de bază: Indiferent cum trăiește poporul, indiferent în câte păcate se complace, atâta vreme cât ierarhii Bisericii Ortodoxe fac slujbele exact după formulele fixate în tradiție, ei procură românilor iertarea de păcate și-i dau neamului românesc mântuirea.

Singurul lucru necesar este ca poporul să dea bani Bisericii Ortodoxe și să o țină în funcție, iar Biserica îi garantează poporului că indiferent câte păcate face, pe toate i le iartă maica Biserică. Biserica Ortodoxă nu cheamă oamenii la Dumnezeu și Biserica Ortodoxă nu cheamă poporul să abandoneze corupția și să-și schimbe felul de viață, ci are o singură chemare: ”Veniți la Biserică!”

Un tânăr om de afaceri, ortodox, a fost întrebat de cineva: ”Tu nu te gândești la sufletul tău?” La care, tânărul a răspuns candid: ”Cum să nu. Am făcut aranjament ca de la firma mea să se transfere Bisericii mele ortodoxe o anumită sumă de bani, și prin aceasta preotul este însărcinat să se îngrijească de sufletul meu. El rezolvă problemele mele cu Dumnezeu.” Tânărul acesta a fost dat ca exemplu de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe în programe la televiziune.

Când un român cu conștiința greu apăsată de păcate s-a plâns de aceasta preotului său, acesta i-a răspuns liniștitor: ”Ascultă, omule, tu nu poți face atâtea păcate câte îți poate ierta Biserica noastră:”

Între aceste două exemple se cuprinde toată religia (tot ”creștinismul”) ortodoxiei.
Nu v-ați întrebat intrigați: De ce nu luptă vehement Biserica Ortodoxă împotriva corupției? Acum, după ce ați înțeles cele de mai sus, răspunsul trebuie să vă fie clar: Biserica Ortodoxă nu luptă să-i oprească pe oameni de la a păcătui, ci le spune că pot continua să păcătuiască, deoarece maica Biserică există tocmai ca să le ierte păcatele!

Dar observați elementul absolut tragic: Prin însuși faptul că Biserica Ortodoxă le promite oamenilor că îi mântuiește, că le iartă toate păcatele, Biserica Ortodoxă încurajează corupția!!!
Poporul român nu are nici o motivație să-și schimbe felul de a trăi, să-și schimbe moravurile, să devină corect și integru, atâta vreme cât Biserica Ortodoxă îi garantează iertarea de orice păcat și de toate păcatele!

Adevărata situație
Biserica Ortodoxă pretinde că procură poporului mântuirea. Această promisiune este falsă! Mântuirea nu este în custodia Bisericii Ortodoxe!

Ca să putem vedea pretenția absurdă a Bisericii Ortodoxe, să ne gândim la restul popoarelor din lume. Pe acestea, care, săracele, nu au o Biserică Ortodoxă, cine le mântuiește?

Să ne gândim la poporul chinez. În zilele acestea, milioane de chineji află despre Iisus Hristos și îmbrățișează creștinismul. Dar sunt ei oare mântuiți dacă nu au între ei o Biserică Ortodoxă?
Sau, să ne gândim la popoarele din Africa. Milioane de oameni abandonează animismul și păgânismul și se încreștinează. Dar ei nu au în popoarele lor o Biserică Ortodoxă. Lor cine le procură mântuirea?
Sau, să punem altfel problema. Cu ce este mai privilegiat poporul român, așa încât Dumnezeu i-a dat o Biserică în stare să mântuiască întreaga națiune?

O întrebare crucială: Oare prelații ortodocși știu că ei fac poporului român o promisiune falsă?
Oare știu ei că ceea ce promit nu este după Cuvântul lui Dumnezeu, ci este o evidentă abatere de la Cuvântul lui Dumnezeu și o aberație enormă, atât logică, cât și teologică?

Să ne gândim la o altă aberație pe care o face anual Biserica Ortodoxă.
În fiecare an, la o dată târzie din toamnă, se scoate lada cu rămășițele (osemintele, moaștele) Sfintei Parascheva și se invită poporul la pelerinaj, ca să venereze aceste moaște, să se închine lor. Sute de mii de oameni stau la coadă, prin ploi și frig și vânt, să ajungă în final la raclă, să se atingă cu pioșenie de ea și astfel să primească vindecare și iertare de păcate. Dar, cei ce priviți uimiți acest spectacol la televizor, uitați-vă cu atenție și vedeți alături de raclă niște butoaie în care pioșii închinători să-și pună banii, fără de care, li se spune tacit, închinarea lor nu are nici o putere.
Prin urmare, de un singur lucru sunt siguri ierarhii ortodocși: Moaștele ”Sfintei” le aduc venituri enorme! Spus cu alte cuvinte, ei știu să stoarcă bani de pe pielea bieților români creduli și plini de pioșenie.

