Așa cum aminteam în articolul trecut (co)VID-urile aduse la suprafață de COVID-19 (partea 1), în plină pandemie ies la suprafață (co)VID-uri de tot soiul, la fel de dăunătoare sau chiar mai dăunătoare decât COVID 19. Pe lângă problemele din societate, în aceste zile, mai ales în ceea ce privește conducerea bisericii, iese la suprafață un acut (co)VID de soluții la problemele eclesiale create de COVID -19.
Două sunt frământările actuale ale păstorilor: ce punem în locul programului de biserică și cum facem cu Cina Domnului?
Mulți păstori au constatat acum, cu stupoare, că edificiul bisericii în care au investit atâția bani, atâta timp și atâtea resurse emoționale nu îi mai ajută, ba chiar îi încurcă. Cale de câteva zile, cei cu biserici mici, care erau oarecum complexați în fața păstorilor cu greutate au jubilat. Ei erau mai puțini de 100 sau de 50. Puteau avea slujbe. Apoi, curând, s-a închis totul. Acum, când scriu aceste rânduri, orice întâlnire publică este interzisă.
Nu am văzut niciodată, în cei aproape 30 de ani de când slujesc, lideri mai confuzi ca în zilele de după emiterea primelor ordonanțe de guvern și de după declararea stării de urgență. Puțini știau încotro să o apuce! Așteptau cu sufletul la gură câte un comunicat de la Cult sau de la Comunitatea Regională prin care să li se spună ce se poate face, sau nu, în următoarea perioadă.
Deoarece COVID -19 a ales să apară în secolul 21, și nu în alt secol, cea mai comună soluție găsită de păstori, ca să contracareze efectele lui asupra vieții bisericii, mai ales în cazul comunităților mari, tehnologizate, a fost să apeleze la internet și să transmită credincioșilor programe on-line. Meniul era, și este, cel obișnuit: îndemnuri la rugăciune, cântare și predică. Singura diferență este că cei care duminica erau pe platformă sau la amvon, acum sunt pe ecran.
După aproape o lună de funcționare în acest regim de „avarie”, am ajuns să mă întreb: oare acesta este maximumul care poate fi oferit credincioșilor în aceste zile? Un kit pentru post și rugăciune și un IP pentru conectare la internet? Oare când Domnul se uită la Biserica Lui și la slujitorii Săi este mulțumit de ceea ce vede? Oare așa ar vrea Mântuitorul să arate Biserica Lui în acest timp?
Profităm de existența tehnologiei transmisiilor on-line (sau off-line), o folosim și o vom mai folosi, dar să nu uităm că are și ea multe neajunsuri și limite.
Deja ne-a înstrăinat destul de mult pe unii de alții și o va face și mai mult dacă o idealizăm și credem că este cea mai bună soluție pentru vremuri de criză.
Dacă vom continua în același fel și epidemia va mai dura s-ar putea ca în viitorul apropiat, interlocutorul oamenilor care vor să dea de o biserică, va fi Timotei (fratele robotului George de la BCR): „Alo! Ați sunat la Biserica New Life Technology. Deocamdată toți păstorii sunt indisponibili. Dacă doriți să ascultați ultima predică despre criză apăsați tasta 1. Dacă doriți kit-ul de post și rugăciune apăsați tasta 2. Dacă sunteți peste 65 de ani și aveți simptome de COVID apăsați tasta 3.” Oare spre asta dorim să ne îndreptăm?
Ce ar fi dacă acum, când avem așa de mult timp liber, am folosi tehnologia să ne apropiem „altfel” de enoriași. Ce-ar fi să nu le mai predicăm, chiar dacă acesta este lucrul pe care știm să îl facem cel mai bine? Ce-ar fi să nu le mai oferim programe on-line, chiar dacă avem tehnologia?
Ce-ar fi să facem o biserica altfel?
– Dacă am începe să îi ascultăm pe credincioși în loc să le cerem să ne asculte? Dacă am căuta să vedem ce îi preocupă, care sunt năzuințele sau luptele lor spirituale, în loc să le mai ținem încă o predică? Dacă am începe să îi întrebăm cum îi putem ajuta? Dacă am începe să le arătăm credincioșilor că ne sunt prieteni buni de care ne pasă sincer și nu o mulțime inertă de spectatori și consumatori de programe?
– Dacă am începe un proces de cunoaștere al membrilor bisericii care, până acum, erau niște nume într-un registru, nume câteodată dificil de asociat cu chipurile întâlnite la slujba de duminică? Să îi întrebăm cum le sunt copiii, nepoții? Cum stau cu sănătatea? Reușesc să își plătească ratele? Chiria?
– Credeți-mă, pentru cei mai mulți credincioși, zece minute de dialog sincer cu păstorul / liderul (sau cu cineva din comitet) înseamnă mai mult decât cea mai bună predică posibilă pe care le-am putea-o oferi pe internet. Bucuria produsă la „celălalt capăt al firului” întrece orice închipuire!
– Dacă am începe acum un proces profund de descentralizare și declericizare în care toate darurile pe care le-a pus Domnul în biserică ar fi conectate într-un network sănătos care să sporească autenticitatea comunității? Dacă am începe să dăm o înfățișare inedită conducerii și slujirii care să ducă până la urmă la o revigorare a bisericii, la o conducere slujitoare aducătoare de speranță și de credință în aceste vremuri tulburi?
Repet. Tehnologia ne-a înstrăinat deja destul de mult pe unii de alții. Dacă mizăm și mai mult pe tehnologie în această criză, care nu știm când se va termina, vom ieși din ea și mai înstrăinați. Se vor forma tipare de distanțare socială care nu vor trece ușor, odată cu criza, mai ales în ceea ce îi privește pe tineri. Dimpotrivă, se vor accentua.
Ce ar fi să profităm de această situație nouă, adusă în mod neașteptat de coronavirus și să dezvoltăm niște structuri eclesiale mai flexible, în care o bună parte din responsabilitățile păstorului și ale celor din comitet să fie împărtășite cu membrii maturi ai bisericii? Ce ar fi să începem încă de acum alcătuirea unor grupuri mici (acolo unde nu sunt) în care credincioșii să poată sluji celorlalți într-o mare varietate de forme?
Va urma…