Să ne gândim și la faptul că se aduce și un deget din presupusul trup al Sfântului Andrei, este plimbat în alai pompos prin toată țara și românilor li se garantează că prin aceasta toată țara lor este sfințită.

Uitați-vă, frați români, că toate acțiunile Bisericii Ortodoxe, hramuri, liturghii pentru morți, etc., etc., sunt menite să adune bani, mulți bani pentru Biserica Ortodoxă, singurul lucru care-i interesează de fapt pe ierarhii ”Bisericii neamului!”

Am pus întrebarea dacă ierarhii Bisericii Ortodoxe știu dacă ceea ce fac ei este un fals. Dar, fie că ei știu, fie că nu știu, falsul rămâne tot fals. Și noi putem spune cu certitudine că este un fals deoarece este împotriva a tot ce ne spune Sfânta Scriptură.

Știm că ceea ce spunem îi va speria pe mulți și îi va indigna pe mulți. Știm că lucrul acesta va fi considerat ca atac la ceea ce are poporul român mai sfânt și mai drag. Știm că se va considera că facem un sacrilegiu.

Singurul lucru pe care îl spunem în apărarea noastră este că știm că tot ce face Biserica Ortodoxă este o minciună, o invenție omenească absurdă, fiindcă este în contradicție totală cu Sfânta Scriptură.
Dar motivul principal pentru care o facem, riscându-ne poate și viața, este următorul. Ne iubim neamul și dorim să-l vedem ieșit din corupție și transformat moral. Astăzi, noi, toți românii, pentru corupția noastră suntem disprețuiți de toată lumea. Suntem tratați ca o ciudățenie în Europa. Unora dintre noi le este rușine să mai spună că sunt români. Situația nu mai poate continua așa. Singura soluție este schimbarea morală a națiunii. Dar piedica principală în calea acestei transformări este Biserica Ortodoxă cu promisiunea ei că poate ierta toate actele de corupție, pe bani, desigur!
Fiindcă vrem transformarea morală și spirituală a națiunii pornim această acțiune de iluminare a poporului român, ca să înțeleagă în ce falsitate se află.

Avem nevoie de Reforma religioasă
La 30 octombrie 2017 se împlinesc cinci sute de ani de când Martin Luther a bătut în cuie pe ușa grea a catedralei din Wittemberg cele 95 de teze împotriva indulgențelor. Biserica Romano-Catolică avea aceeași credință ca Biserica Ortodoxă, că poate ierta toate păcatele, pe bani, desigur. Și, fiind un om practic, Papa de la Roma, ca să adune bani să termine clădirea bisericii Sf. Petru din Roma, a lansat indulgențele, un fel de cecuri de diferite valori monetare, pentru iertarea păcatelor. După numărul și gravitatea păcatelor, îți cumpărai indulgențe mai ieftine sau mai scumpe.

Martin Luther era teolog Romano-Catolic. Când au ajuns agenții papali cu indulgențe în orașul lui, el și-a dat imediat seama că se face un fals intolerabil. El a decis că cineva trebuie să-și riște viața ca să oprească acest fals. Biserica era atotputernică și pentru acte de nesupunere mult mai mici pedeapsa ei era arderea omului pe rug. Dar Martin Luther iubea adevărul mai mult decât își iubea viața și de aceea a decis să demaște minciuna. Astfel a scris lista cu cele 95 de argumente pentru care vinderea pe bani a iertării de păcate era un fals, o urâțenie.

Rezultatul a fost că poporul și-a deschis ochii și oamenii au decis să se lepede de minciună. Reforma religioasă pornită prin acțiunea lui Luther a schimbat fața Europei. Popoare întregi, trecând la un creștinism biblic, au ieșit din întuneric spiritual și moral și au intrat astfel în civilizația modernă.
Chiar dacă o face cinci sute de ani mai târziu, poporul român trebuie să aibă curajul de a face și el Reforma religioasă, de a ieși din întuneric și de a intra în lumina transformării spirituale și morale pe care ne-o oferă Dumnezeu prin Iisus Hristos și prin Duhul Sfânt.

Suntem chemați să ieșim din izolarea noastră ortodoxă, obscurantistă, și să intrăm în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Suntem chemați din întuneric la lumină!
Chemarea se adresează mai întâi clerului. Dacă vă este frică de judecata lui Dumnezeu, ieșiți din întuneric și veniți la lumină. Și dați astfel semnal întregului popor că mântuirea nu stă în ritualuri, ci în întoarcerea la Dumnezeu și la viața nouă pe care ne-o oferă El!

Pentru întregul popor român, chemarea este formulată de Dumnezeu Însuși, prin proorocul Isaiia:
” Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani… De ce cântăriți argint (adică, dați bani) pentru un lucru care nu hrănește? De ce dați câștigul muncii voastre pentru ceva care nu satură?… Luați aminte și veniți la Mine, ascultați și veți trăi! … Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând” (Isaiia 55:1-3 și 7).

Și, desigur, prin Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, care ne cheamă: ”Veniți la Mine, voi toți cei trudiți și împovărați (de păcate) și Eu vă voi da odihnă” (Evanghelia după Matei, 11:28).

Pastor Iosif Ton _ Doctor in Teologie

Aspecte Video ale machetei Catedralei:

VIDEO by Marius Bratu

Dr. Iosif Ton _ Punct de vedere in “Romania Libera”

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/catedrala-mantuirii-neamului-cum-incurajeaza-biserica-ortodoxa-coruptia-in-poporul-roman-304702.html

   Spre Informare, Documentare si Meditatie 

     Cei care si-au scris parerile mai jos, nu sunt din aceeasi confesiune religioasa. 

    Comentariile pot fi scrise pe site-urile ziarelor respective.

    http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=54878&Itemid=375

Catedrala Răstignirii Neamului sâmbătă, 25 ianuarie 2014 Catedrala Răstignirii Neamului

Vuiet mare se aude din Dealul Mitropoliei! Reprezentanţii clerului, de la vlădică la o­pincă, au pus cu toţii umărul să împingă la vale căruţa birurilor, a dărilor, acatistelor, daniilor, pomelnicelor şi donaţiilor. Roţile carelor, căptuşite cu oţel danielesc dur, se înglodează pînă la jumătate în mocirla sărăciei, iar icnetele prela­ţilor încordaţi într-un efort sisific se învălmăşesc, se amestecă şi se contopesc cu huruitul osiilor încărcate de tină.

Mersul coborîtor, aşa de haotic cum pare, e totuşi bine organizat şi are o ţintă precisă. S-a dat poruncă straşnică vătafilor în sutană să scoată, din pămînt, din iarbă verde, de la bogat, dar mai ales de la sărac, de la barbă pînă la faşă, 400 de milione de euro. O îmbucătură pentru ghiftuiţii lumii, o sumă uriaşă pentru turma pe care ochiul n-o poate cuprinde a sărmanilor. Daniel monahul e împuns de ambiţii mari. Şi dacă Nero a dat foc Romei, ca să rămînă celebru în istoria omenirii, patriarhul nostru, ros de viermele neadormit al preamăririi, vrea să-şi vadă numele întipărit pe frontispiciul eternităţii printr-o Catedrală a Mîntuirii Neamului. Hotărît lucru. Chiar dacă cu sînge. Chiar dacă cu lacrimi. Chiar dacă cu sudălmi şi sudoare. În ciuda oricîtor victime colaterale. Impunătorul palat pe care-l visează face cît 300 de kilometri de auto-stradă. Sau cît 1.500 de şcoli. Ori cît 400 de angiografe ce ar putea smulge din ghearele morţii mili­oane de inimi de români. Dotat cu săli imperiale de conferinţe, cu parcări subterane, terane şi supraterane, cu complexuri de SPA şi de odihnă, cu plasme gigantice, pe care prostimea să-i poată vedea pe sacerdoţii încinşi de vîltoarea slujbelor. Cu icoane ferecate în aur şi argint. Cu odoare împărăteşti. Cu pardoseli şi coloane uriaşe, tăiate meşteşugit în cea mai fină marmură. În ameţeala febrei ce l-a cuprins, Daniel se şi vede perorînd în faţa a 130.000 de creştini deo­dată. 5.000 înăuntru şi 125.000 în curte.

Prin microfoane, prin megafoane, prin staţii stereo şi de amplificare supersofisticate. Luat de valul celebrităţii, patriarhul, pe numele lui de mirean Ciobotea, a uitat că „Legea într-acestea două se cuprinde: Dumnezeu şi oamenii“. Şi cum poate fi prins Cel Nemărginit între patru ziduri? Cît de­spre oameni, bieţii de ei, amărîţii de ei, chinuiţii de ei… Bolnavi, nu mai au spitale, că s-au închis şi se închid multe. Nu mai au medicamente, că astea se dau, la drogherie, pe parale. Flămînzi, n-au decît hrană otrăvitoare, că românii au ajuns cobai pentru Codex Alimentarius. Nu mai au nici mîngîiere, nici compasiune, nici milă nu mai găsesc, căci, chipurile, sînt prea mulţi şi suprapopulează Ter­ra. În roşul decembrie al lui ‘89, la enigmatica Revoluţie, tinerii ieşiţi pe străzile Timişoarei au fost în­tîmpinaţi cu rafale de gloanţe. Au alergat înnebuniţi să se adăpostească în Catedra­la din centrul oraşului, dar preoţii le-au încuiat uşile în nas şi i-au lăsat să moară ca nişte cîini, pe treptele reci de marmură, seceraţi de focul mitralierelor. Răstigniţi ca nişte hristoşi, pe pragul unui lăcaş ce se închipuie a fi sfînt. La 24 de ani distanţă, neamul românesc, sărman şi flămînd, e chemat să se răstignească din nou. Şi tot pentru o catedrală. Oare de ce Tatăl Atotputernicul, cînd a hotărît să-L trimită pe Fiul Său în lume, nu I-a ridicat mai întîi un palat în care să Se nască? De ce Iisus a intrat în viaţa acestei planete într-o umilă iesle, printre boi şi alte dobitoace, pe o mînă de paie? Să I se fi isprăvit lui Dumnezeu banii? Să se fi trezit cumva cu contul gol?
Nimic nu poate rezista, dacă a fost clădit pe lacrimi şi a­pă­sare. Să fi uitat oare capii acestei Biserici că Atotputernicul nu poate avea o catedrală decît în i­nima fiecăruia dintre noi? Colosul lui Daniel seamănă cu colosul din visul lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului. S-a prăbuşit deja, înainte de a se naşte. De ce? O spune chiar Hristos: „Cînd se ridică ziduri, se năruiesc suflete!“.

Anişoara Ştefan 

CREDINTA  si  NESTIINTA,  SARACIE  si GRANDOARE, BUCURIE   si  DURERE,  “DEMOCRATIE ”  si  MISTICISM.

 

    In 2010, În România erau 18.300 de biserici si doar 4.700 de şcoli generale. Spitale erau 423!
Între timp, câteva scoli si spitale s-au închis din lipsă de fonduri, în timp ce biserici s-au mai construit câteva zeci.    Biserica Ortodoxă Română este finanţată din următoarele surse de fonduri publice:1. Bugetul de stat – prin Secretariatul de Stat pentru Culte pentru plata integrală sau partială a salariilor personalului clerical (preoti, monahi, etc.) si pentru repararea si întretinerea unor lăcasuri de cult.2. Bugetul de stat – prin Ministerul de Interne pentru plata salariilor preotilor din unitătile de jandarmi si penitenciare.

3. Bugetul de stat – prin Ministerul Educatiei pentru plata profesorilor de religie. Deocamdată învătământul religios este confesional, confirmarea profesorilor se face de către cultul respectiv iar predarea se face după programă si manuale aprobate de asemenea de către biserică. Doar plata se face de la stat.

4. Bugetele locale – pentru plata personalului neclerical (clopotari, personal administrativ, etc.)

5. Fondul de rezervă al Guvernului – pentru reparatii, întretineri si construiri de lăcasuri noi de cult

6. Fondurile de rezervă ale primăriilor si consiliilor locale – la cererea de sponsorizări pentru repararea lăcașelor de cult si ridicarea altora noi.

În era modernismului, statutul BOR este pe cât de special pe atât de anacronic. Este o institutie autonomă, de drept privat, dar care beneficiază de fonduri publiceînsă nu este VERIFICABILA!_____

Cine poate să răspundă la două întrebări esentiale contribuabilului român:

1. Câti credinciosi ortodocsi aprobă contructia Catedralei Mântuirii Neamului?
2. Câti cetăteni români sunt de acord cu finantarea din bani publici a constructiei aceleiasi clădiri?

 

    Cum se face că e mereu cineva acolo care hotărăste în locul nostru?
Pe noi nu ne-a întrebat nimeni ce vrem să facem cu 400 de milioane de Euro…“Constructia unui spital judeţean de urgenţă costă 90 milioane de euro”, conform Ministerului Sănătăţii.

https://rodiagnusdei.wordpress.com